667 matches
-
nu departe de mizantropie, este o compoziție remarcabilă. O altă nuvelă, cu solid suport dramatic, e Nucul lui Odobac; frapează aici personaje dârze, de o energie aproape neverosimilă la delicatul G. Ilarie Chendi vorbea de „trăsături de bronz”, văzând în vânjoasa și înfocata Ruja „un soi de amazoană de la țară”. În optica bătrânului Toader Odobac, centenar, un nuc enorm de pe pământul său simbolizează ordinea moștenită. Natură posesivă, Ruja lui Cazacu, măritată cu Mitru Odobac, nepotul bătrânului, exprimă vederile ultimei generații, refractară
GARLEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287168_a_288497]
-
Ranjit Singh a dat naștere unei fete, la Vetala, și În acele ținuturi nașterea unei fete nu e considerată o fericire sau un eveniment norocos. Din Întâmplare, În același timp o spălătoreasă din vecinătate a adus pe lume un băiat vânjos. Regina fiind informată de aceasta și dorind cu orice preț să aibă un băiat, a aranjat cu spălătoreasa să facă schimb de nou-născuți. Dar, spune proverbul, nimic sub soare nu poate rămâne ascuns. Ranjit Singh a aflat de lucrul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
îndemână și sunt introduse, câteodată, revărsări căutate sau epigonice, în canonul ideologic al epocii. Poezia patriotică a lui S., de asemenea conformistă, vrea să fie una a transparențelor subpământene, a mișcărilor abia perceptibile, glorificând cu exaltare și cu o imagistică vânjoasă continuitatea și durabilitatea în veac a neamului. Stângace, câteva poezii de dragoste (Minune, Ochii tăi, Poveste) presupun doar, fără să le poată traduce adecvat, ardențe lirice interioare. În Lupta cu îngerul (1996), unde își impune rigoarea sonetului, poetul retrăiește spaimele
SELEJAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289608_a_290937]
-
place viața; b) tipul leptosom, slab, cu torace îngust și membre lungi, cu un caracter schizotim greu de descifrat, reținut în sentimente, rece sau timid; cuprinde idealiști abstracți, excentrici retrași, romantici înfocați, dar și fanatici reci, calculați; c) tipul atletic, vânjos, cu predominanța maselor musculare; are un temperament calculat, prevăzător, greoi, este tipul de temperament glischroid, vâscos, epileptoid; d) tipul displastic, în care nu intră nici una din clasificările de mai sus, împrumutând trăsături de la fiecare; acesta este din punct de vedere
Tratat de igienă mintală by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2366_a_3691]
-
naționalism românesc, și deportat la Norilsk, în Siberia, loc în care va rămâne până în 1952. Se întoarce în satul natal, unde va fi învățător și profesor de limba română. Tipărește plachetele Întâiul pahar (1940), Cântări din tinerețe (1941), Rod (1963), Vânjosul pământ (1968), Poezii (1983). În 1992 Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova îi decernează, post-mortem, Premiul Opera Omnia. Versurile lui Ț. conțin tablouri pitorești de natură, ținuturile natale fiind văzute în contrast cu cele nordice, siberiene. Lirismul este descriptiv, cu accente pe culoarea locală
ŢURCANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290305_a_291634]
-
Versurile lui Ț. conțin tablouri pitorești de natură, ținuturile natale fiind văzute în contrast cu cele nordice, siberiene. Lirismul este descriptiv, cu accente pe culoarea locală și pe umor. SCRIERI: Întâiul pahar, Tiraspol, 1940; Cântări din tinerețe, Chișinău, 1941; Rod, Chișinău, 1963; Vânjosul pământ, Chișinău, 1968; Poezii, Chișinău, 1983. Repere bibliografice: Nicolai Costenco, Creație autentică, „Cultura Moldovei”, 1964, 6 septembrie; Grigore Ciugut, Cu Nicolae Țurcanu despre sine și despre alții, „Basarabia”, 1993, 2; Agnesa Roșca, Cel ce semăna cu lacrimi, „Basarabia”, 1993, 3
ŢURCANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290305_a_291634]
-
dintre cele mai caracteristice ale lirismului de inspirație htonică și expresie tradițională. Poetul se autodefinește, în acest sens, memorabil: „Eu am crescut cu macii și strugurii pe câmp/ Și mai păstrez, ca iarba, și-acum, sub pleoape, rouă,/ Străbunii mei vânjoși, cu tulnice și ghioage,/ Pe-aicea și-au păscut cirezile blajine”. Patetic în acest credo, el cântă, în celelalte versuri, în tonuri variate, adesea epitalamice, „câmpul, livada, codrul sur, podgoriile”, volumul fiind în egală măsură o culegere de „bucolice” și
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
teme, cinegetice, dar și istorice, teologice, sociologice, metafizice - totul într-un symposion destins, în fine, narațiune ca pretext pentru parada lingvistică. Cuvintele, de o mare diversitate ca extracție și culoare, se dau în spectacol, autorul palpând un ambitus lexical enorm: vânjosul și dulcele grai maramureșan și bucovinean lângă hibrizi bizari făcuți din aluviuni slave, maghiare, nemțești, evreiești etc., neaoșisme coexistând cu vorbirea gazdelor, care nu sunt din partea locului (căci „noi vobiăm limbiele toatie, numai franțuzeinește spețial mă abțin”). Și limbajul naratorului
NICODIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288433_a_289762]
-
gândul că soția sa întreține o relație adulterină cu ordonanța, telegrafiază acasă, anunțându-și moartea de holeră în campanie. La aflarea înspăimântătoarei vești, femeia, debusolată și tiranizată de impresia că fantoma răposatului soț bântuie pe la ferestre, se refugiază în brațele vânjoasei ordonanțe. Căpitanul, care chiar sosise acasă noaptea, pe furiș, pentru a surprinde presupusul adulter, crede că are confirmarea vinovăției și se decide să îi împuște pe cei doi. Deși momentul declanșării crizei de gelozie este insuficient argumentat de analiza psihologică
MIHAESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288116_a_289445]
-
zugrăvește pe pereți portretul în dimensiuni naturale și își ridică singur bustul de marmură, deși poate a uitat să-și salute semenii cu un solemn: bonjour popor! Candidații de succes pentru poziții înalte par să fie mai degrabă niște bărbați vânjoși, cu simțul pragmatic al orientării, zestre bănească și gust pentru viață. Pentru ei, Antim Ivireanul (1650-1716) este un bun model de pictat pe pereți, nu însă și de urmat în faptă. Erau vremuri în care episcopii se lăudau cu lucrul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cununie, monahismul e o alegere liberă, nu o impoziție conjuncturală. Fecunditatea vieții călugărești fiind pur spirituală, monahismul este deschis - în principiu - oricărei vârste. Nu casă de vacanță pentru inteligența (sau vigilența) critică, dar nici cooperativă agricolă de producție pentru brațe vânjoase, nu poligon de tragere pentru carieriștii ecleziastici, dar nici groapă comună pentru iubitorii de carte, adevărata mănăstire chinovială s-a ridicat în tradiția răsăriteană ca „templu al Duhului”. Aici, ucenicii lui Hristos depun mărturie despre slava Tatălui. Limpezirea minții nu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cașalotului, care în repetate rînduri au proiectat în văzduh ambarcațiuni întregi, cu echipaje și cu vîsle cu tot, cam în același fel cum un jongler indian își azvîrle mingile în aer. Cu cît mă gîndesc mai mult la coada asta vînjoasă, cu atît îmi deplîng neputința de a o descrie cum se cuvine. Ea are adesea unele gesturi care, deși ar face cinste unei mîini omenești, rămîn pe de-a-ntregul inexplicabile. Din cînd în cînd, într-un cîrd numeros, aceste gesturi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
vrea să lase pe nimeni lîngă dînsul, în afară de însăși Natura, pe care o ia drept soață pe apele pustii; iar ea este într-adevăr cea mai bună soție, deși ascunde atîtea taine întunecate. Școlile alcătuite exclusiv din masculii tineri și vînjoși, despre care am vorbit mai înainte, oferă un puternic contrast cu școlile-harem. Căci în vreme ce aceste balene-femele sînt sfioase de felul lor, tinerii masculi - sau tauri de patruzeci de barili, cum li se spune - sînt, de departe, cei mai bătăioși dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în graiul ucigătoarelor taifunuri, dar și în cel al liniștii de mormînt ce le urmează. Balena asta a ta, care și-a întors capul către soare, apoi s-a răsucit la loc, mi-a dat o învățătură. O, tu, coapsă vînjoasă, încinsă cu trei rînduri de doage, tu, jet înalt, cu irizări de curcubeu Ădin care un șuvoi răzbește, în vreme ce altul se irosește fără rost! în zadar încerci, cașalotule, să îndupleci soarele, căci el dăruiește viața, dar numai odată! Totuși, tu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
lui, căci firea lui dominatoare li se dezvăluia zilnic, ceas de ceas, clipă de clipă, supușilor săi. Ceea ce nu-i împiedica să pară amîndoi legați la același jug și mînați de un tiran nevăzut - o umbră firavă, alături de un trup vânjos. Orice ar fi fost partul, Ahab era ca o chilă trainică, de neclintit. La cele dintîi licăriri ale zorilor, glasul lui răsuna la pupa ca un dangăt: Ă Sus pe catarge! Și toată ziua, pînă după asfințit, același glas se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
la postul lui de observație și abia îi fixaseră oamenii parîma pe cavila de pe punte, că bătrînul dădu tonul pentru orchestra lui, făcînd aerul să vibreze ca la descărcarea unei salve de puști. Chiotele triumfătoare scoase de treizeci de piepturi vînjoase răsunară în clipa cînd Moby Dick se arătă la mai puțin de o milă în fața corabiei, adică mult mai aproape de ea decît fusese jetul acela imaginar. Acum Balena Albă nu-și mai semnala prezența prin jeturile-i calme și nepăsătoare
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-l înfățișează pe Marlowe în ipostaze caracteristice literaturii cavalerești - o literatură a veșnicei inițieri, a „încercărilor” la care e supus eroul și, nu în ultimul rând, a represaliilor fizice îndurate fără crâcnire, cu un fel de fatalism amuzat de sine. Vânjos, energic, curajos, Philip Marlowe este însă victima unor adversari nemiloși, incapabili să respecte minimele reguli ale cavalerismului. Din acest punct de vedere, el contrazice scenariul romanelor medievale, în care eroul iese învingător de fiecare dată, oricât de dificile ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Isus.” Voi Încheia amintind o povestire „apocrifă” a lui Vasile Voiculescu, publicată În culegerea, postumă, Toiagul minunilor. Ea se numește „Copacul lui Iuda”. Imediat după predarea lui Isus, Iuda, ajuns„pe culmile disperării”, Începe să caute prin Ghetsimani un copac vânjos de care să se spânzure. Dar nu găsește decât un cedru multisecular „sub care David Își cântase psalmii, la umbra căruia judecase Solomon și proorocise Isaia”. Acesta, Înduplecat de a mia rugăminte a ucenicului pierdut, pleacă o creangă, iar sinucigașul
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
și o cracă uscată de pom cu mere și cu nuci. Cine n-ajungea, punea mâna pe mâna vecinului, săltând ritmic în dansul ritual. Cel mai posesiv înșfăcase masa un individ cu chelia conturată de o bandă neagră de păr vânjos, tunsă ca postavul, cu o ceafă otova care-i lega de spinare craniul. în ultima clipă ajunsese la înmormântare și fiica mortului pe care Vasile Drobotă o purtase în școli. Era o orășeancă în doliu, cu rochie de dantele care
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
vor fi pline ochi cu arme și cu muniții și tot felul de minunății. Frumos, nu? Foarte. Habar n-ai cât de mulțumit sunt! Spune-mi, ce e în aia? îl întrebai eu văzând cutia înaltă și îngustă în brațele vânjoase ale unui om. Un cadou pentru Velail. Eu nu prea mă pricep la așa ceva, dar am auzit că e cel mai bun în momentul de față. Cică are toate componentele integrate în monitor. Un calculator. Bineînțeles. Ce altceva putea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
și de actori, dar fără să particip la jocul lor. A venit momentul să se aducă jertfa. Doi sacrificatori prind cu putere taurul. Unul îl imobilizează trăgându-l de coarne, celă lalt aplică o lovitură sigură de secure în gâtul vânjos și puternic al animalului. Alături, un altul, cu tunica suflecată la centură, omoară porcul cu o piatră. Doar berbecul, după ce primește o izbitură de ciocan în moalele capului, izbutește să scape din mâinile celor care-l sacrifică și se repede
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de culcare, și loc de rugăciune solitară pentru misionar. Încă de pe când era elev la seminar, avea obiceiul să-și lege încheieturile mâinilor înainte de a se culca pentru a nu cădea pradă poftelor trupești care îi asaltau cu înverșunare trupul vânjos. Astfel de pofte de care se lepădase pentru toată viața prin jurământ nu-l mai chinuiau atât de nemilos ca în tinerețe, dar misionarul își păstra și acum obiceiul ca seara, înainte de a cădea în pat ca un buștean o dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
prin piața indiană de lângă mănăstire, japonezul acela îi urmărea din apropiere. Printre indienii din piață erau și unii care purtau sombreros și sandale din piele precum spaniolii, dar cei mai mulți erau goi până la brâu, cu pletele lungi revărsându-se pe umerii vânjoși. Mărfurile întinse pe pământ, sporovăiala lor ciudată pe când își strângeau boccelele și se pregăteau de plecare - totul era neobișnuit pentru japonezi. În glumă, Daisuke își puse un sombrero pe cap și îi făcu pe toți să râdă. În acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la fel cum melcul nu se putea desprinde de cochilia lui. Ce părere aveți, senior Tanaka? îl întrebă samuraiul. Tanaka stătea cu mâinile în sân, după cum îi era obiceiul atunci când trebuia să se gândească la ceva. Uitându-se la spinarea vânjoasă și la brațele groase ale lui Tanaka, samuraiul simți că prin trupul solului curgea același sânge de samurai de țară ca și prin propriul său trup. Acel sânge de samurai de țară care avea să apere cu îndârjire pământul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Bun venit! Tușind, seniorul Ishida îl țintui cu privirea pe samurai. Acesta făcu o plecăciune până la pământ. Când își ridică fața, samuraiul își dădu seama că la fel ca unchiul său, seniorul Ishida îmbătrânise mult și că trupul său odinioară vânjos se ofilise. — Ei... zise cu glas răgușit seniorul Ishida după o clipă de tăcere. Ei... pesemne că ți-e tare greu. Samuraiul se străduia din răsputeri să-și stăpânească șuvoiul de simțăminte. Era prima dată când auzea cuvinte blânde și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]