751 matches
-
doua zi. Așa că se întorc în aceeași noapte, ca să ia oasele. Știi cum merge. — Tu de unde știi? întrebă Marty, uitându-se urât la el. — Pentru că anul trecut a sunat o femeie, care a spus că soțul ei fusese înmormântat cu verigheta, iar ea o voia înapoi. Voia să știe dacă o luasem noi, la autopsie. I-am spus că noi nu aveam nici un bun al decedatului, dar că voi suna la cimitir. Iar ei nu îl îngropaseră încă, așa că ea și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
o voia înapoi. Voia să știe dacă o luasem noi, la autopsie. I-am spus că noi nu aveam nici un bun al decedatului, dar că voi suna la cimitir. Iar ei nu îl îngropaseră încă, așa că ea și-a primit verigheta înapoi. Marty Roberts se așeză. — Ascultă, dacă e vreo investigație, dacă încep să cerceteze conturile bancare ... Nu, nu. Ai încredere în mine. Ce glumă! — Marty, te asigur. Nu am făcut-o noi. Nu am pus țevi de plumb. Categoric, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
la numărul de telefon x. „Alo, sunt locotenent Hrib.“ Asta era a patruș’ opta faptă... „Da“, zice. „Sunt în legătură cu anunțul din ziar, sunt tânăr căsătorit, proaspăt căsătorit. Am și eu nevoie de aur să-mi fac bijuterii, să-mi fac verighete.“ „Bun, veniți, Dinicu Golescu 37. O să v-așteptăm în fața blocului.“ M-așteaptă unul în fața blocului, am ajuns cu el sus. Sus - soția, Drăgilă Lucia. Fostă procuror la sectorul trei. Atunci, în timpul când eu am ucis-o, era juristconsult la Ministerul Transporturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
punînd un pahar cu vodcă, apă tonică și merișor pe masă, dinaintea Lisei și Încercînd să ascund faptul că, În clipa asta, aș prefera să mă uit la un film bun. — Văd că Încă o mai porți, zice ea. — Ce? — Verigheta. Ne uităm amîndouă În jos, la degetul meu pe care se află inelul simplu, din aur, odinioară atît de străin și de nepotrivit, dar care acum Îmi dă senzația că e parte din mine. — SÎnt Încă măritată, spun Încetișor, pipăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Ne uităm amîndouă În jos, la degetul meu pe care se află inelul simplu, din aur, odinioară atît de străin și de nepotrivit, dar care acum Îmi dă senzația că e parte din mine. — SÎnt Încă măritată, spun Încetișor, pipăind verigheta cu degetul mare, percepînd senzația de familiaritate pe care mi-o dă și știind că sînt foarte departe de ziua În care voi renunța la ea. — Ești despărțită de soțul tău, Îmi amintește Lisa. — Știu, dar nu sîntem divorțați. Ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
privirea Înfierbântată. În ciuda durerii care-i paraliza spatele, nu reușea să-l urască. Era doar o slugă amărâtă - devotat stăpânului, nu din dragoste sau din gratitudine, ci numai din datorie. Pentru un salariu și o uniformă. Câți ani avea? Purta verighetă. Era căsătorit, cu siguranță că avea și copii. Muncitorul acesta, tată de familie, ar fi Încasat fără ezitare glonțul destinat tatălui său. Ar fi sărit În aer odată cu el. Omul ăsta nu cunoștea Îndoiala - doar supunerea. Ar fi murit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o tânără atât de tristă precum păream și că el ar fi putut să mă facă să râd. I-am răspuns că accept pariul. Nu credeam că ar fi reușit vreodată. M-a invitat la cină. Am văzut că purta verighetă și i-am spus că putea să-și ducă soția la cină. El Îmi răspunse că o făcuse deja. Nu știu de ce am acceptat. Era urât, dar părul acela creț Îl făcea să semene cu un artist. Speram să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
E noul tău iubit? E soțul meu, răspunse Emma. Fetele de la call-center se Întoarseră curioase Înspre tipul acela atletic și tenebros, soțul acelei colege atât de evazive, care nu spusese niciodată că ar fi fost căsătorită, și nici nu purta verighetă. Îi aruncară o privire În care se citea o invidie ingenuă - erau probabil Însoțite de masculi patetici și gheboși - și se Îndepărtă discret. Soțul meu. A spus soțul meu. Deci Emma nu vorbise despre separarea lor. Nici Antonio n-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să fiu bucuros dacă ajung la spital, între timp Vasököl și-a scos mâna din buzunar, avea ceva în mână, n-am văzut ce anume, dar nu era boxul, și atunci și-a băgat pumnul sub nasul meu, avea o verighetă foarte lată, îmi vedeam fața oglindită în ea, și m-a întrebat dacă pot să ghicesc ce are el în mână, dar eu eram deja atât de speriat că nici dac-aș fi ghicit, n-aș fi îndrăznit să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nu cumva femeia de serviciu, Coursin, i-l aruncase cînd făcuse curățenie, avea să-i arate el... Dar Îl dibui, ascuns sub capsator. Glasul zbiera la celălalt capăt al firului. - Cum? strigă el În telefon. Evident că am verificat. În afară de verighete, portofel, cîteva fotografii și ceva mărunțiș, n-avea nimic compromițător În buzunare. Tocmai era gata să scapere un chibrit cînd tresări. Scrisoarea anonimă! Drace! Cum putuse uita amănuntul ăsta? Gildas ar fi trebuit s-o aibă asupra lui. O fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
eliberînd o cascadă de sardine care căzură cu un zgomot surd În reflexe argintii, În timp ce pescarii, cu chipul Întunecat, Își făceau semnul crucii. Din grămada de solzi lucitori ieșea mîna unui bărbat. O mînă umflată de apă, Împodobită cu o verighetă pe care nu o mai scosese de la moartea soției și care, de acum Încolo Încrustată În carne, avea să fie Înmormîntată odată cu el. Loïc. Am privit-o pe Marie cum Îngenunchea la căpătîiul fratelui ei. Plînsă. Lividă. Pentru Întîia oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
bufetului un obiect pe care Marie Îl recunoscu imediat. - Un tip de la Federația franceză a navigației cu pînze a venit să te vadă azi-dimineață, a lăsat asta pentru tine. Îi Întinse, deschizînd-o, cutioara din piele roșie, Marie văzu scînteind aurul verighetelor. - Venea să-ți prezinte condoleanțe, au găsit-o În lucrurile lui Christian. Jeanne veni mai aproape Întinzîndu-i cutioara. Marie se dădu un pas Îndărăt, Își Întoarse privirea și se Îndreptă spre ușă, așa cum face cineva care vrea să fugă. - Prefer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
oferă o a doua șansă, dragostea mea, să n-o lăsăm să treacă. Anunțurile au fost deja făcute publice. Ne putem căsători mîine. Mărită-te cu mine. Cutioara roșie apăru ca prin farmec În mîna lui. O deschise. Cele două verighete scînteiară. - Nu. Deși fusese slab, cu toții avură impresia că strigătul se repercutase pînă la capătul digului. Acordeonul amuțise. Oaspeții plecaseră pentru a-i lăsa să-și pună lucrurile la punct În cadrul familiei. Conștientă de privirile părinților ei, ale lui Anne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie. Te vreau liberă și consimțind din toată inima. Acum treizeci de ani, ți-am făgăduit că dacă m-aș căsători Într-o zi, ar fi cu tine, și cu nimeni altcineva. Făgăduiala asta ți-o reînnoiesc. Scoase cutioara cu verighetele și i-o Întinse. - Păstrează-le. Acordă-ți un timp de reflecție. Te voi aștepta cît va fi nevoie. Dar nu uita niciodată, Marie: orice hotărîre ai lua, am să te iubesc mereu. Era gata să ia cutioara cînd auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și să afle În Împărăția cerurilor odihna celor aleși. În numele Domnului nostru Iisus Hristos, amin.” Michel Își făcu loc prin mulțime și se apropie de altar, provocând În jur priviri iritate. Se opri la o distanță potrivită, asistă la schimbul verighetelor. Pastorul luă mâinile soților Într-ale sale, cu capul plecat, Într-o stare de concentrare impresionantă; liniștea din templu era absolută. Apoi Își Înălță capul și, cu o voce În același timp energică și disperată, cu o uluitoare intensitate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
un țoc pe obraz, făcînd eforturi să nu mă las sufocată de tona de aftershave cu care s-a dat. E Îmbrăcat În pantaloni sport și o helancă albă, iar la mînă are o brățară groasă de aur, plus o verighetă cu diamant Încastrat. Nev conduce firma familiei lui, care e principalul furnizor de echipamente de birotică din țară. El și cu Kerry s-au cunoscut la nu știu ce convenție a tinerilor Întreprinzători. Se pare că au intrat În vorbă admirîndu-și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ce e, spun neajutorată. Nu sînt cine credeți că sînt... — Văd ! Nu te-aș fi crezut niciodată În stare de așa ceva. Îmi strînge brațul. Ei, bravo ție ! Omul trebuie să se distreze, asta e părerea mea ! Ți-ai scos și verigheta, adaugă, uitîndu-se la mîna mea stîngă. Fată isteață... hopa ! Vine ! Hai că mă duc. Pleacă clătinîndu-se ușor, În timp ce Jack Își reia locul la masă, iar eu mă aplec ușor În față, aproape rîzÎnd. O să-i placă la nebunie chestia asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la marginea preșului. Degetele știu deja ce e. ─ Prost am mai dus-o noi, omule, murmură nevasta. Și cu inelul de tinichea între degetul mare și cel arătător de la mâna stângă, femeia se ridică, deschide ușa cu dreapta și aruncă verigheta cât de departe poate, în întuneric. ─ Na! Și să nu îndrăznești să te întorci! Apoi închide ușa și trage zăvorul. Cu bancnotele risipite pe jos, prostul de Sofronie și-ar fi putut lua barem un Trabant acum douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mai văd. ─ Ești sigură, Victorie? întreabă părintele. M-a amărât destul, părinte. Nu mai vreau să-l văd niciodată, nicăieri, nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, niciodată, părinte, șoptește Victoria. Dezleagă-mă de el pentru vecie. Dă-mi verigheta, zice părintele. Victoria și-o scoate ușor de pe inelarul subțiat. Alte femei, la vârsta ei, se îngrașă. Alți preoți, deși chemați, nu aleg. Să nu asuprești și să nu-ți chinuiești aproapele, murmură părintele, n-ai respectat porunca asta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
femei, la vârsta ei, se îngrașă. Alți preoți, deși chemați, nu aleg. Să nu asuprești și să nu-ți chinuiești aproapele, murmură părintele, n-ai respectat porunca asta a vieții, Sofronie. Sparge-o, îi spune el Victoriei și-i întinde verigheta. Victoria o aruncă pe lespezile din naos și inelul se crapă în două. Acum te despart de bărbatul tău Sofronie și pe bărbatul tău îl despart de tine Victorie și despărțiti veți rămâne în vecii vecilor. ─ Amin, spune Victoria. „Iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
membru era o femeie. Tot ce vedeam din ea era o mână palidă, fără inele. Prima era mâna lui Jones. Strălucea de inele ca mâna unui prinț din Bizanț. Un inventar al bijuteriilor de pe respectiva mână ar fi inclus două verighete, un inel cu safir dăruit în 1940 de Corpul Auxiliar al Mamelor din Asociația Paul Revere a Militanților Albi Ne-evrei, o svastică din diamante montată în onix, făcută cadou în 1939 de baronul Manfred Freiherr von Killinger, pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
era neglijabilă. Nici unul nu aveam casă. Proprietatea noastră imobiliară și mobila se făcuseră praf. Eu aveam un ceas, o mașină de scris, o bicicletă și cam atâta. Heinz își vânduse de mult ceasul și mașina de scris, ba chiar și verigheta, ca să-și cumpere țigări la negru. Tot ce-i mai rămăsese în această vale a plângerii, în afară de prietenia mea și de hainele de pe el, era o motocicletă. — Dacă se întâmplă vreodată ceva cu motocicleta mea, mi-a spus el, rămân
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
când, frunzișul roșiatic i se scutura violent în clipele când emoțiile erau pe punctul s-o copleșească. Alice așteptase cu nerăbdare să-l vadă pe Bo, controversatul mire. Dar, contrar așteptărilor, acesta nu stătea în fața bisericii, jucându-se agitat cu verigheta. —E ridicol, a mârâit peste umăr mătușa Frances către mama lui —Alice. Mireasa e cea care ar trebui să întârzie. Privește partea pozitivă a situației, i-a șoptit mama lui Alice. Poate că s-a răzgândit. Pălăria a încetat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vă fac o logodnă și așa, fără știrea lor, dar era bine să fiți binecuvântați și de părinți. - Cred că o sa fim iertați de Dumnezeu pentru că ne iubim, spuse George zâmbind. - Bine, o să vă logodesc și așa. Trebuie să aveți verighete și să țineți post o săptămână, să spuneți rugăciunile „Tatăl nostru” și Crezul” în fiecare dimineață și seară. Este o pregătire pentru voi ca să primiți binecuvântarea mea. - George, nu avem verighete! De unde facem noi rost de ele, într-o săptămână? - Ei
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
zâmbind. - Bine, o să vă logodesc și așa. Trebuie să aveți verighete și să țineți post o săptămână, să spuneți rugăciunile „Tatăl nostru” și Crezul” în fiecare dimineață și seară. Este o pregătire pentru voi ca să primiți binecuvântarea mea. - George, nu avem verighete! De unde facem noi rost de ele, într-o săptămână? - Ei, draga mea, o să se întâmple o minune, ai să vezi! O să vină diseară o zână bună, să ni le aducă! - Haide, nu te mai ține de glume! Cred că tu
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]