605 matches
-
în "marele salon". Dar prefer să dorm, să nu mai simt legănările vasului. Iau somniferul împreună cu un tranchilizant și, așteptând să-și facă efectul, citesc dintr-o cărțulie a lui Jean Cocteau, Lettre aux americains. 16 noiembrie Trezindu-mă, aprind veioza și mă uit la ceas. E șase. Așadar, noaptea cea mai dificilă a trecut. Am un sentiment de ușurare și mă felicit că am reușit să dorm. Peste o oră, însă, în "marele salon", satisfacția mea se dezumflă ca un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
său de vedere, dar nu numai, are perfectă dreptate, să-i numească, pe colaboratori, fie încă în viață, fie dincolo de aceasta, sfinți. E dreptul său, cel mai de preț, pe care nu i-l poate răpi nimeni. Stinge lumina. Aprinde veioza. Se așează pe canapeaua din fața dulapului de sticlă și se apucă de sfat. Cu exemplarul-autograf al autorului în mână. Sfaturile iau forma concretă a unor întâlniri, discuții, dispute, de aduceri aminte plăcute și dragi. Sau invers atât cu viii cât
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
ce răzbătea printr-o fantă subțire din corpul fetei, de parcă tot interiorul trupului ei ar fi fost de purpură topită. „Ții minte?“ șoptise Ingrid. „Vreau să văd și eu acum.“ Zeci de drăcușori de hârtie, transparentizați de lumina scăzută a veiozei, priviră avid, de pe ghe ridonul pe care erau așezați în ordinea mărimii, tru purile goale ce se-mbrățișau peste cearșafuri. Victor și Ingrid erau acum prieteni „oficiali“. În pauze se-ntâl neau pe culoar, lângă un calorifer, și se țineau de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
de furnici care-mi urcă pe mână până la cot, apoi ar vrea să treacă mai departe. Privirile-mi alunecă pe ceasul de pe noptieră: unsprezece și jumătate. Peste treizeci de minute va începe o nouă zi. Înțeleg: uitasem radioul deschis și veioza aprinsă. Iată sursa... Somnul a fugit. Ar trebui să citesc, ori, ... Cel mai bine ar fi totuși să dorm. Mâine am, doar o zi grea, am nevoie de liniște, de odihnă; dacă ar fi să citesc, aș putea fi sigur
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
și somnul mă refuza. Legănatul acesta dura, câteodată, o jumătate de oră, o oră și mai mult. Să-ncerc acum? Nu cred să ajute. M-am dezobișnuit și de asta, n-ar avea nici un efect. ...tic-tac, tic-tac... Dacă aș aprinde veioza? Și, apoi, dacă i-aș privi, îndelung, lumina? Poate, așa, ochii mei ar obosi mai repede și... Însă, pentru un plus de siguranță, e bine ca, mai întâi, să îndepărtez ceasul de pe noptieră. Dar, unde să-l pun în așa
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
lui și-l studia cu multă atenție. După o clipă, o privi și el. Avea un aer timid, contemplativ: -Codrine, îmi placi. -Și tu îmi placi. Ești foarte drăguță, dar ești cam încrezută... -Era deja întuneric, rămăsese aprinsă doar o veioză care lumina vag. Musafirii dansau în cupluri sau se aciuaseră pe unde puteau, pe canapele, pe fotolii sau pe podele. Petrecerea se divizase în perechi. Ei doi începuseră a dansa, la început timid, apoi din ce în ce mai strâns. Codrin o sărută mai
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
a vedea ce mișcări face adversarul. Când am intrat în cameră, s-a repezit în brațele mele. Nu m-a sărutat. S-a lipit strâns de mine, ca și cum ar fi vrut să fie consolată. Patul era așa cum îl lăsasem, desfăcut. Veioza lumina discret la capătul lui și obloanele erau închise. Stăteam unul în fața celuilalt pierduți, timizi, așa cum se întâmplă celor care așteaptă aceste clipe de multă vreme. Se uita curioasă prin cameră, ca și cum ar fi căutat pe cineva. Am zâmbit arătându
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
se întâmplă celor care așteaptă aceste clipe de multă vreme. Se uita curioasă prin cameră, ca și cum ar fi căutat pe cineva. Am zâmbit arătându-i foaia albă de pe noptieră pe care scrisesem două poezii. Un fulger puternic a brăzdat cerul. Veioza se stinse și rămasem învăluiți într-o beznă totală. În întuneric, mă conduse până la marginea patului. M-am așezat și mi-a desfăcut pantalonii, căutând cu disperare "jucărica" ei care, probabil, îi lipsea atât de mult. Mă strângea încet de
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
stafiile foștilor proprietari ascunse încă în lucrurile de care se lepădaseră. Se plimba în sus și-n jos pe lângă mesele mari, pliante, pipăind fiecare tigaie deformată sau covor uzat, inventând povești care să explice cum ajunseseră acolo. Cumpărară împreună o veioză, cu piciorul făcut dintr-o statuie a lui Buddha. Cum ajunsese un asemenea obiect în districtul Buffalo sau de ce fusese abandonat acolo, asta doar o închipuire dintre cele mai îndrăznețe ar fi putut explica. La cea de-a șaptea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
când își aminti unde era, nu-i veni să creadă. De ce era acolo era o întrebare al cărei răspuns îi scăpa. Se uită la ceas: niște cifre arbitrare, care ar fi putut însemna zi sau noapte. Aprinse lumina discretă a veiozei și se duse la baie. Un duș fierbinte avea să-l ajute să risipească această derută persistentă. Dar corpul său își revenea încet, nesigur. Dintre revelațiile neurologice bizare pe care le avusese de-a lungul vieții sale profesionale, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
și neterminate nicicând. Frânturi de gânduri aruncate cât colo, cu graba cu care împingi scaunul în spate ca să te ridici și să alergi la el că plânge. Noaptea, frântă și ea, brutal. Trezitul din 3 în 3 ore, cu lumina veiozei în ochi ca la interogatoriu, și triada scutec - biberon - eructare. Mircea e lângă mine mereu, mare și bun. „Nu știu de unde ai atâta răbdare“, îmi zice și mă simt pentru prima oară mamă. N-am altă explicație decât că este
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
am spălat oglinda de pe hol, pe care Natalia își lasă mereu amprentele, sau în timp ce am fost cu ea în parc și s-a prins în joacă cu alți copii. De cele mai multe ori, la birou ajung să mă instalez noaptea, cu veioza care împrăștie o lumină bună, blândă, în stânga laptopului, cu teancul de cărți în dreapta, continuat pe pervazul ferestrei, cu căștile pe urechi și cu Natalia dormind în pat, în spatele meu. Ionuț Chiva zice frumos, într-un material despre Canonul.net, unde
Curățenia de primăvară. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Cristina Ispas () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1771]
-
după paravane și targa fu luată. Lanark nu mai putu citi. Stătu întins și ascultă clinchetul instrumentelor, murmurul vocilor profesioniste și zgomotul horcăielilor adînci. îi aduseră obișnuita cană de ceai din fiecare seară și apoi luminile se stinseră. în afara unei veioze din spatele paravanelor, încăperea era scăldată în umbrele mișcătoare aruncate de ferestrele coridorului. Respirația se transformă în cîteva oftaturi repetate apoi deveni inaudibilă. Paravanele, căruciorul și instrumentele fură scoase și plecară toți în afară de doctorul cu ochelari fără rame, care veni lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fără rame, care veni lîngă patul lui Lanark și se lăsă greu pe margine, ștergîndu-și fruntea cu o petic de tifon. — Săman amărît, s-a vindecat de boala lui. Dumnezeu știe cum își va reveni în urma călătoriei pînă aici. Sub veioză, proptită de mai multe perne era un chip care semăna atît de șocant cu un craniu gălbejit, că singurul indiciu în ce privea vîrsta și sexul era o mustață albă cu colțurile căzute. Orbitele îi erau atît de adîncite, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
murmură: — îți mulțumesc, fiule. Peste cîteva clipe broboane de sudoare îi luciră pe părțile vizibile. înșfăcă cuvertura cu ambele mîini și se ridică de pe pernă spunînd pe un ton de comandă: — Iar acum mi-e foarte frig și oarecum frică! Veioza se stinse. Lanark sări pe podeaua lustruită, alunecă, se părbuși și se tîrî spre patul bărbatului. O lumină perlată dinspre fereastră trecu pe deasupra corpului, rășchirat, pe jumătate dezvelit, capul și gîtul atîrnîndu-și dincolo de marginea saltelei, și cu un braț măturînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
linia unde cerul și pămîntul par să se atingă. Ăsta-i orizontul? — E cerul. Dar cerul nu-i o linie dreaptă, Duncan. Ar fi, dacă l-ai vedea dintr-o parte. Domnul Thaw luă o minge de golf și o veioză și încercă să-l facă să înțeleagă cum pămîntul era ca mingea și soarele ca veioza. Thaw era plictisit și contrariat. — Și oamenii nu cad de pe margine? întrebă el. — Nu, sînt susținuți de gravitație. — Ce-i ga... gavitația? — Grrravitația e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nu-i o linie dreaptă, Duncan. Ar fi, dacă l-ai vedea dintr-o parte. Domnul Thaw luă o minge de golf și o veioză și încercă să-l facă să înțeleagă cum pămîntul era ca mingea și soarele ca veioza. Thaw era plictisit și contrariat. — Și oamenii nu cad de pe margine? întrebă el. — Nu, sînt susținuți de gravitație. — Ce-i ga... gavitația? — Grrravitația e ceea ce ne ține pe noi pe pămînt. Dacă n-ar exista, am zbura prin aer. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
creier îi răsună un huruit asurzitor. Era pe punctul de a leșina, cînd un gînd brusc îi apăru în formă completă - Dacă merit asta, e bine - și mintea lui începu să se recompună exultînd în jurul acestui gînd. Rînji la becul veiozei de pe noptieră. Suferea, dar nu-i era frică. Respirînd hîrît, luă un carnețel și un stilou de pe noptieră și scrise cîteva cuvinte mari și informe: Doamne Dumnezeule exiști exiști pedeapsa mea e mărturie. Pedeapsa mea nu e mai mare decît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
privirea de la ce mîzgălea. Caietul devenise o suprafață neutră între suferința salonului și chinul respirației. Nu-i plăcea să-l părăsească atunci cînd trebuia să se hrănească sau să doarmă. Noaptea, cînd pe masa asistentelor, la capătul salonului, strălucea o veioză, o lumină crepusculară se filtra de afară, venind din cerul văratic, suficientă pentru a transforma pagina într-o tăbliță palidă, iar mîinile lui continuau să hașureze umbre în jurul unor capete feminine enigmatice sau a unora masculine grotești sau a unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
grijă și-i șopti lui Thaw să meargă în liniște. îl conduse apoi prin întuneric pe o scară îngustă, care scîrțîia, deschise o altă ușă, o închise în spatele lor, atinse un buton și el văzu atunci lumina trandafirie a unei veioze cu abajur de satin roz. Erau într-un dormitor intim de la mansardă, cu tavanul înclinat. Femeia aprinse un radiator, își scoase haina și se așeză pe pat uitîndu-se la el. Thaw începu să se dezbrace. Ceva mai tîrziu, ea i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
zăcea o femeie cu privirile rătăcite bînd dintr-o sticlă plată. — Am ajuns, zise Ritchie-Smollet, și intră într-una dintre partiții și se ciuci pe covor. Dormitorul avea un aspect prietenos, diminuat de mirosul de dezinfectant. Era luminat de o veioză cu abajur din mătase roz, plasată deasupra unui pat jos care ocupa o treime din podea. Erau taburete și perne pe post de scaune, dar mai erau și o masă scundă, un dulap și o chiuvetă minusculă. Lemnăria dintre plafon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sau niciodată. Îngenunchie și pipăi în grabă podeaua. La dreapta, simți un covor. Deplasându-se târâș în acea direcție, identifică în câteva secunde o comodă, un fotoliu și un pat. Un dormitor. Undeva trebuia să se afle comutatorul sau vreo veioză, vreo lampă de noptieră. Renunțând să-și mai piardă vremea cu reflecții inutile, trecu la acțiune. Întrerupătorul manual funcționă sub apăsarea degetelor sale. Astfel că, la numai trei minute de la prima sa cădere, putea să-și inspecteze închisoarea. Nu arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
sau niciodată. Îngenunchie și pipăi în grabă podeaua. La dreapta, simți un covor. Deplasându-se târâș în acea direcție, identifică în câteva secunde o comodă, un fotoliu și un pat. Un dormitor. Undeva trebuia să se afle comutatorul sau vreo veioză, vreo lampă de noptieră. Renunțând să-și mai piardă vremea cu reflecții inutile, trecu la acțiune. Întrerupătorul manual funcționă sub apăsarea degetelor sale. Astfel că, la numai trei minute de la prima sa cădere, putea să-și inspecteze închisoarea. Nu arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
de pildă, când nu voia să stea locului. Noroc că nu existau martori. Își luă un teanc de reviste și de ziare vechi și începu să le răsfoiască, muindu-și degetul în gură, citind câte un articol, ici-colo, la lumina veiozei, fără nici o intenție, deși, cum-necum, se oprea la toate știrile legate de Filipescu. Personajul îl preocupa de multă vreme, îi remarcase privirea semeață și hotărâtă, semăna într-un fel cu barzoiul lui, dar uneori avea mai puțină minte decât acesta
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
se deschidă, dar ea se deschise aproape de la sine. Când trecu din antreul nu prea bine luminat în magazinul propriu-zis îl văzu pe bătrânelul cu părul argintiu așezat pe un scaun, într-un colț, citind la lumina blândă a unei veioze. Acesta înălță ochii de pe carte, o lăsă jos și se ridică în picioare: - Ah, domnul Clark, spuse el liniștit. Cu ce vă putem servi? Fara simți o ușoară îmbujorare. Sperase că nu va suferi umilința de a fi recunoscut. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]