727 matches
-
zgomotoasă cu primadona. Verdi s-a opus la divizarea actului ÎI în două tablouri (Piave dorea să termine actul în sala tronului), a modificat mai multe scene și a scurtat recitativele oriunde a putut. Piave a rămas răspunzător numai pentru versificație care nu-l prea interesa pe Maestru. Erau unele versuri care, prin metaforele nesăbuite pe care le conțineau, au rămas proverbiale. Dramă lui Victor Hugo Hernani fusese reprezentată cu mare succes în 1830 devenind un fel de piatră de hotar
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
nescuturați. Parcă am fi niște acrobați. Nu râde! Ușurel! Așa, / Prinde-te de mâna mea, / Sus! / Parcă n-ar fi peisajul presupus / A se întinde dincolo de creste” (Schiorul). Nu e exagerată afirmația că cei doi poeți sunt niște acrobați ai versificației, niște profesioniști evoluând la trapezul ingambamentului. Similitudini apar la tot pasul, dar modelul „suprem”, cel mai frecvent calchiat de D., este acela din Duhovnicească: „Deschide ușa. Lasă clanța. / Am orbit tot privind cum sticlește faianța / Și nu te mai văd
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
Școala Ardeleană. În preambuluri ale scrierilor sale, poetul își apropie și noțiuni de teorie literară, el situându-se, în spirit (pre)modern, printre întâii autori români ai veacului ce avansează întrebări privind natura artei, înrâuririle dintre diversele ei forme, rolul versificației ș.a. SCRIERI: Patimile și moartea a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Brașov, 1805; ed. Sibiu, 1888; Verșuri veselitoare la ziua numelui excelenției sale domnului Ioan Bob, Sibiu, 1806; Perirea a doi iubiți, adecă: jalnica întâmplare a lui Piram și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285139_a_286468]
-
1665, cu mare succes, un săptămânal în întregime versificat de el însuși. In decurs de 13 ani, Loret creează peste 400.000 de versuri. Suntem încă aproape, în acest caz, de o civilizație în care memorarea știrilor se bazează pe versificație. Dezvoltarea și afirmarea numeroaselor publicații din Europa îngrijorează guvernele care încep să fie preocupate de această nouă modalitate de comunicare, reacționând în mod reflex împotriva necunoscutului; speriate, ele multiplică interdicțiile și pedepsele, atât de grele încât duc la dispariția multor
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
românesc" apare, câteodată, mai accentuată decât a "Albinei". Este cazul poetului Gr. Alexandrescu. I. H. Rădulescu, după ce-i semnalează debutul în "Curierului românesc", va critica volumul său de Poezii (1838). Oricâte motive personale îi puteau separa pe cei doi, criticarea versificației defectuoase a lui Gr. Alexandrescu nu-i lipsită de temeiuri. Cu un program mai mult cultural decât literar, "Albina românească" nu propunea, nici nu putea urmări un astfel de scop, puncte de cotitură literaturii române. Revista atrăgea atenția asupra modelelor
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
în „Istoria ieroglifică”.În secolul ala VIII-lea, preocupările de această natură sunt mai numeroase și ele se reflectă , mai ales, în operele gramaticilor.Așa este „Gramatica” lui D.Eustatievici, a cărei parte a IV-a este consacrată prozodiei și versificației.Mai dezvoltate, vădind erudiție și aplicație pentru meșteșugul poeziei, sunt considerațiile lui Ienăchiță Văcărescu din cele două capitole ale gramaticii sale din 1787, „Păntru construcțione figurată” și „A cărții a doua”, partea aIV-a, păntru poetică. Semnele romantismului se fac
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
literare, a constituit , de timpuriu, un obiect de interes și de studiu pentru istoria literară.Ideea definirii specificității poeziei îl preocupă constant. In 1832, reluând problema publică, în”Curierul românesc”, articolul „Pentru poezie”, în care, disociind, cu acuitate realistă, între versificație și adevărata poezie, el precizează:” nici rima, adică potrivirea sau împerecherea versurilor, nici numărul silabelor nu pot să facă poezia”.Tot Boileau aflase că literatura trebuie să fie stimulată, în dezvoltarea ei, de înșușirea unor reguli, că anumite teorii trebuie
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
Și totuși, despre această toamnă se va scrie și iar se va scrie". Am, redat acest fragment pentru că el îl va marca profund pe Mihnea Gheorghiu care, peste două săptămâni, va publica poemul "Toamna asaltului"22, ce este practic o versificație a textului ehrenburgian fără a preciza acest lucru: "Acest noimebrie a împodobit codrii cu roșul frunzelor vechi și câmpurile de luptă, cu sângele eroilor noștri. Pe drumuri carele scârțâie încă de greul roadei, copiii din grădinile lumii poartă întâia lor
[Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
pe care am numi-o pur și simplu poetică. Asonanța este unul dintre mijloacele de care poezia se folosește pentru a ajunge la niște realități inexprimabile în proză. De fapt, acest joc evocă sub o formă rudimentară un procedeu de versificație familiar vechilor poeți, prin rime numite înlănțuite, concatenate, anexate sau înfrățite ; el amintește, de asemenea, de „cuvintele-pivot”, kake kotoba, din versificația japoneză, unde una și aceeași silabă sau unul și același grup de silabe primește simultan două semnificații. Exploatînd și
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
ajunge la niște realități inexprimabile în proză. De fapt, acest joc evocă sub o formă rudimentară un procedeu de versificație familiar vechilor poeți, prin rime numite înlănțuite, concatenate, anexate sau înfrățite ; el amintește, de asemenea, de „cuvintele-pivot”, kake kotoba, din versificația japoneză, unde una și aceeași silabă sau unul și același grup de silabe primește simultan două semnificații. Exploatînd și ea similaritatea și diferența, rima face să apară raporturi de echivalență între sunet și sens : „Ar însemna să comitem o simplificare
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
nu este niciodată citat), emite uneori și observații interesante, cum ar fi cea despre importanța decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuță ș.a.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificației. Prețuiește, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu și I. Slavici sunt ironizați, fără inteligență. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287029_a_288358]
-
în realitate conținând și versuri de caracter contemplativ, elegiac, prima carte a lui M., și în măsură sporită cele următoare, procură bucurie estetică mai ales prin proiecția iconografică. Declamațiile de orice fel, patriotice, morale, filosofice, erotice, sunt aproape comune în pofida versificației impecabile, în schimb memoria reține „tablouri” ca acela, nocturn, al cetății fără viață din Pustietate („În hlamida nopții, stropită cu aur și foc,/ Cetatea-și îmbracă cuprinsul sub farmec de lună;/ Străjerii dau zvoană, strigând din soroc în soroc/ În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
Năpastei" i-a lăsat un răvaș ce avea să devină celebru prin concizie, jovialitate, metrică, ingeniozitate: "Missiraș / Sunt la Iași / (Sau la Ieși) / Dacă eși / De la slujbă / Vin' la Cujbă. / Al matale / Caragiale". Este dat de exemplu în studiile privind versificația românească, a ajuns în (unele) cărți de școală, iar sintagma "Al matale, Caragiale" o întâlnim azi pe afișele unor spectacole teatrale. Cu cât crește distanța în timp, cu atât dispare îndoiala asupra paternității ghidușiei versificate. Marea surpriză apare când parcurgi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
pentru întărirea credinței în popor și tineret...”, el „mânuiește versul cu o rară dibăcie, și reușește astfel să întipărească în mintea copiilor și tinerilor cunoștințe prețioase pentru toată viața” (1935). Episcopul Th. Cisar îi scria părintelui în 1931: „admir ușurința versificației și adaptarea gândurilor ca toți să înțeleagă și să prindă cu ajutorul frumosului din natură, cele suprafirești”. Despre lucrarea „Fericirea țării, sănătatea poporului” (1931) s-a vorbit mult, ea fiind considerată o adevărată operă socială, un mare bine făcut oamenilor, indiferent
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
potrivit criteriului cronologic (mai cu seamă pentru antume), dar urmărește și dispunerea operei pe genuri (articole teoretice, poezie, proză). Capitole speciale sunt consacrate ecourilor din Lamartine în nuvela Sărmanul Dionis. Demersul pornește de la analiza „elementelor formale” (titlurile, numele proprii, lexicul, versificația) și ajunge la nivelul imaginilor și al expresiilor poetice, cu deschidere spre viziunea existenței. Eminescu și Alecsandri (1936) urmărește comparativ teme, motive și vocabular care îi apropie pe cei doi poeți, autorul fiind tot timpul preocupat să argumenteze temeinicia afirmațiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289142_a_290471]
-
Mihai. Există dreptate? Scrieri cu conținut juridic. Antologie, studiu introductiv, note și comentarii de Eugeniu Safta-Romalo. Iași: Junimea, 1994, 327 p. (Eminesciana; 57) * ZUGUN, Petru. M. Eminescu. Fascinația izvoarelor Cuvântului. Iași: Junimea, 1994, 204 p. (Eminesciana; 57 bis) * VOICA, Adrian. Versificație eminesciană. Iași: Junimea, 1997, 318 p. (Eminesciana; 58) * COȘEREANU, Valentin. Eminescu Ipotești Eminescu. Ediția a 2-a revăzută. Iași: Junimea, 1999, 154 p. (Eminesciana; 59) * CIMPOI, Mihai. Plânsul Demiurgului. Noi eseuri despre Eminescu. Iași: Junimea, 1999, 204 p. (Eminesciana; 60
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
debut se produce sub puternica influență a lui Lamartine. Primele poezii sunt elegii, sonete și ode care pornesc de la motive romantice comune și celorlalți poeți munteni: curgerea timpului, deșertăciunea vieții, ruinele ca simbol al trecutului, destinul poetului. Interesul acestor scrieri - versificații reușite ale unui bun meșteșugar, lipsite însă de vibrație lirică autentică - stă mai mult în câteva note inedite, care îl detașează de poezia epocii. În lirica erotică, autorul, deloc sentimental sau tânguitor, trece repede peste clișeele elegiace și idilele lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
literară, reguli de stil, de prozodie și retorică. El are, în această perioadă, cea mai importantă contribuție la constituirea teoriei literare românești. Însoțind de multe ori teoretizările cu exemplificări din propria creație, ia în discuție varietățile stilului, unele chestiuni de versificație și de metrică, genurile și speciile literare, definite după normele clasiciste, dar exemplificate, de cele mai multe ori, cu opere romantice. Creația literară se confundă cu poezia și, ca orice artă sau „meșteșug”, își are „limba ei” - idee estetică modernă, pe care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
lit., 26-34; Popovici, Romant. rom., 170-219; N.A. Ursu, Modelul francez al gramaticii lui I. Eliade-Rădulescu, LR, 1961, 2; Massoff, Teatr. rom., I, 149-166; Cornea, Studii, 153-218; G. Călinescu, I. Eliade Rădulescu și școala sa, București, 1966; Munteanu, Atitudini, 90-212; Streinu, Versificația, 115-174; Nicolae Manolescu, Heliade precursorul, AFT, 1967, 23; Al. Rosetti, Ion Gheție, Limba și stilul lui Ion Heliade-Rădulescu, SILL, II, 7-37; Ivașcu, Ist. lit., I, 397-406; Negoițescu, Însemnări, 31-40; Dimitrie Macrea, Studii de lingvistică română, București, 1970, 133-153; Radu Tomoiagă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
în Noapte de vară. Iar zarva, veselia, joaca fără griji a copiilor compun în Iarna pe uliță un fundal sonor și plin de verva mișcării, pentru a contura tabloul unei vitalități senine, în care se concentrează specificul anotimpului. Amplificate de versificația evocatoare, notațiile senzoriale configurează climatul unui anotimp (În miezul verii). Deseori pastelul trece, prin personificare și alegorie, în fantezie (Ștrengarul văilor, Seara). Dar cu toată concretețea ei vie, lumea lui C. nu e numai cea din afară. Pentru că, în priveliștea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
de care se încarcă iubirea prin nuntă, unită cu prețuirea bucuriilor lumii (tradusă în vioiciunea armonioasă a dansului și în umorul bonom), cu gustul frumosului și legea omeniei. Sărbătorescul, dragostea de viață datorează mult din expresivitatea lor ritmului captat în versificația impetuoasă. Moartea lui Fulger revelă, în dialogul exemplar a două „voci lirice” (suferinței individuale din jalea și revolta mamei împotriva absurdului morții i se opune înțelepciunea populară, întemeiată pe credință, ce acceptă stingerea ca lege a tot ce există, formulată
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
admirabile, iar traducerea impresionează, sub raport artistic, prin atingerea înălțimii stilistice a originalului. Respectându-i vigoarea și plasticitatea, păzindu-i înțelesurile, C. reușește să redea suflarea dantescă a Divinei Comedii. În comparație cu numărul limitat de motive, față de cvasiabsența invențiunii epice, tehnica versificației este copleșitoare. Bogăția ritmurilor, raritatea, felurimea și perfecțiunea lor fac din Coșbuc un poet unic la noi [...] Cu George Coșbuc, din acest punct de vedere, ne aflăm în vremea prozodiilor glorioase după care un Horațiu împerechea iambii cu dactilii, dactilii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
Să secere holdele mele?” - Chiot pe câmpie - sau „Ce strămoș aprins de sete/ Sorbi paharul până-n fund?” - În cârciuma bucuriei). Notă distinctă conferă și faptul că sunt folosite, cu parcimonie totuși, lexicul regional („acioi”, „natră”, „obic”, „bașbuzuci”, „parâng”, „zdroncănesc”), o versificație ce se refuză fluidității și melodiei și o imagistică uneori voit apoetică („din sufletul meu și-a făcut pernă /Un străbun”, „casele s-au legat la cap cu prosoape/ Ca oamenii când au migrenă și vor să scape”). Pe acest
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288779_a_290108]
-
care, alături de sonet, va fi specia favorită a liricii sale din anii ’60-’70. În Întâmplarea din grădină (1952), Făurari de frumusețe (1954) și O școlăriță în pădure (1955) se află poeme fermecătoare cu animale și plante, uzând de o versificație simplă, dar ingenioase ca limbaj, dinamice, ludice. Începând cu Oameni și dragoste (1958) un filon clasicist își face apariția, din ce în ce mai vizibil, în masa amorfă a poeziei realist-socialiste, prezentă în mai multe volume eclectice. O dimensiune morală iese la iveală în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]
-
impresionează prin prospețimea limbajului și umorul naiv. În Țărmul singuratic (1968) clasicizarea se produce, s-ar spune integral, la nivelul universului, tematicii, tonalității, stilului. Poemele, construite pe un rudiment epic, sunt plasate în Antichitatea latină, iar formula poetică are simplitatea versificației populare și revine la începuturile ermetizant-simboliste ale lui T. Conotația socială, vagă, poate fi întrezărită în faptul că eul poetic adoptă perspectiva unui sclav aflat în captivitate la Roma. Ciclul Țărm singuratic cuprinde poeme în care sentimentul naturii, mai ales
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290159_a_291488]