5,438 matches
-
și lată de vreo 80-90 cm, pe care o ținea pe prispă. Mulți morți au fost scăldați în această covată, printre care și copiii lui. După ce i-au murit toți copiii, i-a murit și baba, rămânând singur. El a zăcut câțiva ani buni pe prispă, lângă covata în care au fost scăldați cei patru feciori ai lui, iar în final a fost scăldat și el. Casa lui mai este și astăzi, dar proprietar al casei este o familie străină, deci
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
șaptezeci și cinci, poate chiar mai mult. Așa a scăpat cu zile Leonora Grapini, dar cu o boală de inimă incurabilă, boală ce i-a grăbit plecarea în lumea umbrelor. La casa aceea cu cerdac și cu doi diregi la cerdac a zăcut Chimircan aproape șapte ani de zile. Vara pe prispă afară, iar iarna în casă pe pat, întorcându-l de pe o parte pe alta, că nu-și mai dădea duhul, că nici nu avea bună voință să-și mărturisească păcatele la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
duhul, că nici nu avea bună voință să-și mărturisească păcatele la preot. Cu chiu cu vai s-a spovedit, apoi s a dus. Dar la vreo doi ani a căzut bolnavă și Rarița, care, parcă trasă la indigo, a zăcut ca și Chimircan tot așa de mult și a avut grijă de ea fii-su, Silică; el a șters-o, a spălat-o și a îngropat-o. Cât despre cei doi gemeni, aceștia au plecat la Brașov, la muncă, de la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
căzut bolnavă, Gheorghe a ieșit la pensie pe caz de boală, că a înnebunit de câte i-a făcut Ghițișor. Pentru a fi lângă Profira lui, după câțiva ani de la moartea Catrinei, a căzut și Ghițișor la boală și a zăcut la pat mai mult de șapte ani și nu-l mai strângea Dumnezeu și cu chiu cu vai a acceptat să se spovedească. Mărturisind că într-adevăr a avut relații sexuale cu noră-sa și cu mama lui, cu Rarița
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
-sa și cu mama lui, cu Rarița și că el i-a luat zilele lui Ion, care nu mai murea și, de frică că va vorbi, s-a gândit să-i bage făină pe gât cu un melesteu. Ghițișor a zăcut într-un paravan mult timp. Mirosea a hoit de la o poștă. După ce s-a spovedit la trei zile și-a dat duhul. Cât el a trăit mergea la biserică, dar s-a văzut că era cu gândul la Maica Domnului
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de caiet să mai zace colea jos, poate se mai coace, că eu am un maldăr care mă așteaptă și tot nu mă grăbesc. Mai stai la rând ... Da’ despre ce rând e vorba? Nu înțelegi? La așteptare, să mai zacă oleacă. Vrei să spui că-s bolnav, că am venit la dumneata? Bă, Ghița, tu chiar o iei razna? Aoleo, da’ mă credeți bolând? Nu, băi Ghiță, dar acum nu pot, am de lucru. Lasă-l aici și vii pe la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
cată umbra arborilor zvelți: sub ei cu primitivă însetare să sorb până la fund uitarea clipei. Ci glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai am somn, dar întârzii un pic în pat. Încă nu iau caietul lui P.H.L. de pe „noptieră”. Mă întreb ce mă atrage spre lectura unui autor despre care nu mai știe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
sonore, rămaseră cu gurile căscate, fără să mai aibă timp să pronunțe măcar o vorbă. Bărzăunul nu mai spuse nimic, ci se dădu puțin la o parte și arătă cu degetul spre ceva negru, ca o bucată de catifea, ce zăcea într-un ochi de apă. Ce-i acolo? întrebă Ilinca dîndu-se doi pași îndărăt. Nimeni nu putea spune exact ce este. Ochii tuturor se deschiseră cît cepele și rămaseră încremeniți. Doar Nuțu ridică plin de curaj capul său transpirat peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
zi deveni clar și limpede. Groaza și fericirea puseră stăpînire pe Lupino: pentru prima dată, văzu chipul animalului salvat. CAPITOLUL 13 Întuneric. Lumin\ -D raga mea, ești chiar tu? O, ceruri, mulțu-mescu-vă, am ajuns să trăiesc clipa aceasta! Lupul mutilat zăcuse fără cunoștință mult timp. Ploaia căzuse peste el valuri-valuri, spălîndu-i blana arsă și curățindu-i obrazul. Lupino îl studiase cu atenție, reținîndu-și cu greu frisoanele care-i scuturau trupul. Urmele de pe fața lupului se cicatrizaseră, dar grozăvia mușcăturilor care o
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
și pe tine. Dar îmi vei înțelege, cred, această ultimă decizie, dacă vei judeca cu mintea mea de pe urmă: oriunde te-ar fi căutat, mama ar fi ales, într-un final, să se întoarcă la locurile nașterii tale. Acolo am zăcut și eu, fără cunoștință, multă vreme după ce rivalii m-au atacat mișelește; acolo v-am așteptat și v-am chemat, de îndată ce am căpătat o fărîmă de putere; acolo am sperat, zile și nopți de-a rîndul, că veți apărea. Și
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
un semn bun... Tot cu gânduri ca acestea a contemplat borcanele până seara, când a ieșit în oraș ca să ia puțin aer. A doua zi a decurs la fel, din zori până în amurg. Carnetul de note și topul de hârtie zac pe birou, neatinse. Contrar așteptărilor, după treaba cu borcanele nu a putut să mai scrie nimic. Nu se gândise nici o clipă că imaginea vie - și atât de clară! - a operei sale receptate de critică ar putea să-l inhibe câtuși
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
de noaptea aceasta de-a dreptul ciudată. Unchiul nu se vede, nu se aude. Îmi scot și eu lanterna din buzunar. Luminăm înapoi, metru cu metru, până ce, după câteva minute, apare în bătaia lunii o curioasă arătare, ceva jumătate-lup-jumătate-om. Unchiul zăcea cu capul pe burta lupului, cu mâinile înfipte în blana lui, cu 159 picioarele întinse și răsfirate. Lupul murise cine știe de când, iar el - acum. I se oprise inima, de data aceasta nu a mai fost „un fleac de preinfarct
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
mai ajunge. Totul pălea. Se înecă într-o lavă neagră și se prăvăli buf nind de podea cu bărbia. Babele se opriră trezite din război. Florica căscă prima gura: — Fa, să știi că l-am omorât! Caterina privi corpul care zăcea pe podea. — Măcar să-mi iau andreaua... Babele se mai uitară o dată la corpul trântit pe jos, din care gâlgâia un sânge incredibil de roșu. Oftară și por niră în șir indian pe holul blocului făcându-și cruci. Se opriră la
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
și de-a latul vremurilor, însă cazurile au avut loc în solitudine ori au fost percepute ca o izbândă indi viduală. Astfel încât însăși istoria nu s a priceput să le transcrie. Și chiar cele cuprinse în vreo notă de subsol zac, după cum le arată și numele, prin cine știe ce colț uitat de lume. Altele au fost, ca mai tot ce este supus judecății omenești, interpretate, în mod fatal, eronat. Să luăm așadar spre exemplificare un moment înghețat în anonima uitare colectivă, mai
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
cu o traistă peticită. Firul se curmă brusc, ca tăiat de o mână aprigă. Scotocind totuși în sertarele vremii, toți cei neîncrezători ori mânați de îndrăzneală au putut să găsească dovada clară a acestei călătorii. Plecase în grabă, căci pipa zăcea încă umezită în iarba dimineții ce a urmat. Nu vom ști însă niciodată ce trebuie că a simțit contele când s-a apropiat de ultima gară, căci Anna dispăruse fără urmă, iar martorii oculari demni de încredere spun că l-
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
dimineții ce a urmat. Nu vom ști însă niciodată ce trebuie că a simțit contele când s-a apropiat de ultima gară, căci Anna dispăruse fără urmă, iar martorii oculari demni de încredere spun că l-au găsit pe conte zăcând ca un mojic de rând, fără acoperiș, privind țeapăn în lungul șinelor de cale ferată. O ZI DIN VIAȚA GUNOIERULUI VASILE Gunoierul Vasile se trezi luni dimineață cu sentimentul că plutește. Închise ochii pentru încă cinci minute, acele exact cinci
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
turc țpână îi venise nevesti sii ideea salvatoare să scoată perdelele, ca să nu se înnegrească), urlase ca un apucat din te miri ce, plânsese ca un copil, se scărpinase ca un drac, se rugase pălit de o religiozitate remarcabilă și zăcuse fără să scoată o vorbă lipit de geamul ce dădea în aleea din față. Nu-și amintea cum s-a făcut de-a ajuns la spital. Nici nu mai avea de altfel vreo importanță. Îl durea în coșul pieptului și
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
lipsă de altceva, Melania se mulțumea și cu atât. Și, pentru că nimănui nu îi dădeau prin cap astfel de întrebări, Melania putea să citească liniștită pagină după pagină și să sublinieze studențește cu marker galben câte pasaje îi poftea inima, zăcând în fotoliul preferat țdat fiind că oricum era și singurul), cu tapițerie în ton cu șosetele ei bej, de lână, făcute anume de bunica aproape oarbă, dar cu mintea încă întreagă și cu o viață socială cu siguranță mult mai
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
mă holbam exoftalmic în mijlocul străzii Peneș Curcanu țcare o fi trecut el prin multe, dar cu o asemenea situație sunt convinsă că nu fusese pus să se confrunte) la o pereche de pantofi din piele albă, prea puțin uzați, ce zăcea chiar în fața porții încuiate care-mi refuza, până la urmă, intra rea în raiul cotidian. Și-apoi, chiar așa, cum să-ți explici de unde se năzăriseră dintr-odată pantofii aceia cu toc cui, înăltuț, în stil clasic, lipsiți de identitate, identitate
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
și ambasadorul Spaniei, s-au certat aprig cu lacheii contelui d'Estrades, ambasadorul Franței; aceștia din urmă au tăiat hamurile de la trăsura ambasadorului spaniol. Au fost scoase imediat săbiile din teci și, la scurtă vreme, mulți francezi, spanioli și englezi, zăceau însângerați pe caldarâm. Grație cerului, de atunci încoace nu s-au mai văzut astfel de încăierări, și aceasta datorită "îmblânzirii" moravurilor și a faptului că ambasadorii pot pleca astăzi la post cu trenul, la fel ca toată lumea. De altfel, Congresul
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
de război. De pildă, nimeni nu-și dorea să fie ambasador la turci. Până la sfârșitul veacului al XVIII-lea, sultanul îi ținea pe toți ambasadorii în castelul celor Șapte Turnuri*, care semăna foarte mult cu o închisoare. Ambasadori venețieni au zăcut mulți ani acolo; de altfel, unul dintre ei a și murit acolo. Însuși ambasadorul Franței, La Haye-Wautelet, în timpul războiului din Kandia, în 1646, a fost bătut și apoi aruncat în fundul unei temnițe. Beiul de Alger era și mai crud: o dată
Micaela Catargi by Jules Martin Cambon [Corola-publishinghouse/Imaginative/1407_a_2649]
-
urechi. Amicul ma privit, fără a rosti nici un cuvânt, părând ami spune că nu știe pe ce lume trăiește!... Cine-a trecut prin ororile războiului, înțelege sfânta liniște, armonia, visele frumoase din vremurile de pace. Fie ca securea războiului să zacă îngropată pentru totdeauna. Nu aștepta iertare pentru greșelile tale dacă la rândul tău nu știi (sau nu poți) să ierți.. Seara, la culcare, omul credincios (sau nu...) obișnuiește să spună „Doamne ajută!”, Dimineața revenit din nou la viață din împărăția
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
a tatălui și să pedepsească dragostea nelegiuită. O singură dorință o stăpânește: să vină Oreste, să aducă salvarea; gândul neîmplinirii actului justițiar o umple de revoltă, revoltă îndreptată împotriva zeilor înșiși: „De-o fi ca răpusul meu tată Sărmanul să zacă pe veci Morman de țărână și colb Și ucigătorii să fie Scutiți de pedeapsa dorită, Să piară din lume rușinea, Să piară credința în zei!” Ultimul vers, care probabil a impresionat mult mai mult publicul de atunci decât pe cititorul
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
a reușit să trezească În mine spiritul ce se afla În hibernare. Prin convorbirile cu el am reușit să Îmi reamintesc să mă relaxez și să am Încredere În mine. Astfel am fost ajutata să Îmi amintesc acele mecanisme, care zac În fiecare dintre noi, de a ne conecta la suflet și spirit, de a-mi reaminti cine sunt și care este esența mea. El este cel care mi-a adus confirmările pe care le căutam.Și nu, nu sunt ceea ce
MATRICEA DIVINĂ by ALALEXANDRA C. XANDRA C. VASILE BOL OGAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1589_a_2960]
-
dus eu la el chiar în persoană. Zic: pe ce bază nu vrei să vii mîine la izirciț, domnule? LEONIDA: "Sînt bolnav domnule sergent!" RICĂ: Nu cunosc la așa un rezon fără motiv. LEONIDA: "Aduc martori, domnule sergent că am zăcut o lună de zile. Întreabă și pe popa Zăbavă! Alalatăieri m-a grijit!" RICĂ: N-am eu de-a face cu popa Zăbavă, nu-l am pe listă! LEONIDA: De ce, neică? De ce? RICĂ: Eu pe dumneata te am pe listă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]