365 matches
-
ə/. Această literă nu se pronunță niciodată, prezența sa fiind în general etimologică, dar prezintă două variante la început de cuvânt. Una dintre ele, numită tradițional „h mut”, face cuvântul să se comporte ca cele care încep cu o literă vocalică, adică permite elidarea și legătura cu cuvântul precedent: "l’homme" „bărbatul”, "les hommes" [le'z‿ɔm] „bărbații”. A doua variantă, numită „h aspirat”, face cuvântul să se comporte ca cele cu consoană inițială, deci nu permite elidarea și legătura
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
totuși pronunțate la sfârșitul unor cuvinte care se leagă de cuvântul următor, dacă acesta începe cu o vocală (inclusiv cu h mut în grafie). Despre aceasta vezi Legătura ("liaison"). Grupuri din două litere consonantice: Grupuri din trei litere: Deasupra literelor vocalice se pot găsi mai multe semne. Singurul semn diacritic subscris este sedila (¸). Este folosită numai sub litera c (ç), făcând ca aceasta să se pronunțe /s/, în special în verbele care au un c urmat de e sau i la
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
moment din istoria limbii franceze a fost totdeauna pronunțată și până azi se notează în scris cu litera "e". Pronunțarea sau nepronunțarea acestei vocale depinde de diverși factori: Practic, în franceză nu se disting cuvinte numai prin diferența de cantitate vocalica. Doar prin cea dintre /ɛ/ și /ɛː/ se disting unele cuvinte (de exemplu "mettre" [mɛtʁ] „a pune” / "maître" [mɛːtʁ] „stăpân, maestru”), dar și această diferență tinde să dispară. În schimb există mai multe perechi de cuvinte monosilabice în care vocalele
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
abație” - "abeille" [a.bɛj] „albina”, "tu aș" [ty.a] „ai” - "tua" [tɥa] „omorî” (perfect simplu). În procesele de conjugare și de derivare se observă multe alternante între sunete. Mai sus s-au văzut alternante vocală ~ semivocala corespunzătoare. Cele mai multe alternante sunt vocalice, iar dintre acestea, cele mai frecvente sunt între perechile vocală semiînchisa ~ vocală semideschisă, determinate de caracterul accentuat sau neaccentuat și de poziția în silaba deschisă sau închisă. Exemple: Altă alternanta frecvență este vocală scurtă ~ vocală lungă. Alungirea se produce în
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
între perechile vocală semiînchisa ~ vocală semideschisă, determinate de caracterul accentuat sau neaccentuat și de poziția în silaba deschisă sau închisă. Exemple: Altă alternanta frecvență este vocală scurtă ~ vocală lungă. Alungirea se produce în condițiile prezentate mai sus, în secțiunea Cantitatea vocalica. Exemple: "dites" [dit] „ziceți” ~ "disent" [diːz] „(ei/ele) zic”, "faites" [fɛt] „faceți” ~ "faire" [fɛːʁ] „a face”, "œuvrer" [œ'vre] „a lucra” ~ "œuvre" [œːvʁ] „opera, creație”, "jeûner" [ʒø'ne] „a posti” ~ "jeûne" [ʒøːn] „post”, "saut" [șo] „săritură” ~ "saute" [soːt] „(el/ea
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
diferite există alternante la unele verbe, între formă de indicativ prezent și cea de perfect simplu: "peut" „poate” ~ "puț" „putu”, "sait" „știe” ~ "șut" „știu”, "prend" „ia” ~ "prit" „lua”, "met" „pune” ~ "mit" „puse”. Alternantele consonantice sunt mai puțin frecvente decât cele vocalice. Cele mai importante sunt consoanele în alternanta cu lipsa consoanei: "îl bat" [il.bɑ] „el bate” ~ "ils battent" [il.bat] „ei bat”, "îl répond" [il.ʁe.pɔ̃] „el răspunde” ~ "ils répondent" [il.re.pɔ̃d] „ei răspund”, "îl
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
prietenul vostru”. În general, consoana își păstrează toate trăsăturile. Doar /f/ se sonorizează în două asocieri cu elementele aproape sudate prin frecvență folosirii lor împreună: "neuf ans" [nœ.vɑ̃] „nouă ani” și "neuf heures" [nœ.vœːʁ] „oră nouă”. Înlănțuirea vocalica În interiorul unui cuvânt sau al unui grup ritmic, la contactul unei vocale finale de silaba și a vocalei inițiale a silabei următoare, adică în cazul unui hiat, nu există nici pauză, nici stop glotal. Exemple: "aorte" „aorta”, "j’ai eu
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
vocală lungă, ci se disting, deși sunt înlănțuite: Îl va à Annecy" [il.va⁀a⁀an.si] „Merge la Annecy”. Elidarea constă în căderea unei vocale neaccentuate de la sfârșitul unui cuvânt urmat imediat de un cuvant cu inițială vocalica. Acest fenomen privește cuvinte gramaticale, dintre care cele mai multe se termină în e, dar printre ele sunt și cuvinte care se termină în a sau în i. În scris elidarea este marcată prin apostrof. Poate afecta următoarele cuvinte: Două cuvinte se
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
si /v/ au început să se confunde în anumite dialecte începând cu secolul XIV, în procesul numit betacism. Astăzi, diferența între sunetele /b/-/v/ este prezentă doar în Valencia, în Insulele Baleare și în zona de sud a Tarragonei. Sistemul vocalic din catalana medievală este diferit de catalana modernă din Catalonia, chiar dacă există încă în anumite variante dialectale din insulele Baleare. Este format din următoarele unități. Acest sistem este asemănător cu sistemul din latina vulgară cu excepția faptului că fonemul /e/ din
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
de exemplu "chantet" „cântă”. Altă consoană, [s], cade între o vocală și o consoană surdă, de exemplu în "coustume" „obicei” se pronunță [kutymə]. În schimb, față de corespondența actuală între scriere și pronunțare, s-ul desinență a pluralului era pronunțat. Sistemul vocalic era mult mai bogat decât cel al francezei moderne. La începutul perioadei, el cuprindea 9 vocale orale, 5 vocale nazale, 11 diftongi orali (toți descendenți), 5 diftongi nazali și 3 triftongi. Vocala [ə] transcrisă e se pronunța și în situațiile
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
sceust comment soy excuser" fr. mod. "S’il ne savait pas comment s’excuser" „Dacă n-ar ști cum să se scuze”), dar în cursul secolului al XVI-lea se generalizează forma neaccentuată. În perioada francezei medii dispar multe alternanțe vocalice din conjugare, de exemplu "parler/il parole" > fr. mod. "parler/il parle" „a vorbi/vorbește”. Conjuncția "que" se răspândește ca morfem al subjonctivului. În secolul al XVI-lea apare interogația parțială cu "est-ce", scris pe atunci "esse": "Ou esse?" „Unde
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
Cele mai multe substantive pot fi puse la plural. În general acesta nu se distinge de singular în vorbire, ci doar în scris, prin litera finală -s sau -x, în afară de cazurile relativ rare când substantivul este urmat de un cuvant cu inițială vocalica, de exemplu un atribut adjectival, de care se leagă prin [z]: "leș affaires intérieures". Cu -x se marchează pluralul substantivelor care la singular se termină cu "-eau" sau cu "-au", și al celor mai multe terminate în "-eu": "des bouleaux" „mesteceni”, "des
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
finale de la masculin, fără altă schimbare fonetica. În acest caz: 4. Adăugarea lui "-e" provoacă pronunțarea consoanei de la masculin și are loc și altă schimbare fonetica: 5. Cazuri speciale: Câteva adjective frecvente au două forme de masculin. Formă cu finală vocalica se folosește când nu urmează după ea un cuvant cu care se leagă, de exemplu atunci când este nume predicativ ("Îl fait beau" „Este timp frumos”) sau când este antepus că atribut unui substantiv cu inițială consonantica: "un beau chateau" „un
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
vorbită și în prezent. Ca exemplu, iată mai jos pricipalele caracteristici fonetice ale francezei vorbite în Languedoc și în Provence: Franceza vorbită în Belgia este influențată mai ales de limbile picardă și valonă, iar în Bruxelles de limba flamandă. Sistemul vocalic din franceza belgiană este mai conservator decât cel al majorității variantelor din Franța. De exemplu, se percep bine următoarele opoziții: Alte fenomene: Franceza folosită în Elveția este influențată de limba francoprovensală cândva generală în cantoanele francofone, și de germana elvețiană
Variantele regionale ale limbii franceze () [Corola-website/Science/332825_a_334154]
-
țară la țară, ca limbă de predare și ca a doua limbă în media. De aceea, cel puțin persoanele școlarizate cunosc franceza, dar variantele vorbite de ei sunt influențate de trăsături ale limbii lor materne, araba. Dat fiind că sistemul vocalic al arabei constă numai din trei foneme (/i/, /u/ și / a/), aceasta influențează vocalele franceze în următoarele moduri: /R/ se poate realiza ca [ʁ] (fricativă uvulară sonoră), [ʀ] (vibrantă uvulară), [r] (vibrantă alveolară), [ɾ] (bătută alveolară) sau [x] (fricativă velară
Variantele regionale ale limbii franceze () [Corola-website/Science/332825_a_334154]