3,889 matches
-
nimic, dar știu. O știu de cum i-am văzut plecând : Maria, purtând în mâna ei rănită crinul răsărit miraculos din ciobul de alabastru cu parfum de nard. Lazăr, bucuros ca un copil, alergând fără să se uite în urmă, cu veșmântul larg fluturând în vântul rece din zori, alergând ca niciodată... Eu, ca întotdeauna, m-am îngrijit de trup. De trupurile lor. Și al Lui. De hrană, de apă, de curat, de veșminte, de toate. Abia acum am răgaz să aștept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
alergând fără să se uite în urmă, cu veșmântul larg fluturând în vântul rece din zori, alergând ca niciodată... Eu, ca întotdeauna, m-am îngrijit de trup. De trupurile lor. Și al Lui. De hrană, de apă, de curat, de veșminte, de toate. Abia acum am răgaz să aștept. Dar poate ca nu mă aștept decât pe mine ca să înțeleg. Și să văd cu adevărat ceea ce-mi apăruse în fața ochilor de atâtea ori: "Marta, Marta, pentru multe te mai îngrijești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
botez mi-a prins-o la gât bunica ? De câte ori, chiar și acum, când calitatea de medic mă pune în fața unor decizii care pot fi grele în consecințe, de câte ori nu ating cu degetele înfiorate conturul obiectului sfânt ascuns cu grijă sub veșmântul alb ? Ca și acum..." Simte, este convins că simte cum degetele se încarcă cu o putere miraculoasă care îi orientează gândul și intuiția. Decizia este imediată, limpede : Trebuie să verific imediat de ce ați făcut febră. O să trimit un eșantion de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pe cale să se curme. Se străduiește să respire adânc și să nu întreabă nimic, iar Teodora își continuă povestirea de parcă ar fi spus niște cuvinte oarecare. Pentru Dora, epoeea Teodorei pare să se desfășoare pe un fundal violet, așa cum era veșmântul pe care îl purta spiritul surorii ei întâlnit pe alte tărâmuri. Intensitatea cu care am trăit cele trei săptămâni, cât a rămas încartiruit aici plutonul lui Simion, a fost pentru noi o minunată răspântie în care nu numai trupurile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
mai curând al halucinațiilor date de anestezice. Și iată, pas cu pas, avansez pe un drum în care urmele lăsate de oameni, de obiecte, de locuri și întâmplări sunt atât de vizibile și de credibile încât halucinațiile îmbracă din ce în ce mai mult veșmântul realului. Să fie doar simple coincidențe sau să fie o adevărată întoarcere într-un trecut, care chiar dacă nu îmi aparține, mă privește într-o măsură mai mare decât tot ce am trăit ? Nu contenesc să mă culpabilizez pentru creditul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
și galbene și tufele roșii de merișor din grădină și de pe alei încântau privirea, cireșii din livadă și cei sălbatici din pădure aduceau miresme, culoare și simfonii, merii, înșirați în linii drepte până către lizieră, găzduiau în coroanele lor cu veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
cum coboară peste întreaga obște binecredincioasă pentru a o izbăvi de lucrări răuvoitoare și de primejdia unor practici diavolicești ce le-au înnegurat viața muntenească și de care trebuie să se lepede cât mai repede cu putință ca de un veșmânt stingheritor. Când părintele a socotit că a sosit momentul, a apărut în poarta împărătească a altarului și, cu mâinile ridicate către ceruri, a invocat cu evlavie: Sfinte Duh, ni te arată! Și, când a constatat că acesta întârzie, a repetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
și galbene și tufele roșii de merișor din grădină și de pe alei încântau privirea, cireșii din livadă și cei sălbatici din pădure aduceau miresme, culoare și simfonii, merii, înșirați în linii drepte până către lizieră, găzduiau în coroanele lor cu veșminte de mireasă roiuri de albine lucrătoare, ispitite de polenuri și parfumuri discrete ale florilor albe-rozii. Câmpurile de brândușe de la margine de codru mai dăinuiau cu sclipiri albastre. În stejarii de alături o pasăre își striga numele. Rândunelele harnice săgetau văzduhul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
jur, ce mi se întâmplă. Localul e albastru închis cu negru, bărbații sunt la costume moderne, femeile sunt lejer și inedit îmbrăcate, iar eu sunt aici îmbrăcată în roșu, iar în minte port diversitatea și lucrătura în pietricele a unor veșminte thailandeze. Mă simt și eu mică și încrustată în imaginea minții mele. Ochii, ochii îmi sunt două pietre prețioase și strălucitoare, irisul parte comună cu aluminiul globurilor oculare, și deci nimic nu mișcă în mine. · Și știind că totul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
erau, prin comparație, uriașe, cu sâni enormi, cu picioare lungi și drepte, cu păr blond sau roșcat și cu ochi verzi sau albaștri. Nu bărbații le alegeau pe ele, ci ele însele își alegeau bărbații. Tinerele maiko și-au dezbrăcat veșmintele de mătase, pentru a descoperi că secolele de șezut în poziția tradițională, cu picioarele sub bazin, le strâmbaseră genunchii. Sânii, strânși puternic de brâul cel lat al kimono-ului (obi), nu putuseră să crească. Părul, tăiat acum până la umeri, avea firul
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
menstruației. Este vorba, mai precis, despre un scurt schimb de replici dintre un prinț care, întors acasă, constată că nu-și poate atinge logodnica fiindcă aceasta are pete de sânge pe kimono: Deși vreau să fac dragoste cu tine, pe veșmintele tale a răsărit luna". Prințesa preia perifraza ca și cum aceasta ar fi fost cea mai naturală sugestie cu putință și adaugă o notă subtilă de ironie: "Nici nu e de mirare că, de când te aștept în van, luna a răsărit pe
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
tale a răsărit luna". Prințesa preia perifraza ca și cum aceasta ar fi fost cea mai naturală sugestie cu putință și adaugă o notă subtilă de ironie: "Nici nu e de mirare că, de când te aștept în van, luna a răsărit pe veșmintele mele". După cum observăm, limbajul aluziv nu face nici un fel de concesii licențiozității cu care noi, europenii, am fi obișnuiți să ne confruntăm în asemenea ocazii. Am reprodus acest episod pentru ca lectorul să înțeleagă mai bine întortocheatul mod de gândire japonez
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
45.4 % își derivă plăcerea din felurile de mâncare sezonale. Nici acum nu v-am convins? Nu începeți să simțiți că, într-adevăr, pentru a exprima această realitate complexă și fascinantă, acest mod de viețuire unic și inimitabil, aflat, de la veșmânt la bucătărie până la arhitectură și teatru, sub zodia esențialului, dar a unui esențial perceput nu metafizic, ci estetic pentru a exprima toate acestea trebuia inventat cireșul japonez, după cum trebuia inventat cuvântul shiki ? Dar nu, vă simt încă retractili, și înțeleg
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
treilea volum, Islamismul, despre războaiele civile și de cucerire ale lumii arabe, problemele drepturilor omului și minorităților, problema femeilor și a violenței, dar și multe altele. Așadar nu îl înțeleg pe Richard Dawkins: dacă, în calitate de om de știință și în veșminte de iluminist, vrea să scrie despre "iluzia de Dumnezeu"15 și despre istoria scandalurilor religiei, ar trebui să își asume efortul de a se informa la fel cum am făcut noi privitor la chestiunile științifice. Nu poate să ignore literatura
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
indiferent de formele prealese cele noi și cele tradiționale în spate să se afle omul în totalitatea lui. Eu m-am abținut mereu de la o formă sau un cadru de bază fixe, îndeosebi pentru celebrarea euharistiei. Totuși spațiul, timpul, ceremonia, veșmintele și gesturile, cântecele și formulele recitate nu sunt deloc constante intangibile și imutabile, ci variabile ale liturghiei. Din principiu nu folosesc nici o formulă în care nu cred și aș sfătui pe orice paroh să facă astfel (având o anume toleranță
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Francisco. Treaba cu capa, În afara faptului că ne aflam În plin martie și nopțile erau prea reci ca să le Înfrunți doar În talie, mai avea chichirezul ei: În acel Madrid periculos, cu străzile prost sau deloc iluminate și strâmte, respectivul veșmânt se dovedea foarte practic dacă trebuia să te bați cu arme albe. Pusă În diagonală peste piept sau răsucită pe brațul stâng, servea de pavăză contra adversarului; și aruncată peste oțelul lui, Îl putea stânjeni Îndestul până Îl miruiai cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
jur de treizeci și ceva de ani, fața ciupită de vechi urme de vărsat, iar o mustață fină și tușinată milimetric Îi conferea un aer ciudat, de străin. Ochii lui și părul, lung până la umeri, erau negri ca tot restul veșmintelor; la brâu purta o spadă cu o exagerată gardă-casoletă rotundă de oțel și cu o prelungă montură În cruce, pe care nimeni, decât un spadasin Încercat, n-ar fi Îndrăznit s-o expună batjocurii publice fără temeritatea și Îndemânarea necesare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
neliniștitoare. Se uita la mascați cu un zâmbet care era În același timp prietenos și sinistru, mijindu-i de sub mustața tușinată. Nu era greu să ți-l imaginezi schițând același gest, pe când măgăoaia aia a lui de spadă reteza, hârști-hârști, veșmântul unui client cu toată carnea de dedesubt. Surâsul acela era atât de monstruos de simpatic Încât te treceau fiorii. — Nu-i neapărat necesar, răspunse cel cu capul ca o bilă, după ce Îl consultă În tăcere pe celălalt mascat, care Încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
clipă gândul de la preocupări mai Înalte. — Poți rămâne aici noaptea asta, zise. Iar mâine vom vedea ce ne mai rezervă viața... Am poruncit să ți se pregătească o odaie. Alatriste se destinse imperceptibil. Pe ușa Întredeschisă văzu cum servitorii pregăteau veșmintele și echipamentul contelui. Observă că-i aduceau un pieptar din piele de bivol și câteva pistoale Încărcate. Álvaro de la Marca părea ferm decis să-și ferească invitații Întâmplători de alte riscuri. — În câteva ore se va afla de venirea acestor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
studieze bine. Era solid, chiar trupeș, cu cap mare și ten rubicond, cu un păr negru și des care Îi acoperea urechile, cu o bărbuță neagră și scurtă și cu mustăți falnice și lungi, răsucite În sus peste obraji. Purta veșminte de mătase albastră-Închis cu discrete broderii negre, această ultimă culoare fiind și aceea a pantofilor și ciorapilor; iar pe piept Îi lucea roșia cruce de Calatrava, care Împreună cu jaboul alb și un fin lănțug de aur erau singurele contraste ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
odihnă. Pe când depăna În minte aceste vesele gânduri, văzu deodată că atotputernicul favorit lăsa la o parte hârțoagele și Îl privea fix. Ochii aceia negri și vii păreau a-l studia atent și a-l scormoni adânc. Alatriste, ale cărui veșminte și Încălțări purtau urmele nopții petrecute În carceră, regretă că nu arăta mai bine. Un obraz proaspăt bărbierit l-ar fi făcut să se simtă mai la largul său. După cum nu i-ar fi stricat nici o oblojeală mai curată peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mele. Erau groase și boante și cu unghiile mâncate până în carne. Iuda se pregătea să-l trădeze pe Iisus. Sus, în partea stângă a imaginii, un slujitor ținea o făclie, altfel nu s-ar fi văzut nimic. Iisus purta un veșmânt din acelea țesute într-o singură bucată. Petru își întorcea fața: nu voia să aibă de-a face cu ce se petrecea sau poate că le striga vorbe de ocară soldaților. Mama continua să cânte, stângaci, șovăind, cu degetele rășchirate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
Fără Biblia lui, eu aș fi fost alt om, am zis, atent să nu exagerez. Acolo nu există linie sau imagine pe care eu să n-o fi studiat. Valurile pe care a umblat Iisus. Sfârcurile sânilor femeii samaritene sub veșmântul ei de in. Capul lui Holofern. Funia cu care era încins tâlharul crucificat. Sabia pe care o ține Domnul în mână când ucide balaurul. Mi-am dedicat întreaga viață lui Gustave Doré. Văd totul cu ochii lui. în jurul oricărui lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
victorii: totdeauna îți reușește scamatoria asta. Construiești singurătăți. Femeia solară, Femeia cu părul roșu, tu. Voi. Uneori scoți rochia albastră și o întinzi pe fotoliu. Așa cum ar face Sybille dacă s-ar pregăti să meargă la o serată. Este un veșmânt lung, cu trenă, care nu se va demoda însă niciodată. Femeia solară este înaltă și are trupul drept: în rochia albastră, pare o regină. Ai însoțit-o, de mii de ori, la Balurile Operei, sunt secvențele tale de vârf; ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
S-au bucurat și de o "elită" a recepției: "Singurii lor cititori au fost pînă nu demult doar înalții funcționari din nomenclatura comunistă". Ironia funcționează precum un instrument ideal al acestei analize protocolare fără exces, cu toți nasturii încheiați ai veșmîntului său de lucru. În deceniul final al "epocii de aur", profita de o mare popularitate un șlagăr interpretat de Corina Chiriac, Ne cunoaștem din vedere, despre un el și o ea care se măsoară nostalgic din priviri, în fiecare dimineață
Fondul existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8048_a_9373]