524 matches
-
ferestrelor. Un zid de cărămidă veche, roasă de intemperii, care închide curtea, spre miazăzi. Când nu plouă, vin să picotească pe el, amețite de soare, câteva ciori. Dincolo, se văd crengile unor oțetari al căror verde viguros contrastează cu galbenul veșted al zidului. Am aproape șaptezeci și patru de ani, vârstă la care nu pot pretinde că soarta n-a fost indulgentă cu mine. Mi-a acordat suficient timp pentru a da existenței mele un înțeles. Dacă n-am reușit, e
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
lucitor. Rima se prinse brusc de bară și coborî panta. El se grăbi în urma ei și-i luă brațul în tăcere, temîndu-se că un cuvînt spus greșit îi va anula curajul. Vuietul din spate se topi în tăcere și frunzele veștede nu le mai murmurară sub picioare. Pămîntul deveni plan. Aerul se răci, apoi îngheță. — Rima, ai dat drumul la bară? întrebă el. — Bineînțeles că nu. — Ciudat. Cînd am intrat în tunel, lumina era în față. Acum e la stînga noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ca să-l văd învinețindu-se. Câteodată mă urmărea și pe țărm. Arunca bucăți de pâine peștilor, se juca lovind apa cu pietricele plate, care săreau ca un țipar, sau se scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sau poate trecuse de amiază, l-am văzut pe individul cu mers de pisică dezbrăcîndu-se. Soarele ardea puternic și omul se hotărâse să facă o baie. Și iarăși m-a izbit, ca prima oară, pielea lui albă, de un alb veșted, parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, ce-i făcea trupul și mai dizgrațios. A intrat în apă cu obișnuitele precauții caraghioase ale unuia care nu știe la o vârstă înaintată să înoate. Chicotea și fugea înapoi de cum îi ajungea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
urma să se opintească. Desfăcu mult picioarele încălțate în tenișii îndreptați cu vârfurile spre exterior și se lăsă pe vine, ca o dansatoare balineză. — Ridică-te! se răsti Gonzalez la ea. Ai să cazi. — Nu, răspunse ea, cu buzele ei veștede strânse de încordare. Vreau s-o ajut pe Gloria să se ridice. Treci de partea cealaltă, Gomez. O apucăm fiecare de câte un cot. Ignatius urmărea pasiv cum se lăsa pe vine domnul Gonzalez de cealaltă parte a lui. — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ca să-l văd învinețindu-se. Câteodată mă urmărea și pe țărm. Arunca bucăți de pâine peștilor, se juca lovind apa cu pietricele plate, care săreau ca un țipar, sau se scălda. Avea un corp dizgrațios din pricina pielii albe, un alb veșted și parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, bolnăvicios și neatins de soare. Umerii strâmți, căzuți, și picioarele prea subțiri accentuau această impresie. Intra în mare cu multe precauții, bălăcindu-se la margine, chicotind și fugind înapoi de cum îi ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poate trecuse de amiază, l-am văzut pe individul cu mers de pisică dezbrăcându-se. Soarele ardea puternic și omul se hotărâse să facă o baie. Și iarăși m-a izbit, ca prima oară, pielea lui albă, de un alb veșted, parcă umed, ca acela de pe burta peștilor, ce-i făcea trupul și mai dizgrațios. A intrat în apă cu obișnuitele precauții caraghioase ale unuia care nu știe la o vârstă înaintată să înoate. Chicotea și fugea înapoi de cum îi ajungea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam sentimentul ciudat, greu de explicat, că eram cumva aproape frate cu mortul. Faptul că individul mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de instrumente, ca Între două sentinele. Iar Jacopo Înaintase În cimitir, condus de psihopompul cu panglicuțe luate la Addis-Abeba. Totul În jur era alb, zidul bătut de soare, mormintele, pomii Înfloriți de pe margine, patrafirul parohului gata să binecuvânteze, afară de maroniul veșted al pozelor de pe pietrele funerare. Și de marea pată de culoare dată de drapelele Înșiruite În fața celor două gropi. „Băiete“, spusese șeful, „tu te așezi aici, alături de mine, și la comandă suni pentru Drepți! Apoi, tot la comandă, pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
singuratic suflet și străbătut de-avînt alerg, dar nu știu - unde. Un singur gând mi-e rază și putere: o stelelor nici voi n-aveți în drumul vostru nici o țintă, dar poate tocmai de aceea cuceriți nemărginirea! PAN Acoperit de frunze veștede pe-o stâncă zace Pan. E orb și e bătrân. Pleoapele-i sunt cremene, zadarnic cearc-a mai clipi căci ochii-i s-au închis - ca melcii - peste iarnă. Stropi calzi de rouă-i cad pe buze: unu, doi, trei. Natura
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
lui îngăduitoare, îmbrăcat în haină albastră, ca în pielea solzoasă a unui pește, se uită spre cerul alburiu din care coboară o față înaripată, un fel de vulpe de mare cu ochi alungiți și urechi moi, transparente, de un verde veșted. Pampu are o mână ridicată, ca și când s-ar aștepta să-i cadă în palmă para uriașă și plutitoare. E bine prins: e cald și primitor și atât de intim legat de Zogru, care nici nu mai știe dacă și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
a pus cenușă în cap și au plâns-o. Lea i-a spălat mâinile și fața. Zilpa i-a pieptănat părul. Rahela a îmbrăcat-o în cea mai frumoasă tunică pe care o aveau, iar Bilha i-a împodobit brațele veștede cu cele câteva inele și brățări pe care le avea. Împreună i-au încrucișat brațele și i-au îndoit genunchii, așa încât să arate ca un copil în somn. I-au șoptit dorințe în urechi ca ea să le poată duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și le-a ținut de parcă ar fi fost niște obiecte de preț, delicate, prețioase și curate. Mama lipsea, dar micuțul nu arăta nici un fel de intimidare în fața binefăcătoarei lui. Cu durerile ușurate pentru moment, își pusese capul pe sânul ei veșted și adormise. Nu se simțea nici o mișcare și nu se auzea nici o voce. Nu știu cât am stat așa în timp ce el moțăia, dar îmi amintesc că mă durea spatele când a deschis ochii. Și-a pus mânuțele în jurul gâtului Bunicii și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cântecul zicea despre un codru des, umbros și întunecat, atât de des încât ucide bunătatea și dragostea, nu prea-mi mai aduc aminte textul, numai cum făcea cântăreața să-i vibreze vocea, era ca atunci când vântul se izbește de crengile veștede ale copacilor, câinii și-au ridicat capetele și s-au pornit să schelălăie în ritmul melodiei, și atunci caporalul a început să danseze, acolo printre boarfe și pantofăraie, cântând în același timp, nu era un cântec propriu-zis, era mai curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
școală la citirea catalogului - sau ab est, cum răspundeam În cor când un loc În bancă era liber. Orașul Înfățișa mile Întregi de goliciune a toamnei târzii - Împietrirea Înghețată a pământului, pustiul bulevardelor ramificate, aspectul golaș al fațadelor zugrăvite, verdele veșted al parcurilor - clima temperată cu anotimpurile ei luând‑o la vale. Iarna Înstăpânindu‑se lent. Când a sunat din nou telefonul, am răspuns eu; aveam de gând să‑l feresc pe Abe de solicitanți. Dar pe fir era femeia de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
și îndestulării care-i așteaptă în viitorul apropiat, toți cei cincizeci și doi de oficiali și oficiale se umplu de o dulce, aromitoare bonomie. Aaaah! Ce bine-i să te simți în șa chiar și atunci când ai descălecat! Un ins veșted, destul de înalt, cu cearcăne pronunțate și gura tremurândă fiindcă mereu ori își murmură ceva ori își fredonează o frântură de cântecel, tocmai iese de la Observatorul Amiral Urseanu. În seara asta cu ceață poate să plece liniștit acasă, n-are cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
din Belsize Park unde puteai mânca. Mesele erau acoperite cu mușama în carouri roșu cu alb și lumina puternică. Toate felurile din meniu erau însoțite de pâine prăjită, albă și gumoasă, indiferent dacă o cereai sau nu, și câteva foi veștede de salată creață așezată pe o margine a farfuriei, ca garnitură. Mi se părea de o familiaritate reconfortantă. MM, Matthew și Sally erau deja la masă, împreună cu Steve, directorul de scenă de la Cross. Înțelesesem de la Sophie că se pregătea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ram străfulgerând ceața scatiu auriu În plasa ceții zumzetul orașului - deasupra corbii Copacii-n vântul rece exersând zborul - cad mii de frunze Frunze-n cădere - în golul ramurilor imensitatea Casa cât hribul sub povara frunzelor - piticii nicăieri Se balansează frunza veștedă pe ram - motanul atent În palma-ntinsă aurul cerșetorului - frunza de salcâm Stradă pustie - hârjonindu-se frunze gonesc pe vânt Toamna spectacol de sunet și lumină - ciori și nori vineți Frunzele ude abțibilduri pe geamuri - toamna-n grădiniță Secera lunii
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
șofran - copacii sunt goi Pălită-i luna prinsă-n vârful geamiei - vântul muzein Floarea soarelui înflorită-n rigolă - strop de lumină Prinzând în triluri și razele de soare - rândunelele Canichul în parc fluturând urechile - doar el fără griji Ultima frunză veștedă-n balans pe ram a fi...a nu fi?
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
criză generală de valută preschimbase siluetele contorsionate ale tigrilor și cămilelor în mogâldețe, aducând izbitor a oi, câini sau pisici, clătinate dintr-o parte într-alta a arenei nu de strigătele metalice ale dresorilor cambrați în fireturi, ci de mormăiturile veștede ale unor ciobani încuiați la gură, negeluiți de oraș, nepreocupați altcumva decât de a devasta proviziile de băutură ale restaurantului "Hora", prin dreptul Parcului Sportiv "Dinamo", pe deasupra cofetăriei "Perla" și-a librăriei " Lumina", peste prispele reduse la doar două trepte
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și cu puterile lor. Pungașul știa și prețul: douăzeci de lei de bucată. Banul și harul. Tocmai dincolo de locul lor, peste baltă, sub malul mâncat își ținea omul ginerii, într-un țarc de lemn, plin de balegă și de dudău veșted. La lumina soarelui, văzuseră coamele lucioase și le auziseră nechezatul mândru și răsunător. Cale . de o jumătate de ceas de la ascunzișul lor, să mergi peste trestii, prin niște tufișuri de nu-i vedea nici pasărea, prin inima locului pustiu. Ăl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
i se făcuse somn, hâțânat pe șira ascuțită a calului. Mânzocul alerga sprinten alături. Trecu de Tarapana, mai mult pe sub ulucile din margini, auzi vioriștii cântând încă chefliilor și se așternu la drum. Frumoasă noapte! Se dezmorțise puțin. Simți mirosul veșted al frunzelor de salcâm, scuturate și împrăștiate. Ca să-i treacă de urât, începu să fluiere. Trapul ușor al mârțoagelor abia se auzea. A străbătut Cioplea și de acolo a călcat peste niște grădini de zarzavat neîngrădite, lăsând în urmă mahalalele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Popa Metru le chema pe rând în odăița vecină cu altarul. Se așeza pe un scăunel după ce le citea trei pagini din cărțile sale cu chivăre de aramă. Baba Marghioala a lui Mială nu ridica privirile. Ședea îngenuncheată, cu obrazul veșted lipit de anteriul scump al părintelui. - Ei, ia spune... Începea sfinția-sa. De postit, ai postit? - Da, părinte. Țin toate posturile: postul Crăciunului, postul Paștelui, postul Sfinților Apostoli, postul Sfintei Marii, miercurea și vinerea, ajunul Bobotezei, Tăierea Capului, toate... - Da
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cărau pulpe și dindărături de vaci, agățate și zvârlite de brațele puternice ale celor ce așteptau sub ele. 143 Începuse munca crâncenă a tăietorilor din prima repriză. Prin poarta de piatră erau împinse vitele. Acestea turbau de spaimă simțind mirosul veșted și cald al sângelui proaspăt. Pocnetele bicelor se întețiră. Tăietorii se aruncară între ele, strângând de funii, și le îmboldiră cu ghionturi și înjurături. De la poarta de fier, ale parlagiilor erau. Bărbații fluierau de plăcere, împingînd odgoanele de fier pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]