491 matches
-
Chalons a avut loc la 20 iunie 451, pe teritoriul actualei Franțe, și a fost ultima mare bătălie a antichității, precum și una dintre cele mai sângeroase bătălii din istorie. O coaliție sub comanda generalului roman Flavius Aetius și a regelui vizigot Theodoric I a învins o armată condusă de regele hun Attila, marcând sfârșitul dominației militare hunice în Europa. În anii 450, controlul roman asupra Galiei era slăbit, ca de altfel și controlul asupra tuturor provinciilor din afara Italiei. Armorica celtică era
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
Italiei. Armorica celtică era parte din Imperiu doar cu numele. Triburile germanice care prădau teritoriile din jurul imperiului roman au fost pacificate și serveau ca vasali. Partea nordică a Galiei, între fluviile Rin și Marna, a fost abandonată neoficial în favoarea francilor. Vizigoții din Galia Aquitania erau din ce în ce mai agitați. Burgunzii de lângă Alpi erau mai docili, dar și ei așteptau pretextul pentru o revoltă. Singurele zone aflate sub controlul strict al Romei erau coasta mediteraneană, o fâșie pornind de la Aurelianum (orașul Orléans de astăzi
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
În ciuda promisiunilor lui Sangiban, populația orașului a închis porțile în fața invadatorilor. Attila a început asediul cetății, așteptând ca Sangiban să-și îndeplinească promisiunea. Ambele armate a constat din combatanții din multe popoare. Pe lângă trupele romane, Iordanes enumeră aliații lui Aetius: vizigoții, francii, amoricienii, liticienii, burgunzii, saxonii, libronii și alte triburi celtice și germanice. Aliații lui Attila includeau gepizii sub regele lor Ardaric, precum și o armată ostrogotă condusă de fratii Valamir, Theodemir (tatăl regelui Teodoric cel Mare care avea să pună capăt
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
plecat imediat din Italia spre Galia. Conform spuselor lui Sidonius Apollinaris, Aetius era în fruntea unei forțe compuse din trupe de rezervă (auxiliari) ("Carmina" 7.329f). A încercat imediat să-l convingă pe Theodoric I să i se alăture. Regele vizigot a decis să-i aștepte pe huni pe teren propriu, după ce a aflat ce oaste mică are Aetius. Aetius l-a convins atunci pe infuențialul magnat local Avitus să-l ajute, iar acesta l-a convins nu numai pe Theodoric
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
și alți "barbari" care locuiau pe teritoriul Galiei ("Carmina" 7.332-356). Armatele unite au pornit spre Aurelianum, ajungând la destinație în jurul datei de 14 iunie. Conform istoricilor antici și medievali, trupele alane, mai putin loiale Romei, fuseseră flancate de armata vizigoților Theodoric și a fiului sau Thorismund, precum și de soldații lui Aetius, pentru a le împiedica o eventuală dezertare. De cealaltă parte, Attila preferase proprii războinici în centru, flancați în dreapta de trupele gepide și în stânga de ostrogoții conduși de regele Walamir
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
o pantă abruptă până la o culme. Această caracteristică geografică domina câmpul de luptă, devenind astfel centrul bătăliei. Hunii au ocupat primii partea dreaptă a culmii, apoi romanii partea stângă, creasta rămânând neocupată între cele două armate. (Jordanes explică faptul că vizigoții erau așezați pe flancul drept, romanii pe cel stâng, cu Sangiban, de loialitate îndoielnică și alanii săi, înconjurați, la mijloc.) Când hunii au încercat să ocupe poziția centrală decisivă, au fost împiedicați de către alianța romană. Trupele acesteia ajunseseră primele și
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
lui Andag, Gunthigis, povestea nu pare să aibă credibilitate, această versiune a fost cu siguranță o tradiție pentru mândria familiei. Paradoxal, Aetius interzice soldaților romani sa atace trupele gepide mult mai putin numeroase, așteptând în schimb, retragerea acestora sub presiunea vizigoților. Gestul poate fi pus pe lipsa de încredere pe care generalul roman o avea în proprii oameni sau, mai degrabă, pe eventuala precauție în fata viitoarelor conflicte cu actualii aliați. Vizigoții i-au depășit în viteza pe alani. Attila a
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
putin numeroase, așteptând în schimb, retragerea acestora sub presiunea vizigoților. Gestul poate fi pus pe lipsa de încredere pe care generalul roman o avea în proprii oameni sau, mai degrabă, pe eventuala precauție în fata viitoarelor conflicte cu actualii aliați. Vizigoții i-au depășit în viteza pe alani. Attila a fost nevoit să se refugieze în tabăra lui, pe care a fortificat-o. Comanda Romano-gotica, aparent i-a învins pe huni când fortul lor a căzut la noapte, Thorismund, fiul regelui
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
să-și atace inamicul. Când Attila era înconjurat în propria tabără, acolo unde chiar își pregătise un imens rug din șeile celor căzuți, Flavius Aetius refuză să distrugă ultimele forțe ale hunilor. În timp ce Attila a fost prins în tabăra lui, vizigoții l-au cautat pe fiul regelui lor care lipsea, Thorismund. După o lungă căutare, au găsit cadavrul lui Teodoric sub o movilă de cadavre și l-au purtat de aici cu melodiile eroice la vederea inamicului. După ce a aflat de
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
cu melodiile eroice la vederea inamicului. După ce a aflat de moartea tatălui său, Thorismund a vrut sa atace tabăra lui Attila, dar Aetius l-a descurajat. Potrivit lui Iordanes, Aetius se temeau că dacă hunii ar fi fost complet nimiciți atunci vizigoții ar renunța la loialitatea lor față de Imperiul Roman și ar fi devenit o amenințare mai gravă. Aetius l-a convins pe Thorismund să se întoarcă rapid acasă și să asigure tronul pentru el însuși, înainte ca frații lui să-l
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
devenit rege fără nici o rezistență. Grigorie de Tours ("Historia Francorum", 2.7) susține că Aetius a folosit aceeași stratagemă ca să-și respingă aliații săi, franci, și să colecteze prada de luptă pentru el însuși. Conștient de faptul că noul lider vizigot va încerca să lupte iarăși împotriva Romei, Flavius Aetius refuză să dea lovitura de gratie lui Attila, sperând într-o viitoare alianță cu acesta sau, cel mult, într-o conservare a armatei romane, și asa destul de restrânsă. Nu își putea
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
romane, și asa destul de restrânsă. Nu își putea imagina însă că hunul va ataca din nou Imperiul Roman la numai un an după ce suferise pierderi imense în Bătălia de Chalons (unii istorici vorbesc de peste 100.000 de oameni). Văzând că vizigoții se retrag, Attila și-a găsit un refugiu, părăsind tabăra. La doar un an după înfrângerea de pe Câmpiile Catalaunice, în 452, Attila se vedea nevoit să își țină trupele nemulțumite în frâu, iar singurul mod în care putea face acest
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
Roman, cu papalitatea. Prin codul său de legi, Lex Salica, Clovis nu a permis accesul femeilor la tron, asigurând continuitatea succesiunii Merovingienilor și a succesorilor lor. Cu acordul împăratului Anastasie și al burgunzilor, Clovis se angajează în confruntarea finală cu vizigoții pe care-i înfrânge la Vouillé (507) și a ocupat părțile de la sud și vest de Loara ale regatului vizigot. Consacrarea noii monarhii creștine, prin acordarea titlului de consul, sosește de la Constantinopol din obișnuita dorință de afirmare a pretențiilor imperiale
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
succesiunii Merovingienilor și a succesorilor lor. Cu acordul împăratului Anastasie și al burgunzilor, Clovis se angajează în confruntarea finală cu vizigoții pe care-i înfrânge la Vouillé (507) și a ocupat părțile de la sud și vest de Loara ale regatului vizigot. Consacrarea noii monarhii creștine, prin acordarea titlului de consul, sosește de la Constantinopol din obișnuita dorință de afirmare a pretențiilor imperiale asupra provinciilor occidentale, dar care slujește mai mult legitimării puterii regelui în ochii galoromanilor și superiorității lui Clovis față de ceilalți
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
permitea cavalerului să utilizeze mai bine lancea și sabia, pe care le puteau ține în ambele mâini. Războinicii erau recompensați cu domenii. În 719, arabii, după ce au ocupat peninsula iberică, au traversat Pirineii, cucerind posesiunile din sudul Galliei ale regatului vizigot, cetatea Narbonne, iar în 721, au cucerit Tolouse, pătrunzând prin valea Ronului în Burgundia. Musulmanii atacau și jefuiau în voie sudul regatului. Cu ajutorul lui Odo, comitele Aquitaniei, Carol Martel i-a învins pe arabi în apropiere de Poitiers în octombrie
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
și pe reprezentanții altor categorii susținute de Carol. Cei care încheiau parcursul formativ al școlii intrau în serviciul regelui, care le acordă funcții, sau activau în structurile bisericești. Se interesa de evoluția academiei, pe care o vizită periodic. Theodulf, cărturar vizigot venit din Spania a fost numit episcop de Orleans, a organizat patru mari școli în dioceza să, a chemat preoți din țară să de origine , organizând alte școli pentru elevii din unele sate seniorale sau libere. Theodulf chiar a preluat
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
asasinarea lui Valentinian al III-lea de către un partizan al generalului Aetius și după detronarea lui Petronius Maximus (succesorul lui Valentinian), Avitus se proclamă împărat roman pe 9 iulie 455, la Arles. Pentru asta a avut și susținerea militară a vizigoților. Intrând în conflict cu generalul roman Ricimer Flavius, este înfrânt la Placentia (Piacenza de azi), în octombrie 456. Pe 17 octombrie este detronat. Ricimer (adevăratul conducător al Imperiului Roman de Apus) impune la purpura imperială pe Maiorian. La puțină vreme
Avitus () [Corola-website/Science/312080_a_313409]
-
de facto Imperiul Roman de Apus între 456 și 472 d.Hr. A devenit "magister militum", pe vremea lui Avitus, ca în 456 să-l detroneze în favoarea lui Maiorian. era fiul pricipelui sueb Rechila și al unei fiice a regelui vizigot "Wallia", iar originea barbară și credința ariană l-au împiedicat să acceadă la tronul Romei, în schimb și-a făcut o carieră de succes în armata imperială. În timpul cât a fost "magister militum", a avut autoritatea reală asupra împăraților occidentali
Ricimer () [Corola-website/Science/312101_a_313430]
-
romani imediat înainte de jefuirea vandală a orașului în 455. După jefuire, regele vizigot Theodoric al II-lea l-a proclamat ca împărat pe Avitus, comandantul militar roman în Galia. În schimbul sprijinului lui Theodoric, Avitus a fost de acord să permită vizigoților de a intra în Hispania controlată de suebi. Avitus, noul împărat, cu vizigoții sub comanda sa, a mărșăluit spre Roma pentru a-și asigura tronul. Avitus l-a numit pe vizigotul Remistus "magister militum", o poziție care a fost vacantă
Ricimer () [Corola-website/Science/312101_a_313430]
-
Theodoric al II-lea l-a proclamat ca împărat pe Avitus, comandantul militar roman în Galia. În schimbul sprijinului lui Theodoric, Avitus a fost de acord să permită vizigoților de a intra în Hispania controlată de suebi. Avitus, noul împărat, cu vizigoții sub comanda sa, a mărșăluit spre Roma pentru a-și asigura tronul. Avitus l-a numit pe vizigotul Remistus "magister militum", o poziție care a fost vacantă de la moartea lui Aetius. După sosirea la Roma, Maiorian a dat sprijinul său
Ricimer () [Corola-website/Science/312101_a_313430]
-
lui Theodoric, Avitus a fost de acord să permită vizigoților de a intra în Hispania controlată de suebi. Avitus, noul împărat, cu vizigoții sub comanda sa, a mărșăluit spre Roma pentru a-și asigura tronul. Avitus l-a numit pe vizigotul Remistus "magister militum", o poziție care a fost vacantă de la moartea lui Aetius. După sosirea la Roma, Maiorian a dat sprijinul său, deși fără tragere de inimă, pentru noul împărat. Avitus l-a numit ulterior pe Ricimer "comes", o poziție
Ricimer () [Corola-website/Science/312101_a_313430]
-
fi un conducător capabil și, în curând s-a distanțat de "magister militum" lui. Maiorian și-a demonstrat talentul său militar prin intermediul recuceririi Galiei și a campaniilor sale în Hispania. Campaniile lui Maiorian i-au supus în mod eficient pe vizigoții și le-a returnat statutul de "foederati", crescându-și foarte mult statutul său în Senat și armata. Maiorian apoi s-a pregătit pentru o campanie împotriva vandalilor lui Genseric. Maiorian a fost învins de Genseric, eventual prin trădare, în apropierea
Ricimer () [Corola-website/Science/312101_a_313430]
-
fiind numiți Vasconi și Aquitani. Există suficiente dovezi că aceste populații vorbeau o limbă asemănătoare cu basca. În Evul Mediu timpuriu, teritoriul dintre Ebro și Garonne a fost cunoscut sub numele de Vasconia, fiind parte a regatului spaniol sub stăpânirea vizigoților. După invaziile musulmane și expansiunea francilor sub Carol cel Mare, teritoriul Spaniei a fost fragmentat, Regatul de Castilia și Regatul Pamplona fiind singurele state spaniole independente cu populație bască în secolul IX. Acesta din urmă, cunoscut mai târziu ca Navarra
Basci () [Corola-website/Science/311539_a_312868]
-
doar pentru anumite persoane. Astfel de spitale erau spitalele de leproși, spitalele săracilor sau cele pentru pelerini, care mai mult îi găzduiau decât îi tratau. În scurt timp, toate spitalele au devenit multifuncționale, chiar dacă primul spital spaniol, construit de episcopul vizigot Masona în 580 la Mérida era un "xenodochium", făcut ca un internat pentru pelerini și pentru călători dar și ca un spital pentru locuitori și populație. Conceptul de spitale creștine a evoluat până în secolul al XVIII-lea, când au apărut
Spital () [Corola-website/Science/311922_a_313251]
-
720. A fost un general musulman care a condus invazia musulmană în peninsula Iberică în sec. VIII, cucerind Hispania vizigotă. A fost un subaltern al lui Musa ibn Nusair care la numit guvernator de Tanger. În 710, profitând de slăbiciunea vizigoților din peninsula Iberică, el face o incursiune de probă în sudul peninsulei, care se desfășoară fără probleme. Importanța incursiunilor a crescut, Musa ibn Nusair având informații despre tezaurul regelui vizigot și de obiceiul vizigoților de a lua tezaurul cu ei
Tariq ibn-Ziyad () [Corola-website/Science/309595_a_310924]