866 matches
-
întâmplat și toate curg în memoria care adună cuminte praful spulberat al unei povești. Prin urmare, în liniștea amiezii bucureștene, cuvintele lui Andrei Ionescu au sunat ca ecoul unei mari ratări. - Poate că altă dată a spus el, intimidat și zăpăcit peste măsură, iar Giulia a încuviințat zâmbind. Era acum un bărbat dezorientat, iar tricoul lui galben se învinețise în jurul gâtului. A deschis ușa și a ieșit fără să mai spună ceva. Zogru ar fi vrut să-l oprească, dar starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
își făceau treaba cu devotamentul ăla al lor gândăcesc. Nucleul despre care vorbeam l-am format ad hoc, chiar în timpul festinului asigurat de covrigul uitat de mine vineri în sertar. Modestia cum ar spune simpatizanții mei sau faptul că sunt zăpăcit și uituc, ținând minte toate prostiile, numai ce e important nu cum ar zice detractorii mei, au făcut ca să nu consemnez acest discurs... ăăă..., ei, nu chiar epocal, dar, oricum, remarcabil. Cu atât mai mult cu cât mă cam aprinsesem
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
și niște cauze concrete pentru manifestările ei date cu asprol. "Auzi, parcă voiam să te mai întreb o chestie...", face amica lui Băși, încruntată de efortul de a căuta prin memorie. "A, da!", își amintește ea. "Tot n-a apărut zăpăcitu' ăla de Dan?" "Nu, dragă. Dimineață credeam că se fofilează pe undeva, să scape de prezentarea proiectului cu care-mi rămăsese dator. De-aia am trecut și pe la voi. Îmi ziceam că o ști ceva de el domnișoara Milena..." "Aia
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
face molcom brancardierul. Doctorul Gherasim se uita la niște radiografii. Grigore îl parcă pe nea Vasile în fața patului de examinare și părăsi încăperea fără niciun cuvânt. Medicul se întoarse și, privindu-l pe deasupra ochelarilor, lansă interogația: "Dumneata?". Portarul se cam zăpăci dinaintea acestei întrebări atât de cuprinzătoare: "Io sunt Vasile, Mirică Vasile." ORL-istul îi surâse, întinzându-i afabil mâna, dar cu o strălucire de maliție în priviri: "Bond, James Bond!". Nea Vasile dădu noroc și se holbă amuțit de uimire
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Văd că ai fost ocupată până peste cap. Poate nu-i aparatu' încărcat!...". "Este, domnu' doctor!", se repede asistenta să-l asigure. Îi făcu semn lui nea Vasile să pătrundă în camera unde se afla aparatul radiologic. Portarul se opri zăpăcit în fața mașinăriei. "Stai, bre, pe patu' ăla!", îi strigă din spatele unui paravan doctorul. Nea Vasile se așază în fund. "Ce faci, mă, nene? Te pregătești să citești ziaru' sau ce? Stai, odată, culcat pe pat, n-auzi?" Pacientul se întinse
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
că le-am închis ăăă..., acolo, că dă la ele să trage toate: dandanaua cu nasu', cu spitalu', cu...", începu să explice Vasile. Apoi, luând seama la ce vorbește, se opri și o întoarse, simulând o iritare: "Acum mă mai zăpăcești și mata dă cap!". Camaradul dădu din umeri, fără a se mai osteni să-i dea vreo replică. Tăcut, portarul cel accidentat se vârî în cămăruță și ieși de acolo cu o plasă solidă în care băgă cele două faimoase
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
binele învinge, iar băiatul rămâne cu fata și cu banii. Ce n-ndietilamina mea! Bun. Acum să ne întoarcem la fapte, căci, după cum toată lumea o știe, ele vorbesc. Deci... Am ajuns tocmai la timp la tata. Tocmai la timp ca să-l zăpăcesc, firește. Prima dată l-am bătut la cap cu greutatea bagajelor. Le-a cântărit mai înainte? Da, le-a cântărit. Cu care cântar? Cu ăla din baie pe care se cântărește zilnic. Cu ăla!?! Da, cu ăla, ce nu-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
mai scurte posibil), le‑aș fi vorbit despre soția mea, căreia Îi revenea tot meritul. Din când În când se materializa câte un specialist care o observase: „Ce femeie drăguță!”. „Ce devotament!” Adeseori rudele muribunzilor arată ca niște păsări buimace, zăpăcite de luminile de pe câmp și care zboară orbește. Dar nu era și cazul lui Rosamund. Ea făcea tot ce era necesar ca să mă salveze. Și de aceea, personalul secției de terapie intensivă a Încălcat, de dragul ei, unele reguli. Acest personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aveau de‑a face cu medicina. Ca să mă exprim pe șleau, trebuia să decid dacă să fac sau să nu fac eforturi pentru a mă Însănătoși. Săptămâni la rând zăcusem inconștient, trupul meu era dărâmat - de nerecunoscut. Sfincterele mi se zăpăciseră și mai mult mă Împleticeam decât mergeam - sprijinindu‑mă pe un cadru de metal. Cândva fusesem mezinul Într‑o familie numeroasă. Acum copiii mei erau adulți. Când veneau să mă vadă la spital, cei care Îmi moșteniseră trăsăturile Îmi creau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
apelative ar fi primit nici unul nu putea umbri fericirea acestor elevi aflați în pragul vacanței de vară! În culise, paradă de personaje și haos. Se încurcau costume, se pierdeau accesorii, unii dintre protagoniști lipseau "cu desăvârșire". Emoțiile, grijile, panica, îi zăpăceau pe toți, laolaltă. În sfârșit, se sting luminile și se ridică cortina. Urlete de bucurie, tropăieli, aplauze frenetice în sală. Pe scenă pășesc prezentatorii, cei mai buni elevi din școală. Ea e moțată, afectată de importanța momentului, îngrozitor de țeapănă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și-i servi pe "copii". Luana o privi îndelung și nu știu să spună decât "La revedere, tovarășă învățătoare!" Anii de gimnaziu au debutat în forță. Diferența uriașă între dădăceala primilor patru ani și modul de lucru "cu bucățica" îi zăpăci pe debutanții ciclului II de gimnaziu. Cămașa bleu și sarafanul albastru ar fi trebuit să-i aducă Luanei simțirea gingașă că trecuse în rândul adolescenților. Dar ea se considera încă un copil. Întoarsă după-amiaza de la școală, se așeza lângă Dan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ții de glume. Bine. Hai să râdem împreună apoi să ne vedem, fiecare, de treabă. Ți se pare că glumesc? îl întrebă privindu-l drept în față. Ochii lui rămăseseră aceeași. Tulburători, incredibil de frumoși. Îi topeau sufletul și-o zăpăceau iar ea îl iubea, încă, din toată inima. Ernest căută pierdut în jur. Îi pieri toată siguranța și privirea tăioasă alunecă rătăcită peste copacii pregătiți să întâmpine iarna. Se adună cu un efort și zise: Dacă ai nevoie de bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Rosti îi șterse lacrimile și își lipi fruntea de fruntea ei, uimit și fericit că-i poate spune, fără teamă, ce simte pentru ea. Își amestecară lacrimile, trăirile și sufletele și buzele lor se găsiră cu surprindere, fierbinți, dezlănțuite și zăpăcite de emoție. Se lipiră unul de altul năuciți, căutând cu frenezie să aducă împlinirea viselor de altă dată. Așteptaseră atât, doriseră, cu ardoare, o clipă ca asta, de la prima zvâcnire de iubire. Amețiți de vin și de trupurile tinere, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu o voce plină de promisiuni. Au intrat în primul cinematograf care le-a ieșit în cale, la un film ce începuse de ceva timp și din care n-au înțeles nici măcar un singur cuvânt. Au stat crispați pe scaune, zăpăciți la gândul că cea mai mică atingere îi va face să sară unul în brațele celuilalt, fără să mai țină cont de lumea din jur. În timp ce Luana era incitată de moment, gata să izbucnească în râs de comicul situației, Radu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
necondiționat pe care îl arătă viitoarei mame. Ea îi liniști, asigurându-i că totul va fi bine. Prescrise un tratament de menținere a sarcinii și-o ținu sub observație. Din clipa în care află că e gravidă, Nuța Cordel o zăpăci pe Luana cu povești despre femei care pierduseră copilul, indiferent de luna sarcinii, sau îl născuseră mort, stârnind din nou furtuna în sufletul femeii. La șase luni, doamna Noia făcu hemoragie. Se rezemă de perete și ceru ajutorul Nuții. Șefa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Iași copleșită. Radu i se înfățișă cu o dragoste și atenție părintească. Ea n-avea nevoie de asta. Voia să se știe iubită, dorită, femeia din prima zi a unirii lor. În vreme ce ea aștepta să fie luată în brațe și zăpăcită într-un amor fierbinte, bărbatul îi întindea așternutul, o săruta pe frunte și-i ura "Noapte bună!", cu o dezarmantă grijă paternă. A doua zi, în lipsa Luanei, regina de la registratură sta cocoșată în spațiul său de lucru, simțindu-se izolată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
dansului, acel prim dans menit să-i aducă împreună, îi vorbise întruna. Ea căutase zadarnic, în semiîntunericul din cameră, să-i mai zărească o dată chipul. Acea frumusețe care, preț de o clipă, cât fusese lumina aprinsă, îi tăiase suflarea. O zăpăcea apropierea lui. Îl dorea, cu slăbiciunea femeiască înnăscută, ori cu trăirile pornite din recunoștință sau din dragoste... nu mai știa. Sări din pat plină de sentimente contradictorii iar bărbatul simți tot zbuciumul sufletului ei chinuit. O înțelegea atât de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în ciuda caracterului mai stăpânit, nu contenea să se mire: Nu-mi vine să cred că a avut o astfel de idee. Aș fi putut să jur că aici e "mâna" unei femei. A lăsat-o în fața blocului la cinci dimineața. Zăpăciți de vin și de căldura trupurilor, s-au sărutat cu o pasiune dezlănțuită. Le-a fost infinit de greu să se despartă. Luana a fugit pe scări și la adăpostul camerei mici a izbucnit în plâns, apoi în râs, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
rog să mă ierți, Luana. Te-am jignit de două ori, atunci și acum și de tot atâtea ori am fost un mare netrebnic. N-am vrut să-ți fac rău. Am plecat, în acea zi îndepărtată, acasă, cu inima zăpăcită de un sentiment pe care n-am putut să-l ascund. Tatăl meu m-a citit imediat și am fost nevoit să-i dau toate detaliile relației dintre noi. E un om foarte hotărât iar eu nu i-am ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
În altă parte. — Nu-i cu putință..., bâigui el. — Din păcate, e adevărat. — Dar de ce? Era un ultim apel adresat destinului. Să i se spună imediat că nu era adevărat, să i se mărturisească faptul că poliția Încerca să-l zăpăcească și inventa pentru asta povești josnice! — Îmi cer scuze, domnule Pélardeau. Până În seara asta, până În acest moment, nici eu nu știam despre complicitatea dintre cele două surori. Nu-i venea să se așeze pe scaun. Ea Încă prea nervos ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
am văzut mai mulți oameni decât toți cei pe care i-am întâlnit în toată viața mea, precum și balanțe și mese de cântărit mai multe decât toate cele existente în întreaga Italie. În timp ce ne îndreptam spre casa lui Giuliano, eram zăpăcit de zarva vocilor într-un babel de limbi, de zumzete, culori, mirosuri, de un du-te-vino de trecători, lectici, călăreți, animale și care. M-a luat pur și simplu amețeala, și a trebuit să mă sprijin oleacă de zidul unei case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trebuia să se pună pe treabă, își începu prezentarea. O ascultară nepăsători în timp ce vorbea despre compania ei și produsele sale, iar ea începu să intre puțin în panică din cauză că toți dădeau din cap, dar nimeni nu punea nici o întrebare. O zăpăci și faptul că la sfârșit se strânseră toți grămadă și începură să vorbească între ei, dar fu mulțumită când căzură de acord că InvestorCorp avea câteva oferte interesante pe care aveau să le ia în considerare. Grămada din toiul întâlnirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
am mai trăit identic aceste momente și totuși nu mă pot smulge din clipa asta, deși văd că nimic nu e ca data trecută, eu mă comport incoerent după un scenariu de mine însumi pus la punct, ca un actor zăpăcit de a întâlni în viață o scenă identică cu una jucată de el într-un film, începe să-și debiteze rolul, deși își dă seama că nu e același lucru, îi este imposibil să rupă vraja, tăcem printre oameni străini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
maimuță, care Îl privea cu o expresie stranie. Tenzo Îl sfredeli un moment cu privirea. — Cine ești? Întrebă el, mirat. Hiyoshi uitase complet de pericol. Avea o expresie impenetrabilă. — Ei bine, ce se-ntâmplă aici? Întrebă el. — Cum? exclamă Tenzo, zăpăcit de-a binelea. „O fi nebun?“ se Întrebă el. Expresia neînduplecată a lui Hiyoshi, atât de nepotrivită pentru un copil, Îl copleșea. Simți că trebuia să-l intimideze. — Suntem roninii din Mikuriya. Un strigăt să scoți și te-am tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Își vor regăsi liniștea, iar eu voi aduce ofrande bogate zeilor acestui altar. În timp ce se ruga, trupele stăteau În tăcere de-o parte și de alta. Poate fi acesta conducătorul unei bande de tâlhari? se Întrebau sătenii Între ei. Erau zăpăciți și bănuitori, lucru firesc, căci Watanabe Tenzo Înfăptuise multe nelegiuiri În numele familiei Hachisuka. Întrucât era nepotul lui Koroku, se cutremurau cu toții, presupunând că, de vreme ce omul acela era șeful lui Tenzo, trebuia să fie asemeni lui. Koroku, din partea sa, știa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]