37,159 matches
-
fiind uneltirile acestuia. Putem totuși susține cu certitudine că, atunci când o ispită apare brusc, violent, și persistă vreme îndelungată, diavolul are o contribuție importantă. Trebuie să subliniem însă că aceste influențe ale demonilor nu suprimă libertatea de decizie a sufletului; voința rămâne, tot timpul, liberă să le accepte sau să le respingă, oricât de puternică ar fi complicitatea Satanei în trezirea și alimentarea lor. De altfel, așa cum am arătat mai sus, această influență este îngrădită, limitată de Dumnezeu, care nu-i
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
din rodul lui, a mâncat>> (Facere 3, 6). Însă zicând eu acestea, nu voiesc să eliberez pe Satana de ocară, că el pândește pe fiii omenești, ci voiesc să zic numai că, dacă noi n-am păcătui cu propria noastră voință, nimeni n-ar putea să ne arunce în pierzare. Iar cel ce se lasă amăgit așa lesne ca Eva, sau precum Cain, acela de dinainte trebuie să fi fost ușuratic la minte și nu cu destulă pază asupra sa, căci
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
post până la epuizare, osteneală peste măsură a trupului, priveghere de toată noaptea și alte fapte bune la care abia ajung cei desăvârșiți. 2. De jos ne ispitim de diavoli prin moleșeală și lenevire la lucrarea faptelor bune, slăbindu-ne astfel voința, rațiunea, mustrarea conștiinței, bărbăția și stăruința în lupta cea duhovnicească. 3. Din stânga ne ispitesc diavolii prin patimi trupești de tot felul, prin beție, lăcomie, zgârcenie, mânie, ură, răzbunare și tot felul de răutăți trupești și sufletești. Se numesc așa pentru că
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
de cuvintele cu care ne-au supărat, ca să incepem din nou a-i urî; ne aduc aminte de păcatele trupești pe care le-am făcut, de fetele care ne-au smintit, de beții și alte răutăți din trecut, îmboldindu-ne voința să cădem în aceleași păcate de care cu greu ne-am izbăvit. 7. Dinlăuntru, adică din inimă, ne ispitesc vrăjmașii cei nevăzuți cu toate patimile care stăpânesc inima, precum: mânia, răutatea, pofta, răzbunarea, împietrirea, zavistia, mândria și celelalte, cum spune
Ispitele și biruirea lor în lumina învățăturii filocalice by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/143_a_164]
-
Adus la existență nu din vreo necesitate, ci din prisosința dragostei ἀγάπης περιουσία, prin voința și lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu „a Cărui voință și lucrare este viața ființelor”, omul, abătându-se spre ceea ce este contrar binelui și prăbușindu-se în întunericul păcatului și în umbra morții, devia de la scopul creării sale și anume, acela de
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
Adus la existență nu din vreo necesitate, ci din prisosința dragostei ἀγάπης περιουσία, prin voința și lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu „a Cărui voință și lucrare este viața ființelor”, omul, abătându-se spre ceea ce este contrar binelui și prăbușindu-se în întunericul păcatului și în umbra morții, devia de la scopul creării sale și anume, acela de a se face părtaș bunurilor dumnezeiești” (μέτοχος τῶν
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
footnote>. Dorul continuu al omului după Dumnezeu cu Care se știe înrudit Umanitatea este orientată spre Dumnezeu de la bun început. Să ne amintim că lucrarea Sfântului Grigorie al Nyssei - De vita Moysis este un tratat devotat evoluției vieții spirituale, pentru că voința umană este neîncetat solicitată să transforme patima în virtute. Contingența umană - cu adevărat, întreaga ființă contingentă - este autentificată prin deschiderea sa în fața Divinului. Este creată de Dumnezeu pentru a-și realiza propria identitate în Creatorul său. Pentru că este creată pentru
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
orice virtute, toată înțelepciunea și tot ce se poate concepe mai bun. Unul din aceste bunuri constă pentru om în a fi liber de orice constrângere și de a nu fi supus nici unei forțe din afară, ci să aibă o voință de sine stătătoare, care hotărăște după cum crede ce-i mai bine. De fapt, virtutea constă în a fi fără stăpân și a face ceea ce-ți place, tot ceea ce faci din constrângere sau din silă nu poate fi virtute. Dacă
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
An online Journal of Orthodox Christian Theology and Philosophy, Volume 1, Number 3, Spring 2004, articol disponibil la adresa web http://www.theandros.com/restoration.html, accesat la 6 Mai 2011. footnote>. Răul începe cu îndepărtarea de participarea la divin, în voință izolată, particularitate și egoism. Nu există o limită în ființa divină (care, literal, este lipsită de granițe), ci ea oferă continuu și este plină de iubire. Aceasta permite o comuniune a înălțării perpetui în bunătatea lui Dumnezeu (ἐπέκτασις). Singurul scop
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
vieții duhovnicești. Din perspectiva logico-rațională nu s-a depășit antinomia, dar ea nu e deloc mai greu de înțeles și de altă calitate decât antinomiile sub forma cărora sinoadele ecumenice rezolvaseră problema ființei și ipostasurilor în Treime, a firilor, a voințelor și a lucrărilor în unica persoană a Mântuitorului Hristos. În Dumnezeu antinomia nu e antinomie, pentru că El este coincidentia oppositorum, în El cele contradictorii neluptânduse întreolaltă<footnote † Antonie Plămădeală, op. cit., pp. 251, 252, 254. footnote>. Pentru a răspunde acuzației de
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
Edit. Deisis, Sibiu, 1995, p. 134. footnote>. Oponenții Sfântului Grigorie Palama au văzut energiile necreate ca fiind efecte externe create ale naturii lui Dumnezeu. Energiile divine necreate nu sunt efecte străine esenței divine și nici acte exterioare lui Dumnezeu datorate voinței Lui asemenea actelor providențiale (prin care El a creat de exemplu lumea). Dumnezeu are și un alt mod de a fi decât cel dat de natura Sa incognoscibilă, de aceea El este prezent în lumea pe care a creat-o
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
manifestări libere și voluntare ale Divinității comune celor trei Persoane dumnezeiești, prin care Dumnezeu intră în contact cu omul și cu întreaga creație. Dar energiile necreate nu vor fi efecte străine esenței divine, și nici acte exterioare lui Dumnezeu datorate voinței Lui asemenea actelor providențiale (prin care El a creat de exemplu lumea). Dumnezeu are și un alt mod de a fi decât cel dat de natura Sa incognoscibilă, de aceea El este prezent în lumea pe care a creat-o
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1982, respectiv 1998. footnote>. Taina cere și căință (μεταμέλεια<footnote : Μεταμέλεια = schimbare de opinie, de părere, regret, pocăință; cf. Anatole Bailly, op. cit., p. 1262. footnote>) care implică dorința de schimbare a voinței, a intențiilor. Al treilea termen utilizat de Sfântul Grigorie pentru a denumi Taina este μετάνοια<footnote Μετανοέω = a medita (reflecta) după (o faptă rea sau un păcat În acest caz - n. n.)...; a-și schimba opinia (gândirea), părerea; a regreta, a
Sfântul Grigorie al Nyssei despre Taina Pocăinței și a Euharistiei ca trepte spre Îndumnezeire. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/152_a_190]
-
133. footnote>. Atunci când face referire la tinerețea tumultuoasă și la tentațiile ei multiple, Sfântul Grigorie de Nyssa Îl oferă ca paradigmă a curăției pe fratele său Naucratios, care Își domolea tinerețea năvalnică prin osteneli, supunându-se cu zel și râvnă voinței materne, dacă se Întâmpla (ca mama - Sfânta Emilia - n. n.) să-i ceară aceasta, desăvârșindu-se pe două căi: cu osteneli Își istovea tinerețea, iar prin supunerea față de mamă era bine călăuzit spre Dumnezeu prin Împlinirea poruncilor divine<footnote Idem, De
Sfântul Grigorie al Nyssei despre Taina Pocăinței și a Euharistiei ca trepte spre Îndumnezeire. In: Teologie și viață by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/152_a_190]
-
care-i eternizează fiecare gest și sentiment, tot ce au reușit să trăiască În cele câteva luni furate morții. Și alături de el și Ea, o altă ea, reflexie la rândul ei a unei alte forme de iubire. Între tinerețe și voință. Lumină și paloare. Nesiguranță și lipsă de iluzii. Între fascinația oricărui Început și devotamentul născut din timp și frustrări. Între avânt și stabilitate. „Între” pendulează el. Nu promite și nu face compromisuri. Trăiește respectând inflexibil doar dorința de a surprinde
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92891]
-
fără constrângere. Toți oamenii au aceeași natură, capabilă să rețină și să facă binele, dar și să și-l refuze și să nu-l realizeze. Dar acestea nu coincid cu libertatea totală. Omul își exercită libertatea supunându-se de bunăvoie voinței lui Dumnezeu. Această alegere de bunăvoie a binelui este cel care-i menține asemănarea cu Dumnezeu. Prin ascultare și supunere, el posedă viața și libertatea unui fiu; prin răzvrătire, pierde toate acestea și este redus la sclavie și moarte. Căderea
Sfinții Iustin Martirul și Filosoful și Irineu al Lyonului despre îndumnezeire. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/174_a_438]
-
Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1996, p. 351; Pr. Prof. Ioan Bria, „Dicționar de teologie ortodoxă A-Z”, Edit. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 295. footnote>. Păcatul este de fapt o călcare a voinței lui Dumnezeu, a legilor eterne date de El în conștiința noastră și în Revelație. Atât în Vechiul cât și în Noul Testament, păcatul a fost conceput ca ceva negativ, adică opus voinței și orânduielii divine. Asfel, în Vechiul Testament el este conceput
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
295. footnote>. Păcatul este de fapt o călcare a voinței lui Dumnezeu, a legilor eterne date de El în conștiința noastră și în Revelație. Atât în Vechiul cât și în Noul Testament, păcatul a fost conceput ca ceva negativ, adică opus voinței și orânduielii divine. Asfel, în Vechiul Testament el este conceput ca neascultare (Fac. 2,16; 3,11), ce este pedepsită în chip diferit (Fac. 4,9-16; 6,5-7); ca act de idolatrie, de răzvrătire; ofensă adusă lui Dumnezeu și aproapelui. În
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
este pedepsită în chip diferit (Fac. 4,9-16; 6,5-7); ca act de idolatrie, de răzvrătire; ofensă adusă lui Dumnezeu și aproapelui. În Noul Testament este socotit ca fiind un act îngrozitor, o încălcare a legii (Lc. 15,18); dezordine a voinței omenești, care ajunge să se proslăvească pe sine în locul lui Dumnezeu (In. 12,43); robie de care ne putem elibera prin har (Rom. 6,18), călcare a legii, nedreptate, lucrare a diavolului (In. 3,4)<footnote Mitropolit Dr. Nicolae Mladin
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
Augustin); „forță spirituală prin care el (diavolul) acționează și asigură stăpânirea sa” (Sfântul Macarie Egipteanul); „foc ce arde” (Marcu Ascetul); „rană care dacă va fi ascunsă de ochiul doctorului, putrezește și devine fără leac” (Sfântul Vasile cel Mare); „demon al voinței” (Sfântul Ioan Gură de Aur); „odraslă care crește din noi, rău săvârșit prin libera voință a omului, odrasla poftei” (Sfântul Chiril al Ierusalimului)<footnote Nicolae Moldoveanul, „Dicționar de înțelepciune patristică Comori dezgropate. Cugetări din vechii scriitori creștini”, Edit. Casa Școalelor
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
foc ce arde” (Marcu Ascetul); „rană care dacă va fi ascunsă de ochiul doctorului, putrezește și devine fără leac” (Sfântul Vasile cel Mare); „demon al voinței” (Sfântul Ioan Gură de Aur); „odraslă care crește din noi, rău săvârșit prin libera voință a omului, odrasla poftei” (Sfântul Chiril al Ierusalimului)<footnote Nicolae Moldoveanul, „Dicționar de înțelepciune patristică Comori dezgropate. Cugetări din vechii scriitori creștini”, Edit. Casa Școalelor, București, 1997, p. 397. footnote>; „traiul în desfătări și în desfrâu”<footnote Clement Alexandrinul, „Stromatele
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
se face ochiul cel sufletesc, adică mintea, întunecată, și-l stăpânesc pe om toate patimile”<footnote Sf. Paisie Velicikovski, „Crinii țarinii”, în colecția „Comorile Pustiei”, vol. 12, Edit. Anastasia, București, 1996, p. 108. footnote>. Originea păcatului se află în libertatea, voința și alegerea greșită a omului, el putând sau nu consimți la alegerea lui, căci „...nu în firea lucrurilor stă păcatul, ci se naște din voia slobodă a celui cel face”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, „Comentariile sau Tâlcuirea Epistolei
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
București, 2005, p. 324. footnote>. Părintele Stăniloae, ca un bun cunoscător al firii omenești, menționează că „păcatul nu poate fi inspirat de fire. Firea nu poate da decât temeri și inspirații bune. Păcatul vine ca un adaos, prin faptul că voința primește inspirații din altă parte, sau poate nu vrea să țină seama peste tot de rațiunea firii”<footnote Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, notă explicativă, nr.1, în „Filocalia...”, vol. II, p. 274 footnote>. Așadar, depinde de noi să acceptăm sau nu
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
footnote>. Așadar, depinde de noi să acceptăm sau nu, ceea ce ne îmbie diavolul. Astfel, „celui slab toate i se fac spre pagubă, celui tare toate spre folos, iar în păcatele noastre și în pierderea noastră nu Satana, ci propria noastră voință este vinovată. Toate vin de la voie”<footnote Sf. Ioan Gură de Aur, „Omilii la Postul Mare, Cuvânt la Duminica întâi a Sfântului și Marelui Post”, versiune românească îmbunătățită pornind de la ediția tradusă și îngrijită de Episcopul Roman Melchisedec (1893), în
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]
-
II, p. 87. footnote>. În ce privește pe Dumnezeu, El nu poate fi creatorul răului, al păcatului, căci El nu voiește răul, fiind bunătatea absolută, Binele suprem, pe care îl exprimă prin interdependența față de orice lucru ce se cheamă ispită și prin voința Sa de a face numai ceea ce corespunde ființei Lui. În dese rânduri, păcătosul încearcă să se desculpe și să arunce vina păcatului pe ceilalți sau chiar pe diavol, neștiind că aceasta este tot o uneltire vicleană a Satanei care „dorește
Doctrina despre păcat în scrierile filocalice. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/136_a_139]