480 matches
-
dar alta nu văd". Impresia de vâjâială, de gând hipnotizat și dezlânat, adică de haos (postmodern!) este lăsată, într-adevăr, de numeroase texte ale lui Radu Andriescu. Dintr-un punct de vedere, s-ar spune că din "cele mai insalubre văgăuni ale memoriei", poetului îi și place să scoată la iveală fire încâlcite, halucinații cu bază nu doar etilică (a se vedea, spre exemplu, Noaptea leonidelor); am în vedere reveriile suprarealiste naturi moarte cu exoschelet polimorf, navigațiile "pe creasta valului psi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a suspansului (menționez că la fel procedează numeroși maeștri occidentali), topografia hanului. Se poate observa decorul cvasi-gotic al dramei, însă goticul caragialian posedă o factură specială, fiind transplantat, cu toate elementele specifice, într-un cadru răsăritean: "Valea Podenilor este o văgăună închisă din patru părți de dealuri păduroase. [...] Între partea băltoasă și partea mai ridicată, dinspre miazănoapte, în mijlocul văii, stă hanul lui Leiba: e o clădire veche de piatră, sănătoasă ca o mică cetățuie; deși terenul e mlăștinos, hanul are zidurile
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
să crească/ spicul să cadă/ ciorchini de roadă.” Pentru oprirea ploii se Înfingea un topor cu tăișul În sus În pământ descântându-se astfel: „Topor toporașul meu/ taie norii ca un zmeu/ și mprăștie/ În vijelie/ În munți cărunți/ În văgăuni/ de căpcăuni/ Ploaie, ploaie/ te inmoaie/ stai să te ajungă spoarele/ să-ți taie picioarele/ toporul meu de fier/ de la pământ/ pân` la cer.” Folosirea obiectelor tăioase de fier Împotriva sau pentru provocarea ploii are corelație magico simpatetică cu vechile
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
de prin pământuri, năpârcile cele veninoase și cele nevătămătoare apar din ascunzișurile mlaștinilor, păianjenii cei păroși cu opt picioare și ochi cât boaba de mei vin să țeasă la lumina soarelui ce au urzit o iarnă-ntreagă în întuneric de văgăuni. De Alexe Caldu, când au ridicat-o pe doamna Stanca s-o astruce și băteau clopotele într-o dungă iar monahii cântau „Sfinte Dumnezeule”, neputând țâncii bolnavi de fierbințeală să sune din clopoței ca să alunge făpturile cenușii ale pământului ce
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în groapa cu lei. Daniel fiind aruncat în groapa cu lei, pentru credința sa în Dumnezeu, piatră grea au pus la gura gropii, Darius punându-și sigiliul pe lespede, a pus satrapii să păzea-scă. Spre dimineață s-a dus la văgăună și temător a strigat: -Daniel ești viu? -Împărate Dumnezeu mi-a trimis îngerul său. Fiind găsit nevinovat de fața divină, gura fiarelor a închis-o, făcându le neputincioase. -Scoteți-l de aici, el n-are nici-o vină. Darius atunci în supliciu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
l-au publicat în două ediții. Intențiile mele asaltau din toate părțile viața pe care o cunoscusem până atunci fără să reușesc să intru în miezul ei. Imagini grotești îmi veneau în minte. Văzusem odată un cal mort într-o văgăună, cu o grămadă de cățelandri schelălăind de foame și de neputință care se repezeau în el să-l sfârtece. Dar de oriunde îl apucau, nu reușeau nimic, calul rezista. Își înfigeau dinții în burtă, în pulpe, în spinare, se propteau
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
brazde adânci, aducând cu niște arături, fuseseră săpate pentru a scoate la iveală o anume piatră de construcție. Oamenii din partea locului nu arau decât ca să culeagă pietre. Uneori râcâiau câțiva pumni din pământul strâns de-a lungul anilor în vreo văgăună, folosindu-l ca îngrășământ pentru grădinile sărace de prin sate. Țara întreagă era pe trei sferturi acoperită numai cu pietre. Orașele se nășteau, străluceau, apoi piereau. Oamenii trăiau, se iubeau sau se urau, apoi mureau. În acest deșert nimeni, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
că am să mor... Și nu vreau să mor! Trebuie să trăiesc! Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi. Căpitanul era înduioșat și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în sine însuși. în filmul lui Pintilie, Caragiale trece prin Mateiu, pivnița din prima secvență (de altfel totul pare filmat sub pămînt) este o aluzie la adevărații Arnoteni, noblețea decăzută a acestora prăbușindu-se în țigănia cea mai frustă: o văgăună (a sufletului) unde se joacă în orăcăieli de danci conțină, unde pe cuptor zac puradele în păsărică goală, unde totul te face să simți duhoarea irespirabilă de țuică, slin și urină. Violența și obtuzitatea scenei îngustează câmpul de conștiință al
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
de vreascuri sau bine uscate, pietre, nămol“; babă, „ciot ascuțit de stîncă“; batiște, „loc unde a fost o stînă“; bechet, „loc de pază, locuința pădurarului, pichet de grăniceri“; bent, „loc adînc în albia unui rîu, unde apa face vîrtej“; beucă, „văgăună adîncă, scobitură în stîncă“; bică, „o gaură mică făcută în pămînt“; bob, „bolovan mare, țuguiat“; bord, „ridicătură de pă mînt sau piatră pe vîrful unui munte“; borcoș, „apă amestecată cu nisip, noroi, care iese din pămînt“; bucium „restul de tulpină
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
formele Părîngul, Paringul, accentul fluctuînd (cînd pe prima, cînd pe a doua silabă). Într-un dicționar mai vechi apare și o movilă din Mehedinți numită Părînga. A fost propus ca etimon și apelativul vechi grecesc pharang, „stîncă sau munte prăpăstios; văgăună în munte sau în stîncă“, dar nu se poate explica prezența grecilor în aceste teritorii. Geografii susțin această etimologie arătînd că Parîngul, ca masiv glaciar tipic, este plin de forme stîncoase grele și de adîncituri prăpăstioase, după cum o dovedesc toponimele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
a acesteia. În consecință, prezența lui în zona Putnei s-ar datora “posterioarei răspândiri a elementului românesc din Oltenia spre răsărit” (p. 88). Pentru istoria acestui cuvânt trebuie să se pornească de la forme ca a vârî, alb. vrimë “gaură, cavitate, văgăună, cotlon”, visl. vrá “colț”; urmează derivate ca vrană, sl. vrana; apoi vraniță “poartă de scânduri sau de nuiele împletite”, cu variantele vramniță, vragniță, vracniță, bg. vranița < vrata “ușă” etc. Vrancea este o formă substantivală derivată de la forma adjectivală și posesivă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
naționalism. Dacă Primul Război Mondial a fost unul al națiunilor, cel de-al Doilea a fost și unul filozofic, spune Boia, pentru că punea problema diferitelor forme de viitor, însă după căderea blocului comunist spațiile respective au eșuat din nou în văgăuna naționalistă. În Occident, însă, care împărtășește valori comune, cel puțin la un grad minim necesar coeziunii, națiunea se confruntă probabil cu cea mai mare provocare, cea a imperativelor individuale, ori a comunităților, regiunilor, minorităților, cu problema suplimentară a imigranților, denumite
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Surule... du-te departe... cât mai departe, Surule... du-te!.. Se auzea Anuca strigând, din casă, printre lacrimi. De parcă ar fi înțeles îndemul fetei, urmă un urlet prelung... atât de prelung, ca de rămas bun... ăuitul lui se înmulți prin văgăuni... chemări ca de rămas bun, mai jalnic, mai trist... mai înfricoșător, că înfiorară codrii. Apoi, cu coada între picioare și cu botul în jos se întoarse încet și intră în pădure. Anton înțepeni, cu rasuflarea tăiată, tremurându-i barba. Pădurarul
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
lumi... o lume din adâncuri milenare, pe când uriașii Elani hălăduiau pe aceste locuri. Un strat alb, gros, întinde punți peste depărtări. Iepuri speriați își croiesc pârtii de ieșire prin zăpezi și se depărtează țopăind greoi. Vieri sălbatici se pitesc în văgăuni strâmte împădurite, apoi aleargă buimaci în susul povârnișului. Păsări răpitoare; huhurezi, bufnițe... stau îmbufnate în vârfuri de copaci înalți și-și iau zborul alene, doar când te apropii. Stai și te întrebi... Există ceva mai minunat decât voința puterii?!.. Voința constrângerii
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ieșind din culcușurile nopții. Pășea cu grijă, casă nu calce, doamne ferește, pe vreo coadă de vulpe sau, mai rău, pe laba unui Moș Martin. Deodată, un țipăt răzbătu dinspre partea de nord a codrului. Un stejar se rostogoli spre văgăuna Căldărușei, proptindu-se în firava unduiere a izvorului de apă tulbure, ce ajungea la vitele, care pășteau pe pământurile de lângă Podu de Lut. Bătrânul, încremenit, vedea cum se apropie o arătare nemaivăzută: jumătate om, jumătate șarpe, avea mâinile acoperite cu
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
nu era, la rândul ei, mai mult decât o vânătaie pe pielea 102 acoperită cu lepră a vieții. Unde se afla Ieșirea? Pe unde se putea străpunge? Ce se află, nu simbolic, nu simplu joc culturalist, nu autosugestie, dincolo de această văgăună de pămînt? Ce se află în realitate afară din latrina asta, din buboiul ăsta? Din greața asta? Cu moartea în suflet, înaintam pe traseul elastic dintre vezica urinară și rect, într-un ținut scatologic și fără speranță. Cerul se curba
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
Mda, așa e. Miller părea din ce În ce mai stingherit. — Știi cum de-am ajuns În Aberdeenul cel Însorit? Arătă cu furculița spre vremea deprimantă de cealaltă parte a ferestrei. — Cum de-am renunțat la un post la The Sun ca să vin În văgăuna asta? Dar vorbi mai Încet, ca să nu-l audă nimeni că zice despre Aberdeen că ar fi o văgăună. — Drogurile. Drogurile și curvele. Logan ridică din sprâncene. Miller se Încruntă. — Nu eu, ticălos mic. Scriam un articol despre cocaina care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
spre vremea deprimantă de cealaltă parte a ferestrei. — Cum de-am renunțat la un post la The Sun ca să vin În văgăuna asta? Dar vorbi mai Încet, ca să nu-l audă nimeni că zice despre Aberdeen că ar fi o văgăună. — Drogurile. Drogurile și curvele. Logan ridică din sprâncene. Miller se Încruntă. — Nu eu, ticălos mic. Scriam un articol despre cocaina care venea la Glasgow dinspre Edinburgh. Făceau trafic tocmai din Europa de Est, o aduceau În fetițe. Știi tu, șmecheria cu punga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
caietul negru pe care l-a găsit în geanta cu mostre de chembrică, fidea și macaroane, a desprins una sută opt pulsații pe minut. Le-a numărat toată noaptea cu ochii încruntați pe secundarul ceasornicului și acum a venit, din văgăuna blestemată, să-mi dăruiască manuscrisul, împreună cu două sute de caiele drept amintire, fiindcă presimțea că drumurile noastre nu se vor mai încrucișa niciodată. - Toată chestiunea s-ar fi rezumat la o crimă ordinară, săvârșită contra unui misit extraordinar, monologă în continuare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
târziu. Nu rămâne-adevărat nimic din tot ce-aud, Când mă-ntron spre dealuri de argilă. Câte-un om ca un păianjen umblă-n silă Sus pe galbeni șerpi de humă, în spre sud. Numai când privesc în jos din culmi spre văgăuni, Sufletul îmi zboară spre castele, Și de-acolo se prelinge în spre cele Ancorate-n larg caice: - trei păuni Noaptea când se afundă-n haos, mare, cer și stâncă. Galbeni îmi clipesc trei licurici. Case mici dorm spânzurate-n gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
trompet, Chihaia Gheorghe. Comandantul celui de-al treilea batalion de atac al rezerviștilor din Cottbus, maiorul Plaschke, mă păstrase pe lângă dânsul, ca interpret, după ce mă trecuse în rolul unui lagăr de prizonieri. Am traversat Bărăganul împreună, ocolind satele ascunse prin văgăuni, și ne-am oprit numai noaptea pentru câteva ore de odihnă. Batalionul înainta cu multă greutate și fără nici un spor, în stepa desfundată din cauza ploilor de toamnă târzie. Clisa lipicioasă îngreuna tălpile cizmelor și ne făcea să alunecăm mereu. Distanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
la mine pe nici unul dintre colegii mei, pentru care, acasă, cada și toaleta exclusivă erau lucruri de la sine înțelese. Doar Egon Meinert, care suporta și el duhoarea unui astfel de closet în Luisenstraße, mai venea uneori și-mi împrumuta cărți. Văgăuna cu două camere. Capcana originii. Acolo, totul îl făcea să se simtă înghesuit pe cel ce se întorcea acasă la sfârșit de săptămână. Nici măcar mâna mamei nu putea să alunge, prin mângâieri, nevoile fiului. Chiar dacă nimeni nu se mai aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
fie sărutată de fiu. Iar eu am sărutat buzele ei strânse de durere, fruntea, mâinile ei neliniștite. Patul ei pe rotile fusese mutat din salonul cu mai multe locuri într-o debara care era folosită drept cameră pentru muribunzi: o văgăună fără ferestre, în care nici măcar nu era atârnat crucifixul pe perete obligatoriu. Sus de tot, sub tavan, ardea, după aprecierea mea, un bec de patruzeci de wați. De vorbit, mama nu mai era în stare să vorbească, dar își mișca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
de versuri, Privilegiile găinilor-giruetă. Ele par a se fi născut fără nici un efort, căci pe nici una din foile cepei nu se pot detecta pete de sudoare sau alte urme de muncă. Sigur e că germenele acestor poezii a fost o văgăună de pivniță umedă, cu ferestre spre grădină, într-o vilă al cărei etaj superior fusese mistuit de flăcări, cu balconașe și turnulețe cu tot, și care nu mai era locuit decât de vremea schimbătoare și de porumbei. Acolo ne instalaserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]