482 matches
-
rezerve de viață ar dovedi el, impresia nu este totuși a unei prospețimi biologice. O existență subterană este ființa lui și mersul lui lent și gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Sîntem un neam care-am ieșit din văgăuni, din munți și din văi. Am privit cerul din umbră și-am stat drepți în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea, numai febra ne mai poate scăpa... Când va ridica țăranul român capul în sus? În
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îl liniștește: Dacă ești temerar, n-ai de ce să te temi. Nu mă tem de moarte! protestează germanul jignit. — Da’ să rămâi schilod, fără picioare sau fără mâini, asta te spe rie, nu? — Nu mi-ar plăcea să pier în văgăuna asta, recunoaște cu ju mătate de gură călărețul. Ridică imediat fruntea, trufaș: — E altceva când privești pericolul în față, venind spre tine. Rufus privește cu milă la părul lui bălai. — Vezi, mă, ciuf galben, face el părintește, tocmai asta încer
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la sfârșit. — Stai! Unde te duci? strigă alarmat Pusio. — La vestiarul gladiatorilor, ți-am spus doar. Nu mă lăsa singur aici! scâncește rugător celălalt, cu capul pe jumătate afară. Uluit, își rotește gâtul în toate direcțiile. — O să mă rătăcesc în văgăuna asta ca un labirint, îl im ploră, fără să coboare însă. Instructorul se înmoaie. — Bine, bine, face posac. Îl amuză într un fel curiozitatea copilărească a germanului. Un pic nerăbdător este și el să afle ce vrea să-i transmită
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
că am să mor... Și nu vreau să mor! Trebuie să trăiesc! Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi. Căpitanul era înduioșat și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bine, sunt și sociabile și prietenoase. Au prietene femei și prieteni bărbați. Puteți însă să faceți o cercetare calitativă printre colegii, familiile, vecinii acestora, legat de ce fel de persoane sunt, mai ales ele, feministele, să verificați dacă și în ce văgăună singuratică sau segregată s-au refugiat. Feministele sunt atee: la această „sentință” v-am răspuns mai pe larg în Observator cultural. În privința femeilor de mai sus, unele sunt active în organizații ecumenice, cele mai multe sunt ortodoxe, câteva sunt catolice și câteva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
cap o cuvertură cărămizie, mă apucă de colțuri și mă duce, ca pe-un cal, de căpăstru, Încolo, În altă parte. Într-o râpă. Ai zice că s-a mutat Mana În râpă - fără bărbați, numai femei și copii, În văgăuna lutoasă, umedă, Întunecoasă, mirosind a lemn putred, a frunze putrede, a urzici. Mai miroase a fum de verde. Și Încă, a ierburi grase, mustoase, pipăroase - verzi. Dar mai ales a mâncare bună miroase; de mi se Împăinjenește văzul. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
motiv oarecare. Dar pe noi nu ne deranjează. Deloc! Noi nu avem viețile noastre, bineînțeles. Și nu ni se pare nimic mai distractiv decât să stăm într-un avion cu mulți pasageri nemulțumiți. Mai ales la trei dimineța, în vreo văgăună străină, când pasagerii, după ce au băut un pahar sau două în plus, o iau complet razna. În astfel de momente încep să mă gândesc serios la viața mea și să mi se pară că o slujbă de la nouă la cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
fost client de-al ei, cu o înfățișare atât de plăcută încât îi adusese mai mult necazuri decât bucurii. Intrase într-o poveste destul de urâtă pentru o persoană ca el, își putea pierde pâinea sau putea fi aruncat în cine știe ce văgăună dacă n-ar fi fost ea, ea care intuise îndată miza și-și pusese în joc toate armele, o întreagă desfășurare de forțe, împletite abil cu legi și aliniate, un slalom dibaci în urma căruia reușise să-l scoată basma curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
el? O să locuiești undeva într-un apartament închiriat, nu? — Nu vorbi prostii! Când plec de aici o să-mi cumpăr și eu un frigider ca lumea. Am de gând să trăiesc pe picior mare! Mi-au ajuns patru ani într-o văgăună ca asta! Nu mai vreau să văd nimic din ce am aici. Bineînțeles că-ți las ție televizorul, termosul, radioul... — O să mă bucur de tot ce-mi lași moștenire. Te-ai apucat de spaniolă? l-am întrebat, luând manualul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
să mă bărbieresc. Privindu-mă în oglindă, realizam și eu în ce hal ajunsesem. Pielea îmi crăpase de la soare, ochii mi se înfundaseră în orbite, pe obraji aveam pete și tăieturi inexplicabile. Arătam de parcă tocmai mă târâsem afară dintr-o văgăună. Nu-mi venea să cred, și totuși eram eu. La un moment dat, mă aflam undeva pe coasta de nord a mării, în Tottori sau la nord de Hyogo. Îmi era ușor să umblu pe malul mării și puteam găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ea să o ajut, dar am refuzat-o, motivând că e prea frig pentru mine acolo. Acum, că mi-am dobândit iar libertatea, m-am decis să o iau spre Asahikawa. Greu de crezut, nu? Să ajung eu într-o văgăună ca aceea! Nu-i chiar atât de îngrozitor, am asigurat-o eu. Am fost și eu o dată acolo și nu mi s-a părut un oraș prea rău. Ba chiar aș putea spune că are farmecul lui aparte. — Zău? — Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
nou proiect de carte, să scrie despre acest loc, insuflându-i viață și haos, Însă curând a fost distras de proiecte mult mai importante - invitații, seminarii și premii literare - și În mijlocul acestei vieți agitate a uitat până la urmă de această văgăună sordidă din Istanbul de a cărei existență era singurul răspunzător. De atunci, clienții și chelnerii de la Café Kundera se luptaseră cu sentimentul de vid, dezgropând scenarii deprimante, futuriste strâmbându-se la vederea cafelei turcești servită În cești de espressso, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
TĂRÂȚEANU ȚARA FAGILOR Desfrunzind amintiri Țara Fagilor renaște în muguri aceleași dorinți. Mlădițe noi bâjbâind spre lumină dinspre arbori părinți. Tăinuite poeni luminișuri de basm coclauri adânci. Dealuri și văi colțuri știrbite de stânci. Urme de urși lupi flămânzi populând văgăuni. Punți peste ele brazi răsturanați nord de furtuni. Lumini și umbre culori răsfrânte în aprigi priviri. Loc de cântec și dor ascunziș de haiduci destăinuite iubiri. Aer pur amețind înălțimile Ape reci cristalin înfiorând adâncimile. Răcoritoare adieri de legendă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
l-a întrebat pe Ali Mehmet dacă ar putea tocmi o căruță care să-l ducă la Sarichiojd. Turcul a clătinat din cap, nu că ar fi greu, dar nu vedea ce-ar căuta un domn din București tocmai în văgăuna aia. "O să muriți de sete, domnule, nu-i pic de apă în jur. O să moară calul de sete și așa o să fie și paguba proprietarului, nu, doar a dumneavoastră." Nu știa ce să facă, să rîdă ori să-l înjure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și ceilalți, ceilalți care au venit pînă aici după Cocoș, ceilalți tot așa au făcut?" Ali Mehmet s-a îndreptat de spinare, și-a luat o mină gravă "dar cine-i nebun să bată drumul pînă la Sarichiojd! Păi în văgăuna aia n-a mai fost nimeni încă înainte de războiul cu bulgarii. A fost cîndva un ghiol acolo, dar a dispărut, s-a supt. Ce să facă acolo, fără un strop de apă, numai piatră și pelin..." L-a prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cînd în cînd prin crăpătura oblonului înainte de a se da jos din patul de campanie în care dormea, îi plăcea tot ceea ce era aspru, soldățesc, zdravăn, folositor, din preajma sa, așa își păstra viu "spiritul combativ" își zicea, măcar acolo, în văgăuna lui, pentru că în Vladia așa ceva era cu neputință. Leonard Bîlbîie în acele secunde nu era altceva decît o fîșie de cer înnorată, care. te putea face să crezi că lumea întreagă este umbrită și întunecată. Se schimbă vremurile, domnule adjutant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
malului venea cineva, prin întuneric. Oricine ar fi fost nu putea fi decît un neprieten. A socotit repede, în asemenea împrejurări nici nu știi cum îți merge mintea!, și a procedat corect. A aprins felinarul pe care îl pitise în fundul văgăunii, malul era destul de înalt și săpat de apă la bază, arăta ca o streașină întinsă peste apă. Cel din barcă se va îndrepta fără frică înspre lumină, așa fusese convenită întâlnirea încă de o săptămînă la Tulcea, acolo era "imperiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
l-au publicat în două ediții. Intențiile mele asaltau din toate părțile viața pe care o cunoscusem până atunci fără să reușesc să intru în miezul ei. Imagini grotești îmi veneau în minte. Văzusem odată un cal mort într-o văgăună, cu o grămadă de cățelandri schelălăind de foame și de neputință care se repezeau în el să-l sfârtece. Dar de oriunde îl apucau, nu reușeau nimic, calul rezista. Își înfigeau dinții în burtă, în pulpe, în spinare, se propteau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
și Fran își făcură loc până în față. Nico Morgan tocmai ridica în slăvi calitățile Woodbury-ului, locuitorii, aerul miraculos de curat și minunatele peisaje rustice, și declara că nu reușea să înțeleagă de ce, în vremea adolescenței, locul i se păruse o văgăună plictisitoare și uitată de lume, în care nu prea aveai ce dracu’ să faci seara. Publicul râse nervos, mai ales când apăru o asistentă cu un ac uriaș și îl conduse pe Nico, care se prefăcu speriat, la un cort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Mulțumesc. Jack veni la telefon în câteva secunde. — Fran? Ce s-a întâmplat? Îi veni să-l îmbrățișeze auzind preocuparea și neliniștea din glasul lui. — Tocmai l-am sustras pe tata de la Tawny Beeches. — Bravo ție. Locul acela era o văgăună împuțită. La propriu și la figurat. A doua parte era ceva mai complicată. — Necazul e că acum nu știu unde să-l duc. Într-o oră trebuie să fiu la o conferință de presă pentru lansarea noului ziar. — Înțeleg. În timp ce aștepta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
la mine. Ben e acasă. El și Ralph sunt prieteni vechi. O să aibă el grijă de Ralph până rezolvăm problema. Slavă Domnului că e încă în vacanță. Urmă o scurtă pauză. — Ai luat decizia bună, Fran. Locul ăla e o văgăună infernală îmbrăcată în pluș. Ne vedem acasă. Fran se liniști pentru prima dată, i se părea, de câteva zile bune. Lui Ralph avea să-i placă la nebunie să stea cu Ben. După o jumătate de oră, îl instalau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Tăcurăm. Ne aplecarăm apoi afară. Omul sălbatic răcnea ascuțit pe lângă hambarul lui, dar nu-l mai zăream. —Hm! foarte curios! șopti doctorul. Câmpiile triste, în arșița zilei, iar se desfășurară de o parte și de alta a drumului. Într-o văgăună, subt o răsfirare ușoară de fum, mormăia batoza, dar mișcarea oamenilor nu se zărea. Mergeam încet, trudiți de cale zbuciumată, de soare, de singurătate. Și moșneagul coborâse din carul lui, și mergea încet pe drum, desculț și el, lângă băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Nastase Tentea zise rânjind: —Aista-i Sandu Faliboga... El e, el e... se auzi un glas aspru și neprietinos. Și îndată se arătă în lumină un om uscat, cu gâtul lung și cu ochii arzând sub frunte ca în două văgăuni negre. Își încolăcea harapnicul pe după gât și râdea, cu gura știrbă de doi dinți de sus. Am venit într-o fugă, zise el repede; tocmai de la Moara-de-Vânt... Știi cum umblă cuconu Nastratin după caii lui? lucru mare! Râdea cu poftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de iarnă peste Prelunci. S-a slobozit din miezul nopții vifor de omăt, care a început din ziua de Sfântul Ion Botezătorul, 7 ianuarie, și a ținut până la 10 ianuarie, ceasul amiezii. Atâta și-au răspuns, urlând cu felurite modulații, văgăunile adânc și piscurile strident, încât Culi Ursake a petrecut mai mult fără somn. Când și când, după ce fugeau acele spaime, rămânea câte un răstimp numai freamătul greu de valuri al pădurii. Iar când venea vremea altui rând de țipete, Culi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la București, dragă, îți aranjez eu acolo totul. Să știi că nu glumesc. Și nici nu mă laud. Am o sumedenie de cunoștințe care, sunt sigur!, n-ar pregeta să mă ajute aflând că este vorba de tine. Hai, părăsește văgăuna asta nenorocită și vino odată să trăiești și tu printre oameni” Și aici sunt oameni, Stelu, iubitule. Iar, dacă-mi dai voie, văgăuna asta nenorocită mi-a dat tot ce am până acum: un rost în viață, un cămin, o
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]