399 matches
-
avesticul baga(„cel care acordă șomului destinulț”), din toharicul ñkät/ñakte („Împărțitorul”). Alte confruntări În aria semantică a religiei sunt destul de incerte și controversate. De exemplu, nu se poate afirma cu siguranță că termenul latin flamen este comparabil cu cel vedic brahmán „preot” sau că numele zeului indian Varuna poate fi alăturat numelui grec ouranòs „cer”. În orice caz, chiar dacă vor fi acceptate aceste confruntări și reconstituirile pe care le-ar putea genera, rămâne totuși surprinzătoare (și semnificativă) sărăcia datelor lexicale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Mitra", a cărui putere este prezența binevoitoare, se Îndreaptă cele cinci rase umane. Nu trebuie totuși să ne gândim nici la existența unei simple antinomii Între divinitățile primei funcții, pentru că natura și modul lor de a acționa sunt complementare: poeții vedici Îi compară pe unul cu noaptea, iar pe celălalt cu ziua și sunt atât conștienți de această complementaritate Încât, de cele mai multe ori, compun imnuri În onoarea amândurora și Își alcătuiesc numele din compusul mitr³varuña-. În Iran, mazdeismul originar renunță la
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau mazd³ ahura), care Înseamnă „Domnul Înțelept”. Această definiție, care devine abia mai târziu nume propriu (cf., În persana veche, auramazd³), acoperă probabil o transformare a prezoroastrianului Varuna. Ipoteza este susținută de două aspecte. Primul este de ordin lingvistic: compusul vedic mitr³varuña-, „Mitraxe "Mitra" și Varuna”, corespunde În avestică compusului mitra-ahuraxe "ahura", „Mitra și Ahuraxe "Ahura"”; este de presupus ca unității primilor membri să-i corespundă unitatea membrilor secunzi; iranianul Ahura (Mazd³xe "Mazda>") ar fi deci echivalent cu indianul Varuna. Al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
concetățeni, colegi, soți, discipoli, Între maestru și discipol, ginere și socru, frați, tată și fiu, Între state, Între credincioșii adevărați (ibidem, 117). De asemenea, În religia germanică observăm cum Odin și Týr formează inițial perechea primei funcții, comparabilă cu perechea vedică Varuna și Mitraxe "Mitra". În alte cazuri, dovezile unor perechi analoage sunt mult mai slabe. Dumézil, de exemplu, a susținut În repetate rânduri (cf. Dumézil, 1941) că În religia romană străveche, acest cuplu este reprezentat de Jupiter și de Dius
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o formă binevoitoare, senină. 3. ZEUL CELEI DE-A DOUA FUNCȚIITC "3. ZEUL CELEI DE‑A DOUA FUNCȚII" Cea de-a doua funcție - cea militară - este guvernată de o singură divinitate care, În India, poartă numele de Indraxe "Indra". Poeții vedici Îl reprezintă blond, cu barbă, foarte robust, mâncăcios și băutor, iute la mânie. Armaxe "Arma" preferată este măciuca (vajra-), care reprezintă fulgerul. Se luptă dintr-un car de război tras de cai. Și lumea iraniană l-a cunoscut pe Indraxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
robust, mâncăcios și băutor, iute la mânie. Armaxe "Arma" preferată este măciuca (vajra-), care reprezintă fulgerul. Se luptă dintr-un car de război tras de cai. Și lumea iraniană l-a cunoscut pe Indraxe "Indra", desigur identic cu omologul său vedic, Însă reforma zoroastriană l-a plasat În rândul demonilor (da¶va) și a rămas pentru totdeauna acolo, fapt atestat de două texte târzii (Vd. X, 9 și XIX, 43), fără a mai fi recuperat printre zeii zoroastrismului ulterior, cum s-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale panteonului inițial indo-iranian (nu este cazul să presupunem, asemenea lui Gnoli ș1980ț, că Indra ar fi fost exclus deja din panteonul iranian prezoroastrian). În locul său apar două figuri divine. Una dintre ele este Vayuxe "Vayu", ușor de comparat cu vedicul V³yuxe "Va>yu". Acesta din urmă era propriu-zis zeul Începuturilor (care poate fi deci comparat cu latinul Ianu, cf. Dumézil, 1947), dar Încă din textele vedice apare strâns legat de Indraxe "Indra": se pot analiza În acest scop, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
apar două figuri divine. Una dintre ele este Vayuxe "Vayu", ușor de comparat cu vedicul V³yuxe "Va>yu". Acesta din urmă era propriu-zis zeul Începuturilor (care poate fi deci comparat cu latinul Ianu, cf. Dumézil, 1947), dar Încă din textele vedice apare strâns legat de Indraxe "Indra": se pot analiza În acest scop, de exemplu, Rig-Veda I, 135, I, 139, IV, 46, unde cei doi zei sunt preamăriți Împreună, și Rig-Veda IV, 46 și IV, 48, unde Indra apare chiar ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
deci, de exemplu, medici foarte pricepuți care știu să vindece orbirea, degradarea fizică sau fracturile, fac albinele să dea miere, vindecă sterilitatea vacii și o fac să dea lapte din belșug. Este deosebit de semnificativ faptul că În mai multe imnuri vedice sunt descriși arând ogorul cu un plug tras de un lup, imagine care exprimă probabil capacitatea lor de a transforma pozitiv ceea ce, prin propria natură, ar putea fi o amenințare la bunăstarea materială a omului. Călătoresc Într-un car multicolor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sqq.). Și religia iraniană prezoroastriană cunoștea cu siguranță aceleași divinități majore ale celei de-a treia funcții pe care le-am văzut și În India, fapt demonstrat de ocurența unui demon pe nume nanăhaithya(care este corespondentul fonetic exact al vedicului n³satya-) Într-o formulă utilizată În cadrul unui exorcism și Într-o listă de da¶va(Veda, X, 9 și XIX, 43). Însă, ca personaje majore ale celei de-a treia funcții - sau, mai bine zis, ca moștenitori ai divinităților indo-iraniene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Își poate găsi răspuns doar printr-o nouă Întrebare: exista o Împărțire socială În epoca indo-europeană? La Începutul anilor ’30, atât Dumézil (1930), cât și Benveniste (1932) au studiat problema stratificării sociale și au descoperit o analogie perfectă Între situația vedică și cea avestică. Am văzut deja În imnul rigvedic X, 90, 12 că Împărțirea cvadripartită a societății indiene este văzută ca fiind rezultatul jertfei și Împărțirii ulterioare a Omului Primordial: din gura sa se naște preotul (brahman-), din brațele sale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
totuși analogii formale, fiind dezvoltate din rădăcina indo-europeană *bher-, „a aduce”, căreia i se adaugă un prefix deictic „spre” sau „În fața”: În mesapică tabaras, În umbriană arsfertur, În avestică frab?r?tar-. O structură analoagă are termenul pentru „sacrificiu”: În vedică prabh•ti-, brabharman-, În avestică frab?r?ti, În galeză abert, În irlandeza veche idbart. Pare deci posibilă reconstituirea, dacă nu chiar a semnificației exacte a celor două lexeme indo-europene, cel puțin a formei lingvistice interne: preotul este cel care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o folosește Aristofan În Norii) și presupune, printre altele, că victimele sunt obligatoriu animale. În realitate, este mult mai probabil ca ideologic jertfa să-și aibă originea În mitul cosmogonic al popoarelor indo-europene (Lincoln, 1986). Am văzut deja că tradiția vedică (Rig-Veda X, 90) consideră că jertfirea Omului Primordial stă la originea stratificării sociale (cf. Varenne, 1982); mai mult, În această jertfă Își are originea toată realitatea cosmosului: 13 Lunaxe "Luna" s-a născut din gândul lui, soarele din ochii săi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost cel mai important dintre zeii slavilor, având În vedere faptul că traducătorul textului grecesc Viața lui Grigore Taumaturgul, redă grecescul Zeu cu Perune (vocativ). Cercetătorii au multe dubii În privința etimologiei acestui teonim. Comparația Întreprinsă de Jakobson (1970) cu teonimele: vedic În Parjànya(vedică) Perkúnas (lituaniană), Fjorgynnxe "Fjorgynn" (nordică veche) și Perëndixe "Perëndi" (albaneză), nu este satisfăcătoare din punct de vedere fonetic, de vreme ce aceste patru teonime nu sunt concordante nici măcar Între ele - Parjànyapresupune, de exemplu, o ocluzivă sonoră, În timp ce Perkúnas are
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
important dintre zeii slavilor, având În vedere faptul că traducătorul textului grecesc Viața lui Grigore Taumaturgul, redă grecescul Zeu cu Perune (vocativ). Cercetătorii au multe dubii În privința etimologiei acestui teonim. Comparația Întreprinsă de Jakobson (1970) cu teonimele: vedic În Parjànya(vedică) Perkúnas (lituaniană), Fjorgynnxe "Fjorgynn" (nordică veche) și Perëndixe "Perëndi" (albaneză), nu este satisfăcătoare din punct de vedere fonetic, de vreme ce aceste patru teonime nu sunt concordante nici măcar Între ele - Parjànyapresupune, de exemplu, o ocluzivă sonoră, În timp ce Perkúnas are o surdă; Perëndi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
toate limbile indo-europene - deci și În slavă - elementul *sú funcționează doar ca prefix; astfel, ar fi fost posibilă doar secvența *Sú-vel-. Nu este mai convingător nici rezultatul confruntării, limitate doar la elementul radical, cu alte teonime indo-europene, cum ar fi vedicul Varuña-, galicul Vellaunos și nordicul antic Ullr; de fapt, din punct de vedere formal, singura alăturare satisfăcătoare este cu letonul velis „spirit (al unui mort)” și lituanianul Vélsxe "Véls", numele unui demon, deși, pe de altă parte, nu există În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
semnificația „zeul a ceea ce arde”. În schimb, mai multe probleme pune numele Svarogúxe "Svarogu^" (cu derivatul său Svaroic¹), care a fost legat de unii cercetători de termenul rus svara, „luptă, Întrecere” (deci Svarogú ar Însemna „luptător, combatant”), de alții de vedicul svar, avesticul hvare, „soare”, și de vedicul svarga-, „cer luminos”, iar de alții de vedicul svar³j-, „rege suprem”; de asemenea, nu este foarte credibil etimonul propus de Pisani (1950a) care segmentează termenul Sva-rogú și vede În primul element numele indo-european
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai multe probleme pune numele Svarogúxe "Svarogu^" (cu derivatul său Svaroic¹), care a fost legat de unii cercetători de termenul rus svara, „luptă, Întrecere” (deci Svarogú ar Însemna „luptător, combatant”), de alții de vedicul svar, avesticul hvare, „soare”, și de vedicul svarga-, „cer luminos”, iar de alții de vedicul svar³j-, „rege suprem”; de asemenea, nu este foarte credibil etimonul propus de Pisani (1950a) care segmentează termenul Sva-rogú și vede În primul element numele indo-european al câinelui (vedicul șv³), iar În cel
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
derivatul său Svaroic¹), care a fost legat de unii cercetători de termenul rus svara, „luptă, Întrecere” (deci Svarogú ar Însemna „luptător, combatant”), de alții de vedicul svar, avesticul hvare, „soare”, și de vedicul svarga-, „cer luminos”, iar de alții de vedicul svar³j-, „rege suprem”; de asemenea, nu este foarte credibil etimonul propus de Pisani (1950a) care segmentează termenul Sva-rogú și vede În primul element numele indo-european al câinelui (vedicul șv³), iar În cel de al doilea, cuvântul rus rog, „corn”; Împreună
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
hvare, „soare”, și de vedicul svarga-, „cer luminos”, iar de alții de vedicul svar³j-, „rege suprem”; de asemenea, nu este foarte credibil etimonul propus de Pisani (1950a) care segmentează termenul Sva-rogú și vede În primul element numele indo-european al câinelui (vedicul șv³), iar În cel de al doilea, cuvântul rus rog, „corn”; Împreună ar Însemna deci „câine cornut”, caz În care „câine” ar putea face referire la constelația Siriusxe "Sirius" (cf. latinescul canicula, sau grecescul Kane = Sirius etc.), iar coarnele ar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
atât un număr de zeițe, cât mai degrabă Însăși concepția acceptării divinităților non-masculine. Să analizăm acum divinitățile principale ale panteonului baltic. a) *Deiwos Lituanianul Diëvas (căruia Îi corespunde letonul Dìevs) este cerul În aspectul său solar și diurn (cf. În vedică, dyau-, „cer”, În latină, sub divo, „cer deschis” etc.). În cântecele populare, acest zeu este preamărit ca un tânăr frumos cu haine de argint, Înarmat cu spadă, călare pe cai minunați cu pinteni de aur. El este cel care Împarte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Odin, și Vëlinas are un singur ochi, iar credincioșii săi Își sacrifică un ochi la izvorul sacru Isrutisxe "Isrutis", pentru a deveni asemănători lui În Înțelepciune (Gimbutas, 1974). Perechea Diëvas-Vëlinas este deci comparabilă cu cei doi zei suverani din panteonul vedic, Mitraxe "Mitra" și Varuña: unul solar, celălalt nocturn; binevoitor unul, celălalt amenințător, unul apărător al ordinii cosmice imutabile (să ne gândim la cultul lui Diëvas și la anotimpuri), celălalt expert În practici magice Înfricoșătoare și având o Înțelepciune Întunecată. Știm
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Perku>nas", al cărui nume, după cum am văzut, este derivat de la stejar, are În mod clar conotații războinice. El era zeul furtuniixe "zeul furtunii" și al fulgerelor („Jupiter ille fulmineus, vulgo Perkunas”, spune un cronicar); Însă fulgerul, chiar În religia vedică, este arma tipică a zeului războiului, Indraxe "Indra". Este reprezentat cu un ciocan sau cu secure. În acest caz, concordă cu zeul germanic al celei de-a doua funcții, Thorxe "Thor", și oarecum cu Indra, Înarmat tradițional cu o măciucă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de afară; de pe fruntea sfintei pornesc adesea raze de lumină etc. În sfârșit, Însuși numele este destul de semnificativ: Brigitta (În irlandeză Brigitxe "Brigit") Înseamnă „Înaltă, nobilă”, iar corespondentul său indian (b•hatș) este epitetul obișnuit pentru Aurora (u̳s) În textele vedice pe care uneori o substituie. Plecând deci de la biografiile târzii ale sfintei putem reconstitui cu ușurință o filieră prețioasă pentru cunoașterea religiei precreștine: indo-europeană *h2eus½s „Aurora” › celtă *Brigantș (nume propriu derivat dintr-un epitet) › irlandeză (Sfânta) Brigit. Reconstruirea religiei celtice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lucrurile stăteau destul de diferit. În cultura indo-europeană se credea că cerul este făcut din piatră, iar urme lexicale ale acestei concepții ajung până În plină epocă istorică: În avestică, asmanînseamnă și „piatră” și „cer”, iar același lucru este valabil și pentru vedicul așman-; În greacă, termenul ³km½n („nicovală”, care, la Început, era o piatră mare) este glosat de Hesychius din Alexandria Împreună cu ouranòs. Așadar, celții păstraseră pur și simplu o veche credință indo-europeană, ale cărei urme se găsesc și În Grecia; de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]