KorAP: Find »[drukola/base=șah & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...149 150 151 ...176 >

4,376 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544

Satisfăcută, Chinezoaica? Nici pomeneală? De Îndată ce rămâne singură sau Împreună cu Djahane, confidenta ei, plânge - lacrimi de mamă, lacrimi de sultană - blestemă soarta nedreaptă, și nimeni nu se gândește s-o Învinuiască. Cel mai mare dintre fiii ei fusese ales de Malik Șah drept moștenitor, participa la toate călătoriile, la toate ceremoniile. Tatăl era atât de mândru de el Încât Îl arăta peste tot, Îi prezenta provinciile una câte una, Îi vorbea despre ziua În care avea să-i urmeze la tron. „Niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
S-a spus că era vorba de deochi, poate chiar de cine știe ce otravă insesizabilă. Disperată, Terken și-a venit, totuși, În fire. Odată trecut doliul, a făcut să fie desemnat ca moștenitor cel de-al doilea dintre fiii ei. Malik Șah s-a lăsat repede convins, l-a copleșit cu titluri cu totul surprinzătoare pentru cei nouă ani ai lui, dar epoca e pompoasă, ceremonioasă: „Rege al regilor, Stâlp al Statului, Protector al Cârmuitorului Dreptcredincioșilor...” Blestem și deochi, noul moștenitor n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
său. Din cauza unei febre la fel de suspecte. Chinezoaica avea un ultim fiu, i-a cerut sultanului să-l desemneze pe acesta drept succesor. Problema era mai greu de rezolvat, de această dată, copilul avea un doar an și jumătate, iar Malik Șah era tatăl a trei alți băieți, toți mai În vârstă. Doi născuți de o sclavă, dar cel mai mare, pe nume Barkyaruk, era fiul propriei sale verișoare. Cum să-l Îndepărtezi, sub ce pretext? Ce succesor mai bun decât această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
voia să pună puțină ordine În certurile turcești, el, care avusese Întotdeauna preocuparea de a instaura o anumită regulă de succesiune dinastică, insistase, cu cele mai solide argumente de pe lume, ca fiul mai mare să fie desemnat. Fără succes, Malik Șah nu Îndrăznea să o contrazică pe Terken, și, fiindcă n-ar fi putut să-l numească pe fiul ei, n-a numit pe nimeni. Prefera să-și asume riscul de a muri fără moștenitor, asemeni tatălui său, asemenea tuturor alor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
unui vecin care trebuie onorat. Nizam mănâncă puțin. În seara aceea, suferă mai mult ca de obicei, pieptul Îi e În flăcări, măruntaiele parcă i-ar fi strânse de mâna unui căpcăun invizibil. Se străduiește să se țină drept. Malik Șah stă alături, Înghițind cu lăcomie tot ce-i aleg vecinii. Uneori strecoară o privire piezișă către vizirul său, pesemne crede că acestuia Îi e teamă. Pe neașteptate, Întinde mâna spre un platou cu smochine negre, o alege pe cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
ia politicos, Începe să muște din ea cu vârful dinților. Ce gust pot avea smochinele atunci când te știi de trei ori osândit, de Dumnezeu, de sultan și de Asasini? În cele din urmă, iftar-ul se termină, e deja noapte. Malik Șah se ridică dintr-o mișcare, e grăbit să ajungă la Chinezoaica sa ca să-i povestească despre strâmbăturile vizirului. Nizam, În rândul lui, se reazemă În coate, apoi se saltă anevoie pentru a se ridica În picioare. Corturile haremului său nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Terken când au ajuns până la el primele țipete. Un eunuc plecat după vești se Întoarce tremurând: „Nizam al-Mulk, stăpâne! Un ucigaș a sărit asupra lui! Ți-a dăruit restul anilor săi!” Sultanul și sultana au schimbat o privire, apoi Malik Șah s-a ridicat. S-a Înfășurat În mantia sa de caracul, și-a bătut ușor obrajii cu palma, În fața oglinzii soției sale, apoi a alergat fără zăbavă la cortul răposatului, mimând surpriza și cea mai apăsătoare suferință. Femeile s-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Femeile s-au Îndepărtat ca să-l lase să se apropie de trupul lui ata al său. Se apleacă, rostește o rugăciune, câteva formule de circumstanță, Înainte de a se Întoarce la Terken pentru satisfacții discrete. Curios comportament acela al lui Malik Șah! S-ar fi putut crede că va profita de dispariția tutorelui său ca să ia, În sfârșit, În propriile-i mâini treburile imperiului. nici vorbă. Prea mulțumit de a se fi descotorosit, În cele din urmă, de cel care-i potolea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
și jumătate, cere o păsuire de o lună pentru a-și pune treburile la punct. Terken se neliniștește din cauza acestei mutări ușuratice, puțin demnă de un suveran de treizeci și șapte de ani, stăpânitor a jumătate din lume, dar Malik Șah al ei e așa cum este, Îl lasă, așadar, să facă nebunii și profită de ocazie ca să-și consolideze propria autoritate. La ea viu emirii și sfetnicii, oamenii ei de Încredere Îi Înlocuiesc pe apropiații lui Nizam. Sultanul Își dă Încuviințarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
profită de ocazie ca să-și consolideze propria autoritate. La ea viu emirii și sfetnicii, oamenii ei de Încredere Îi Înlocuiesc pe apropiații lui Nizam. Sultanul Își dă Încuviințarea Între două plimbări sau Între două beții. Pe 18 noiembrie 1092, Malik Șah se află la nord de Bagdad, vânează coluni 1 Într-o regiune Împădurită și mlăștinoasă. Dintre ultimele douăsprezece săgeți, una singură nu și-a atins ținta, tovarășii săi Îl proslăvesc, nici unul dintre ei nu s-ar gândi să-i egaleze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Din când În când, ronțăie fructe zaharisite În oțet, dulciurile sale preferate, pe care bucătarul său le cară pretutindeni În enorme vase de pământ, ca să fie sigur că n-au să lipsească niciodată. Dintr-odată, dureri de pântece, sfâșietoare. Malik Șah urlă de durere, tovarășii săi tremură. Mânios, Își azvârle cupa, scuipă ce mai are În gură. S-a frânt În două, măruntaile i se golesc, delirează, Își pierde cunoștința. Împrejur, zeci de curteni, de soldați și de slujitori tremură, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
o oră distanță de locul dramei. Spre ea e dus sultanul, inconștient, dar Încă viu. Se grăbește să Îndepărteze toți curioșii, n-o păstrează alături decât pe Djahane, două-trei apropiate, și un medic al curții care ține mâna lui Malik Șah. — Stăpânul Își va mai veni În simțiri?, Întreabă Chinezoaica. — Pulsul slăbește, Dumnezeu a suflat În lumânare, ea pâlpâie Înainte de a se stinge, n-avem altceva de făcut decât să ne rugăm. Dacă aceasta e voința Preaînaltului, ascultați bine ce am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
mai află printre noi. Mulțumiți-vă să spuneți că se pune Încet pe picioare, că are nevoie de odihnă, că nimeni nu-l poate vedea. Trecătoare și sângeroasă epopee aceea a lui Terken Hatun. Înainte chiar ca inima lui Malik Șah să fi Încetat să mai bată, ea a cerut mâinii sale de apropiați să-i jure credință sultanului Mahmud, În vârstă de patru ani și câteva luni. Apoi i-a trimis un mesager califului, anunțându-i moartea soțului ei și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
se va mai pune În discuție ideea de a-l sâcâi pe Cârmuitorul Dreptcredincioșilor În propria-i capitală, iar numele acestuia avea să fie proslăvit În predicile din toate moscheile imperiului. Atunci când curtea sultanului a luat drumul spre Isfahan, Malik Șah e mort de câteva zile, dar Chinezoaica tot le mai ascunde oștenilor vestea. Cadavrul e lungit Într-un car mare, tras de șase cai și acoperit cu un coviltir. Dar mașinația nu poate dura la nesfârșit, un trup neînsuflețit care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
coviltir. Dar mașinația nu poate dura la nesfârșit, un trup neînsuflețit care n-a fost Îmbălsămat nu poate rămâne printre vii fără ca mirosul să nu-i trădeze existența. Terken hotărăște atunci să scape de el. Așa se face că Malik Șah, „sultanul venerat, marele Șahinșah, regele Răsăritului și Apusului, stâlpul Islamului și al musulmanilor, mândria lumii și a credinței, părintele cuceririlor, sprijinul neclintit al califului lui Dumnezeu”, a fost Îngropat noaptea, În mare grabă, la margine de drum, Într-un loc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
avea să fie aproape uitat, nu va fi amintit decât ca „fiu al Chinezoaicei”. Împotriva sultanei se ridică, totuși, ofițerii din Nizamiya. Pe lista lor de condamnați, Terken Hatun se află pe cea de-a doua poziție, imediat după Malik Șah. Fiului celui mai mare al acestuia din urmă, Barkyaruk, În vârstă de unsprezece ani, Îi declară sprijinul lor. Îl Înconjoară, Îl sfătuiesc și Îl conduc În luptă. Primele confruntări se Întorc În avantajul lor, sultana trebuie să se retragă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
nu i-aș mai fi slujit nici pe fiii, nici pe succesorii săi, și aș fi părăsit pentru totdeauna meșteșugul săbiei. Împrejurările morții sale m-au silit să-l ajut pentru ultima oară. Am fost părtaș la moartea lui Malik Șah, și nu-mi pare rău: Își trădase tutorele, părintele, pe omul care-l ridicase pe culmi; merita, așadar, să moară. A trebuit să-l ucid, dar n-am devenit din această cauză un ucigaș. N-am vărsat niciodată sângele unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
construcții navale Înființată de tatăl meu. Rochefort se lansă Într-o pledoarie stufoasă, În care se amestecau Scrisorile persane ale lui Montesquieu și a sa celebră frază „Cum poți fi oare persan?”, peripețiile aventurierei Marie Petit, care fusese primită de Șahul Persiei dându-se drept ambasadoarea lui Ludovic al XIV-lea, istoria acelui văr al lui Jean-Jacques Rousseau care-și sfârșise zilele ca ceasornicar la Isfahan. Iar eu nu-l ascultam decât pe jumătate. Preferam să-l studiez, capul voluminos, exagerat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-mi Îndoieli. Așteptam să mă convingă. Rochefort continuă: — Am avut norocul să Întâlnesc un personaj extraordinar, una din acele ființe care străbat istoria cu voința de a-și lăsa amprenta asupra generațiilor viitoare. Sultanul Turciei Îl respectă și Îl curtează, Șahul Persiei tremură la simpla menționare a numelui său. Descendent din Mahomed, a fost, cu toate acestea, izgonit din Constantinopole pentru faptul de a fi spus, Într-o conferință publică, În prezența celor mai Înalți prelați, că meseria de filozof este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
ce poseda prietenul meu a fost ars, distrus sau risipit. — Chiar și Manuscrisul lui Khayyam? Drept unic răspuns, Rochefort mă răsplăti cu o strâmbătură puțin Încurajatoare. Înainte de a se lansa Într-o explicație pătimașă, legată Îndeaproape de notele sale: — Când șahul a venit În Europa să asiste la Expoziția Universală din 1889, Îi propuse lui Djamaledin să se Întoarcă În Persia „În loc să-și petreacă restul vieții În mijlocul necredincioșilor”, dându-i de Înțeles că l-ar numi Într-o funcție Înaltă. Exilatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
și pe acela de a administra sistemul bancar; austriecii puseseră, la rândul lor, mâna pe poștă. Cerându-i monarhului să pună capăt absolutismului regal și concesiunilor străine, Djamaledin era convins că va Întâmpina un refuz. Or, spre marea sa surpriză, șahul Îi acceptă toate condițiile și promise să se dedice modernizării țării. Djamaledin merse, așadar, să se instaleze În Persia, În anturajul suveranului care, la Început, Îi arătă toată considerația, mergând până la a-l prezenta, cu mare pompă, femeilor din haremul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
să se instaleze În Persia, În anturajul suveranului care, la Început, Îi arătă toată considerația, mergând până la a-l prezenta, cu mare pompă, femeilor din haremul său. Dar reformele Întârziau să apară. O Constituție? Conducătorii religioși l-au convins pe Șah că aceasta ar fi contrară Legii lui Dumnezeu. Alegeri? Curtenii l-au avertizat că, dacă ar accepta să-și pună În discuție autoritatea, ar sfârși ca Ludovic al XVI-lea. Concesiunile străine? Departe de a le anula pe cele existente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
femeie și o bună parte dintre copii se dedau plăcerii țigării sau narghilelei, acest comerț era dintre cele mai profitabile. Înainte ca vestea acestei ultime cedări să fie anunțată la Teheran, erau distribuite În secret pamflete care-l povățuiau pe șah să revină asupra hotărârii sale. Un exemplar fu lăsat chiar În dormitorul monarhului, care-l bănui pe Djamaledin că este autorul pamfletului. Îngrijorat, reformatorul se decise să intre În stare de răzvrătire pasivă. E un obicei pesan: când o personalitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
le expune propriile-i plângeri. Nimănui nu-i este Îngăduit să treacă de grilaj ca să-i aducă Învinuiri. Lucru pe care Djamaledin, provocând o uriașă reacție a mulțimii. Mii de oameni năvăliră din toate colțurile Persiei ca să-l audă. Sătul, șahul a poruncit să fie alungat. Se spune că a șovăit mult Înainte de a comite mișelia, dar vizirul său, educat, totuși, În Europa, Îl convinse că Djamaledin n-avea dreptul la imunitatea sanctuarului pentru că nu era decât un filozof, un necredincios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
Își croiră drum printre numeroșii vizitatori și puseră mâna pe Djamaledin, pe care-l despuiară de tot ce poseda, Înainte de a-l târî, pe jumătate gol, până la frontieră. În acea zi, În sanctuar, Manuscrisul de la Samarkand dispăru sub cizmele soldaților șahului. Fără să se oprească, Rochefort se ridică, se lipi cu spatele de perete, Își Încrucișă brațele, o postură care-i plăcea. — Djamaledin era În viață, Însă bolnav și mai ales scandalizat că atâția vizitatori, care-l ascultau, totuși, cu entuziasm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]