5,949 matches
-
se știe cauza... Mă privesc în oglindă ca într-un tablou din tinerețe și-mi văd doar inima (chipul, între umbrele ramei). Acolo mi-am așezat viața, în cămăruțe suprapuse, pe diferite dimensiuni, cu toate visele împlinite, colorate în roșu aprins. Le iau la rând ca pe niște păpuși matrioșka și abia la urmă în cea mai îndepărtată și micuță cutie, găsesc un vis neîmplinit... Sunt, așa cum sunt! Haide, să punem steagul alb în fereastră chiar de nu vom fi ca
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
un castron mare, ca un iaz verzui, în care plutesc cozile gogoșarilor, capete de castraveți, gogonele cu burțile sfârtecate. Capetele noastre se aliniază, retezate, în careu, pe masă, printre farfurii și furculițe. Dovleacul răscopt și rumen al Balaurului, cu polii aprinși, sângerii. Efigia prelungă a Regizorului, iarba îngălbenită a bărbii lui mătăsoase. Masca de carton mâncat de molii a Studentului, cu dantura cuneiformă. Marmora lustruită a capului farmacistului stă vizavi de profilul unui șoarece inteligent și neliniștit, privind fix în gura
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se aplecau până la pământ, grele de fructe, nu le culegea nimeni. Cădeau, putrezeau, într-o pădure fără capăt, neschimbată de veacuri. Sute de copaci s-ar ridica în urma pașilor. Înalți, unul lângă altul. Negri, deși, parcă de sticlă. Doar ochiul aprins al ferestrei s-ar mai zări printre ei. Tot mai departe, însă, în atelierul unde se împotrivea spaimei și disprețului celor ce trăiau vânduți plăcerilor mărunte. Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
planșei, Consuela zisă Lala nici nu lucrează la planșetă, doar la birou, dar Lala e și ea în concediu, și Mina aromata lipsește, păcat, ba nu, Mina s-a întors de la mare, fierbinte, tuciurie, părul mai creț și negru, ochii aprinși și glasul îngroșat, dar Ortansa n-o prea ascultă și n-o privește, se uită în altă parte, adică într-o unică direcție, își are clientul pe care nu-l scapă din vedere și comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
trei de ghiulele atârnă peste marginea planșetelor. Cinci dulapuri, opt birouri, șase planșete, patru calorifere. Alte opt birouri și patru planșete pe mijloc, două pupitre la ușă. Două cuiere, două telefoane. Două, cinci, șapte, opt tranzistoare. Două, opt, zece țigări aprinse, o pipă, doi ochelariști. Telefonul sună fără întrerupere, fumul se ridică în straturi groase, până la planșeu. Zumzetul vocilor, telefoanele, tranzistoarele, forfota și micile trofee... exiști, în rânduri, între ceilalți, în clipa care ne îngăduie laolaltă. Se trezește într-una din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fi și la sfîrșitul veacului. 41. Fiul omului va trimite pe Îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile, care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvîrșesc fărădelegea, 42. și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plînsul și scrîșnirea dinților. 43. Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă. 44. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
aleg în vase ce este bun, și aruncă afară ce este rău. 49. Tot așa va fi și la sfîrșitul veacului. Îngerii vor ieși, vor despărți pe cei răi din mijlocul celor buni, 50. și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo vor fi plînsul și scrîșnirea dinților." 51. "Ați înțeles voi toate aceste lucruri?" i-a întrebat Isus. "Da, Doamne", I-au răspuns ei. 52. Și El le-a zis: "De aceea, orice cărturar care a învățat ce trebuie despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
picioare. Recunoscu pe Apostol, dar spaima îi rămase în inimă și-l făcu să-l întîmpine pe ungurește: ― Bine-ai venit la noi, domnule ofițer. Bologa era atât de mișcat, că nici nu observă atunci vorba ungurească. Fața lui părea aprinsă și buzele învinețite îi tremurau într-un surâs nervos. Vorbind, îi clănțăneau dinții și glasul lui avea o asprime aproape răgușită: ― Părinte Constantine... am venit la tine... să mă spovedesc. Când își auzi glasul, i se păru străin și, instinctiv
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot pe ungurește, în vreme ce ofițerul, la spatele ei, duse mâna la cozoroc, zâmbind jenat. Peste câteva clipe Marta ajunse în fața lui Apostol. Purta o bluză albă dantelată și o pălărie mică, de sub care se zbârleau cârlionții castanii. Îi erau obrajii aprinși, și în ochii de veveriță scânteia o veselie nestăpânită. ― Rodovica a umplut orașul c-ai sosit azi-noapte, ciripi ea, apropiindu-se. Te-am așteptat să vii, dar am pierdut răbdarea și iată-mă! Vorbea tot ungurește și cu atâta plăcere
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pentru că înainte de a face un pas, judec... Eu niciodată, mai ales dacă aș fi ofițer în armată, n-aș rupe logodna cu o fată numai fiindcă a vorbit ungurește, Apostole! ― Nu? făcu iar Bologa, cu buzele albe și cu ochii aprinși, parc-ar fi avut friguri. ― Nu! reluă Pălăgieșu energic, sculîndu-se în picioare ca să-l domine pe deplin. De aceea ești dator să dregi ce-ai stricat prin nesocotință! Suntem prieteni și te sfătuiesc prietenește să... Notarul se dădu în dosul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
palme, când mustrări, când laude... Apostol ocoli masa, apropiindu-se de Pălăgieșu, palid la față ca un cadavru, dar cu privirile ca două pumnale. Își mușcă buzele, învinețindu-și-le și murmură foarte înăbușit, parcă și-ar fi stăvilit respirația aprinsă: ― Tu?... Tu?... Ajunse lângă notar, la doi pași. Apoi, cu o iuțeală fulgerătoare, îi repezi un pumn îngrozitor în gură, șoptind ca ieșit din minți: ― Tu?... Tu?... Mișelule!... Mișe... Notarul se clătină ca și cum I-ar fi trăsnit din senin. Lovitura
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot te-am văzut adineaori, din cancelarie... Veneai de undeva și erai mânioasă, și-ți ședea bine... Ilona trecuse, fără a mai scoate un cuvânt, iuțindu-și mersul și dispărând degrabă, în vreme ce Bologa, întorcîndu-se pe loc, o urmărea cu ochii aprinși. Apoi, de după cotitura care înghițise pe Ilona se auzi huruit de roți grele și în curând se ivi o căruță încărcată zdravăn cu lăzi de muniții. Apostol tocmai voia să-și urmeze calea, când, lângă vizitiu, recunoscu pe locotenentul de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dumnezeu. Ș-apoi Dumnezeu e mai aproape de omul simplu, care trăiește afară, în vârtejul vieții... Mult mai aproape!... Credința fuge de cărți și nu poate sălășlui statornic decât în sufletele care o doresc cu înflăcărare! Apostol Bologa îngînă cu obrajii aprinși: ― Părinte, simt cuvintele tale în inima mea... le simt, părinte! Preotul clătină din cap și zise tot zîmbind: ― Dintre toți oameniii, filozofii simt cel mai anevoie adevărul dumnezeiesc, pentru că ei caută cu mintea cea slabă pământească pe Dumnezeu, și nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
care așteaptă, tremurând la porțile cerului, glasul izbăvirii. Printre țăranii ce se înghesuiau în jurul preotului, Apostol Bologa văzu și mulți soldați, cu fețele transfigurate de evlavie, bolborosind rugăciuni fierbinți. Dar mai ales se miră, zărind, la o parte, cu lumânărica aprinsă, pe sergentul ungur de la cancelaria lui. Apoi începu slujba. Preotul Boteanu cânta blând, cu glas subțire, cu ochii închiși sau ridicați spre înălțimile cerești. Lumina juca pe fața lui slabă, dîndu-i înfățișarea unui sfânt dintr-o icoană veche. Împrejurul lui
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Aghiotantul îl întîmpină nerăbdător: ― Ai venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelența a întrebat de trei ori de tine... Dispăru, mititel, pe ușă și, peste trei secunde, îl introduse în biroul generalului, cu perdelele lăsate și lampa, în tavan, aprinsă. Generalul Karg se plimba mulțumit, cu mâinile la spate, cu o țigară de foi între dinți, slobozind rotocoale albastre. Avea fața cam buhăită, ca după un somn lung, cu visuri plăcute. Aghiotantul se strecură la masa de scris și începu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în ochii lui Boteanu și apoi spre pretorul din coridor. ― Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispărând imediat. Apostol se îndreptă spre ușă, trecu pragul și, în capul treptelor, se opri uluit. Ograda era plină de soldați cu făclii aprinse, cu căști lucitoare ca la o retragere cu torțe în ajunul unei sărbători mari. Flăcările sfârâiau aspru, cu lumini roșcate, cu nourași de fum necăcios. Casa cu birourile diviziei își însemna conturile în coasta dealului din spate peste care vârfurile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tainică la care s-a săvậrșit misterul se refuză însăși amintirii.... Timpul și locul sunt de altfel fără nici o însemnătate, esențială rămậnậnd doar clipa în care tu, întristatul meu contemplator, vei fi simțit trupul meu fremătậnd de doruri, de dorințe aprinse, de patimi efemere... sậnii mei încremeniseră sub privirile ochilor tăi, sfințiți de văpaie, aurul părului torențial îmi ajungea pậnă la coapse, iar parfumul trupului tậnăr sugera toată gingășia naturii feminine... Învățasem destul de bine limbajul extatic al ochilor tăi negri, fulgere
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
la nunta mea. Cu haltă În cârciumă, cine mai e ca voi, la glume proaste nu vă Întrece nimeni! Mă luase cu rău pe la stomac, mă strângea papionu`, poate de la fumul din biserică mi se trăgea, erau prea multe lumânări aprinse. Da` aveam Și emoții, că nu Știam dacă vine lumea la nuntă. Nunta e loterie, după cum Știți Și voi... Te trezești cu mesele goale, de plângi la tortu` miresei, iar la luatul voalului chemi smurdul. Înainte mai era cum mai
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
acu` e nașpa situația, am auzit că vrea al lu` Mitică să se Însoare, cu aia mică Și fâșneață, fata lu` Smarandache, ăla de-a fost pompier Și era să-Și dea foc la casă când a adormit cu țigara aprinsă, cică la restaurant iau ăia pielea de pe tine. Tot Boc e de vină. Plus Băsescu, Sandule, că tu i-ai adus pe capul nostru, votul tău ne-a pus capacul... Ne scot ăștia ai tăi Și din cârciumi, că-mi
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
s-ascult pe gânduri, și să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud. Orlogiul să sune - un greer amorțit - Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur și sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă. Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă. Din el o aud astfel cum voiu să o aud Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Și mîndru-acest
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
candelă a vieții, de cer steaua depinde Și îmblă scriind soartea a omului născut. Când moare a lui suflet aripele și-a-ntins Și renturnînd în ceruri pe drum steaua a stins. Dar ce e acea steauă? E-o candelă aprinsă, De-a cerului mari valuri e dusă pe-al ei drum? E-o pară aurită de-a firii pom suspinsă Ce cade scuturată de-a morții lung samum? Și dacă e o lume puternică, întinsă, De viața mea-i legată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea pală i-o mîngîie-n dor. E beat de a visului lungă magie, În brațe-i pe înger mai tare-a cuprins Și umbra surâde, cu-aripa-l mângâie Și gura-și apleacă în dulce beție, I-apasă pe buze-i sărutu-i aprins. "Vezi tu, zice umbra, pe-a hăului vale: Pământul cu munți-i ce fumegă stins, Cu mări adormite ce murmură-n jale; Dorm populii, țări și cetățile sale. De-asupră-ți oceanul de stele întins. "Pămîntul departe-ntr-un punct s-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bine nici odată el n-ar fi fost pe lume Și-n loc să moară astăzi, mai bine murea ieri. {EminescuOpIV 263} M-AI CHINUIT ATÎTA CU VORBE DE IUBIRE M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire, Cu sărutări aprinse și cu îmbrățoșări! Știai c-o măestrie ce nu am cunoscut-o Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezești. Demonic-dureroasă era acea simțire - Dureri iar nu plăcere a tale sărutări... Și pîn-acum îmi pare că tu ești
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iar la palatu-i Vine degrab deși de urât fugise de dânsul. Mai îndemînă de loc nu se simte aici ori aiurea. 20Vezi-l mânând telegarii; la țară aleargă c-o grabă, {EminescuOpIV 341} Parcă gonește cu zor să stingă vr-o casă aprinsă, Dar abia dă de pragul vilei de țară și cască. Greu se-ntinde pe somn, ori caută alte petreceri, Ori dorit de oraș, se-ntoarce să-l treere iarăși. Horațiu Pietre scumpe, marmură, fildeș, icoane și statui, Bani, veșminte văpsite
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
odată, căci sufletul abia li ajunge ca să-și poarte insensibila viață prin lume. {EminescuOpIV 462} Zeea morții, al mormintelor amin - zeea pământurilor și a stelelor stinse, zeea neființei - sau a ființei fără cunoștință. Zeea Viața: Albă și zâmbitoare - zeea stelelor aprinse a pământurilor impopulate - a valurilor proaspete* și repezi - a munților plini de turme, păstori și cântece. Zeea nimic. Zeea pustiurilor fără adânc și fără înnălțime, fără lumină. Când a născut Dumnezeu cântecul vânturilor, gândirea stâncilor, ca omul ce va privi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]