4,015 matches
-
și l-am lăsat pe domnul Sing să se țină de vas. — Hai să vedem ce-avem aici, i-am spus. Mi-a dat banii și m-am dus cu ei la timonă, lîngă Eddy, ca să-i văd la lumina becului. I-am cercetat atent. Îmi păreau În regulă, așa că am stins lumina. Eddy tremura. — Toarnă-ți tu de băut, i-am spus. L-am urmărit cum se-ntinde după sticlă și o dă peste cap. M-am dus Înapoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Vorbesc serios, sincer. — Eu zic că-i mai bine să mergem, Îi spuse Helena lui Roger. N-aș vrea să mă pierzi așa de curînd. În căsuță erau un pat dublu, o masă acoperită cu mușama, două scaune și un bec ce atîrna din tavan. Mai erau dușul, toaleta și chiuveta cu o oglindă deasupra. Prosoapele curate erau agățate de un rastel lîngă chiuvetă și Într-un colț era fixat un stîlp pe care erau prinse umerașe. Roger aduse bagajele, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
desfăcută și cutia de carton plină cu sticle de apă White Rock. — Lasă fața asta, spuse ea. Patu-i curat. Sau cearșafurile sînt, mă rog. Roger o Îmbrățișă și o sărută. — Stinge lumina, te rog. Roger Își Întinse mîna și stinse becul. O sărută În Întuneric, frecîndu-și buzele de ale ei, simțindu-le pline fărĂ să le deschidă, simțind-o cum tremură În timp ce o ținea În brațe. O strînse tare și ea-și lăsĂ capul pe spate, ascultă marea și simți răcoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
ar fi, oricum, mai curați. Dar ce tot spun eu?! Cu toată mintea lor, de care fac atâta caz, oamenii n-au reușit nici măcar să-și ascută văzul, să nu mai umble bezmetici noaptea și să nu mai ardă atâtea becuri pe străzi ca să vadă pe unde calcă. Păcat că nu sunt în stare să preia ce e bun de la noi! Ei se laudă că fac „inginerie genetică”, dar eu nu știu la ce e bună, ingineria asta, dacă nu-și
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
care a făcut-o. Noi toți trebuie să ne acceptăm partea noastră din vină. Noi ne putem descurca cu vidul. Îl cunoaștem prea bine ca să ne poată schilodi. Dar e atît de rece. Încălzirea centrală pare să se fi stricat. Becul de semnalizare s-a stins. Carole știa cum s-o repare. Noi, eu, ne gîndim s-o punem de-un foc, dar mi se pare prea mult: să aduc cărbunii, să găsesc chibriturile (există oare un pachet nou?), ațîțarea focului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
asemănari cu zilele acelea... Da’ nu te teme, dragu’ tatii, că aduceri aminti di acolo din Iad sânt destuli. Am mari nirăbdare să-l Întâlnesc pe fratele meu Petrică. ― În clipa asta plecăm, fiindcă sunt gata și Tudorel cu Maria... Becurile din Înaltul stâlpilor de pe marginea Sărăriei slobozeau o lumină firavă. Cei patru, și cu Tudorel cinci, mergeau fără grabă. ― Să știți că noi călcăm acum pe Sărăria Nouă - a ținut să precizeze Gruia, mai mult pentru tata Toader, care era
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a culturii naționale, "Univers". Băgați-i sub braț Coloana Infinitului, poate ne scapă și de aia. Trebuie să vă meritați (re)numele de gropar al vieții culturale românești. Ați jucat Hamlet, de ce n-ați juca și rolul groparului? Explodează un bec. Explodez și eu: Știți ce-a făcut domnul Sergiu Crupenschi după ce s-a văzut patronul "Minervei"? Zice presa că a scos din bancă tot contul editurii și l-a vîrît în contul propriu. Cîștigul e privat, pierderea e națională. Acceptăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
La moartea lui Călinescu, în '65, n-a avut altceva de spus decît că a fost copil din flori, făcut de o spălătoreasă cu "boierul" și că și-a modificat actul de naștere. L-a ars (știa ilegalistul) la un bec, să nu se mai vadă ce scria: "tată necunoscut". Așadar, debutul meu, Șichy. M-am dus la "Iașul". Am învățat, cînd mi s-a respins articolul despre Iorga, că trebuie făcute compromisuri de tip dogmatic ca să intri la tipar. Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ascultăm pe Dragoș cum ne spune povestea cu monștrii pe care i-a găsit în cameră. Am văzut în cameră un monstru în formă de hartă! Și un monstru în formă de... jeleu. Hi-hi-hi!... Și un monstru în formă de bec, și un monstru în formă de balon. Și ce făceau toți monștrii ăștia în camera noastră? Mă urmăreau, voiau să mă fure pe mine! Și tu - te-ai luptat cu ei sau ai fugit? Nu am fugit. Stăteam în patul
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
în camera noastră? Mă urmăreau, voiau să mă fure pe mine! Și tu - te-ai luptat cu ei sau ai fugit? Nu am fugit. Stăteam în patul tău și pe urmă am fugit! Așa... Și a venit monstrul ca un bec la tine? Da! Și am stat pe pat și n-am fugit! Și a venit monstrul ca o minge și ția facut Pomp-Pomp? A venit monstrul în formă de balon... ȘI M-A PRINS!... M-A PRIIINS! Și unde te-
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
au pierdut energia și bucuria, pentru că nu mai aveau culoarea portocalie. Până și portocalele din piață și de la magazine, nu mai erau cumpărate de nimeni, că păreau ca și cum ar fi fost bolnave. Tot orașul deveni trist și așa rece, numai becurile luminau vesele, ziua și noaptea pe stradă, cu lumina lor portocalie... Că acuma nu mai aveau culoarea albă, ci portocalie, pe care o furaseră. Dar ziua no vedea nimeni, lumina asta, din cauza luminii puternice galbene a Soarelui, iar noaptea îi
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
ziua no vedea nimeni, lumina asta, din cauza luminii puternice galbene a Soarelui, iar noaptea îi înveselea numai pe câini. Câinii bagabonzi care n-aveau somn ieșeau la plimbare și citeau cu nasul ce au scris alți câini pe stâlpii cu becuri. Și când nimeni nu mai credea că se poate face ceva pentru a lua înapoi culoarea portocalie, iată că un copil din Cartierul Alexandru-cel-Bun, Dragoș se chema el, veni cu o idee. El le spuse stâlpilor cu becuri de pe stradă
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
stâlpii cu becuri. Și când nimeni nu mai credea că se poate face ceva pentru a lua înapoi culoarea portocalie, iată că un copil din Cartierul Alexandru-cel-Bun, Dragoș se chema el, veni cu o idee. El le spuse stâlpilor cu becuri de pe stradă, să împartă culoarea portocalie pe care o luaseră, cu oamenii și astfel toată lumea va fi mulțumită. Și iată cum se gândi el, care a fost planul lui: În timpul zilei, când stâlpii cu lumină nu aveau nimic de
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
nu aveau nimic de făcut, aceștia să dea înapoi culoarea portocalie la oameni, ca să se bucure și ei, ca înainte. Seara însă, când se știe că se lasă întunericul și oamenii se duc în casă ca să se culce, iar becurile de pe stradă își încep treaba lor, ele puteau să ia culoarea portocalie înapoi de la oameni. Așa puteau și ele să fie vesele toată noaptea. Și a doua zi, la fel, așa încât și oamenii și stâlpii cu neoane de pe stradă să
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
lumina. Sau, mai bine zis, se strădui să aprindă lumina, fiindcă drumul parcurs de degetul arătător i se păru foarte lung, aproape nesfârșit, comutatorul opuse rezistență, inițial, încercă să facă față asediului, apoi capitulă... Câțiva metri pătrați, luminați de un bec chior, rafturi cu detergenți, uite și mopul Luciei, odată am vrut să-l rup pe spinarea ei, dar nu mai știu de ce, totuși, eram foarte nervos, niște adidași jerpeliți care au prins perioada în care tu, scriitor ratat, vroiai să
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
din pieptul meu să mai izbucnească o dată răcnete de bucurie, de izbândă. Sunt fericită pentru că viața mi-a zâmbit a doua oară. Prima a fost aceea cu Șerban, iar acum am simțit o fericire asemănătoare sublimă. Semiîntunericul... gheața lucie... luminile becurilor... 18 decembrie 1959 (vineri) A Început să-mi iasă axelul. Sunt În culmea fericirii. La școală nu m-am dus și au dat extemporal la geografie. Nu-i nimic... Ce bine-mi pare că merge bine patinajul!!! 25, 26 decembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sufletele ca o pâclă năbușitoare. Cine știe? 5 Grigore Iuga se perpelea în pat fără somn. Răsfoise gazetele de seară și nu reținuse nimic. Gândurile îi rătăceau tulburi, neostoite, răscolind amintiri, amărăciuni, planuri, speranțe și izgonind mereu liniștea sufletului. Stinsese becul de pe noptieră de câteva ori și tot de atâtea ori îl reaprinsese, ba să refacă un calcul salvator, ba să controleze un preț al zilei, ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
destrămat speranțele. Dacă a consimțit el ca Nadina lui să plece singură în străinătate a doua oară! Și, în trei luni, de când e dusă, a primit de la ea exact trei scrisori și în toate trei îi cerea numai bani... Cu becul electric aprins pe noptieră, Grigore privea umbrele imobile ce împestrițau odaia ca niște amintiri împietrite. Din când în când, cu coada ochiului, se uita la Nadina, care surâdea în ramă, încîntată de ea însăși. ― Câte ceasuri să fie?... Două! murmură
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
urmele dansatoarei, făcând loc unui pianist care preludează somnolent și nonșalant, pregătind intrarea unui șansonetist francez, drăguț, elegant și foarte răsfățat, primit cu ovații frenetice de publicul cunoscător. Cântărețul surâde galant în dreapta și în stânga, lumina se stinge, rămân numai câteva becuri albastre ― e romanța reveriei. Urmează altele, fiecare cu lumina ei. Apoi un chelner îi oferă o chitară, lăsată pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
altele, de frica buldozerelor. Vara se scoteau câteva mese și scaune de nuiele, pe trotuar. În rest, bodega avea o cameră măricică, cu linoleum pe jos și o tejghea înaltă, proptită de peretele din spate. Singura lumină venea de la un bec agățat de tavan cu două fire împletite și atârnând atât de jos, încât cei mai înalți trebuiau să se aplece, să nu-l ia în frunte. Orice mișcare a celor de la mese se proiecta pe pereți, ca o perdea întunecată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
decât cenușiu. Iar albul cel mai îndrăzneț era un fel de gălbui, ca un gălbenuș de ou care picură. Singurul mod de a vedea negrul ar fi fost bezna, dar în celulele noastre nu era niciodată întuneric. Ardea permanent un bec chior, destul cât să-ți dai seama, când te trezeai noaptea, unde te afli și destul ca aceia care se uitau prin vizor să vadă ce se întâmplă. Și destul ca să știi că nu ai dreptul să te simți singur
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
unde sta, îi spuse fata. Uite la ce m-am gândit. Poți sta aici cât vrei. Eu am apartamentul de la parter, n-o să te deranjeze nimeni. Doar că trebuie să aducem un pat, n-o să poți dormi în fotoliu. Și becurile candelabrului trebuie puse la loc, n-o să-ți ajungă numai veioza. Nu trebuie să faci asta, poți închiria cuiva. N-am bani să-ți plătesc... — Nu-i mare lucru. Și, pe urmă, n-aș suporta ideea ca un străin să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
iei în brațe un tramvai. Se aplecă și-l bătu pe Coltuc pe umăr : Așa că bucură- te, nu-i e nimănui milă de tine. Cerșetoria e o afacere. Ei ne dau bani sau te miri ce, am primit odată un bec de lanternă, iar noi le dăm, la schimb, liniște. — Cum se cumpărau, pe vremuri, indulgențele, încheie Fane Chioru. Ologu încuviință, deși nu știa prea bine ce-s alea. — Eu tot zic că nu voiau să pună mâna pe noi, reluă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe lângă ziduri. Făcu două salturi ce se dovediră prea puțin inspirate, căci scândura pe care nimeri împroșcă în cele patru zări stropi de noroi amestecat cu var. Holul avea o lumină bolnăvicioasă, ce mirosea a ou clocit, venind dintr-un bec chior, atârnat de două fire verzi, împletite. Duhoarea se îngălbenea pe măsură ce te apropiai de casa scărilor ; undeva, în subsol, vremurile vechi putrezeau în stive amestecate, de cartofi și de morcovi, pe care nimeni nu le mai răscolea, să le aerisească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
niciodată. Nu avea în casă nimic care să merite furat. Condiția libertății absolute. Ba nu, uite niște votcă pe un fund de sticlă. Măsură din cinci pași garsoniera și se aplecă pe fereastră. Întunericul creștea, parcă, din smârcurile de pe stradă, becurile chioare abia dacă izbuteau să lumineze ferestrele, cum nu sufla nici vântul, întunericul și lumina se țineau deoparte, fiecare cu un sentiment de nemulțumire. Aici era cartierul Bahne, nu se știe cine și de ce îi dăduse numele ăsta. Blocurile nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]