2,178 matches
-
trăistuța era din parchet albastru cu bleu, fusese făcută din resturile de material rămase de la rochia Elenei, își încărca pipeta și, depărtându-și pleoapele între degetul arătător și cel mijlociu, lăsa să cadă pe globul ocular, una, două, trei picături. Zăbovea câteva secunde nemișcat, cu pipeta suspendată în aer, apoi repeta operațiunea la ochiul celălalt, închidea sticluța, o așeza în trăistuță, o așeza pe noptieră pipăind locul; își masa ochii, simțea lichidul amărui ajuns până la rădăcina nasului, trăgea pe nări, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
învârtea pe loc ca un titirez, simțea ceva nedefinit, undeva, pe aproape, foarte aproape, dar nu reușea să deslușească ce anume. În final se desconcentra total, abandona. Citea la întâmplare, autori clasici și autori moderni, fără să aprofundeze, fără să zăbovească mintal asupra celor lecturate, nici nu închidea bine o carte și începea alta, parcă din dorința disperată de a-și umple cu ceva zilele. Timpul care trecea i se părea potrivnic, dorea să se înalțe la ambiții pe care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cuvânt potrivit, se auzi un sunet ce pornea din intestinele lui, o altă voce, difuză, ceva ca un tunet îndepărtat. Femeia se gândi că poate pentru Alexe venise ora cinei, se foi în fotoliu enervată. Desigur era timpul să plece, zăbovise destul, prea destul, ceva ca o amenințare surdă o îndemna să întrerupă discuția, să cedeze la repezeală, să-i accepte formal ideea numai ca să se poată urni de acolo. Privi bagheta neagră, cu încrustații simetrice ce împrejmuia marginea de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
o poartă ce nu se va mai deschide niciodată. Te fură viața Într-una din zile Carmina intră în coafor, își tunse părul după ultima modă, își făcu pedichiura și manichiura, își depilă părul de pe picioare, își curăță tenul. Cât zăbovi acolo, în aerul călduț, îmbibat de mirosuri înțepătoare, în timp ce fetele îmbrăcate în halate roz își lipăiau papucii, de colo, colo, femeia trăi o mare împăcare cu sine. Când ieși afară simți aerul cum îi năvălește peste porii curați, cum vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
orașului, dispărând din ochii Sidoniei, bărbatul ei ce-o aștepta să se clintească din loc și ea care nu reușea să o facă, ședea acolo, nemișcată lângă calupurile lunguiețe de gheață, ascunzând în luciul lor sidefat cine știe ce taine ale naturii, zăbovea împietrită, parcă nu-i venea să creadă că totul fusese posibil, că omul acela, Dimitrie, o luase cu el pe Fana. Ovidiu plecase și el s-o conducă pe Larisa, acum, desigur traversau în diagonală parcul, poate el se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
regulă cu actele, cu statul, mai punea și el o vorbă, acolo la primărie și așa... O mână spală pe alta și amândouă spală obrazul. Dădu o singură amendă și aia ușoară, ca să aibă el inima împăcată că n-a zăbovit degeaba. Nu era el, Viorel Angelescu, om cumsecade? Nici gospodina, uite, nu are mâini de lepădat, observă el grav, o urmărea cum îi servea, avea o distincție anume, parcă spunea la fiecare gest, asta așa, aia așa, îi plăcea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în camera mare, de o parte și de alta a mesei. Sufletul bărbatului era atât de deschis și de ușurat încât făcea să emită o ambianță plăcută, străină ei. Dintr-o dată i se păru extrem de simplu să înțeleagă de ce mama zăbovea la rând la pâine și la întoarcere era calmă și mulțumită, de ce Elena fugise de acasă într-o noapte de iarnă, de ce bătrâna Natalini trăia în odaia ei înghețată și refuza să plece la unul dintre frații stabiliți în capitală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
odată cu vizita Sidoniei, "acea femeie de-a dreptul fascinantă", după cum considera el. Mama spăla vasele și povestea despre copilul Elenei. Afară pe sârmă ședeau întinse la uscat cearceafurile de pat și de plapumă și două fețe de pernă, desigur iar zăbovise până târziu în noapte, aplecată asupra modelului broderiei, ca să termine, pe urmă se trezise cu noaptea în cap, le spălase și le apretase, parcă le și vedea călcate și împăturite frumos, cum o să i le dăruiască cu amândouă brațele întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu, nici vorbă, mi se întâmplă că la un moment dat, spre seară, n-aș putea preciza ora, cam atunci când începe să se întunece, să-mi spun mie că a venit vremea să mă ridic și să plec acasă, am zăbovit destul, culmea e că nu mă gândesc la camera mea din casa Sidoniei, mă gândesc la un "acasă" în mod abstract. Cine din jurul meu ar putea crede că eu trăiesc această dramă a neadaptării, un minut numai, dar un minut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
așteptarea celor care-i vor elibera de dulcea lor povară. În zarea senină a acestor ultime zile calde ale toamnei, răsună glasurile elevilor care se îndreaptă grăbiți spre școală. Se întrec veseli în lumina blândă a soarelui decis să mai zăbovească încă puțin pe aceste minunate plaiuri moldovenești. Alina Diana Zamfir, clasa a VII-a A S-a dus iarăși o toamnă ... Stau la fereastră; zarea e perdeluită cu neguri dense care nu-mi dau voie să zăresc Constelația Brazilor. Pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
bărbat Înalt, cu ochelari și un fular roșu, care Îi făcea semne amicale de drum bun. Grohăi și el ceva În semn de răspuns, apoi tâșni În sus ca o rachetă, ca o cometă ce se Întoarce În cer după ce zăbovise o vreme printre oameni sub Înfățișarea caraghioasă a unui porc din rasa Landrace. Lumina sa scoase toată lumea la geamuri și În balcoane. Mulți căzură În genunchi și Începură să se roage sau doar să-și facă cruce. 2. Flavius-Tiberius era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
care mă trezisem. Voiam să găsesc cheia potrivită și să văd ce era așa important de era nevoie să fie închis înăuntrul casei. Am luat-o metodic, din living, ridicând diverse lucruri, uitându-mă la ele, încercând să fac legături; zăbovind să citesc titlul fiecărei cărți din bibliotecă, schimbând locul câtorva, așa încât ordinea aleatorie dinainte a devenit ordinea mea aleatorie; frunzărind hârtiile din stativul pentru reviste; lăsându-mă în genunchi și uitându-mă la cablurile care ieșeau din spatele televizorului și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gură ca o inimă mare, dar aducătoare de belele. O gură de operă, mi-am spus, mare și plăcută. Am început să mă pricep la fețe. Primul pas e să vezi. — Păi, am greșit drumul, am zis. Și n-am zăbovit mult acolo. — O, scumpete. Îmi aruncă un zâmbet dur. — Uită-te la el. De obicei nu acceptăm animale de companie. Lui John - John e soțul meu - nu-i plac animalele, dar nici nu te putem trimite înapoi în ploaie, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Pentru totdeauna. — Iisuse, am spus. — Iar ăsta, continuă el cu dezinvoltură, este motivul pentru care mâine o să vă ajut pe amândoi. 29 Orpheus și codul QWERTY Ne trebuiră aproape zece minute ca să ne întoarcem la camera Primului Eric Sanderson, doctorul zăbovind în drum ca să-mi arate o bucătărie mică și o baie. După toate coridoarele și intersecțiile alea, îmi părea bine să ajung din nou la ușa lui Eric, îmi părea bine să știu că lucrurile mele, motanul meu și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și să-mi cotrobăi prin lucruri. Dar n-am făcut asta. Ai uitat-o aseară. Avea dreptate. Uitasem punga de plastic, o lăsasem în camera cu masa și lumânările. — Tot nu înseamnă că ai dreptul să le citești. Ochii doctorului zăboviră asupra mea. Senini și goi ca întotdeauna, nu aveai cum să-ți dai seama ce fierbea în spatele lor. Am simțit un fior slab de neliniște. — Deci, nu vrei să știi ce ți-a scăpat? Încă amețit și cu ochii împăienjeniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
în care îmi doream să se întâmple ceva nou în viața mea; am acceptat mai mult din acest motiv, dar și din curiozitate. Cum spuneam, Aspida ne privea de la geam, ea a bălmăjit ceva... mi-a întins mâna ce a zăbovit o vreme în palma mea nesigură, tremurătoare. Nu mi-amintesc altceva decât că circulam absent pe aleile parcului, fără să-mi pot aminti cum arată sau cum o cheamă; fără să fiu atent la ce-mi explica prietena mea. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
întâmplări năstrușnice. Cu cât erau mai năstrușnice, cu atât păreau mai adevărate. Vizitam pe rând creaturile noastre preferate, desigur, aceleași ale mele și ale ei: Licornul, Centaurul, Hipogriful, câteodată pe Zmeul Zmeilor și pe Gnomul cel înțelept. De multe ori, zăboveam și pe la case mai puțin primitoare pentru a asculta cele mai uimitoare dintre povești. Stăteam de obicei pe prispă, sub cerul liber, mână în mână sau mâna mea se odihnea pe genunchiul ei delicat și ascuțit, de copil. Ne priveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mai răspund la lătratul câinilor, galopul cailor sau cântecul cornilor de vânătoare. Or, numai poala unei adevărate fecioare, mai exact, mirosul ei de lapte au acest efect soporific asupra Licornului. Cu alte cuvinte, un Licorn inteligent și cu experiență nu zăbovește în poala unei fecioare spre a-și desfăta cornul decât pentru câteva clipe. El mai degrabă își alege o femeie la fel de tânără și frumoasă, în poala căreia poate dormi, în voie, un somn normal, cu vise, poate nu la fel de năstrușnice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se întâlnea cu toți defuncții familiei, ce transmiteau sfaturi și noutăți din lumea cealaltă. A pornit încet mai departe și nu s-a oprit până la baie, unde l-a întâmpinat la fel de surâzătoare oglinda mică și dreptunghiulară de deasupra chiuvetei. A zăbovit o vreme și în ea, să-și alunge plictiseala, în grimase tot mai acute de durere, și apoi s-a așezat greoi pe toaletă, urmărindu-și perplex profilul cum dispărea încet în vidul oglinzii. Nimic nu-l putea reconforta mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aliniază în fața lui Sicran și așteaptă noi instrucțiuni. Se adresează celei despre care crede că este secretara: Adu-mi, te rog, albumul cu fotografii vechi. Este în seif, pe raftul cel mai de sus. Are coperte maro din piele. Nu zăbovi prea mult. Femeile ies. Se așază. Deranjat de priveliște, împinge cu coatele stivele de dosare și corespondență către marginile biroului. În fața lui, rămâne, singură și tot mai ferfenițită, Okurina. O fixează cu privirea ca și cum ar dori să penetreze suprafața neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Hopi Land. Dacă frunzele-vele dispăreau una câte una printre ferestrele rotunde și generoase de la etajele inferioare, din găurile mici de pe nivelurile superioare porneau furnicile lucrătoare, grăbite să ia drumul invers pentru următorul transport. Nu mai știu pentru câtă vreme am zăbovit cu privirea la acea agitație furibundă de intrări și ieșiri din vastele apartamente troglodite. Destul de mult, de vreme ce soarele cocheta deja cu linia orizontului. Apoi, dintr-o dată, mă aflu într-o sală uriașă, în fața unui tron de malahit, pe care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
luminoasă, cu ochii mari și iscoditori, singurii ce-l cercetau asupra lungii sale absențe. Gura ei mută de uimire și bucurie îl sorbea în sărutări lungi și umede și făceau dragoste după căpițele de fân de la baza colinei. Apoi, mai zăboveau o vreme, în care ea fie îi cânta, fie îi recita din versurile ei de dor cu rimă împerecheată. Nu discutau niciodată despre viețile lor dincolo de această vale, în care se împreunau, probabil până la cele mai subtile niveluri ale ființei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
la nivel de intenție. Nu vroia să vadă alt peisaj dincolo de punctul în care cerul se împerechea cu valea și forma acea fereastră de cer, ce i se arăta de-acum în fiecare zi. Zilele se derulau din ce în ce mai rapid, timpul zăbovea o vreme doar la asfințit, și anume, când se dilata în acea instanță de când ferestruica își făcea apariția până când soarele se prăvălea sub vale. Acum, fereastra s-a apropiat nepermis de mult. Înainta spre el uluitor de repede. Și, pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
interesa cel mai puțin la ea. Cred că era puțin urâtă pentru că momentele ei de pierdere totală sau absență surveneau în prezența oglinzilor. Ea nu trecea pe lângă nicio oglindă, un ochi de geam sau o suprafață metalică lucitoare fără a zăbovi o vreme și a-și reflecta mai bine de-o clipă chipul. Și tot atunci, se iniția dialogul; degeaba o interpelai sau încercai să-i câștigi atenția, ea era cu "el" al ei, pierdută în visare. Oare ce vorbea ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
încetinitorul, întorceau spre tine spatele lor aduse, cocoșate, pașii mici și temători de păpuși mecanice, mersul legănat, indecis. Așa cum se depărtau, deosebit de încet, profilurile lor încă mai sălășluiau un timp în spațiul terasei, ca niște spectre, ca și cum aerul politicos mai zăbovea o vreme ajustându-se la ritmurile lor, înainte să le uzurpe spațiile eliberate. Doamna de la mijloc Doi bărbați și trei femei au uitat de mult să mai moară; ocupau disciplinat loc pe aceeași bancă, mereu în aceeași ordine, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]