5,677 matches
-
unul rău, Începu el. Îl cheamă Anzalone. —Te-ai certat cu el? se informă Antonio. — Da, răspunse Kevin. Trebuie să-l pedepsești. — OK, Îl asigură Antonio. Ce vrei să-i fac? Trebuie să-i dai jos pantalonii și să-i Înfigi un fitil În fund, spuse Kevin. Se Întâmplase miracolul: nu se mai bâlbâia. Antonio râse uimit de cruzimea grăsuțului pinguin orb. Dar În același timp era mândru de el. Deci Kevin nu era un pămpălău fricos, așa cum se temuse. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
păreau să pulseze, se Înclinau asupra ei, se roteau. Muzica Îi bubuia În urechi și-i răsuna În tâmple - Îi sfâșia inima. Îi era din nou greață. Se clătină spre o dâră de lumină din cealaltă parte a zidului, se Înfipse printre tinerii care săltau și se izbeau dansând unii de alții, atingându-se, Îmbrățișându-se, respingându-se. Fu lovită, Îmbrățișată de un necunoscut, se Învârti În jurul ei, se Împiedică, se agăță de o cămașă de salopetă, se eliberă din Îmbrățișare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
citească MESAJ EXPEDIAT. — Nimic, răspunse dezinvolt. Se Înfioră, așa cum i se Întâmplase mai demult, când supraveghetorul o surprinsese Încercând să fure o pereche de chiloței de dantelă În magazinul Coin. — Nu-i așa că ai trimis un mesaj? spuse Antonio. Își Înfipse unghiile În palmă. Stai calm, stai calm. — Am făcut o Înțelegere, rosti el, forțându-se să nu-și piardă controlul. Telefoanele Închise până luni, ai și uitat? Valentina Își plecă privirea deoarece din ochii tatălui ei izvora o lumină rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de-al lui. Și nu știu cum a făcut, că a apărut capul înfiorător, de vițel roșu. M-am uitat o dată peste câmp și când m-am întors, el se și transformase. N-am apucat să-l întreb cine știe ce că și-a înfipt colții în gâtul meu. Se lăsase tăcerea și simțea cum ceilalți îl ascută cu sufletul la gură. - Și pe urmă? - Pe urmă a dispărut. Uite așa, ca un fum care se risipește. - Acum o să te transformi și tu. - Nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
vârful ascuțit al cizmelor: - E adevărat că arunci cu oameni pe deasupra pădurilor? Nici nu știa dacă să răspundă. - Ce, nu vorbești, ești mut? Cum te cheamă? - Sunt Pampu, argat pe moșia boierului Gongea. - Ei, acum ești al meu, spusese Mihnea, înfigându-și arătătorul în piept. Dacă ești destoinic și nu-mi faci probleme, o să ai și tu o bucată de pâine. - Iar dacă nu? întrebase Zogru, privind inelul de pe degetul mic al lui Mihnea, care semăna cu o bilă neagă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mâna la sabie. Era în fața mea, cu spatele către mine, și-odată s-a prăbușit și nu știam cum să-l sprijin și ce are, până l-am așezat frumușel lângă căruță și-atunci am văzut că avea o lance înfiptă în piept. Din colțul gurii i se scurgea sânge înspumat. S-a uitat în ochii mei, ia inelul, a spus, și du-te la Snagov la icoana lui Pampu și îngroapă-l acolo pentru iertarea păcatelor mele, căci el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
cu gura în smârcurile Râmnicului, strângând în mână steagul lui Radu de la Afumați, ori băiatul Stanei lui Iscru, care a lăsat plugul la îndemnul mamei lui și-a plecat să moară la Călugăreni. Stana a fost o femeie foarte bine înfiptă în istorie, era tot așa ca și Iscru, hotărâtă să-și țină cuvântul, să nu-și dezamăgească semenii, să lupte în numele binelui general, dar mai avea ceva în plus, o personalitate puternică. Contemporanii au ținut-o minte multă vreme, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că l-a văzut ridicându-se la cer ca un fum de pucioasă. Povestea a mers repede, din sat în sat, până la Târgoviște, și a adus aminte de timpul aprig al domniei lui Dracula. Apoi, la puține săptămâni, Dionisie a înfipt barda în grinda unui cerdac. Nu că ar fi avut vreo intenție, ci a lăsat-o puțin din mână, cât să se scarpine, și a uitat-o acolo. Într-o dimineață de mai, au văzut-o niște călugări, care știau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
august, în anul 1509, cineva l-a trimis pe Dionisie până la lac, să mai dea câteva ciocane în parii de care era priponită cânepa. De data aceasta, călugărul și-a făcut bine treaba, dar la întoarcere a lăsat puțin făclia înfiptă lângă tocul porții, cât să-și potrivească coșul, cânepa pe care-o scosese și ciocanul pe care nu mai știa unde să-l pună. Peste noapte, când Dionisie dormea de mult, torța uitată s-a înclinat puțin și încă puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
Nu-i ia ciuma, boierule, pe cine face săpun! îi spusese ea râzând, deși Gligore nu întrebase nimic. Balta, mai mult o mocirlă fixată de stuf, era nemișcată, iar dincolo de ea se vedea Biserica Icoanei. O masala uitată ardea încă înfiptă în stânga bisericii albe. Nu era nimic, nu se auzeau decât broaștele și foșnetul lișițelor prin tufele din smârcuri. Zogru a coborât din trăsură și s-a uitat în zare. Era un cer curat, de vară bucureșteană, iar peste mirosul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
firicel de măturică, ieșit prin asfalt. Cineva se mișca încet dincolo de porți, un bărbat pe care abia reușea să-l vadă printre crengile unui măr. Apoi, bărbatul a intrat în casă, iar groaza a dispărut. Zogru și-a continuat drumul, înfipt într-un băiat care venea de la o audiție radiofonică. Ascultase muzică și era cu sufletul răvășit. Nu-și dorea nimic mai mult decât să aibă propriul aparat și să asculte acasă și, pe când își amănunțea visul acesta, Zogru a reușit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
meritau atenția lui. La Spitalul de Urgență a fost adus un senator. Omului i se făcuse rău chiar în fața spitalului. Leșinase, era stors și nici nu mai putea să vorbească. Pe gât avea două bube, de parcă i-ar fi fost înfipte două ace cu gămălii roșii. I-au făcut analizele și părea otrăvit. Au trimis probele de sânge la Cantacuzino, dar senatorul a murit. Zogru își pierduse o sumă de timp cu acest bărbat, un individ care, pe lângă tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
că, am alergat spre ea. Speriată, a scos un țipăt înăbușit, încercând să se desprindă din strânsoarea mea, dar oricât de mult s-ar fi zbătut n-ar fi reușit să scape. I-am ridicat capul și imediat mi-am înfipt colții în gâtul ei. Simțeam cum viața fetei se scurge în corpul meu... iubeam aceasta senzație. Sângele ei era ușor amărui, dar tot irezistibil de bun. După doar câteva minute, am lăsat-o să cadă. Ochii albaștri erau acum ațintiți
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai târziu. Am ieșit din magazin și am mers unde am văzut cu ochii. Am ajuns pe o stradă îngustă, întunecată și pustie. Am căzut în genunchi. Lacrimile șiroiau din ochii mei căprui. Simțeam că am murit, că cineva a înfipt un cuțit ascuțit, foarte ascuțit în piept. Mă doare sufletul! Cum am putut să fac așa ceva, cum am putut să-l omor pe Andrei, cum am putut să omor atâția oameni, atâtea vieți nevinovate, atâtea suflete pline de vise, speranțe
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-ți găsești și tu inima pereche! După toate cele spuse, Neagra a devenit și mai invidioasă și avea să născocească altceva, mai diabolic, pentru a o distruge pe Alba. Al doilea și ultimul plan a fost acela cu un cuțit înfipt în inima frumoasei fete. Noroc că Albă-ca-Zăpada a prins-o pe Neagră-ca Noaptea cu mâța-n sac... După tot ce a comis fata cu inima neagră, Alba, ca regină a regatului, a alungat-o pe Neagra, toți trăind apoi fericiți
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fusese moartă Ruti în valea aceea secată. Aș fi vrut să plecăm mai repede de acolo, dar parcă nu mă puteam mișca. Iosif mi-a povestit apoi că și el ar fi rupt-o la fugă, dar își simțea picioarele înfipte în pământ. Ne-am ridicat ochii în sus și ne-am gândit dacă nu cumva îngerii înfricoșători ai tatălui nostru aveau să se întoarcă, dar cerurile erau goale. Stăteam ca niște pietre și așteptam să se întâmple ceva. Un răget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
norii cerul însorit, dar le-a ascuns repede și și-a arătat din nou chipul ei liniștit și mândru dintotdeauna. N-am mers prea mult - fustele noastre lungi nici măcar n-au apucat să se prăfuiască - și tata s-a oprit înfigându-și toiagul în pământ. Esau se arătase ochilor noștri la marginea unei vâlcele. Iacob s-a dus singur să-l întâmpine și la fel a făcut și Esau, iar alaiul fiilor îi urma pe fiecare îndeaproape. Priveam înfricoșată din vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și vedeam favorita ei, animăluțul ei preferat. De ce n-aș fi fost, în fond nu eram eu singura moștenitoare de parte femeiască a fiului ei preferat? A doua zi dimineață am plecat, dar n-am mers mult. Tata și-a înfipt toiagul în pământ lângă un fir de apă sub un stejar tânăr și ne-a anunțat că acolo are de gând să rămânem. Ne aflam lângă un sat numit Succoth, zicea el, un loc care fusese bun cu el atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
lui. Regina se apăra cu un cuțit împotriva lui Levi și Nehesi intrase chiar atunci. El îl rănise pe fratele meu în coapsă, iar pe omul lui îl ucisese. Apoi smulsese cuțitul din mâna reginei care voia să și-l înfigă în inimă. Nehesi m-a dus la Re-nefer, care stătea în țărâna din curte, cu capul sprijinit de perete, cu praf în păr și cu unghiile mânjite de sânge. Au trecut ani până când am înțeles de ce nu m-a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am uitat la muncitorul pe nume Traian, am văzut cum scoate o foaie de hârtie, despăturind-o și uitându-se la ea o vreme, apoi a ridicat o sapă de jos, s-a dus agale până la capătul terenului, și a înfipt-o, lângă poartă, în pământ, am măsurat, a strigat către muncitorul pe nume Feri, de aici se începe, în linie dreaptă. Atunci Prodan și muncitorul pe nume Feri ne-au pus să ne aliniem, nu obligatoriu după înălțime, important era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
năpustească asupra muncitorilor, însă până la urmă a început, totuși, să sape, aruncând pământul în spate, și atunci au început să sape și ceilalți, și eu, coada era proastă, îmi făcea bătături în palmă, și pământul era tare, trebuia s-o înfigem cu piciorul în pământ, și coada era prea scurtă, trebuia să ne aplecăm, mă durea spatele, deci nu ne mergea treaba, nici mie, nici celorlalți, între timp mă tot gândeam la Canal, la cât de greu trebuie să fie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
asta când am întors o dată capul, apoi s-a pus și Prodan lângă ei, în urma noastră rămânând să patruleze doar frate-su, iar când m-am uitat a doua oară, atunci am văzut că jucau cărți. Deodată Áronka, vrând să înfigă sapa în pământ, a picat pe jos, i-a alunecat talpa de pe lamă, a căzut într-o rână și a rămas întins acolo, cu un picior în groapă, de parcă n-ar mai fi avut de gând să se ridice, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
umăr, trăgeam cu coada ochiului spre drum, numai că nimeni nu venea, nu voiam să mă uit tot timpul, dar nu puteam să mă abțin, și atunci am închis ochii ca să nu văd drumul pustiu, îi deschideam doar cât să înfig sapa în pământ, dar nici asta nu mă ajuta, și cu ochii strânși vedeam chipul tatei, și în vreme ce pământul se fărâmița, mă gândeam la vărsatul de vânt, dar n-am vrut să-mi imaginez bășicile, și atunci, deodată, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
ajung acasă niciodată. Muzică Stăteam pe o bancă, în spatele blocului nostru, pe deal, lângă potecă și mă chinuiam să bat un nit, cu o jumătate de cărămidă, în mânerul în forma de pește al briceagului meu cel nou, de când îl înfipsesem odată într-un copac sau în mai știu eu ce, îi juca lama, închizându-se mereu, îmi era frică să nu mă tai la deget, mă chinuiam, deci, să-l repar, însă cărămida nu era destul de tare, degeaba tot ciocăneam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
împuțit, îi striga, și l-am văzut cum își bagă mâna-n buzunar, scoțând briceagul în formă de pește, nea Miki a simțit pesemne ce-o să urmeze pentru că a încercat să se ferească, agitându-și mâinile, dar Prodan i-a înfipt lama briceagului direct în burtă, atunci amândoi au scos un răcnet, pentru o clipă nea Miki s-a aplecat peste acordeon, a făcut apoi un pas înapoi și, împiedicându-se de damigeană, era să cadă iar, Prodan și-a băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]