783 matches
-
trece repede de la un ,,accidentat’’ la altul ,,consultându-le’’ starea în care se afla. Persoana : Vă rog, faceți loc, sunt medic ! Să nu mișcați accidentații! ( Îi consultă repede ).Către sală : Copiii sunt loviți și în stare de șoc...(,, accidentații’’ se vaită, gemete de durere ). Să vină urgent o ambulanță ! O ambulanță !... Pe acest ,,fond’’ vizual și sonor auzim cum crește în intensitate sirena ambulanței, care în funcție de concepția regizorală va putea deveni un ,,personaj’’ vizual, dar mai ales sonor. Voce: A
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
manifestă, cum va face mereu în situații ,,dificile’’, cu ,,reacții’’ luminoase și sonore metalice, specifice. În scenă intră șoferul care l-a lovit pe Gigel, însoțit de Raluca și Ana II. Șoferul: Un medic ! Un medic, repede ! (Gigel plânge, se vaită de durere ). O ambulanță ! ( crește în intensitate sirena ambulanței ). În scenă intră un medic care îl consultă rapid, îi dă primul ajutor, apoi șoferul îl ia în brațe și-l scoate din scenă, către ambulanță. În scenă intră ofițerul. Ofițerul
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
un război. Ai impresia că e un fel de distracție, războiul? Un fel de glumă grozavă pe care s-o faci cu părinții tăi? ― Nu, tată. ― O să vezi tu ce glumă bună e. ― În Marină! continua Între timp să se vaite Desdemona. Dacă ți se scufundă vasul? ― Vezi ce faci? dădu Lefty din cap. O faci pe mama ta să se Îmbolnăvească de Îngrijorare. ― N-o să pățesc nimic, spuse Milton. Privindu-și fiul, Lefty văzu acum o imagine dureroasă: pe el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
-mi, În schimb, rușinea la vedere. În fiecare seară Milton ne suna În cameră. Tessie Își lua un ton vesel când vorbea cu el. Milton Încerca să pară fericit când luam eu receptorul. Dar eu profitam de ocazie ca să mă vait și să mă plâng. ― M-am săturat de hotelul ăsta! Când mergem acasă? ― Când o să te faci bine, Îmi spunea Milton. Când venea vremea de culcare, trăgeam perdelele de la geam și stingeam luminile. ― Noapte bună, puiule. Ne vedem dimineață. ― Noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
se împotrivește împărăteasa.Ți-ai și găsit ce sfat să-i dai. Tu nu știi că el nu stă niciodată la masă ca omul, ci ciugulește întruna câte ceva, de ici, de colo? — Eu nu vorbesc de mese dezordonate, stăpână, se vaită medi cul, ci de un program regulat, de trei-patru ori pe zi... — Așa, ca grecii, remarcă ironic Augustus. Musa se tulbură un pic. Continuă însă cu tenacitate: — Uite, de exemplu, dimineața doar câteva înghițituri de supă. Principele plescăie apreciativ din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
financiar le este rezervat, șoptește secretarul. În momentul următor, vocea îi clocotește de indignare: — Și se împăunează cu asta, stăpâne! Augustus face o strâmbătură mirată. — Vin și-mi dau peste nas cu salariul care-l primesc de la Măria Ta, se vaită șeful cancelariei. Aproape îi dau lacrimile. — Cum să mă iau în piept cu ei? — Salariul acesta, replică iute Augustus, am hotărât să li-l dau pentru a curma prostul obicei al anumitor trepăduși și antreprenori de pe lângă tezaurul public de a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să vină! Ca s-o poată spiona și să-i testeze în voie reacțiile, ascuns ca un păianjen veninos ce-și urmărește prada. — E multă aglomerație, îi face vânt Plancina. Paloarea ei o sperie. N-are nimeni niște săruri? se vaită. O pișcă de obraji, în speranța de a readuce un pic de roșeață. E întreruptă de o busculadă. Scaunele din jurul lor sunt împinse în lături. Pentru o clipă se lasă o liniște nefirească, după care vân zoleala crește și mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
considerați persoane libere, replică Asinius. — Ca și cum s-ar fi născut roman! gâlgâie furios Scribonius. Își vâră ambele mâini în cupa cu bule de sticlă și le trece printre degete de câteva ori. Apoi își răcorește cu palmele fruntea înfierbântată. Se vaită: — Dar nu l-am eliberat oficial! Poți să te caci pe tine de tâmp ce ești, îi vine lui Gallus să i-o trântească. Își stăpânește vorbele porcoase. N-au cum să-l deștepte pe tembelul ăsta. Încearcă să-l
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Libo se strâmbă plin de năduf: — Da! pufnește înfundat. Își înalță cu deznădăjde brațele spre cer: — Închipuie-ți că fiu-său, Ofelus, nici măcar nu trăiește aici, ci în Egipt. — Da’ ce caută acolo? întreabă iute Gallus. — E o corcitură, se vaită Libo, făcut cu una tuciurie... Avocatul îl oprește scurt: Ia stai! Păi tu când l-ai eliberat? Dacă vorbim de un copil de maximum zece ani, asta schimbă totul! Scribonius clatină nefericit din cap: — Îl avea dinainte, oftează amărât. Pune
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
altminteri ar fi cineva păgubit de dânsa... Veteranul își duce brusc mâna la burtă și se chircește ușor. Am gaze, murmură a scuză. — Dacă te-ai ghiftuit aseară, ripostează zeflemitor instructorul. Și ce-ai fi vrut să fac? Să mă vait ca nenorocitul ăsta că sfârșitul mi-e aproape? N ai văzut că spaima îi paralizase și pântecul, și gâtlejul, de n-a mâncat și n-a băut nimic? — Bine că ai băgat tu în tine ca într-un sac fără
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cu plecarea ta, încearcă să glumească. Dar vocea îi sună stins. — Eu? se apără Rufus cu răceală. Durerea din suflet a dispărut. Este din nou gata să lupte pentru supraviețuire. — Cum am să conduc eu școala asta fără tine? se vaită Vitte lius. Praful și pulberea o să se aleagă de ea. Rufus îl cercetează lung. — Înțeleg că trebuie să plec, spune într-un târziu. Ochii procuratorului sclipesc, umezi: — Ești un om liber de acum încolo. Nu știu să fi fost vreodată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cultura și dominația Romei. Alături de oase apar acum arme rupte și oseminte de cai, iar în trunchiurile copacilor vede înfipte capete de oameni. Când ajunge lângă ele, prind viață și încep să se jeluiască amarnic. „Aici au căzut legații“, se vaită unii, „colo au fost smulse acvilele“, le răspund alții. „Iată unde a primit Varus cea dintâi rană“, se ridică o șoaptă ca un geamăt. Toate căpățânile, cu găvanele ochi lor golite, par să arate spre dumbrăvile învecinate unde se ridică
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Pomponia din spate. Germanicus clatină la rândul său din cap: — Să sărbătorești cum se cuvine lucrurile sacre este o înda torire față de tine însuți, față de Cetate, și - când vei ajunge pater familias - față de familia ta. — Da’ chiar mă doare, se vaită băiatul. Și apoi, asta e treaba preoților. — La noi cultul nu se află în mâinile clerului, răspunde calm bărbatul. Își petrece din nou brațul pe după umărul lui ca să-l îmbuneze și-l trage la pieptul lui: — Obligația de a aduce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ei pentru o singură persoană, gândindu-se, privind revistele și îndesându-și în gură un pachet întreg de biscuiți. Capitolul doi Poate cineva să oprească razele soarelui? Strălucește fix în ochii mei, iar eu mă rotesc în pat și mă vait. Nu mă pot ridica deocamdată, e așa cald și bine că o să mai rămân întinsă aici câteva minute, așteptând să se audă melodioara pop de la ceasul meu cu deșteptător radio. Îmi doresc, o, Doamne, cât îmi doresc să pot rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fetelor ca scoase din cutie, și la ea există o masă dureroasă de nesiguranță dincolo de perfecțiune, și atunci îi place să audă că este frumoasă; o ajută s-o și creadă. ― Deci ce s-a întâmplat aseară? ― O, Doamne, se vaită Geraldine. Dimitri m-a scos la cină și am băut atât de multă șampanie că eram categoric în comă alcoolică. ― Unde ați fost? ― În Collection. ― Încă n-am fost acolo, spun eu, știind al naibii de bine că probabil nici n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
pe bicicletă într-o zi caldă de vară? ― Absolut. A trebuit să arăt poza ta tuturor de aici, și lasă-mă să-ți spun, te rog, că ai deja un fan club în California. ― Doamne, e atât de jenant, mă vait eu. ― N-ai de ce. Cred că e grozav că faci exerciții și te menții sănătoasă, ești exact genul meu de femeie. ― Asta e bine, spun eu, regăsindu-mi calmul. Scopul meu e să plac. Brad râde. ― Fii atentă, Jemima, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
să-mi plătească facturile ori de câte ori am probleme. Cum o să pot plăti totul din salariu? ― Jemima, în primul rând că părinții rareori mă ajută cu bani. Și oricum, pe ce îți cheltui tu banii? Înainte nu prea cheltuiai ceva. ― Știu, se vaită Jemima, gândindu-se la toate restauratele la care nu a fost niciodată, la toate hainele pe care nu și le-a cumpărat, și la vacanțele pe care nu le-a avut, dar ăsta nu-i un motiv să cheltui totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
nebunesc, ud și plin de săpun în cadă - când sună telefonul. ― Lasă-l, murmur eu, la un pas de orgasm. ― Nu pot, geme Brad, care se ridică și se duce la telefonul din dormitor, iar eu mă rostogolesc și mă vait. Alo? îl aud spunând. A, bună. Se lasă o tăcere scurtă, timp în care presupun că ascultă pe cineva. Trag un prosop de pe suport și mă înfășor în el, încă încălzită de delicioasa senzație de după ce facem dragoste, întrebându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
fotografii. Capitolul douăzeci și șapte ― Ei bine, asta da viață, spune Ben, întorcându-se către Simon și ridicând un pahar de șampanie ― Mai bine ți-ai pune centura, spune Simon zâmbind. Suntem pe cale să aterizăm. ― Nu vreau să aterizez, se vaită Ben. Vreau să rămân în acest avion pentru totdeauna. Stewardesa trece pe lângă ei și-i zâmbește lui Ben, care-i răspunde cu cel mai fermecător zâmbet și se întoarce la Simon. ― Vezi despre ce vorbesc? Femei frumoase, șampanie pe gratis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
doar nu înseamnă că sunt deja legată. ― Vrei să spui că nu ți-ai fixat încă data nunții? ― Nu, și oricum, mâine e o nouă zi. Echipa nici nu vrea să audă de Schatzi on Main. ― Prea fițos, s-au văitat ei când Simon le-a spus ce li s-a recomandat. Inginerul de sunet și cameramanul au descoperit un autentic pub englezesc, și sar în sus de bucurie la ideea unei adevărate beri englezești. Simon nu e bucuros deloc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
trebuie să plec. În sfârșit, pe pilot automat, ies încet pe ușă și mă duc înapoi acasă. ― Ce s-a întâmplat? întreabă Lauren. Ce faci înapoi aici? Și-i spun. ― Du-te înapoi, trebuie să te întorci. ― Nu pot, mă vait au. Ce să-i mai spun? ― Ai înnebunit de tot? Lauren dă din cap, nevenindu-i să creadă. Omul de care erai îndrăgostită până peste cap, de care încă ești îndrăgostită tocmai ți-a spus că e de părere că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mea că noaptea trecută a fost de necrezut. ― Ai făcut-o! Ai făcut-o! Sare în sus și în jos și-și aruncă brațele în jurul meu, în timp ce eu încep să chicotesc. Vreau s-aud tot. ― Sunt atât de obosită, mă vait eu, prăbușindu-mă pe canapea, dar tot zâmbind. ― Nu vreau să aud prostiile astea, vreau să aud despre Ben. ― Îl iubesc, spun eu simplu, și apoi o spun din nou, doar ca să mai aud o dată cuvintele, să fiu eu sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
văzut la Los Angeles și că vroia să te sune să-ți mulțumească, dar nu-ți mai găsea numărul. ― Ce să fac? Să-l sun? O, Doamne, Geraldine, vreau doar să vin acasă. ― Și de ce nu vii? ― Nu pot, mă vait eu. M-ar costa 954 de dolari plus taxe să-mi mai schimb odată zborul, și nu mai am bani. ― I-ai spus lui Ben? ― Cum aș fi putut să-i spun? Nu vroiam să-i pară rău pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ușă, ținând o lampă În mână. Înăuntru, pe o laviță de lemn, zăcea o indiancă tânără. Se chinuia să nască de două zile. O ajutaseră toate bătrânele din rezervație. Bărbații ieșiseră-n drum și fumau, ca să n-o mai audă văitându-se. Țipă exact când Nick și indienii intrară, urmându-i pe tatăl lui și pe unchiul George. Zăcea pe patul de jos și pătura se rotunjea peste burta ei. Își ținea capul Întors Într-o parte. Pe patul de deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Mmm... nu! face băiatul. Dă-mi, mai bine o... sau..., un..., un kranț, de la cofetărie. -Asta-i bună! Cum, prăjitură înainte de masă? Se supără puțin mama. În patul lui, Sorin se întoarce cu fața la perete. Apoi, începe să geamă și să se vaite. Întâi, încet, foarte încet, apoi din ce în ce mai tare. -Vai, capul meu! Vai, ce mă doare! Sorina - nimeni n-a băgat de seamă când, cum și de unde - a și adus și îi pune sub nas o bucată mare de kranț. Băiatul privește
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]