406 matches
-
Nu prea mă-nnebunesc eu după mumii, sarcofage, urne funerare și zei cu cap de pasăre. Aici erau cu sutele, cu miile. Fâșii uriașe de papirus, bucăți putrede de lemn cu hărți ale lumii de din colo, cranii cu piele zbârcită și neagră lipită de ele, mâini scheletice cu unghii pietrificate. Vitrine cu scarabei cocliți și urne cu ibiși îmbălsămați. O necro polă sinistră răsuflând tăcut în jurul tău. Turiști umblau de colo-colo, minusculi pe sub marile statui de faraoni, grupuri însoțite de
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
mâna de la pubisul la cicatricele de pe coapsele ei, pipăindu-i acele pasarele moi încrustate în carne de frâna de mână a mașinii cu care intrase ea în coliziune. O țineam de spate cu brațul drept și-i simțeam amprenta pielii zbârcite, puntele de întâlnire ale geometriilor emisferice și rectilinii. I-am explorat cicatricele de pe coapse și brațe, pipăindu-i urmele rănilor de sub sânul stâng, pe când, la rândul ei, mi le explora pe ale mele, descifrând împreună aceste coduri ale unei sexualități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
și dom’ sergent zice: — Eu cred că reincarnarea e doar o altă formă de amânare. Și eu zic da, da, da. Mi-a mai spus-o pe-asta. Dom’ sergent se întinde peste fotoliul din mijloc și-și pune mâna zbârcită și pătată peste mâna mea. Dosul mâinii i-e acoperit de peri cenușii. Are degetele reci, de când a umblat cu pistolul. Dom’ sergent îmi strânge mâna și zice: — Mă mai iubești? Și eu îl întreb dacă am de ales. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Îngerul Morții. Omorâți-mă, ca să pot fi cu Helen din nou. Si dom’ sergent zice: — Trebuie să ne grăbim. Se duce la dulăpiorul de oțel. Scrie ceva cu pixul pe un carnețel. Rupe foaia și mi-o dă mie. Mâna zbârcită i-e pătată de negi și acoperită de peri cenușii. Are unghii groase și galbene. „Vă rog să mă iertați că mi-am pus capăt zilelor“, zice hârtia. „Acum sunt cu fiul meu.“ Este scrisul lui Helen, același scris din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
voma verzuie de sodă, când la dom’ sergent și zic: Helen? — În carne și oase, zice dom’ sergent, zice Helen. Mă rog, nu chiar, zice, și se uită la trupul lui Helen din poala mea. Se uită la mâinile ei zbârcite și zice: — Mi-e silă de hainele de-a gata, dar decât nimic... Și uite cum am pornit din nou la drum. Uneori mă gândesc ca nu cumva dom’ sergent, aici de față, să nu fie de fapt Stridie care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
era un nou început. Trecut-au anii... S-au scuturat la geam albe petale. S-au depănat în timp multe-amintiri. Trecuți sunt anii prin a vieții vale, Dar tu-ai rămas cu dragostea-n priviri. Chiar dacă fruntea-ți este azi zbârcită, Iar anii mulți și grei te-au istovit, Chiar dacă te-ai albit, scumpă bunică, Iubirea din priviri nu ți-a pierit. Chiar dacă-n valea vieții de suspine, Trecut-ai fost prin multe vijelii Tu ți-ai păstrat mereu nădejdea vie
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lui Dumnezeu s-o absolve de păcate. - Am făcut ce credeam că e drept, așa cum am făcut odinioară, doar ca s-o ocrotesc. Fie ca Loïc să mă ierte... Glasul i se frînse.Lacrimile se prelinseră În tăcere pe obrajii zbîrciți, fără ca ea să dea semne că vrea să le șteargă. Mult mai tîrziu, Întinse mîna spre geantă și scoase un plic din hîrtie groasă, cu marginile sfîșiate. Pe un colț al plicului, În stînga, figura antetul spitalului din Brest. Scoase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu am voie să părăsesc pădurea pentru prea multă vreme. Aceasta va fi cea mai lungă călătorie pentru mine, va trebui să alergăm foarte repede, ca să mă pot întoarce la timp, altfel voi fi murind urât, ca orice cerb decrepit, zbârcit și slab hrană pentru lupi bătrâni și nu ucis de un cavaler vrednic de cornul meu. La miezul nopții, am pornit cu toată viteza spre nord, către Codrii Albaștri. Drumul a durat câteva zile și câteva nopți, în care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
comunica, a intra în legătură cu tot ce te înconjoară, inclusiv cu tine însuți sau cu D-zeu. Ne-am iubit aproape cum se iubesc oamenii, a încercat ea să-mi explice. Ce-o fi găsit atractiv la un hominid cu fața zbârcită și aplatizată, "nu mult mai păros decât iubitul ei," comenta ea cu ironie, "dar mai relaxat și mai necomplicat". Conotația cuvântului necomplicat nu am putut-o pătrunde. Mă consider o ființă îndeajuns de complicată, ca să nu menționez cât de delicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
impresia că solicitudinea acestuia urmărea mai cu seamă să Îl distragă de la acțiunea sa. Oricum, politețea lui Îi plăcu, după modul cum fusese tratat mai Înainte. Doi ochi cum nu se poate mai negri Îi străluceau cu vioiciune pe chipul zbârcit, cu toate că vârsta Îi cocârjase trupul. — Ce pot face pentru domnia ta, messer Durante? — Am nevoie de Înțelepciunea dumitale Într-o privință aparte. — Toată știința mea, deși modestă, se află la dispoziția dumitale. — Eu nu Îți subestimez Învățătura. Ești cel mai Învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atelier, la tovarășii de muncă, la patron, cu care în curând va trebui să dea ochii. Fernande se neliniștise: - Ce-o să-i spuneți? - Nimic. Yvars încălecase pe bicicletă, dând din cap. Strângea din dinți; pe fața lui mică, negricioasă și zbârcită, cu trăsături fine, nu puteai desluși ce gândește. - O să muncim. Nu-i deajuns? Acum mergea pe bicicletă, cu fălcile încleștate, stăpânit de o mânie tristă și rece, care-i întuneca până și cerul. Lăsă în urmă bulevardul și marea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o voce poruncitoare. Omul se desprinse dintre ceilalți, oprindu-se în fața lui d'Arrast, și-i arătă drumul cu mâna. Dar privirea lui era dușmănoasă. Era un bărbat destul de vârstnic, cu părul încărunțit, lânos și scurt, cu fața îngustă și zbârcită. Avea trupul încă tânăr, umerii uscați și zdraveni iar sub pantalonii de pânză și sub cămașa zdrențuită i se ghiceau mușchii puternici. O luară înainte, urmați de comandant și de mulțimea negrilor, și se cățărară pe un nou povârniș, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
neam prost? Dacă nu v-ați dat seama, aflați că eu v-am pescuit pe voi, și nu invers, cam așa stau lucrurile, și după ce-o să scot de la voi tot ce mă interesează, o să-mi văd de drum. Chipuri zbîrcite, fețe crispate, ochi adînciți în orbite, buze mușcate pînă la sînge, și încă mai aveți tupeul să faceți pe curajoșii, ia să văd ce v-ați face dacă Partidul și-ar ridica în clipa asta aripa protectoare de deasupra voastră
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
refugiem Într-un sat din comitatul Devon, unde toate dorințele tainice aveau să-mi fie Îndeplinite cu mult mai mult decât În visele mele cele mai nesăbuite. În noul meu univers am dat uitării, Încântat, colecția măruntă de pomi fructiferi zbârciți și Îngrămădiți a tatălui meu În schimbul Americii de copaci naturali pe care o descoperisem În Devon. Voi reveni la ceea ce a Însemnat - și Încă mai Înseamnă - ea pentru mine, dar mai Întâi mă voi strădui să redau ceea ce bănuiesc că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
suspinat atunci. Apoi gata. Corpul Rahelei s-a eliberat din ghearele morții, capul copilului a apărut, iar Rahela și-a adunat ultimele puteri și a împins. Era mic și cu un smoc mare de păr. Un copil ca toți copiii, zbârcit, obișnuit, perfect. Dar era, în sfârșit, al Rahelei. Cortul a devenit deodată tăcut, pentru că toate femeile plângeau în tăcere. Fără să scoată o vorbă, Inna a tăiat cordonul, iar Bilha a adunat placenta. Lea a splălat-o pe Rahela, iar Zilpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
e un copil, a zis Meryt. Vino, Den-ne, a zis ea. Prinde geamănul. Cu o singură împingere, Hatnuf a mai născut un copil, foarte diferit de fratele lui. În timp ce primul fusese gras și perfect, dar mort, acesta era plăpând, zbârcit, dar dotat cu niște plămâini de taur. Meryt a râs la auzul acestui sunet, iar camera a izbucnit în chicote, hohote și râsete de ușurare și de bucurie. Copilul nespălat, plin de sânge, respingător, era trecut din mână în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
sus de ei, pe umărul muntelui izbăvitor, Iahuben și Auta începură să le dea arme. Cei trei străini stăteau mai la o parte și, sprijiniți de stânci, se uitau tulburați. Bătrânul Agbongbotile se apropie smerit de Auta. Pielea obrajilor lui, zbârcită și neagră, era jilavă de lacrimi. Cu mâinile obosite apuca aerul, nehotărât și sfios, până când Auta înțelese și îl îmbrățișă. Atunci bătrânul nu se mai sfii să plângă în voie. Murmură: - Nu știu, Auta, dacă ești zeu sau om... Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
departe, pe Rue des Capucines. El ajunse cu expresul de Geneva seara târziu și o așteptă a doua zi de dimineață să coboare. I se păru palidă și trasă la față, cu obrajii, de obicei netezi și rotunzi, acum ușor zbârciți, ca merele care au stat prea mult depozitate. Când se interesă de sănătatea ei, Îi răspunse că „făcutul bagajelor“ i se păruse mai epuizant decât altădată și apoi, În săptămâna petrecută la Londra după plecarea de la Oxford, avusese parte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Cuvintele îi sunau prostește atunci când le rostea, dar Dolores nu arăta nici un semn de dezaprobare, ci stătea timidă în fața lui, cu o mână odihnindu-i-se pe jumătate întâmplător în locul unde i se împreunau coapsele. în întuneric părea mai puțin zbârcită, iar trupul ei cocoșat, mai puțin diform. Virgil întinse un braț, iar ea veni spre el, poticnindu-se, ca să ajungă pe pământ, să se întindă, să stea nemișcată, și totuși primitoare. El o sărută. La început mâinile s-au arătat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
uitate. I s-a pus un nod în gât. — Hai în biroul meu, domnule Vultur, a spus Ignatius Gribb. Bei ceva cu mine? Dezlipindu-și cu greu ochii de la această scenă încântătoare, Vultur-în-Zbor l-a urmat pe omulețul cel deștept și zbârcit. — E evident, domnule Vultur, că dumneata ești un om cu o bogată experiență de viață, rosti Ignatius Gribb. Se vede în fiecare gest al dumitale. — Casa dumneavoastră îmi amintește întruna de trecut, spuse Vultur-în-Zbor. De cele mai dulci momente din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
și chelos, cu șuvițe rare, de păr albit. Spatele bătrânului părea, dea lungul coloanei, acoperit cu solzi lucioși, iar unghiile, Înfipte În carnea gelatinoasă și vălurindă a celei pe care o Îmbrățișa, erau negre la vârfuri și foarte lungi. Pielea, zbârcită, ieșea parcă din conturul celor două trupuri și se lichefia pe cearșaful boțit ca o apă groasă, ieșită din matcă. Corpurile lăsau un fel de magmă cleioasă, albicioasă, care se amesteca cu propria lor ființă, unindu-le Într-o formă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
acum, de aproape, Îl văd foarte bine. Pur și simplu nu poți să crezi că această creatură va fi vreodată În stare să zboare. Nu seamănă cu o pasăre, mai mult cu o schiță chinuită care se vrea o pasăre. Zbârcit și chel, ca toate ființele nou-născute, pare străvechi, parcă ar avea o mie de ani. Chiar am Încercat să deschid fereastra și să ajung la ei, dar geamurile au atâtea rânduri că nu poți mișca nici una dintre ferestrele de lângă cuib
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să prindă câte o prună. O ducea repede la guriță dar cei nouă-zece dințișori fragezi nu puteau, Încă, să muște sănătos și lăsau doar câteva urme, copilul sfârșind a se mulțumi cu mai tentantele prune căzute pe jos, care deși zbârcite și viermănoase, păreau coapte și se dovedeau accesibile. Apoi, atenția Îi era distrasă de-o harnică albinuță cu aripioare fine, colorată În galben și negru, rezistând cu greu, tentației de a o ține În mână și de a se juca
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lui Oscar Wilde și a oricărui dandy de la finele veacului al XIX-lea: Tinerețea este singurul bun de care merită să te bucuri. ș...ț acum nu-ți dai seama. Dar Într-o zi, când ai să fii bătrân și zbârcit, și urât, când gândurile Îți vor fi veștejit fruntea umplând-o de cute, iar pasiunile Îți vor fi pus pe buze hidoasele lor peceți de foc, ai să-ți dai seama, Îți vei da seama Într-un chip sfâșietor. Astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu atât pentru a-i da sfaturi, cât mai degrabă pentru a se afla în preajma cutezanței, tinereții și turbulentelor sale iubiri. În ziua aceea totuși, vizita celui numit fakkak avea ceva solemn. Redevenise dregătorul religios binecunoscut, ochii săi cu pleoape zbârcite cătau sever, vorbele sale erau rodul îndelungatei lui legături cu vitregia soartei. Toată viața mea m-am aflat în preajma captivilor care nu visau decât libertatea și nu pot pricepe cum un om liber și cu mintea întreagă poate alege de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]