5,189 matches
-
între omul din India și decanul ziaristicei liberale este că acel om era statornic în vederea lui pe când "Romînul" își schimbă ochii după împrejurări și are vedenii înfricoșate și apocaliptice atunci când frații căuzași au numai rolul ingrat de-a striga prin cafenele; și perspective trandafirii atunci când aciiași frați ajung să puie țara la cale. Știți ce era odată monopolul tutunurilor - când erau conservatorii la putere - în ochii ziarelor liberale și ai tovărășiei de la Mazar Pașa? "Romînul" singur mărturisește tonul ce-l creaseră
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
de la trei până spre zece, șaisprezece... Poetul, un ins înalt ca o prăjină, semănând cu o barză, bucureștean, avea parcă tot timpul un surâs sarcastic pe buze, dar un sarcasm bonom sau mai bine zis boem, ca și când nu putea uita cafenelele și viața literară din care fusese smuls fiindcă fusese prieten cu doi critici țărăniști care îl cultivau. "Aiurea! îmi spuse el, ei sânt liberi și pe mine m-au închis. Fiindcă eu, ca un prost, am preluat bancurile lor; le-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Pentru mine, traseul părea mai simplu. Odată ajuns la porțile mausoleului, mă simțeam calm, deștept și ignorat. Combinația dădea întotdeauna roade: mergeam la ore motivat ca un ștrudel. Puteam oricând să fac stânga-mprejur și să mă opresc într-o cafenea, scutindu-mă de urcatul scărilor. Și totuși, intram conștiincios, cu o bucurie (amestecată cu puțină mândrie) pe care, după atâția ani, nici eu nu mi-o puteam explica și pe care o păstram bine ascunsă în sertarele minții. De cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
proptea acolo paharul de plastic plin cu cafea. Bineînțeles că unitatea se închidea brusc, storcindu-i păhărelul și împroșcând cafeaua jur-împrejur. Mi-am amestecat și eu o cafeluță, slabă, fără cofeină, de amator. Cafea bună, în orașul ăsta fără terase și cafenele, se făcea doar la „Caffé Latte“, pe Schitu Măgureanu. Nu găseai niciodată loc, trebuia să te strecori printre Audi și BMW-uri parcate la bordură, de la A6 și 525 în sus. Spațiul arăta auster, perete lângă perete, lumea nu venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-ul. Duminica, îi găseai acolo, cu miile, recuperând tot ce nu apucaseră să termine în timpul săptămânii: vorbeau, mâncau, citeau ziare, mergeau la film, își făceau cumpărărturile. Se adunau fericiți, ca într-un garaj imens. Mall-ul avea de toate, de la cafenele la florării, și de la magazine de mobilă la locuri de joacă pentru copii. Veneai ca-n parc, cu toată familia. Din cofetărie, dădeai la coafor și de la restaurant, plonjai în sala de cinema. Simțeai că trăiești cu-adevărat, că Mall
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și rafinat; n-ai fi zis că ne bătea gândul să fugim din țară. Lumea ne invidia, credea că nu facem nimic de dimineață până seara și, pe deasupra, mai învârtim și milioane. Îi păcălisem pe toți: când ne duceam la cafenea, parcam mașina departe, pe străduțele laterale, să n-o observe careva. În București, dacă te îmbraci elegant și mergi două zile la rând în aceeași cafenea, zic oamenii că faci afaceri sau ai câștigat la Loto. Luam latte machiato cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și, pe deasupra, mai învârtim și milioane. Îi păcălisem pe toți: când ne duceam la cafenea, parcam mașina departe, pe străduțele laterale, să n-o observe careva. În București, dacă te îmbraci elegant și mergi două zile la rând în aceeași cafenea, zic oamenii că faci afaceri sau ai câștigat la Loto. Luam latte machiato cu spumă, fresh de portocale cu gref și citeam o oră revistele de modă. Nu era nimeni prin preajmă când stăteam pe covor și număram întreținerea-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
taxat: o marfă eternă, neperisabilă, gratuită. Defila zilnic acolo, chiar prin fața mea. Nu trebuia decât să deschid ochii și să încep înregistrarea. Uneori, îmi plăcea să împing riscurile la extrem. Alegeam un cuplu de mafioți la o masă într-o cafenea și zăboveam cu privirea pe picioarele ei până în ultima clipă, când simțeam că el e pe punctul să-și da seama. Pe stradă, mă plimbam cu Felicia de mână și cercetam călcâiele tipei din față, ca și cum aș fi fost atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
întrevadă dezamăgirea. Înaintam ca niște mici-burghezi simpatici, care își rataseră epoca și decorurile (eu poate chiar profesia: îmi dorisem să fiu actor), nimerisem în două secole, două orânduiri, două emisfere cerebrale. Ne târam demn, în tranzit, fără oprire. Mergeam la cafenelele de lângă Ateneu, după care fugeam la Billa, să ne facem cumpărăturile. Ieșeam cu portbagajul burdușit de pungi galbene, le descărcam seara, să nu ne observe nimeni. Locuiam într-un apartament alb, care ne unifica spaimele și îngrijorările, ca o poveste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
rotundă și inaccesibilă, ca-n „Lacto-Bar“. Un gest, o simplă atingere a degetelor, și farfuriile aterizau pe pardoseală, în zgomot de frișcă și lingurițe; le însoțeau paharele înalte și groase, umplute cu lichide roz sau verzui acidulate. Și, oricum, apăruseră cafenelele și ciocolateriile. Galantarele nu te ispiteau, deși păreau să colcăie de viață. În vitrina lor rece și alburie, tremurau niște creaturi ciudate: „negrese“ la pachet (cum or fi încăput înăuntru?); „Diplomat“ (o ruladă grețoasă, mustind de sirop); „cremșnit“ (numele îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
straturilor italienești, Maria pleca să se rujeze sau să-și îndrepte sprâncenele. Venea înapoi cu sfârcurile întărite, le zăream înțepând tricoul alb sau rotunjindu-se prin țesătura mulată a puloverului. Nu eram singurul: odată cu mine, trei sferturi din bărbații din cafenea întorceau capul după ele. N-am vrut niciodată să știu de ce lucrurile se desfășurau așa: să caut sursa disfuncției sau să întrerup jocul înainte ca rolurile să se termine mi-ar fi perturbat liniștea și comoditatea. Stranietatea unora dintre momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de neconceput în altă parte, trebuia să vii să vezi orașul pentru a te convinge. Mergeam sâmbăta la film la Mall, îmbrăcați de duminică. Ne plimbam pe la terasele din jurul Herăstrăului, oprind lângă porsche și merțuri, direct „La Fitze“. Făceam turul cafenelelor, gustând din fiecare câte puțin: de la espresso-ul cu croissant dublu de la Crem Café, la inegalabilul latte machiatto din Caffé Late (doar acolo știau să facă diferența dintre spuma de lapte și crema de lapte). Ceream câte-o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
in practicarea jocurilor de noroc. Interdictia este prevazuta atit in „Programul PCR“ (Partea a VI-a, „Dezvoltarea democratiei socialiste“), cit si in Carnetul de elev, la pct. 15 al Indatoririlor: „Se interzice elevului de la cursurile de zi fumatul, frecventarea barurilor, cafenelelor, cazinourilor si praticarea jocurilor de noroc.“ 5. La intrebarea aceasta, am raspuns partial mai sus. Revin asupra imprejurarii ca despre unele aspecte ale situatiei de partid a tatalui meu am aflat foarte tirziu (oricit ar parea de ciudat, de la Serviciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
spectaculoase. Nu-ți trebuia decât puțină imaginație și-un transport cu TIR-ul pe la Kagran sau Florisdorf, ca să vezi Ring-ul înconjurat de „capre“ pe banda întâi, blocând caleștile cu turiști și tramvaiele J și D în dreptul Operei sau al cafenelei Boltzmann. Descărcate dimineața odată cu mirosul de canal și șampon, rachetele alb-roșii metalice ar fi întins o pată de culoare pe-obrajii Mittel-Europei dindărătul brazilor și ferestrelor Jugendstil. În Paris, tehnologia ar fi fost achiziționată la preț de aur de negustori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și dau trezirea; până atunci, nu ne mișcăm de-aici.“ Mințeam sincer, cu toată convingerea. Abia așteptam să-i văd adormiți. „Bine, ne vedem la două. Unde mâncăm?“ „Oriunde.“, am zis. „Au 4000 de localuri; din astea, un sfert sunt cafenele.“ „Cafenele scoțiene?“, m-a ironizat Maria. „Nu. Hotelul nostru n-are de-a face cu scoțienii.“ „Păi nu se cheamă Am Schottenpoint?“ „Ba da. Dar n-are nici o legătură.“ „Cum așa?“, a insitat Maria. Mihnea cădea de somn. „Prin 1155
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dau trezirea; până atunci, nu ne mișcăm de-aici.“ Mințeam sincer, cu toată convingerea. Abia așteptam să-i văd adormiți. „Bine, ne vedem la două. Unde mâncăm?“ „Oriunde.“, am zis. „Au 4000 de localuri; din astea, un sfert sunt cafenele.“ „Cafenele scoțiene?“, m-a ironizat Maria. „Nu. Hotelul nostru n-are de-a face cu scoțienii.“ „Păi nu se cheamă Am Schottenpoint?“ „Ba da. Dar n-are nici o legătură.“ „Cum așa?“, a insitat Maria. Mihnea cădea de somn. „Prin 1155, Henric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
casa contesei Thurn, în interiorul căreia a fost deschis hotelul Am Schottenpoint. Cine l-a construit și ce legătură aveau scoțienii cu irlandezii (cu care fuseseră confundați într-o veselie)? Mister...“ „Bla-bla-bla...“, mi-a tăiat-o Mihnea. „Unde mâncăm?“ „La orice cafenea. Alegem una aproape, chiar peste drum sunt vreo trei. Dacă vreți, vă spun și cum a ajuns cafeaua la ei, e-o poveste lungă...“ „Altădată!“, a căscat Mihnea, fără să mai asculte. Ne-a făcut cu mâna și-a trântit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Băgam repede formula magică: „Ich möchte mich umschauen!“, urmat de gestul cu mâna al Angelei Similea, blajin și rotund, și lucrurile reintrau în normal: mi se zâmbea și, cine știe de ce, eram lăsat în pace. De pe Kärtner, după lanțul de cafenele Starbucks, se ieșea direct în Ring, în piațeta Operei. Clădirea părea în renovare, împachetată în plase gri de protecție, cu emblema municipalității. Din piațetă, strada cădea în benzile unui bulevard circular, ce aduna toată circulația Vienei: mașini, tramvaie, autobuze, taxiuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Nu știai niciodată cu ce te pocneau ăștia; la o adică, făceau și soarele să dispară peste noapte. M-am îndreptat cu pași mici spre stația de tramvai. Era 9.30, inginerul Grosescu mă invitase la 10.30 la o cafenea italienească de pe deal. Cunoșteam traseul, chiar dacă fusese modificat în ultima clipă: se lua tramvaiul 38 de pe Währinger, până la capăt. Dacă te urcai în 37, coteai și nimereai pe-altă colină, departe rău. 38-ul făcea stânga la „Blauer Stern“ (acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vocea robotică ne-a invitat pe toți să coborâm. Deși rămăsesem singurul călător, am ascultat-o, cuminte și civilizat. Mi-am luat elan și, sărind cu toată forța și ura pe scăriță, am aterizat pe trotuar. După ce-am reperat cafeneaua, m-am mai învârtit prin zonă. Am omorât cele 30 și ceva de minute libere bântuind printre cârciumioarele cu Heuriger. La noi îi spunea altfel, must sau carcalete (dacă turnai suc sau cola peste vin), dar nu scria pe clădire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
noi îi spunea altfel, must sau carcalete (dacă turnai suc sau cola peste vin), dar nu scria pe clădire 1343 sau 1672, cifrele erau mai apropiate de nea’ Nicu sau lipseau cu desăvârșire. La 10.30, m-am întors la cafenea. Nici nu părea dificil s-o identifici: firma „Rocco“ fusese trasă cu neoane portocalii, șerpuitoare, iar prin geamul enorm, de-acvariu, sclipeau scaunele metalice și banchetele de Ikea. Atmosfera de nikel și perne pătrățoase contrasta perfect cu restul cartierului, îndesat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
i s-a șterpelit un fular de la Atheneu sau o pereche de mănuși dintr-un restaurant nu știe despre ce-i vorba. Între timp, mi-am mișcat discret privirea împrejur, căutând un detaliu care să mă apropie de inginerul Grosescu. Cafeneaua părea doar pe jumătate plină. Lângă geam picoteau doi bătrâni, cu un labrador întins sub masă. Trei mese mai încolo, sprijiniți de banchetă, se sărutau niște puști în jachete de blugi, cu bile în nas și în buze. Am trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Donald’s. Mă rog, mai exact invers: marile companii alimentare, multinaționalele pe mâncare au copiat chestia de la noi, cu cafeaua.“ „Noi?“, am întrebat, nedumerit. „Noi, austriecii.“, a fost de acord Grosescu. „Povestea se duce undeva pe la la 1683. Apariția primei cafenele vieneze e-aproape o poveste de roman. Asediul otoman al Vienei a fost oprit prin acțiuna eroică a unui anume Georg Kolschitzky - un translator din turcă sau interpret, cum i se zicea pe vremea aia. Drept răsplată, interpretul a primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
eroică a unui anume Georg Kolschitzky - un translator din turcă sau interpret, cum i se zicea pe vremea aia. Drept răsplată, interpretul a primit 500 de saci de cafea, abandonați de turci în grabă și permisiunea de a deschide prima cafenea. Kolschitzky a modificat metoda de preparare a cafelei turcești, adaptând-o la gustul vienezilor: a adăugat lapte, spumă de lapte și încă un ingredient, pe care nu l-a dezvăluit nimănui și de care n-am aflat decât pe la jumătatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fabricație a fotocainei. Așa a înflorit toată civilizația Vienei de atunci, cu informații culese din sute de minți și redistribuite în punctele cheie ale societății. Deja, dacă vizitai Austria la mijlocul secolului 18, găseai tot ce e considerat astăzi specific pentru cafenelele vieneze: tablouri, ziare, biliard, jocuri de cărți, prăjituri sofisticate și păhărelul caracteristic de apă, pe care-l ai și dumneata în față. Pot să-ți vorbesc liber, nu?“ „Sigur.“, l-am încurajat, fără să mă ating totuși de tort. „Tortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]