1,495 matches
-
înseși. Vigoarea îi vine din Semnul Crucii, între Verticalitate și Orizontalitate, și din raportul dintre Poezie și Poetă: „Luptătorul acela/ răstignit și înlănțuit/ încă nu a murit./ S-a frânt puțin numai inima-i mare - / ospăț princiar pentru cerșetorii de zdrențe din stele/ ne-căzătoare” („Notă informativă” ), sau „Așteaptă, călătorule!/ Voi coborî, / nu peste mult în țărâna/ cu mireasmă păgână / de grâuri prea coapte,/ ca noaptea nebună a trecerii / peste moarte//. Nu bea toată otrava din cupa aceea,/ lasă-mi și
MARIANA CRISTESCU SAU VIZUALIZAREA ÎN INTERIORUL CUVÂNTULUI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382593_a_383922]
-
în inima fizică și mai ales în cea vie. Am crezut că este posibil ca atunci când iubești un om, biologic mai în vârstă decât tine, experiența să te împlinească, să rotunjească acele fragmente care au rămas multă vreme ca niște zdrențe aparent fără folos. A reușit acest om în multe sensuri să completeze geometriile zdrențelor hainei pe care o numesc simplu: iubire pământeană, prin inteligența lui, imaginația, harul de a scrie, frumusețea gândirii lui atunci când lasă deoparte orgoliul masculin, orgoliul celui
CUIB DE PĂSĂRI SPIN, CUIB DE JOCURI NEJUCATE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383997_a_385326]
-
ca atunci când iubești un om, biologic mai în vârstă decât tine, experiența să te împlinească, să rotunjească acele fragmente care au rămas multă vreme ca niște zdrențe aparent fără folos. A reușit acest om în multe sensuri să completeze geometriile zdrențelor hainei pe care o numesc simplu: iubire pământeană, prin inteligența lui, imaginația, harul de a scrie, frumusețea gândirii lui atunci când lasă deoparte orgoliul masculin, orgoliul celui care o viață întreagă a oferit fragmente de cunoaștere tehnică și spirituală și sufletească
CUIB DE PĂSĂRI SPIN, CUIB DE JOCURI NEJUCATE de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1872 din 15 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383997_a_385326]
-
Toate Articolele Autorului DIN OCHII BLÂNZI SE SCURG... Sunt părăsit. Și mână-ntinsă eu n-am avut vreodată, Nu știu cum e ”să fii iubit” Ci doar cum... ”să te bată”. Am fost orfan. M-au aruncat în stradă ca pe-o zdreanță De parc-am fost vreun mic tiran Lipsit de vreo speranță. M-au tot bătut Și am trăit pe străzi și prin gunoaie Și chiar și-atunci când nu am vrut Mi-au curs lacrimi, șiroaie. Dar nu pe-obraz, Din
DIN OCHII BLÂNZI SE SCURG... de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383365_a_384694]
-
îmbrățișase străzile încinse de căldura de peste zi. Frunzele copacilor se mișcau lin, atinse de mângâierea vântului ușor; două păsărele cântau o melodie duioasă ca o chemare a îngerilor. În colțul străzi un om îmbrăcat în niște haine de firmă, acum zdrențe, cu un rest de batistă roșie pusă în buzunarul sacoului, având la gât înnodată o cravată slinoasă dintr-o mătase fină, privea apatic trecătorii, fără să-i vadă, sau să le ceară ceva, se uita la ei, de parcă era pus
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
îmbrățișase străzile încinse de căldura de peste zi. Frunzele copacilor se mișcau lin, atinse de mângâierea vântului ușor; două păsărele cântau o melodie duioasă ca o chemare a îngerilor. În colțul străzi un om îmbrăcat în niște haine de firmă,acum zdrențe, cu un rest de batistă roșie pusă în buzunarul sacoului, având la gât înnodată o cravată slinoasă dintr-o mătase fină, privea apatic trecătorii, fără să-i vadă, sau să le ceară ceva, se uita la ei, de parcă era pus
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/385353_a_386682]
-
impostori, fără închipuiți, cu oameni motivați să muncească și să creeze ceea ce trebuie pentru dezvoltare durabilă și progres cultural, oameni care să fie just răsplăți. Doresc o Românie fără marionete dezgustătoare, găunoase, dar, foarte vocale, o țară fără cerșetori în zdrențe sau cu limuzine, fără hoți de diplome, fără vânători de titluri și privilegii. Doresc o Românie cu oameni de stat care să știe a proiecta strategic viitorul națiunii, bărbați cu voința de a reconsolida structura de rezistență a unui stat
„ DORESC O ROMÂNIE CU O CULTURĂ COMPETITIVĂ ÎN LUME ” [Corola-blog/BlogPost/93534_a_94826]
-
Îmi clănțăneau dinții, că mortul se răstea la mine. Atunci s-au ridicat și alți morți din morminte, care râdeau: - Hai, bă, la fricosul ăsta, că dă struguri de pomană! Și veneau spre mine. Când le-am văzut scheletele pe sub zdrențe, am început să țip și am luat-o la fugă. Morții au strigat după mine: - Stai, bă, fricosule, că nu-ți facem nimic. Tocmai când ajunsesem în partea cea mai interesantă a poveștii, un coleg se ridică și strigă: - Coană
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
pe când morții mei erau morți obișnuiți. - Cum, obișnuiți? S-a mirat coana preoteasă. - Adică niște schelete cu cranii, fără ochi, coaste înșirate, picioarele numai oase, ce mai, morți, morți în toată regula! - Parcă ziceai că erau îmbrăcați! - Ei, câte-o zdreanță putredă, agățată de coaste! În rest, oase. Goale, goale! Coana preoteasă a rămas derutată, prilej pentru mine să continui povestea: - Și când i-am văzut așa, am aruncat traista cu struguri spre ei, că nu aveam niciun băț la îndemână
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
TREC LA ISLAM Autor: Mihai Batog Bujeniță Publicat în: Ediția nr. 1883 din 26 februarie 2016 Toate Articolele Autorului URAAA! TREC LA ISLAM Fraților, am pus-o! Tot trupul mi-e o durere, iar despre suflet ce să mai spun? Zdrențe! Încerc un dialog cu a treia halbă de bere însă ea se uită la mine așa cum mă uit eu la ajutorul de șomaj. Lung și păgubos! Nu mai merge așa! Trebuie să fac ceva! Da, dar ce? Aici mi se
URAAA! TREC LA ISLAM de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383165_a_384494]
-
Îl apucase de o mână. Căută să se elibereze din strânsoare smucindu-se, dar cel ce i-o strângea rezistă cu o forță nebănuită. Un bănuț! Ce naiba vrei de la mine, babo? Îi strigă poetul femeii care Îl reținuse. Acoperită de zdrențe, cu părul lung și alb despletit peste spatele cocârjat, Își ținea capul plecat, ca și când n-ar fi cutezat să Îl privească În față. — În schimbul sorții tale. — Ai tu grijă de soarta ta, vrăjitoareo. Că ai nevoie. Un bănuț. Un bănuț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se poticnește Într-o piedică neașteptată, care fu cât pe ce să Îl răstoarne cu picioarele În sus. Întins pe jos, era un bărbat ghemuit, care Încerca să Îl rețină cu un glas plângăreț. Avea capul În parte Învelit În zdrențe, ca pentru a-și acoperi cine știe ce desfigurare imundă. Un bănuț, și o să-ți dezvălui soarta dumitale! — Ce? Iarăși? Dante Îl Îndepărtă cu piciorul, aruncându-i câteva vorbe grele. Îi cunoștea mutra, Întrucât Îl zărise În nenumărate rânduri printre cerșetorii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îi voi vedea aici, la Artă. — Așadar? — Nu știu. Dintr-un motiv oarecare, Încearcă să se dea drept doi dintre ai noștri. Pe alții i-au păcălit, dar nu pe mine. Dante Încercă să urmărească din ochi siluetele acoperite de zdrențe, dar acestea se făcuseră deja nevăzute În penumbră. 7 28 iunie, dimineața Dante pusese să fie convocat de urgență Bargello, la Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de armura lui obișnuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cea joasă, iluminată slab de luminile provenite din puținele ferestruici aflate la nivelul străzii, era Înțesată de miasme insuportabile, devenite și mai cumplite din pricina căldurii de afară. Spațiul era ticsit cu scânduri orizontale pe care zăceau forme omenești acoperite de zdrențe. Alte trupuri erau rezemate de-a lungul pereților, cu capetele plecate peste piept. Câte unul avea puterea să se țină pe picioare, târându-se cu mișcări smintite, Încete, parcă Încercând să scape din ghearele morții. Însă nici unul nu părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vederii de cineva care stătea lângă el, aplecat să observe. Pentru o clipă, Dante se gândise că unul dintre muribunzi Încerca să iscodească pe chipul mortului propriul său viitor cumplit. Dar veșmintele sale deschise la culoare nu păreau să fie zdrențele sfâșiate sau lințoliile În care erau Înfășurați ceilalți. Acesta purta uniforma Artei medicilor. Era cineva din lumea celor vii, sub sutana lui de dominican. Bărbatul se Întoarse cât ai clipi, auzind zgomotul pașilor, și se Îndepărtă rapid de cadavru. — Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
hotărî soarta, dacă e să urce sau să coboare, răspunse celălalt arătând, pe rând, spre cele două grupuri de pânze vopsite de pe laturile scenei. Dante urmări cu privirea mișcarea degetului. Ceea ce la prima vedere Îi păruseră a fi doar niște zdrențe colorate se dovedeau a fi, la o examinare mai atentă, o tentativă grosolană de decor: la unul din capete, obișnuita mână necioplită schițase un soi de cavernă ce dădea spre un plai deșertic, Întrerupt ici și acolo de fragmente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sens. Vă rog să mă scuzați dacă v-am deranjat; am făcut-o spre binele dumneavoastră. Și al dumneavoastră. Bonne chance! A coborât la Tineretului. Când am ajuns acasă (nu vă spun cum: eram praștie pe dinăuntru, eram halucinat, făcut zdrențe, aproape În agonie), primul lucru a fost să verific computerul. Textul Codului lui Alexandru fusese deletat așa cum, mai mult ca sigur (de fapt, ulterior, am primit confirmarea), se Întâmplase și cu celelalte două, al lui Vali și al doamnei M.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
toate părțile se auzeau bocete, suspine, sfaturi: „Ai grijă, Egorușka maică, nu te băga tu în față după cum ți-e felul, că numai pe tine te am”; „să-mi aduci niște ilice și vreo cațaveică, că vezi și tu, numai zdrențele astea au mai rămas pe mine”; „să nu te puie sfântul să te-ncurci cu vreuna pe-acolo, c-apoi n-ai ce mai veni acasă” și altele și altele. Din izbă apărură bătrânul ataman Vasia și fiul său Petka
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aud. De acord, atunci...! - Gacel se întoarse spre fratele său, în timp ce făcea un gest spre sacul portocaliu: Ia cât ai nevoie și întoarce-te cu camionul ăla. Cumpără și niște haine, pentru că adevărul e că nu putem apărea niciunde cu zdrențele astea, dar încearcă să nu atragi atenția. — O să fac o listă cu ce avem nevoie...! se grăbi să spună Laila. Fiul cel mare o privi de sus în jos și schiță doar un ușor surâs mucalit, în timp ce clătină din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
seama că veneam încoace, s-a căcat pe el. Aici înăuntru nu se poate sta! Și ce-ați vrea să fac cu el? — Să-i tai o mână. Tuaregul se gândi o clipă fără să-și ia ochii de la acea zdreanță umană murdară, rău mirositoare și cu ochii înroșiți de plâns, ce părea că e cât pe ce să sufere un atac de isterie, și care nu semăna deloc cu atotputernicul și agresivul Marc Milosevic, care într-o zi îl amenințase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
și ea n-a spus nimic? — Ce să spuie, că nici nu știa unde-o duc. Păi ce, mai ierea om, sta acolo-n mașină, Înfofolită toată-n broboadă, făr-de ochi, făr-de gură, dă ziceai că-i un balot de zdrențe — O să vă mai duceți pe la ea s-o vedeți? — Că n-oi fi nebună, cînd nu-mi văz capul de treburi, c-acu vine ăl mic și să te ții, coană Aneto, spală-1, piaptănă-1, dăi să mănînce, plimbă-1, culcă-1, șterge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În orașul de jos, dincolo de Cibin, zidurile greoaie cu contraforți ale cazărmii vechi zidite de Maria Thereza și-n față piața, unde În asfințit Își desfăceau zlătarii șatra; căruțe cu iz de catran și gaz ca pletele fetelor, Împletite cu zdrențe roșii și bănuți de aramă, cîntecul deochiat al băiatului care cositorea cazane amuțind la apariția domnișoarei cu umbreluță roz, pentru că și țiganul are obraz, o finețe veche În degetele subțiri, În coapsele prelungi „Bate-mă boierule, bate-mă că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
noaptea. Câteva trepte știrbite ajungeau până la ușa de la intrare, care își păstra vopseaua căcănie de când m-am mutat. Nu voiam să fiu acuzată că înfrumusețez zona, așa că nu m-am atins de ea. Trântite pe scări păreau a fi niște zdrențe albastre fără contur. Pe măsură ce înaintam, cârpele s-au rearanjat, devenind mai întâi o formă umană și apoi, când mă apropiasem îndeajuns, s-au transformat în Tom Connelly. Ochiul meu deprins mi-a spus că era încă mahmur. Artiștii sunt niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ar fi votcă, cola și țigări, ciocolată, viteză și tartă de cireșe și bărbați cu privirea lacomă, pe care nu te poți baza... Am avut un sentiment ciudat de déjà-vu când am parcat în fața studioului. Iar era un maldăr de zdrențe împrăștiate pe scările de la intrare. Ce aveau scările mele de atrăgeau ca un magnet toate resturile umanității? Dar inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare când am coborât din dubiță și m-am sprijinit de ea. A trebuit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
atrăgeau ca un magnet toate resturile umanității? Dar inima a început să-mi bată din ce în ce mai tare când am coborât din dubiță și m-am sprijinit de ea. A trebuit să mă sprijin de ceva. Dintr-o singură mișcare maldărul de zdrențe s-a ridicat în picioare, ca într-o scenă de film derulată înapoi, unde personajul după o explozie se ridică, în mod miraculos într-o singură bucată. —Bună, a spus, cu ambele mâini băgate în buzunarele de la jachetă, balansându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]