KorAP: Find »[drukola/base=vărui & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...14 15 16 ...23 >

551 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

planul nostru, deja Înfăptuit pe trei sferturi. El a vorbit pentru mine și pentru el, doar pentru doi inși a vorbit cu tipu’ ăla, Pepino, care are un văr călăuză și văr-su ăsta... Dar’ văr-miu, părințele? Laur e văru’ meu bun, neamu’ meu și sângele meu, mama și cu mă-sa sunt surori bune... Păi ăștia erau banii, da, Înțeleg, da’ el spusese că doar cinșpe mii ne trebuie, iar Andrei că ne mai trebuie și bani de tren

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
fi futut până la ultimu’ leuț banii pe locu’ de veci... Păi nu te gândi, părințele, că lu’ ăsta dacă-i dai drumu’ singur prin București se rătăcește. Doar drumu’ de la gară până aicea-n bătătura lu’ moș Victor, atâta știe văru’ Laur, și-acuma, că s-a terminat sezonu’ pe litoral, n-ar avea decât să se ducă să facă foamea cu tac-su-n Caracal, și oricum trebuie să-l luăm cu noi, părințele, să nici nu te gândești că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
strigă părințelu’ printre gâfâituri. Păi să-i trag tot neamu-n pula lu’ moșu'! Tot neamu’ lui de ciobani și salahori și tubari. Numai’ de nu ne-ar trage ei pe noi, vere. Nu-i pasă lui Andrei nici cât lui văru’ Laur. Hohotește spre mine Împroșcându-mă cu salivă și sudoare. — Or să intre ei la bănuieli, face, pe un ton de o conspirativitate contrafăcută. Mai ales când or vedea căcatu’ ăla pe birou. — Or să miroasă ei ceva, zic. Duduie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
banchetei, mozolit de saliva care mi se scurgea din gură. Nu mai vroiam să văd și să știu, și uite după ce-mi curgeau mie balele. Sunt mort de sete și de foame. Andrei sforăie pe bancheta din fața mea. Și văru’ Laur, da, e-n compartimentul de alături. Caut În geantă pe Întuneric, bâjbâi și dibuiesc pâinea. Pâinea goală și Întunericul m-au salvat În mai multe rânduri. Am fugit și m-am ascuns de ei prin tot felul de demisoluri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pe care trebuie să-l luăm. Tot de-aici din stație o să-l luăm, da, și tot el a spus că mai Întâi să mâncăm, nu-i nici o grabă, nu-i nici nouă ceasul. Se lumină pe loc fața lui văru’ Laur când auzi de mâncare. Se trezise și se Înviorase, visul i se izbândise și țopăia din nou la patru pași Înaintea noastră. Eram pentru prima dată prin părțile astea și mă gândeam că nu voi mai avea ocazia. Laur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
departe și cu o grămadă de bani În buzunar, după ce s-a bătut cu toată lumea, din cale-afară de curajos și cu folos, și-a Învins. Toți trei am Învins În definitiv, și nu mai spun cum Îi luceau ochii lu’ văru’ Laur În așteptarea bucatelor. — E bine, Laure? face Andrei, la care văr-miu Înghite-n sec și privirea i se aburește brusc de-ai zice că acuma dă În plâns. Unde te ducem noi, Laure? — Unde vrea pula matale, părințele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
el, dar ăsta ar fi ultimul lucru de care să ne pese. Andrei privea dominator În toate părțile cu o sumedenie de ochi, la teancul de sute pe care-l răsfoia sârguincios Între picioare, sub masă, la mine și la văru’ Laur și după cine o fi pe aici și nu mai vine să ne bage-n seamă cu ce o avea de mâncare. În mijlocul mesei trona un borcan c-un snop de fire de gura-leului, către care Laur Întinse botul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ei și nici ei cu mine. Oriunde mă duc ne se leagă nimeni de mine și am liberă trecere peste tot. Îmi Întinse un buletin hărtănit și jegoșit, abia ținându-se În copertele sale. Am acte-n regulă, vere. Făcu văru’ Laur teatru la microfon cu mine. I-am tras un șut În fund, mai reținut, nu ca să dea cu nasu’ de dalele astea frumoase ale caldarâmului, ci doar cât să-l mențină vioi și cu chef de mers. E ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Într-o stație de tramvai. Îl simțeam suspectându-l pe Laur că prea o umflă din cale-afară, dacă nu cumva o fi inventat toată aiureala asta cu prințișori mulatri... În ce mă privea, cam știam ce-i poate pielea lui văru' Laur. N-aș fi spus că nu exagerează, asta-i În firea lucrurilor, dar nu până Într-atât Încât să-ți pui mintea cu el și să-l iei la bani mărunți și să-l anchetezi cum face prostu’ ăsta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
tu două-trei zile cu tac-tu care te-a făcut, sau să mai Întârzii nițel pe la Motănica? Iar ți-ai luat lumea-n pulă după nici două luni și ceva, ca să cazi ca o ploșniță În cârca noastră, la care văru' Laur parc-ar fi dat să râdă sau să fugă, mustăcea că eh, ce să-i faci, știam și eu ce știa el și-o știam câteștrei și destui ca noi, și anume că foamea te-nvață mai multe și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
că te-nțelegeai bine: ea te trăgea de curent și tu o văitai că cine-o mai fute-o și pe biata Leontina. Să-ți fi făcut pomană cu ea. După cum eram io cu Viorel, mai rămânea să se-mbârlige văru' Relu cu moșu' și-am fi domnit-o acolo În familie, tot Într-un belșug și-o armonie. N-am mai fi bătut atâta drum după altă surdă... — Și mai taci dracului odată, vere! Tu chiar aduci omu-n stare... Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
lâncedă ca dinaintea unui leșin. Aveam nevoie de liniște ca să mă adun, ceea ce era desigur un nărav pe care-l dobândisem robotind la romanele vieții mele și de care uite nu reușeam să mă dezbar. Zbieram ca un dobitoc la văru' Laur, și Andrei Îmi făcea semn cu degetul la buze, ssssst, tânjea și ăsta după liniște, ca pentru muții și surzii la care ne adusese ca să ne scoată de unde chiar el ne băgase, dar spre deosebire de mine se vedea senin și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
i se Închid ochii și pare să fi pierdut firul, Pepino, da, da’ și Steluța... Un grup de cinci-șase puradei cobora În fugă scările de la etajul de deasupra, zbierând și năvălind peste capetele noastre ca o turmă de capre. Adormise văru' Laur, nu-l clinti avalanșa de țipete, dormea adânc. Ghemuit pe cimentul treptei cu genunchii la gură ca-n burta Motănicăi, În timp ce Andrei Îi dădea Întruna cu Steluța, că dac-o vezi pe mută Îi bei apă din pizdă și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mei că Andrei nu exagerase deloc În privința Steluței, În pofida aerului de țărăncuță puțin șocată, care se trăgea desigur de la infirmitatea ei. Desculță și-n rochia aia neagră fără mâneci, cu poalele până la jumătatea pulpelor, părea cam de-o seamă cu văru' Laur, dar de o rasă cu totul diferită, așa Îmbujorată și blondă-roșcovană-aurie și cu ochii ăia mari și verzi de femeie-pisică. Era zveltă și arcuită trainic, era chiar așa cum spusese părințelu’, și tocmai că ne răzbise setea și beam apă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pentru o masă mică de brad nevopsită, aidoma celei pe care-mi scriam cândva romanele vieții, și pentru trei scaune ce păreau să ne fi așteptat special pe noi. Sosisem și așteptam să ni se dea să mâncăm. Eu și văru' Laur ne holbam ca la un spectacol de toată bafta la tevatura mutei cu brotacul În brațe. I se tăiase răsuflarea de bucurie și de obidă. Gâfâia strângându-l la piept și albindu-l de pupături din creștet până-n tălpi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Florinel. Mai știi de nu i-o fi cumpărat jucării sau bomboane? Oricum scăpase de el și ne scutise și pe noi de balamuc. Îi dăduse de lucru, lăsându-l să scotocească prin hainele din geantă. — E fii-tu? face văru' Laur. Să-ți trăiască părințele. Ai un flăcău ca o floare, de-ți vine să-l mănânci de frumos ce ie. Ca mâine-l bagi pe felie la tuburi și la grilaje și te-ai văzut scuipat de-o grijă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mai grele, aveam o cruce mare de granit În stomac, care mă ținea locului să nu sar pe umerii părințelului, să-i Încalec și să-i călăresc pe amândoi acolo peste cratița cu fiertura și laolaltă cu ei și pe văru' Laur. Și uite-l și p-ăsta strecurându-se cu o cârpă pe sub pântecul mutei, după cratiță, și ușor, vere, să nu-i opărești. E gata, vere. Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dorisem o nevastă care să nu vorbească deloc, și-n afară de asta Steluța părea inepuizabilă și oricând la dispoziția și pe gustul oricui și nedorind mai mult decât o farfurie de fiertură. ne mai pomeneam uneori În viul nopții cu văru' Laur peste noi, probabil când visa iar că l-am lăsat de izbeliște În tren și i se făcea s-o ia pe Steluța pe salteaua lui, dar până să apuc să adorm din nou ea se Întorcea la mine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
te-ai face că nimenea nu-ți dă pă râs nici fiertura asta de cartofi care-a salvat omenirea În vremuri grele și la o adică ne salvează și pe noi acuma. Parcă s-ar fi Încurajat de unul singur văru' Laur, n-aveam decât să aștept până s-o dezumfla tot de unul singur, dar poate apare dobitocul ăla de Pepino Între timp. După ce pleca Andrei să-și facă traseul pe la centralele termice din oraș, pe care-l Încheia mereu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
În sfârșit a apucat să-i spele În seara asta. — Și dacă ne-ar prinde iarna aici, vere, n-ar mai fi nici o pricopseală. Îți spun io că ar fi rău de noi dacă ne-ar prinde. Uite-l pe văru' Laur că a Început să nu-i mai priiască, deși chiar n-ar mai avea Încotro s-o ia până nu s-o deschide din nou sezonul pe litoral. Iar i s-a făcut de ducă și de pricopseală, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ai să-l vezi... Da, trece repede, prea repede a trecut și nici n-am știut Încotro a fugit. Unde s-a dus? Îmi fuge și acum somnul o dată cu privirea lunecându-mi pe torsul slăbănog, la fel de ciocolatiu ca al lui văru' Laur, dar numai dâmburi și scobituri, ca o prelungire firească a căpățânii mele colțuroase și Îmbibându-se nu chiar fericit cu obrazul tânăr și Îmbujorat de somn al Steluței, care se Îndeasă În perna pulpei mele. Cei mai adesea așa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
simt cu cinșpe ani mai bătrân decât sunt. Gustul și mirosul ei mă adorm și mă trezesc la realitate, Îmi spun că-s viu și că mai am destul până să mă pot socoti bătrân, chiar dacă nu mai sunt ca văru’ Laur. — Și mai las-o, vere, c-ai morfolit-o de-ai zăpăcit-o. cu nasu-n pizda ei ai să mori. Care io unu’ Îți spun că nu-mi convine. Să stau io aicea ca la pușcărie c-așa vrea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
ridică, ne ia ca din oală ca pe niște dobitoci ce suntem, și pentru ce? Pentru ce-a făcut el, și el umblă liber ca pasărea din local În local, cu teșcălău’ de sute În buzunar. Văd că până la urmă văru’ Laur nu știe sau se face că n-are habar pentru ce ne trebuie banii ăia și de ce ține părințelul așa strâns de ei, și că la o adică el, Andrei, ar fi cel mai În drept. Și se mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
am luat după noi de milă, și-i oricum În plus și ca o dovadă. Adevărul e că nici n-aș avea la ce să-mi bat capul cu ce știe și ce nu știe ori se face că uită văru' Laur. N-am ce-i face dacă s-a săturat de mută și de fiertură. Altceva n-am ce să-i dau. Lasă-l să se-nvârtească Încolo și-ncoace și să se sufle-n pene. Uite-l cum pufăie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
grilaje și camioane, abia acum știu cu adevărat cu cine am de-a face și Încotro m-a dus boala lui de cap pentru care nu s-a Învrednicit barem să-și procure o diplomă d-aia ca a lui văru' Laur, care ăsta s-ar putea să fie mai Întreg la minte și decât mine și decât el. Uite cu cine-mi spunea că a aranjat, ăsta-o omul părințelului, Pepino, călăuza, traficantul de carne vie, tipu’ care-o să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]