4,944 matches
-
gârlă unde se scaldă numeroase rațe și gâște, măcăind vesele, dincolo de care se zărește intrarea în sat. Ajung din urmă un car încărcat cu fân, mânat de un țăran desculț. Ițarii albi, suflecați, descoperă picioarele păroase. De sub pălăria ponosită pletele blonde îi cad în șuvițe dezordonate pe umeri. Osiile roților scârțâie sub greutate, în timp ce boii înaintează greoi prin colbul fierbinte. În depărtare, cântecul subțire și prelung al unui cocoș taie zăpușeala atotstăpânitoare, anunțând amiaza. Ziua buna, nea Aurele! Să trăiești, Dumitre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
masa din lemn de alături. Fiind cu spatele nu vede grupul care se apropie. De abia când sunt foarte aproape, sanitarul întoarce capul și când dă cu ochii de ei, strigă cu glas repezit: Duduia Camelia! Imediat, o infirmieră înaltă, blondă, iese dintr-un cort apropiat. Fără nici un cuvânt dispare după pânza groasă ce ține loc de ușă ca să apară aproape imediat în tovărășia a doi brancardieri ce poartă o targă. Un bărbat cu păr grizonat, adus de spate, cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dintre ei, mai închis la culoare, tipul hispanicului în vinele căruia se pompase cu foarte multă vreme în urmă sânge anglo-saxon, îl măsoară fără să-și ascundă curiozitatea în timp ce se leagănă pe picioarele din spate ale scaunului. Celălalt, cu părul blond tăiat scurt, conform tunsorii regulamentare de recrut, își face de lucru cu o țigară scoasă dintr-unul din nenumăratele buzunare ale salopetei de zbor. Amândoi arborează zâmbete reținute. Lângă ei, pe o masă pătrată, obișnuită, acoperită cu un ștergar alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
dispoziție doar cinci zile, apoi pleacă din nou pe front. Duminică se căsătoresc. Fac o mică petrecere la Sinaia, la casa de vacanță a Marineștilor. Crezi că poți veni? Da, în mod normal nu cred că poate interveni ceva. Ofițerul blond și perechea lui piruetează elegant pe parchetul ceruit în ritmul unui melancolic tangou argentinian. Fata, cu ochii voalați și capul lipit de umărul tânărului, îl strânge de parcă se teme să nu-l piardă. Odată melodia terminată se îndreaptă către masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe spate uns cu briantină, fixează îndrăzneț cu cicoarea ochilor perechile aflate pe ring. Genul de privire care face femeile să-și aerisească plămânii cu oftaturi și pune pioneze în nervii bărbaților. Printre numeroșii dansatori, o fetiță în rochiță bleu, blondă, cu năsuc în vânt, încearcă foarte serioasă să țină ritmul cu un băiețel pe a cărui vestă roșie se văd urme din frișca tortului și al cărui cap de abia ajunge la umărul ei. Așezați comod pe canapele sau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mereu le spuneau cei din din Hitlerjugend 111. Uitase repede frazeologia sforăitoare a Partidului după chiar primele luni, când realizase că și cei de dincolo sunt tot oameni, poate la fel de arieni ca și el. În Rusia întâlnise destui slavi înalți, blonzi și cu ochi albaștri. După terminarea cursurilor, aflase că instructorul lui s-a sinucis, trăgându-și un glonț în cap. Atunci îl considerase slab, nedemn de statutul unui războinic național-socialist, dar acum înțelege foarte bine gestul. Este și asta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
exact în inimă. Zvâcnește din șolduri și lovește puternic cu pumnul bărbia lui Darie. Cu un geamăt slab, acesta cade pe spate. Rămâne fără cască și Wilhelm, cu ochii injectați de efort, vede un cap adolescentin acoperit cu păr scurt, blond cenușiu. Se aruncă asupra armei aflată în apropiere, dar un braț puternic îi cuprinde gâtul într-o strânsoare de clește. Plămânii lui urlă după aer. Prinde în ultimul moment încheietura mânii înarmate a adversarului. Cu un efort considerabil se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Suflețel? îi aruncă Mâțu în treacăt. Măcar ai după ce? Cam subțire...dar ce să faci? Ridică din umeri, zâmbind timid: Asta e. Poate mâine va fi mai bine. Cu ochii nevinovați, tenul de fetiță acoperit cu pistrui nostimi și părul blond cârlionțat, pare mai degrabă un înger la Poarta Raiului, în nici într-un caz soldat. Un băiat bun, vesel și foarte mărinimos, poreclit "Suflețel". Mic și firav, vestonul uniformei face cute mari în jurul centurii, iar pantalonii îi vin ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
pe spatele a doi măgari canistrele și bidoanele cu benzină găsite intacte. Karel revine lângă postul de pază și face semn unuia dintre oamenii lui să demonteze mitraliera. Pentru ultima oară mai aruncă o privire în interiorul devastat. Privește către băiatul blond. Nu murise. În timp ce-l privește cu ochi opaci, rănitul murmură încet: Hilfe...hilfe 124... Se apleacă deasupra lui, cu neîncredere totuși, chiar dacă e grav rănit. Cunoaște îndeajuns fanatismul acestor tineri discipoli naziști. Îi desface uniforma cu grijă, mare parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cu numeroase pahare și scrumiere pline. La vederea lui, toate zâmbetele dispar și instinctiv unii încep să-și încheie nasturii vestoanelor, dar misteriosul personaj își continuă drumul, fără să dea nici cea mai mică atenție tânărului locotenent subțire, cu păr blond auriu, care apare grăbit în calea noului sosit. În timp ce își rectifică instinctiv ținuta, fără cusur de altfel, locotenentul gândește în sinea lui că trebuie să dea dreptate telefonului alarmant primit din partea santinelei ce străjuia în ghereta de la intrare. "Exact individul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vopsea verde, scorojită, ceva în cehă. Intră, urmat de Mâțu, în scârțâitul balamalelor uzate. Sprijinit de peretele scorojit, cu arma în brațe, Romulus. La vederea lor, prizonierul, întins până atunci într-un simplu pat de campanie, se ridică calm. Părul blond e în dezordine, deși încercarea nereușită să fie pusă ceva ordine în el este vizibilă, iar fața plină de praf. O bandă de pânză purtată pe după gât, îi susține mână stângă, înfășurată cu un bandaj gros. Domnule locotenent, sunt maiorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
lor, genul acesta de comportament demonstrând nu atât bravura cât inconștiența celui decis să sacrifice totul, inclusiv viața lui, fără cea mai mică remușcare. Neamțul își scoate casca și cu un zâmbet satisfăcut trece podul palmei peste fruntea transpirată. Părul blond este tuns foarte scurt. Fără să piardă timpul își pune din nou casca și curând se pierde în masa compactă a soldaților. Foooc! Instantaneu, toate armele încep să tragă ca turbate. Gloanțele șuieră și apar primele goluri în linia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
simple; cu atît mai puțin să Împărți dreptatea În numele lor. Dar oamenii aceia treceau mai departe prin fața mea, mă priveau cu interes, agățați de mine ca de-o salvare, iar eu gîndeam la plajele dintîi ale lumii. Grefierul, Înalt, tînăr, blond, al cărui nume l-am uitat, intră din nou În biroul meu (era ora unsprezece) anunțîndu-mă că a venit momentul să plecăm. Avocatul aștepta afară, vorbea cu o doamnă. M-am ridicat, mi-am strîns În sertarele biroului mapa, dosarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
postura de ,,mică vedetă" - era un răzvrătit, un excentric, un egoist? Dezvăluiți-ne, vă rog, câteva din amintirile dumneavoastră legate de adolescentul Nichita Stănescu... - Nu, Stănescu Hristea Nichita nu era încă în orașul nostru o vedetă. Era, doar, un copil blond și corpolent, apoi un adolescent blond și frumos ca un zeu nordic, cum am zis odată, apoi un tânăr tot frumos, blond și fermecător, cu două însușiri care ne complexau pe noi, ceilalți: a) avea un succes formidabil în relația
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
răzvrătit, un excentric, un egoist? Dezvăluiți-ne, vă rog, câteva din amintirile dumneavoastră legate de adolescentul Nichita Stănescu... - Nu, Stănescu Hristea Nichita nu era încă în orașul nostru o vedetă. Era, doar, un copil blond și corpolent, apoi un adolescent blond și frumos ca un zeu nordic, cum am zis odată, apoi un tânăr tot frumos, blond și fermecător, cu două însușiri care ne complexau pe noi, ceilalți: a) avea un succes formidabil în relația cu colegele noastre de la Liceul de
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
Nichita Stănescu... - Nu, Stănescu Hristea Nichita nu era încă în orașul nostru o vedetă. Era, doar, un copil blond și corpolent, apoi un adolescent blond și frumos ca un zeu nordic, cum am zis odată, apoi un tânăr tot frumos, blond și fermecător, cu două însușiri care ne complexau pe noi, ceilalți: a) avea un succes formidabil în relația cu colegele noastre de la Liceul de Fete și b) scria versuri bășcălioase, ingenioase (numite mai târziu "argotice"). Mai târziu, când am văzut
Eugen Simion: "Mi-ar plăcea să formez o echipă de 5-6 critici tineri, care să scrie cu regularitate despre literatura română" by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/8336_a_9661]
-
a petrecut ultimii ani de liceu, loc de care și-a legat adolescența). Aici și-a descoperit aplecarea către muzică. Și tot aici a cunoscut-o și pe cea care avea să-i devină soție. Aida Faceți cunoștință cu Fibia: blondă, cu ochi albaștri, ține în mână o partitură cu „Aida“. „Eram tineri, ea studia pianul, iar eu lucram la prima mea muzică de scenă“, își amintește Ovidiu Manole. „Pregăteam spectacolul de sfârșit de an la liceu «Cocoșul negru» de Victor
Agenda2005-49-05-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284464_a_285793]
-
de un universitar, într-o seară, la el în birou... "Nu, dragă, mă confunzi, eu sânt ober chelner la restaurantul "Făgetul", de șapte ani lucrez acolo", și s-a îndepărtat repede, stîrnindu-mi îndoieli. Totuși, nu mă înșelam, avea aceeași mustăcioară blondă și același păr ușor patinat și pieptănat lins. Același glas, dar bineînțeles nu aceeași bună dispoziție jovială de atunci. Mi-a rămas din acele trei luni petrecute la Securitate, pe lângă un sentiment insuportabil de mare neliniște, pe care numai munca
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se joace cu tine... Sărută-l pe tata..." Fetița se relaxă, corpul ei micuț se făcu moale, se aplecă, dar n-o lăsai să mă sărute, o sărutai eu, cu grijă să n-o sperii, o mângâiai pe părul ei blond, îi sărutai mânuțele. Era amețitor cum mă privea, se uita în lături, într-o parte, apoi în cealaltă, apoi iar la mine, calmă, puțin uimită, cu o ezitare a mișcării de întoarcere a gâtului ca și când între timp i-ar fi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
acea clipă, ci un altul, pe care nu vroiam să-l exprim, de recunoștință pentru cea care o făcuse și o învățase în lipsa mea să spună tată, pentru Matilda... "E frumoasă, murmurai mai departe, e atât de frumoasă... Și e blondă..." "N-o să rămână așa, zise Matilda, dar s-ar putea să rămînă..." Dar cu cine seamănă, fiindcă nu seamănă nici cu tine, nici cu mine."" Nu știu, zise Matilda, încă nu se știe, cu toate că unii copii se desvăluiesc din primele
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
visează și ea și vi le transmite prin sufletul ei? Sau poate ale tatei, prin ceea ce ai tu de la mine? Sau de undeva din îndepărtări imemoriale?), tot așa, la aproape patru ani aveți rele presentimente? O mângâiai pe părul ei blond; și aceeași pace, ca în ziua când venisem de la ocnă și care apărea dc-atunci totdeauna când o luam în brațe, coborî peste sufletul meu și îl încălzi ca o flacără dulce. Da, gândii mai departe, fetița mea, ai ghicit, nu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
acum nu mai e, s-a îngrășat și a chelit, nu mai dai pe el nici o ceapă degerată) suplu, costum negru cu batistă în buzunarul din stânga, care ieșea ușor afară, așa discret, cu vârful ei triunghiular, cravată în culori, și blond cum era, și cu ochii albaștri, ziceai că e actoru-ăla Rudolf Valentino, și cum sta cu țigarea în colțul gurii! Și în fața lui, cu o blană pe umeri dar cu coatele goale și cu jumătate din sâni desgoliți, o domnișoară
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
scosei așa-zișii pantaloni ai pijamalei, din care ea își trase picioarele, sprijinindu-se cu o mână de umărul meu, apoi o îmbrăcai cu o rochiță albă cu buline albastre care îmi plăcea mie și în care părul ei încă blond se încurcă și i se încurcară și brațele încercînd să nimerească singură mânecile (nimerea pe alături și nu-și corecta mișcarea până nu vedea că brațul îi ieșea tot gol prin aer și ni se amestecau la amândoi mâinile din pricina
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o mângâie. Egoismul ei în moarte nu se zdruncina nici la vederea unei inocente fetițe, propria ei nepoată. Totuși spuse ceva, o constatare: S-a făcut bălană! Știam că e brunetă!" Era tocmai pe dos. Silvia nu fusese brunetă, ci blondă, și acum era șatenă. "Silvia, zisei, sărut-o pe bunica." Dar copiii simt când nu sânt iubiți și fetița nu se mișcă. "Bunica, Silvia, apropie-te", insistai. Dar mama ne întoarse spatele și fetița ieși afară înaintea mea și, când
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Dar și dacă... Hai noroc... Ce faci tu acolo, dragă, te-ai dus cu mâna goală să bei vinul oamenilor... Tânăra nevastă se apropie cu două sticle în mână și parcă tot grupul nostru se lumină de prezența ei... Era blondă, plină de viață și de față cu noi zbanghiul o luă în brațe, o trase lângă el și îi lipi capul de obrazul lui atât de strâns și rămase astfel recules atât de multă vreme și nemișcat, încît bunicul continuă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]