2,852 matches
-
la Arhivele partidului la oraș și de acolo la Direcția regională a cinematografiei unde se simțea cel mai bine, chiar dacă nu făcea altceva decât să lipească afișe prin oraș cu noile filme, ajutat de Flavius-Tiberius, de Grațian și, uneori, de Violeta. A continuat să lipească afișe și după pensionare. Din plăcere. Fata asta avea un fel anume de a privi și lumea și filmele. De aceea poate și-a luat lumea În cap. Atâta doar că ceea ce căuta ea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lumea În cap. Atâta doar că ceea ce căuta ea nu se găsea nicăieri: nici În viață, nici În filme. Era ceva ce trebuia creat, ceva ce scăpase, pare-se, până și Creatorului, mulțumit În ceea ce Îl privește de opera sa. Violeta nu-i trezea nici o amintire. Nu semăna cu nimeni. Parcă s-ar fi născut din Întâlnirea cu totul Întâmplătoare a unui spermatozoid cu o bobină de film de cinematecă. Ea putea fi oricine, mai puțin ea Însăși: mereu la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
cu multă lume. La cerere cânta muzică compusă de el pe versurile lui Esenin sau Mandelstam, ținuți la mare preț de doctorul Rancea, și făcea reclamă filmelor lui Tarkovski, Șukșin și Nikita Mihalkov, pe care Îi apreciau și Grațian și Violeta. Aveau aceleași gusturi dar, mai mereu, păreri diferite. El a simțiți de la Început că Între cei doi se lega ceva. Prea se certau des. Din orice. Mai ales după ce Grațian a ratat admiterea la IATC. Ea Îi reproșa că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
artei, chiar dacă la 16 ani Împliniți a Împlântat un mic monument În Piața Carolina. I se publicau poezii În Luceafărul, În Tribuna, În Convorbiri literare și chiar În ziarul local. O dată În România literară. El asculta calm critica constructivă a Violetei pentru că avea un motiv bine Întemeiat: vremea lui nu sosise Încă. Venise prea devreme Într-o lume nepregătită să Îl primească, să Îl recunoască. Reproșurile ei Însă continuau să cadă cum cade apa la Cascada Cailor. Hainele se lipeau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mâncat mărul cu sâmburi cu tot. Apoi s-a Întins În iarbă. Culcat pe spate părea crucificat. Ei Îl priveau neputincioși. Se zice că unii mănâncă aguridă, iar altora li se strepezesc dinții. Trăiau pe propria lor piele acest adevăr. Violeta s-a Întins atunci deasupra lui, și-a lipit buzele de buzele lui și, ca Într-un exercițiu de prim ajutor a urmat, cu o violență ce depășea violența cuvintelor dojenitoare de până atunci, toate mișcările cerute de resuscitare prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fiul său Înțelegea greu că o femeie pe care o iubești nu este obligată să te iubească la rândul ei. 24. Dacă În copilărie se uita mereu În urmă fără să vadă ceva, acum, oriunde se uita o vedea pe Violeta. Ca să se vindece de această slăbiciune, căci slăbiciune era, avea mai multe posibilități: să se sinucidă prin diverse metode de care literatura de specialitate era plină, dar care contraziceau robustețea psihică a familiei; să ia lucrurile așa cum sunt, spunându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
ducă În mină alături de detașamentul de avangardă a clasei muncitoare. Dându-și seama că nu avea vârsta pentru a lucra În subterană și nici pregătirea politică, a ales o cale mai Înțeleaptă: a părăsit liceul de elită unde Învăța alături de Violeta și s-a transferat la Grupul școlar minier care avea o poartă de metal minunată, cu deschidere automată, singura de acest fel la școlile din oraș. Acest amănunt contrazicea pe toți cei ce susțineau că acolo se intra foarte ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
revelionul cu noi, În casa doamnei Ster. Avem aprobare. Care pictură? Întrebă el o dată În plus mirat. Toată, dar mai ales Școala de la Baia Mare. Ai auzit de ea, sper... Câte ceva, zise el, dus pe gânduri. Îi veniră În minte fișele Violetei. Poate aduci o parabolică, zise Iolanda, ca Într-o doară. De ce nu? Îmi chiar convine. Le combinăm și facem un spot publicitar. Am un prieten la Cinemar. Regizor și operator tv. O să-l sun. Poate iese ceva. Ceva va ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
De la Flavius-Tiberius, a zis el fără să clipească. Bănuia că Regina se va bucura să aibă vești de la elevul acesta straniu care, o vreme, călcase pe urmele ei În liceul cu alură cazonă din centrul orașului. 31. Întâlnirile sale cu Violeta au redevenit brusc senine, pentru că, Într-o zi Violeta l-a Întrebat cât se poate de firesc: Spune-mi cum era Regina? El a ezitat o clipă apoi a Început să divagheze pe tema dată, fără a se Îndepărta prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că Regina se va bucura să aibă vești de la elevul acesta straniu care, o vreme, călcase pe urmele ei În liceul cu alură cazonă din centrul orașului. 31. Întâlnirile sale cu Violeta au redevenit brusc senine, pentru că, Într-o zi Violeta l-a Întrebat cât se poate de firesc: Spune-mi cum era Regina? El a ezitat o clipă apoi a Început să divagheze pe tema dată, fără a se Îndepărta prea mult de adevăr, iar ea să-i vorbească tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
uimirea tuturor. De unde și bănuiala că ar fi fost vorba de altceva. Experții locali În materie de recrutare vorbeau chiar de platfus... Trupul necunoscut al Reginei se transforma În povestirile sale În cale de acces spre trupul la fel de necunoscut al Violetei. Născocirile lui valorau mai mult decât propria sa persoană. De fapt, el nu era decât o voce care Îmbrăca și dezbrăca pe rând, sau la Întâmplare, două femei făcute din cuvinte uzate, convenționale. Două ființe plate ca o planșă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că mecanismul fantasmării fusese declanșat de o admirație spontană și cinică În același timp față de sine, de o fascinație revulsivă fată de aceeași persoană, induse de prestigiul unei carisme pe care n-o avea, dar recunoscute, culmea, după cum Îi spunea Violeta, chiar de către Janis, În confesiuni Înecate Într-o irepresibilă nostalgie și consemnate cu precizie de către cronicarul anonim al istoriei locale. Pe scurt, era produsul unei jalnice mistificări. Așa cum Violeta fusese victima unei lamentabile iluzii: geniul lui Grațian În care, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe care n-o avea, dar recunoscute, culmea, după cum Îi spunea Violeta, chiar de către Janis, În confesiuni Înecate Într-o irepresibilă nostalgie și consemnate cu precizie de către cronicarul anonim al istoriei locale. Pe scurt, era produsul unei jalnice mistificări. Așa cum Violeta fusese victima unei lamentabile iluzii: geniul lui Grațian În care, el, Flavius-Tiberius, mai credea Încă. Pe vremea aceea, cuvântul „geniu” mai spunea ceva. Cu atât mai mult dacă era Însoțit de aura tulburătoare și dostoievskiană a epilepsiei, un certificat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
obrazul, fruntea, părul. La sâni și buze nici nu se gândea, iar restul exista doar sub forma unui gol cu care nu știa ce să facă, decât cel mult să-l compare, ceea ce se și Întâmplă, cu Graalul, spre disperarea Violetei care prin acea imagine se vedea alungată din Raiul profan carnal și pasional, În cel sacru, aseptic și rece, ca o rezervație pentru Îngeri căzuți care, În acele momente, nu o atrăgeau În mod special. În plus, toți cei plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de in, vernil. Și a fost iunie, și a fost vară. Ea a intrat la București, la Istorie, În speranța că În timp va trece la Istoria Artelor, iar el, la Cluj, la Geologie. Ani În șir, În memoria sa, Violeta a purtat aceleași haine ușoare de vară. Indiferent de anotimp. 32. În noaptea Anului Nou, insomniacii sunt scutiți de a veghea somnul și visele celorlalți pentru că, o dată pe an, toată lumea e trează. Cel puțin așa credea el. În oraș exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că nesomnul lor avea un substrat ideologic. Această idee a stat la baza unuia din cele cinci mari scenarii bine ascunse În filele zdrențuite pe alocuri ale carnetului său de Însemnări pe care nimeni nu le-a văzut vreodată. Nici măcar Violeta. Carnetul lui Grațian era la fel de enigmatic pentru ea și de inaccesibil precum Graalul. Când vecinătatea lor a ajuns de nesuportat, a venit, salvatoare, plecarea la București și, odată cu aceasta, Înscrierea ei pe traiectoria pe cât de spectaculoasă, pe atât de previzibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sub apăsarea ta. Scara care duce la mansardă e liberă, iar lumina stinsă. Cu atât mai bine. Eu văd În Întuneric. Ca pisicile. Urcară scara fără ca ea să-și scoată mâna din buzunarul său. Un gest cu care Îl obișnuise Violeta. Ori de câte ori erau singuri În lifturi. Sau pe străduțe Întunecoase. De data asta Însă se simțea ca un câine de apartament scos afară la ore fixe ca să urineze, ținut strâns de zgardă ca să nu-și dea drumul pe scări, cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Chemăm Salvarea! Ce s-o mai chemăm? O aud deja. În cazuri de-astea Însă, nu vine singură... Ăștia din balcoane n-au stat degeaba. 6. Flavius-Tiberius, Îngropat până sub bărbie În zăpadă, zâmbea văzând Împlinirea aceasta hazlie a predicției Violetei: Te vei Întoarce și vei fi strivit. Dar cum să-l strivească zăpada aceea albă, ușoară și caldă, ca odinioară mânile Violetei, pe care le purtase adineauri Eleonora, pe care le purta acum tatăl său și pe care le va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
au stat degeaba. 6. Flavius-Tiberius, Îngropat până sub bărbie În zăpadă, zâmbea văzând Împlinirea aceasta hazlie a predicției Violetei: Te vei Întoarce și vei fi strivit. Dar cum să-l strivească zăpada aceea albă, ușoară și caldă, ca odinioară mânile Violetei, pe care le purtase adineauri Eleonora, pe care le purta acum tatăl său și pe care le va purta Într-o zi... Cine știe? Numele Însă nu se făcu auzit pentru că era Încă prea Îndepărtat... Îi era Într-adevăr cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și spune cît de mult o iubește pe Parascovia Fomovna, prima ei Învéțétoare și cé Îi pare réu dacé a mai greșit. Parascovia Fomovna se șterge la ochi și plînge și nici nu vede cé Vasea Îi rupe florile lui Violeta. Se-aud bétéi de palme. O faté din clasa a șasea ține În mîné niște foi și-ncepe sé citeascé. Se mișcé numai cravatele și sus În copaci, se mișcé frunzele. SÎnt niște plopi Înalți, se vede printre ei acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
aspect de lingurițe pentru pescuit știucă, punîndu-se pe recitat: "În mine zace o sumă de ioni, Pămîntul vast îl am drept mumă. Eu știu ce sînt că-n mine zace-o sumă Să nu uitați: am fost în rînd". Nici Violeta Gheorghian n-avea vreun imbold spre martiraj: "Am azuns (așa ieșea j din botucul umed, asezonat cu ochișorii apropiați, de maimuțică) în cercetare cu azutorul lui. O mie de mulțumescuri nu-s de-azuns". La mijloc erau curbele ei ispititoare, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
botucul umed, asezonat cu ochișorii apropiați, de maimuțică) în cercetare cu azutorul lui. O mie de mulțumescuri nu-s de-azuns". La mijloc erau curbele ei ispititoare, de-i pocneau lui Mistrie siguranțele ca la aerotermă. Cu bubuială mare cînd soțul Violetei l-a prins "cu nădragii în rovine". Scundacul director își iubea cadînele alternativ. Mereu în vînă, în ciuda crizelor de lombosciatică. Era organul și organonul. Cercetarea intra în orgasm cu iel. Ba și Milucă intelect feminist. Fire plăpîndă, își adora starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
-l ia pe mî Adolf Burăh Cuperman, alias Adolphe Clarnet? A fost prieten cu mî-Nădejde. Expulzat din România, pentru idei socialiste". Năvletele venit cîndva de la "Iașul nou" la Institut s-a lăsat convins. Vulcanul roșu din el tresărea periodic. Pe Violeta Gheorghian a sedus-o prozatorul Baboeanu. Scrisese un roman despre iubirea Mihai-Veronica: "Îl adzudec eu". Dacă Violeta n-ar fi avut cap, ca statuia Victoriei din Samotrace, nici nu s-ar fi remarcat, atît de scurtă era (mult sub limitele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
România, pentru idei socialiste". Năvletele venit cîndva de la "Iașul nou" la Institut s-a lăsat convins. Vulcanul roșu din el tresărea periodic. Pe Violeta Gheorghian a sedus-o prozatorul Baboeanu. Scrisese un roman despre iubirea Mihai-Veronica: "Îl adzudec eu". Dacă Violeta n-ar fi avut cap, ca statuia Victoriei din Samotrace, nici nu s-ar fi remarcat, atît de scurtă era (mult sub limitele decenței) rochița ei dulce și neagră. Se apleca din talie; mereu "uita" să se aplece din genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
zisă și mî-Calina, și mî-Donna Sol, și mî-Felyne, supralicita Milucă. Cine se mî-...? O băgăm și pe principesa Nocturna în lucrare? Luăm gîsca drept ibis?" a încercat Aurel Tîrziu. "Zur c-am citit Demonica și mi-a plăcut, a zîzîit Violeta. Lucrezzia a fost o hipersenzuală. L-a anticipat pe... cum îi zice, cu fecioara de 24 carate. "Pitigrilli", a tunat Mistrie, intrînd în fieful lui Milucă, deus (s)ex machina. A urmat decizia zeului: "Tovarășa Marievici nu mai primește nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]