3,540 matches
-
acolo planând deasupra apei de un albastru strălucitor și a malurilor înverzite ale lacului. Căută insula lui Guttman cu conturul ei inconfundabil. După o primă examinare, se neliniști: nici urmă de ea. Lucrul acesta trimitea la o idee sumbră. Dacă urmăritorii ei nu mai avuseseră nevoie de avatarul lui Liz odată ce îi condusese la insulă, atunci cu siguranță se puteau lipsi și de aceasta după ce îi aflaseră secretele. Ce modalitate mai bună ar fi existat pentru a se asigura că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
găsiseră o scară îngustă, cu cinci trepte, pe care ar fi putut să coboare în stradă, când Maggie își dădu seama că lăsase calculatorul deschis, avatarul lui Guttman și mesajul lui fiind în continuare afișate pe ecran. Dacă erau urmăriți, urmăritorii lor nu aveau decât să intre pur și simplu în cafenea, să-și comande o cafea cu lapte și să-și scoată carnețelul. Se răsuci pe călcâie, simțind cum îi e prinsă încheietura în strânsoarea lui Uri. —Dă-mi drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Cum a putut fi atât de proastă, atât de egoistă? Bineînțeles, nu a existat nici un plan. Uri a vrut pur și simplu să-i salveze viața: ea trebuia să iasă din mașină și să fugă, iar el să o acopere. Urmăritorii aveau să-și ațintească armele asupra lui, în timp ce ea se furișa, salvându-și propria piele. Își imagină trupul lui, nemișcat și însângerat, zăcând pe drumul prunduit și se cutremură din cap până-n picioare la acest gând. Știa că nu trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de restul. Maggie le auzi vorbind: —Piatra de Temelie e acolo, de partea cealaltă a Zidului. Ai auzit ce se spune? Că picăturile astea sunt lacrimile Domnului. Maggie le dădu la o parte. Se uită peste umăr și văzu că urmăritorului i se alăturase un alt bărbat, cu o cameră video la gât. Se apropiau. Alergă mai repede. Acum culoarul se transformase într-un tunel lung, îngust. Continua să fugă, aplecată în față. Când se uită în urmă îi văzu apropiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
fel de trecătoare subterană, un canion cu pereți abrupți, înalți cât o catedrală, înconjurând-o din ambele părți. Erau umezi și făcuți din straturi groase, de diferite culori, ca și cum s-ar fi aflat înăuntrul unui tort. — Stai! strigă unul dintre urmăritori. Se uită peste umăr și i se păru că îl vede pe cel de-al doilea bărbat, cel cu camera, scoțând o armă și îndreptând-o spre ea. Icni și se ghemui, dar acesta nu găsi un unghi potrivit: pietrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
s-ar întâmpla lui, ea trebuia să trăiască. Imediat ce Maggie ieși și păru să fie în siguranță, încercă să întoarcă mașina și să repete manevra, ca să poată și el să se strecoare fără să fie observat. Dar îi fu imposibil, urmăritorii îl ajunseseră deja. Nici nu apucă să iasă bine din mașină, că un glonț îl lovi în picior. Căzu, fără dramatismul pe care îl vezi prin filme, ci mai degrabă ca o păpușă căreia i se rupseseră sforile. Acum primea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
care preluase controlul, luând decizii În numele amândurora. Probabil de aceea continua să blesteme În gura mare. Pentru că blestemele ei acopereau versurile Madonnei, trecătorii și vânzătorii de umbrele se strânseseră În grabă să vadă ce bucluc se mai clocea. În Învălmășeală, urmăritorul aflat la câțiva pași În spatele ei bătu În retragere, știind că nu e bine să-ți pui mintea cu o nebună. Însă taximetristul nu era nici pe departe la fel de prudent sau de timid, fiindcă Întâmpină Întregul scandal cu un rânjet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
perete arăta că Întârziase patruzeci și șase de minute și, pe când privirea Îi stăruia asupra lui, a părut pentru o clipă că ar vrea să plece. — E din cauza ploii... Răspunsul nedreptățea oarecum ploaia, fiindcă traficul, pietrele crăpate din pavaj, municipalitatea, urmăritorul și taximetristul, ca să nu mai vorbim de oprirea pe care o făcuse În bazar pentru cumpărături, ar fi trebuit considerate și ele responsabile pentru Întârzierea ei, Însă Zeliha hotărâ să nu pomenească nimic despre ele. Poate că Încălcase Regula de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
deja pe mama cînd era copil. Tata ne furniza schema. Scrisese un dialog Între jandarm și hoț, al cărui interpret am fost adesea În fața publicului fermecat pe care-l alcătuiau surorile mele: „Eu sînt jandarmul ce dă alarma. Al hoților urmăritor“. În mașina de 2 CP, ideea de a crea un număr de clovn a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Am avut impresia că mașina aparține unei caravane de circ ambulant. Am ieșit de pe autostradă ca să luăm masa la Mainz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai tare degetul care bătea în geam și, după un timp, am înțeles că eram urmărit. Numeroși oameni cu lumânările aprinse fugeau după mine și, în loc să se stingă, flăcările lumânărilor creșteau, unindu-se într-un incendiu uriaș. Ca să scap de urmăritori m-am refugiat într-o pivniță. De cum am coborât treptele umede am simțit, cu groază, că mi se încolăcește ceva apăsător pe piept. Am ieșit imediat, să cer ajutor celor care mă urmăreau, dar acum străzile erau pustii, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
români cu „arta nouă” din URSS: „Zidurile chinezești ridicate în jurul activului laborator care prepară în eprubete uriașe precipitate de idei, bogate în virulență și aciditate, împiedică orice cunoaștere de fapt a stărilor din Rusia sovietelor. Cel avid de idei noui, urmăritor de noui încercări, interesat de rezolvări poate greu afla ceva din ceiace se întîmplă în vastul laborator. Ici, colo, o mînă prietenă strecoară prietenului prin crăpăturile zidurilor cîteva foi de revistă sau un manuscris pentru a fi tălmăcit sau tipărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a face cu un an omagial pe măsură... Urmuz extraliterar Există și laturi mai pitorești ale receptării urmuziene. Într-o scrisoare adresată în decembrie 1986 lui D.R. Popescu de către Mircea Dinescu — filat de poliția politică a regimului comunist — portretul securistului urmăritor este realizat prin analogie cu cel „cazon” din schița urmuziană „Emil Gayk” (Mircea Zaciu, Jurnal III, Editura Albatros, București, 1996, p. 334): „Stimate tovarășe președinte al Uniunii Scriitorilor, la întîlnirea cu Umberto Eco am declarat că fac parte din secta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
făcând loc destul cât să elibereze ieșirea. A deschis poarta și s-a aruncat pe capra trăsurii. Drumul era pietruit și destul de larg, iar când ajunsese aproape de pădure a auzit în spate tropote de cai. Pădurea părea pustie, iar zgomotele urmăritorilor se auzeau distinct. Își dădea seama că vor fi ajunși din urmă în curând, dar nu-și făcea probleme. Se gândea doar cum s-o ferească pe fată. Îi era milă de ea și totodată se simțea solidar cu suferința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Și dacă ce e acum, nu mai e peste o clipă, cum de crezi tu că nu e doar o singură clipă potrivită ca să Începi ceva? Tu trebuie să le dai lor, Îi arătă el pe oamenii din jur, ceea ce urmăritorii tăi n-ar dori să le dea niciodată. Vindecătorii care ne sunt vrăjmași au avut o grămadă de vreme ca să zădărnicească cele puse la cale de Moru. Așa că, te mai Întreb o dată: dacă ai plecat prea târziu la drum? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
el acolo. Așa fusese lăsat de când se puseseră la cale cuvintele - să stea În smârcuri și să-l aștepte pe trimisul Tatălui. - Lui Moru cel uscățiv n-ai de ce să-i spui că oamenii lui trebuie să Învețe să vorbească. Urmăritorii tăi, Însă, nu știu asta, așa că am să-i las să-și bată capul să mă convingă să nu fac ceea ce am făcut deja. - Convingă? - am Întrebat căci pe atunci nu auzisem Încă acest cuvânt. - Of, da. Adică să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dar nici ele n-au văzut-o vreodată, ne mărturisi Runa. Când se făcu lumină, ajunseserăm deja pe povârnișul unui munte Înalt. Când și când, priveam Îndărăt, spre câmpiile acoperite de copaci, dar niciodată n-am văzut semne de-ale urmăritorilor noștri. Runa ne-a Îndemnat să mergem pe căi Întortocheate, pășind mai mult pe stâncă și pe pietriș, numai și numai ca să nu lăsăm urme. Odată ajunși pe culme, ne-am lăsat Îndărătul ei, deși nu era nici potecă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
crengi răsucite și uscate, aduse de ploi, de-a valma, printre copaci. Am ciulit urechile, dar n-auzeam nici cel mai mărunt susur de apă. Am adulmecat, dar nici măcar mirosul apei nu l-am simțit. În schimb, am ghicit mirosul urmăritorilor, Îndepărtat, precum și al unor animale sălbatice pitite prin cine știe ce văgăuni. - Urși, se strâmbă Runa și iarăși am luat-o din loc. La noi În munți, când n-aveam Încotro și trebuia să trecem pe lângă vizuinile urșilor, tot bușeam două pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
d’ăia care dau cu sulițe după noi. Am simțit că Îngheț. Pricepusem. La vânătoare, te Învelești În blana ursului, te cufunzi În pișatul lui și te ungi cu untura lui, ca să nu te miroasă când te apropii de el. Urmăritorii făcuseră la fel, ca să nu le simțim mirosul de oameni, numai că-și dăduseră cu prea multă untură. I-am făcut Runei semn să stea locului și am luat-o Înainte, târâș. M-am strecurat printre trunchiuri căzute de copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am intrat Într-o viroagă Îngustă, care urca aproape drept În sus către mărăciniș. La ieșirea din viroagă, urma o bucată de pământ descoperit, cam de lungimea unui stat de om - era singurul loc În care puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul mărăcinișului des. - Mare noroc mai avem că ți-ai frânt pășitorul, măi Enkim, oftă Runa, gâfâind, și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am acoperit creștetul cu frunziș și am scos capul numai puțin, cât să-i văd pe urmăritorii care ne pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
lui Enkim: erau acoperite de mâl Încă umed. 13. Ce putea să fie lucrul acela meșteșugit de Enkim În vremea În care eu și cu Runa ne chinuisem să târâm bulumacul În apă? Am dat să-l Întreb, dar chiotele urmăritorilor noștri se auzeau din ce În ce mai tare. Alergau pe mal, unii dintre ei Își azvârleau de pe ei blănurile de urs, alții se pregăteau să arunce cu sulițele, iar alții aținteau spre noi arcurile. - Blana, strigă Runa din apă. Peste Enkim! Am Înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bulumaci, Îndemnați de Vinas și de Vindecătorul care dorise să mă dea Umbrei. - Blestemată fii, Runa! auzirăm glasul ascuțit al lui Vinas. - Pruncul meu o să grăiască pe gură! răcni Runa, ridicând pumnul deasupra capului. Apoi, nu-i mai văzurăm pe urmăritori căci apa se năpusti iar Într-o trecătoare, după care făcu un cot care aproape că-l smulse pe Enkim dintre noi. Deodată, unul dintre uriașii avântați În apă răsări În urma noastră, dintre două vâltori. Era purtat de spume - of
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Iar trebuie să vorbești cu Tatăl, Îmi spuse Runa fără să râdă. Am oftat și, de data asta nu i-am mai vorbit tare. Rosteam cât mai În șoaptă cele de trebuință. Am luat-o În sus, ocolind pâlcurile de urmăritori care scotoceau pădurea. Am găsit un fir de izvor ce susura, iar Runa ne puse să urcăm prin el cale de mulți-mulți pași Înainte de a ieși din apă și de a porni iarăși la vale. Poate că Tatăl era acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mâl galben ca să Îmbrăcăm pășitorul lui Enkim, apoi l-am pus În culcuș și am luat-o prin nisip, spre Apus. Am Întrebat-o pe Runa dacă nu era mai bine să mergem prin pădure, ca să nu fim văzuți de urmăritori dacă ajungeau pe aici. Dar ea: - Eu Îți dau ție o burtă de apă din ierburi tari dacă dăm azi ochii cu ei. Am mers multe zile fără să dăm ochii nici cu ei, nici cu altcineva. Prundișul a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Nu-mi ieșea din minte lucrul acela alcătuit de Enkim pe marginea apei Învolburate, fără să spună nimic, profitând de chinul meu și al Runei de a târî de un bulumac cu care să-l scăpăm și pe el de urmăritori. Oare chiar avea nevoie să scape de ei? Sau făcătura lui era un semn care trebuia să-i aștepte pe cei ce-mi luaseră urma Încă din munții de acasă? Of, of, măi Enkim - dar atunci, de ce m-ai mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]