4,058 matches
-
4. J. PIAGET, Psihologia inteligenței, Editura Științifică, București, 1965. 5. J. PIAGET, B. INHELDER, Psihologia copilului, E.D.P., București, f.a. 5 bis. Teorii ale limbajului, Teorii ale învățării. Dezbaterea dintre J. PIAGET și N. CHOMSKY, Ed. Politică, 1988. 6. J. PIAGET, Încotro merge educația?, în FRED MAHLER, Sociologia educației și învățămîntului. Antologie de texte contemporane de peste hotare, E.D.P., București, 1977. 7. Rezultatele unor valoroase cercetări în spiritul teoriei lui J. Piaget au fost publicate în lucrarea Arie, masă, volum de DIAM BELL
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Psychologie dynamique, P.U.F., Paris, 1972. 14. MIHU ACHIM, Sociologia americană a grupurilor mici, Editura Politică, București, 1970. 15. PANTELIMON GOLU, Psihologia socială, E.D.P., București, 1974. 16. IOAN NICOLA, Microsociologia colectivului de elevi, E.D.P., București, 1974. 17. G. SNYDERS, Încotro merg pedagogiile nondirective?, traducere de I. CREMER, E.D.P., București, 1978. 18. J. L. Moreno s-a născut la București; studiile le face la Viena, unde se stabiliseră părinții săi încă înainte de 1900. Ca student la medicină l-a avut ca
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
am timp să reflectez, să-mi aduc aminte că înainte să mă internez mi s-a întâmplat cea mai umilitoare chestie din viața mea. Poate nu e bine să mă victimizez ca o chivuță la înmormântarea magraonului, dar n-am încotro. M-am întâlnit pe stradă cu o colegă de-a mea care abandonase școala și care acum era redactor-șef la o revistuță de dame cu nervii deranjați. Dacă ea, pe care n-o dădea talentul jurnalistic afară din casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și ea. Unii profi mă consideră poet. Mucles, bă, poete! Prozatorii - infestat de teorie. Oricum, am un stil hibrid, cu aparențe parodice de text bășcălios. Textele mele nu sunt însă decât asumate, sincere. De fapt, scriu așa pentru că n-am încotro. Nu se poate altminteri. Ar trebui să vă povestesc pe scurt viața mea pentru a înțelege. Asta și încerc să fac aici. Dar încep așa, din mai multe părți, până depistez o anumită ordine. În liceu am fost un rocker
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
fel de teren antropologic. Tehnicile de de-familiarizare ale antropologului care încearcă să observe exoticul vieții cotidiene îmi sunt mai la îndemână. Mă pot detașa, mă pot mira cu mai mare ușurință. Și asta pentru că, v-am spus, n-am încotro. Nu încerc să-mi descopăr cine știe ce merit. Chiar mă preocupă starea mea de indeterminare. Și mă obsedează întrebarea bunică-mii: bine, bine, scrii cărți, faci facultatea aia, publici pe la ziare, dar ce se cheamă c-ai fi tu? N-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să zicem că începe cum stăteam io jos, la rădăcina blocului, și mâncam pașnic din înghețată. Nu puteam urca așa, lingând din cornetul ăla. Mâncam. Nimic deosebit de semnalat până aici. Era o zi superbă. Trebuie să mă credeți, n-aveți încotro. Pe cuvânt, o zi care făcea toți banii. Doar că, la un moment dat, am simțit niște ochi vigilenți înfipți în ceafă. Îi simți chiar dacă nu-i vezi. Știi că sunt acolo. Că te urmăresc. Ai unei babornițe cu nas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cu telenovelele și jocurile pe calculator, cum ar veni. Toate astea sunt o binefacere. Pentru un intelectual, atare afirmație te lasă paf. Admite, cu alte cuvinte, că el și colegii lui de generație au devenit intelectuali pentru că n-au avut încotro. Pierdeau vremea cu marea literatură din pură plictiseală. Ca să-și omoare timpul, citeau și scriau despre literatură. Nu se inventase Liga Campionilor în anii ’80. Așa că el, intelectualul, reușea aici performanța de a pune literatura pe același plan cu tricotatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
aprovizionat din vreme. Să fii prevăzător cu lucrurile astea care pot părea de nimic, dar, dacă le ignori, poți declanșa, prin nepăsare, consecințe nebănuite. Nu mă deranjau și nici io nu-i deranjam. Mă rog, trăiau urât pentru că n-aveau încotro. Oameni care nu mai înțeleg nimic într-un cartier în care se zice că fiii devin părinții propriilor lor părinți. Treceam rar pe acasă, iar ei, în afară de făcutul mâncării, alte activități n-aveau, se uitau la televizor doar și comentau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Orice discurs e o renunțare. Io povestesc mult și cineva spunea că sunt ca personajul lui Ilf și Petrov care dădea senzația că toate evenimentele capitale ale lumii i s-au întâmplat numai lui. Dar, povestind, inevitabil minți. N-ai încotro. Am scris întodeauna dintr-o mare dezamăgire. Pentru a compensa. Viața reală care-mi era refuzată se regăsea în text. Orice scriere era un fel de testament. Are dreptate Miruna. În acea garsonieră împuțită și infectă. Eram singur și trebuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
și, În sfârșit, Mercur În bun aspect cu Jupiter: „Noto rietatea o vei câștiga-o prin scris și printr-o atitudine filozofică În viață.“) Iată dar ursitoarele mele din leagăn Întrecându-se care de care În [a mă Îndruma] care Încotro, cu palmele lor poruncitoare Înfipte În umerii Înguști ai tânărului indecis, slăbuț, cu fața smeadă și prelungă, palid sub părul lui negru și dat pe spate, cu ochii galeși, cravată lavalieră la gât - și În bătaia tuturor vânturilor... ...Prin 1908
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
armata nefăcută, a pătruns În sălașul nostru băiețesc ca o nuia Într-o gaură de șoareci, stricând rosturile noastre de până atunci și punând pe gânduri prietenii mei de odaie, rămași acum de capul lor și trebuind să apuce care Încotro, cu micul lor calabalâc, ca să facă loc tinerilor Însurăței cu foaie de zestre la mână și cu mobila bătrânească adusă tocmai de la Iași. Printre care era și un „primus“, din care aveau să iasă, ca În minunea de la Cana, plachiile
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
imbecil sau prost-crescut care le-a dăruit, În toate formele legale, cu boale lumești, le torturează cu gelozii retrospective și Își sug Înaintea lor la masă măselele cariate - nu le am căutat și nu le-am cercetat de unde vin și Încotro le este gândul; și asta numai din pricina acelor timidități fricoase ce Încă mai păstrez În fața apariției lor Întâmplătoare, brusce și sporadice ca a stelelor rătăcitoare la orizont. Apoi, În Îndeletnicirile mele de seamă, publicistica și Învă țământul, la care iarăși
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În bordel. O lăudabilă inițiativă a unor cucoane cu dispozițiuni largi sufletești, filantropice, instalase, mai acum zece-cincisprezece ani, În Gara de Nord un post de observație discretă a fetelor sin gu ratice care coboară din tren și privesc Încoace și Încolo, neștiind Încotro s-o apuce. Sunt la o răscruce a vieții și sufletu lui lor vagabond din fire, pândit de toți diavolii cu zâmbete amabile și promițătoare. și sunt ușor de identificat aceste can didate la prostituție, pentru care sprijinul social nu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
țină pe muncitor, reducând la minim câștigul capitalului. Dar pagubele? Dar uzura mașinilor? Dar gândul și frământarea care veghează asupra tuturor? Patronul? «Patronul nu e decât depozitarul unei mici flăcări de conștiință.» Ești, cu alte cuvinte, patron pentru că n-ai Încotro, pentru că te-ai născut cu sufletul ăsta dăruit grijilor, să rabzi nevoia pentru ca schela să nu se pră bu șească. L-am văzut pe patron «C. Beldie» plecând cu zece lei În buzunar după ce plătise zece mii lucrătorilor.“ Activitatea literară și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
lacul Snagov. Era sfârșitul Hidroaviației Regale 1. "În 1944, la 1 Iunie povestește Traian Popteanu, într-o autobiografie sunt mutat de la Flotila de Hidroaviație la Direcția Aviației Civile din Ministerul Aerului, București. Bun înțeles, asta când n-am mai avut încotro, căci deja nu mai puteam să pilotez, din cauza sănătății. La sfârșitul lui Ianuarie 1945 sunt trimis de către minister, cu atribuțiune administrativă la Miskolc, în Ungaria, și apoi la Loșanț <?>, în Cehoslovacia, de unde mă înapoiez în 15 Martie 1945". În decembrie
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
are nevoie de liniște. nimeni din bacău nu mă cunoaște, așa că oricum ar fi o chestiune defectă. cu stimă, ctln nghn. Dacă și un poet trecut de 45 de ani scrie ca un puști pe Facebook, nu mă mai Întreb Încotro se Îndreaptă limba română! Mariana Tomozei Cocoș, În schimb, fiica universitarului Ștefan Tomozei, trecut la cele veșnice În urmă cu peste două decenii, a fost foarte Încântată că poate să mă ajute În definitivarea fișei tatălui său, promițându-mi că
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
Pentru prima oară am resimțit oboseala, cel mai tare durându-mă mijlocul și coloana, de la statul În picioare, dar poate fi și o stare pregripală, pe care nu aș dori-o. De altfel, cam toți suntem betegi, Însă nu avem Încotro și trebuie ca În mănăstire totul să decurgă normal, pentru că pelerinul nu are de unde să știe că unu-i operat, că pe altul Îl dor picioarele ș.a.m.d. Am prins un pic de curaj și deși de dimineață am
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
de-a-ntregul e caraghios, seamănă... da, seamănă cu căpetenia piticilor din Albă-ca-Zăpada..., atâta doar că este un pitic uriaș, dacă se poate închipui așa ceva. Nu știu de ce, dar de fiecare dată când îl întâlnesc îmi provoacă fiori. Însă n-am încotro, alt cizmar nu există, trebuie să-l conving pe acesta, oricât de caraghios și de puțin prietenos ar fi. Oricum, după ce i se luase prăvălia, circula zvonul că se cam scrântise. Iar în ultimele luni, devenise chiar eroul unor povești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
încălțări făcute de domnul Toma: unu - pantofi de antilopă, doi - pantofi de lac roșii, trei - cizme maro, cu blăniță. Îngrijiți-vă să nu-i lipsească nimic lu domn Tomiță! Semnat: Doamna Cameniță. Așa că tovarășii Gârmoci și Fanache n-au avut încotro, și-au șters cu palmele nădușeala de pe față și au mușamalizat cazul. Tovarășul Fanache, ca șef al Securității, s-a-ngrijit să-și țină toți gura, să nu comenteze nimeni și mai ales să nu respire dincolo de hotarele orășelului nostru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
1 Aici, în văzduh, sunt stingher, stângaci, cum trebuie să fii când nimerești într-o țară străină, fără hartă, fără să cunoști limba, obiceiurile, firea oamenilor. Habar n-am regulile locului, habar n-am ce se petrece cu mine și încotro s-o apuc. După cum n-am habar dacă mai am corp sau nu și dacă, în general, totul în jur are sau nu corporalitate (eu sunt tentat să cred că da, dar cine știe, poate mă înșel...) și n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
băieți în clasă cu fata lui și, din clasa întâi și până acum, la liceu, cei de la școală, care o scoteau mereu pe locul întâi pe fie-sa, jenați, trebuiau să-i acorde și ăstuia tot premiul întâi, nu aveau încotro și asta îi întuneca mult bucuria lui Fanache, cum adică, nu e fata lui mai bună decât prăpăditul ăla?! Așa încât Fanache a răspuns fără să ezite: -M-am gândit la familia profesorului Vodă. Pe Gârmoci puțin îl interesa cine este al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
e chiar guraliv, palavragiu: îi place nemaipomenit să bată câmpii, să îndruge tot soiul de năzbâtii și de snoave la care el râde cu o poftă exagerată și cărora eu nu le descopăr în ruptul capului poanta. Dar n-am încotro, trebuie să-i suport poveștile, un prieten este de acceptat și cu scăderile lui, asta e și părerea lui Lazarus: îndestulat cu atâtea merite, cum să fi fost ocolit Truman chiar de toate defectele?! 12 TC "12" \l 1 Venise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-și tragă sufletul și să-și adune gândurile. Dacă partizanii lui Baldovin nu sunt aici, probabil sunt în altă parte, prin preajmă, și or să apară... Iar ei ce să facă, să pornească în căutarea grupului de rezistență? Bun, dar încotro, nu au nici un fel de date unde altundeva ar putea fi, plus că e riscant, umblând prin zone necunoscute pot să cadă cu ușurință în mâna securiștilor, ăștia mereu organizează pânde... Să se întoarcă în oraș? Nu, varianta aceasta este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să se teamă. Dar dacă îl prinde miliția? Păi, cum să-l prindă miliția? N-are cum! Ei nu, uite-așa bine: îi prinde pe ăia doi și-i strânge cu ușa, De unde aveți, bă, arma? Și ăia n-au încotro și îl toarnă pe el: De la cutare, de la Gabi Papadopol. Această perspectivă, o dată ivită în mintea lui, l-a umplut, l-a inundat de groază pe Gabi Papadopol. A început să tremure de spaimă atât de tare, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să-i telefoneze tovarășului Cameniță, o să-l deranjeze, cine știe, poate o să-l trezească din somn sau, mă rog, câte și mai câte, o să-l supere pe șef și ăla o să spele cu el dușumelele, dar asta e, n-are încotro. Fanache a rămas la fața locului, împreună cu ceilalți. Repeta cu încăpățânare, adresându-se comandantului miliției locale și directorului liceului: -E mâna americanilor aici!... Ăștia au dat din cap că sunt de acord, dar în sinea lor erau convinși că Fanache
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]