373 matches
-
urmă? - Mă duc la Loew’s Multiplex și văd un film la matineu. - Lui îi pasă? îl întrebară pe Adam. Adică... faptul că nu te găsește? Gardner dădu din umeri. - Probabil că nu. Se duce și stă în fața calculatorului. Se zgâiește la drăcovenia aia toată ziua. Gardner se gândi la ceva o vreme. În cele din urmă tot dă de mine. - E o lume cu totul diferită, murmură Huntington. Au deprins un set de aptitudini cu totul nou, deosebindu-se radical
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dar atunci am realizat: băiatul juca teatru. Voia să-mi distragă atenția de la ceea ce apăruse pe monitor, iar acum juca teatru. Orice urmă a acelui strigăt „Te urăsc“ de noaptea trecută se topise și-mi venea greu să nu mă zgâiesc la el suspicios - dar cât din toate astea îmi aparținea și cât îi aparținea lui Robby? A urmat o liniște plină de semne de întrebare. - Salut, zise Robby. Cum a fost? Nu știam ce să spun. Devenisem tatăl meu. Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
numele lui adevărat e Martin. („Bunicu’ a vorbit cu mine...“) - A...da? am șoptit și eu, ca răspuns, simțindu-mi gâtul inflamat. - Mi-a spus să-l strig așa de-acum înainte. Continuau să șușotească. Nu puteam decât să mă zgâiesc la păpușa aceea. De afară, ca la comandă, l-am auzit pe Victor lătrând, apoi tăcu. - Terby e viu, tati? (Haide, uită-te la tăietura din palmă. A greșit mâna, Bret. Voia mâna care ținea pistolul, dar te-a ciupit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fusese activat de timer-ul automat. Robby se uitase la filmul ăsta noaptea trecută când Jayne și cu mine serveam cina în vecini și probabil nu scosese discul. Dar când am deschis player-ul, nu era nici un disc înăuntru. M-am zgâit din nou la televizor, confuz. Am luat telecomanda și după ce am apăsat pe INFO, am văzut că filmul rula pe canalul 64, o stație locală. Dar când am căutat în ghidul TV, filmul nu era programat pe nici un canal; și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
evidența care părea să aibă un sens - și la asta am eșuat. Undeva în spatele meu se ascundea o cioară în copacii desfrunziți și puteam auzi fluturatul aripilor și când am văzut-o zburând neobosită deasupra mea, în cercuri, m-am zgâit la ea până când n-a mai rămas nimic la ce să mă uit în afara aerului invizibil și a atâtor lucruri la care nu voiam să mă gândesc (și pe această verandă o altă veveriță va fi întoarsă pe dos de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Îndată ce am închis ușa am observat plicul bej de lângă urmele de pași tivite cu cenușă, pe podea, un obiect pe care nu-l remarcasem înainte. Pentru că nu fusese acolo, corect?) (Mintea mea se eschivă: orice era posibil acum) M-am zgâit multă vreme, respirând din greu. Nu m-am apropiat de el cu obișnuita precauție pe care o resimțeam atunci când un student îmi înmâna o povestire, ci cu un soi de trepidație care mă străbătu ca un spasm. A trebuit să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Camerele de luat vederi îi urmăreau pe băieți. Fiii. Tații vor fi întotdeauna condamnați. Ghiozdanul lui Robby atârna pe un umăr, cămașa scoasă din pantaloni și cravata în dungi gri-roșii desfăcută la gât: parodia unui om de afaceri. Robby se zgâia la Porsche și la bărbatul de pe locul șoferului. Robby îl privea întrebător, de parcă ar fi fost cineva cărui nu-i știa numele. Întrebările mele urmau să se contopească cu întrebările lui. Îi simțeam îndoielile în timp ce rămase rigid în fața mașinii. Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fi găsit primul. N-am zis nimic. - Uneori ne trimitem e-mail-uri pretinzând că suntem unii dintre ăia dispăruții, chestie idioată, dar încercăm să ne speriem între noi. Zâmbi din nou ca pentru sine. Asta a văzut mama lui Ashton ... Mă zgâiam la el. Robby își dădu seama că trebuia să se ridice la nivelul meu. - Tată, crezi că băieții ăia...sunt, adică, morți? Scriitorul apăru pentru a remarca lipsa fricii în întrebare. Întrebarea urmărea o reacție din partea mea, pe care Robby
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
accept că toate astea se întâmplă, cred, și a culminat cu acest...eveniment de azi-noapte și...iată-mă aici - vreau să zic iată-ne - pentru...pentru că vreau ca aceste evenimente să înceteze. - Altfel cunoscute ca evenimente inexplicabile. - Da, am murmurat, zgâindu-mă la terenul plat și dezolant de dincolo de autostradă. Evenimentele inexplicabile, am murmurat. Simțind că terminasem ce aveam de povestit, Miller își schimbă ușor poziția în separeu și zise: - Tehnic vorbind, domnule Ellis, sunt un demonologist. Dădeam din cap deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
o pauză. De tatăl tău și de Patrick Bateman și de ceva creat în copilărie. - Dar care e mesajul? Ce vrea să-mi comunice? - Poate fi un număr diferit de lucruri. Lumea nu mai exista. Nu făceam decât să mă zgâiesc la el. Nu mai simțeam nimic. Totul dispăruse, cu excepția vocii lui Miller. - Uneori aceste spirite devin cine ești. Miller îmi studia reacția. Nu era nici una. - Înțelegi asta, domnule Ellis? Că aceste spirite pot fi proiecții ale eului tău interior? - Cred
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
reacția dorită? Și ce aveam de gând să-i torn la modul convingător, deși era o minciună? Mai conta? Indiferent ce-ar fi fost, ar fi constituit un nou început. Fraza imediată: Ești tatăl meu și te iubesc. Îmi amintesc zgâindu-mă la fața de masă albă în timp ce contemplam dacă să zic asta sau nu. Aș fi în stare s-o fac? Nu credeam una ca asta și nici nu era adevărat, dar aș fi vrut să fie. Pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai sărut o da-tă fă tu, Doam ne, tot ce știi, de nu știi să faci nimica, fă-ne, Doam-ne, iar copii. (Romanță prin Bucureștii lui 1900) șI CÂND, ÎN SFÂRȘIT, PRINTRE PERDELELE SĂLII DE MARmoră a hotelului Bulevard mă zgâiam plin de o curiozitate precoce la prietenul simboliștilor, Catulle Mendșs, chel și burduhănos ca un Silen, venit să conferențieze la București, cum și la prea frumoasa lui soție, fiica marelui poet romantic Théophile Gau tier - Poște impeccable, parfait magicien [Șs
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
tâmpitul de securist a ales-o pe cea mai proastă. Simțindu-se probabil bogat, putred de bogat cu banii pentru șaizeci de cafele în buzunar și liber, pentru totdeauna liber, amărâtul s-a simțit îndreptățit să meargă și să se zgâiască la vitrinele celor mai faimoase magazine cu bijuterii din Paris. Pe strada pe care treceau de regulă toate autobuzele pline de turiști. Cum a fost înhățat de o aripă nefericitul și azvârlit în autobuz și cum toată lumea a bătut din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
abatem de la subiect, tati poate citi printre rînduri. Chau. HACIA CARACAS În drum spre Caracas După ce ne-a pus Întrebări previzibile și inutile, după ce s-a fîțÎit cu pașapoartele noastre În mînă și le-a examinat atent, după ce s-a zgîit la noi, cu o suspiciune demnă de un agent de poliție, funcționarul ne-a pus o ștampilă mare În pașapoarte cu ziua de plecare de 14 iulie, așa că am luat-o pe jos pe podul care unește și desparte cele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Mă duceam mai ales la o remaieuză de la o „Arta Modei“, unde era o cușcă de 1m pe 1m în holul mare, cu gresia de pe jos pe alocuri spartă la intrare. În cușca asta stătea o „doamnă“ - săraca! - care se zgâia la o lumină chioară să prindă firele alea minuscule. Iar noi, o grămadă informă de femei de toate vârstele, coafurile, staturile sociale și nivelele de studii, stăteam la o coadă chinuită și așteptam să se uite „doamna“ remaieuză la ciorapii
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
pe Dănuț era că învăță toarea părea să încerce aceeași afecțiune și față de văru- său. Ba parcă îi permitea chiar mai multe. Cristi putea să se ducă la catedră cînd voia, se plimba prin clasă fără nici o opreliște sau se zgîia una-două în catalog. Cînd încerca să facă și el la fel, învăță toarea îi trimitea pe amîndoi la loc ori le zicea că iar au venit toți pe capul ei sau alte lucruri de genul ăsta. Care toți ? Că doar
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
largi, semănând mai mult cu o amenințare. Privea cu interes maxim lucrurile care se perindau înaintea ochilor. Deodată simți în ea o întrebare mută; parcă cineva o întreba: ,, Ei bine, ai de gând să stai mult timp acolo, să te zgâiești afară?”. În clipa următoare, dădu zăvorul la o parte și lăsă geamul de pe culoarul trenului să cadă cu viteză. Gândul că în curând va ajunge pe un teritoriu străin o făcuse să acționeze într-un ritm aproape mecanic. Trase adânc
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
camera fiicei șefului de gară), descind într-o zi înșiși the marines ? Parcă ar fi coborît de pe ecran. (La un moment dat, un tren normal de persoane oprește lîngă trenul lor imobilizat și, preț de cîteva secunde sublime, pasagerii se zgîiesc la soldați : încadrați în ferestrele trenului, aceștia chiar arată ca pe ecran.) în plus, în fruntea lor (în rolul unui căpitan numit Jones) se află Armand Assante, un actor pe care efortul de a apărea în patru-cinci filme proaste pe
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
să strige și să danseze În ritm: Paresin ouk, paresin ouk, Stazis filistis Theos! (era finalul corului din Electra, când Oreste Își omoară mama). Surprinși de forța sunetului, minerii s-au oprit din cercetarea lor „academică“ și, după ce s-au zgâit tâmp, ca și banda lui Monostatos din Flautul fermecat când asculta glockenspiel-ul lui Papageno, au decis confuzi că e mai deștept să se retragă, lăsând să cadă pe jos paginile nedescifrate. Sunetul tragediei grecești poate că nu mai Însănătoșește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
devalizării furnalelor și apoi de brahmanii laminatelor. Ți se acceptă să fii ușor arogant și nici nu poți fi altfel, cîtă vreme îți bei cafeaua la Marriott, privind pe geam cum prostimea aleargă prin prăvălii după parizer ieftin și se zgîiește tîmpă la vitrinele negre de la Sexy Club. Dar condiția de lider, de campion de toamnă, de calificat în primăvara europeană, de de-a dreapta stătător al lui Gigi după mazilirea lui Pițurcă nu-i dă dreptul să jignească. Asta a făcut
Raport de cornere. C`t se `ntinde plapuma Sportului? by Alin Buz\rin () [Corola-publishinghouse/Science/856_a_1764]
-
despre copii sau despre ultimele știri. Mă străduiesc din răsputeri să urmăresc firul conversației, dar, după o vreme, parcă ne-am fi spus tot ce era de spus - parcă am scormoni prin praf după subiectul ăla de conversație! Atunci ne zgâim una la alta și râdem. Uneori e o situație cam jenantă, în cele din urmă, una din noi pretextează ceva și pleacă". Experiența acestei femei e comună - și de prisos. Nu există nici un motiv serios pentru ca ea sau altcineva să
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
Această sumă se dovedise a fi sub nivelul pieții. O prostie? Nu chiar. Mai degrabă o lipsă de experiență. Marriott ajunse în locul unde văzuse centrala din vis. Totul îi era atât de viu în minte încât se opri și se zgâi la o duzină sau cam așa ceva de case amărâte ajunse în paragină, care acum ocupau zona - fiecare casă cu jumătatea sa de acru de teren. Era ușor să-ți imaginezi aceste semi-gherete dărîmate și în locul lor ridicându-se complexul atomic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85115_a_85902]
-
bal tematic ce sărbătorea domnia țarului Alexei I, care a avut loc pe 11 și 13 februarie 1903. Marele Duce Alexandru Mihailovici considera ulterior această ocazie ca „ultimul bal spectaculos din istoria imperiului... [dar] o Rusie nouă și ostilă se zgâia prin ferestrele mari ale palatului, în timp ce noi dansam, muncitorii făceau grevă și norii din Extremul Orient atârnau periculos de jos”. Întreaga familie imperială, țarul ca Alexei I, împărăteasa ca Maria Miloslavskaia, toți îmbrăcați în ținuta extravagantă a secolului al XVII
Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg () [Corola-website/Science/298930_a_300259]