3,766 matches
-
postideologice (chiar postpolitice) ale guvernării-În-coaliție și administrației-prin-Proporz au ajuns să definească viața publică austriacă. La prima vedere, soluția austriacă și cea italiană la instabilitatea politică erau diferite; la urma urmei, o prăpastie politică Îi separa În Italia pe comuniști de catolici - a căror juxtapunere nu e tocmai „postideologică”14. Dar cele două cazuri erau În realitate similare. Togliatti și partidul său se distingeau prin importanța acordată, de-a lungul deceniilor postbelice, stabilității politice, păstrării și consolidării instituțiilor din viața publică democratică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
30: vânzările anuale de insigne pentru Ziua Muncii au scăzut constant În Suedia din 1939 până În 1962 (cu un scurt reviriment la sfârșitul războiului), după care au crescut din nou odată cu entuziasmul unei noi generații. Diversele comunități din țările Beneluxului (catolicii și protestanții În Olanda, valonii și flamanzii În Belgia) erau de multă vreme organizate În structuri comunitare separate - zuilen sau pillars -, acoperind un spectru larg de activități. Catolicii din Olanda predominant protestantă spuneau rugăciuni diferite și frecventau alte biserici decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din nou odată cu entuziasmul unei noi generații. Diversele comunități din țările Beneluxului (catolicii și protestanții În Olanda, valonii și flamanzii În Belgia) erau de multă vreme organizate În structuri comunitare separate - zuilen sau pillars -, acoperind un spectru larg de activități. Catolicii din Olanda predominant protestantă spuneau rugăciuni diferite și frecventau alte biserici decât concetățenii lor protestanți. Dar ei aveau și opțiuni electorale aparte, citeau ziare diferite, ascultau propriile programe de radio și, mai târziu, urmăreau posturi de televiziune distincte. În 1959
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
diferite, ascultau propriile programe de radio și, mai târziu, urmăreau posturi de televiziune distincte. În 1959, 90% dintre copiii olandezi catolici erau Înscriși la o școală primară catolică; 95% dintre fermierii catolici olandezi aparțineau unuia din sindicatele catolice ale fermierilor. Catolicii călătoreau, Înotau, mergeau pe bicicletă și jucau fotbal În organizații catolice, erau asigurați de companii de asigurare catolice și, când le venea rândul, tot astfel erau Îngropați: separat. Linii de demarcație asemănătoare ghidau viața de zi cu zi a flamanzilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Belgian. Ambele erau mai apropiate de modelul nord-european al unei mișcări muncitorești sindicale decât de partidele socialiste mediteraneene, cu moștenirea lor radicală și discursul adesea antiecleziastic, și nu se jenau să concureze pentru putere (și să Împartă roadele acesteia) cu catolicii. Echilibrul politic postbelic al țărilor de Jos s-a născut exact din această combinație specifică Între comunități culturale autonome și partide reformiste de centru-stânga și centru-dreapta. Dar nu a fost mereu așa: Belgia mai ales se confruntase cu un val
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cancelar, a deținut puterea neîntrerupt o perioadă atât de lungă a avut explicații diverse. Una dintre ele era influența Bisericii Catolice În Germania de Vest postbelică: cum regiunile predominant protestante (Brandenburg, Prusia și Saxonia) se aflau acum În mâinile comuniștilor, catolicii reprezentau mai mult de jumătate din populația vest-germană. În Bavaria, unde conservatorii catolici formau majoritatea covârșitoare a electoratului, Uniunea Creștin-Socială (UCS) avea o impresionantă bază de putere locală, pe care a folosit-o ca să-și adjudece un loc permanent ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și compensațiile sociale fixe Îi favorizau pe cei care știau să profite: Îndeosebi clasa de mijloc educată, care se va lupta pentru a-și menține privilegiile recent dobândite. Progresele „statelor-doică” din Europa - fie că au fost introduse de social-democrați, de catolici paternaliști ori de conservatori și liberali cu o aplecare spre prudență - erau totuși cât se poate de reale. După programele de bază pentru protecție socială și economică, statele asistențiale au trecut la sisteme de ajutorare, alocații, dreptate socială și redistribuirea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
public că enoriașii care votau pentru un partid non-catolic nu riscau să fie excomunicați. În aceste circumstanțe, nu e de mirare că instituția catolică a adoptat după război poziții inflexibile cu privire la familie, conduită morală sau cărți și filme inadecvate. Dar catolicii mai tineri și preoții din noua generație erau conștienți, la sfârșitul anilor ’50, că rigiditatea autoritaristă a Vaticanului În chestiuni publice și private deopotrivă era nu numai anacronică, ci și de rău augur. În 1900, cele mai multe căsnicii italiene durau aproximativ
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Conciliu, un tânăr preot din Cracovia, Își va propune, odată devenit papă, să redea deplina influență și autoritate morală unei ierarhii catolice de neclintit. Conciliul nu a reușit nici să inverseze tendința de diminuare a practicii religioase În rândul catolicilor din Europa: chiar și În Italia, procentul participanților la mesă a scăzut de la 69% dintre credincioși În 1956 la 48% doisprezece ani mai târziu. Dar, cum declinul religiei În Europa nu se limita la catolicism, evoluția era probabil inevitabilă. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
II l-a realizat - sau cel puțin l-a facilitat și autorizat - a fost divorțul final, În Europa continentală, Între politică și religie. După moartea lui Pius al XII-lea, nici un papă sau episcop nu a mai Îndrăznit să amenințe catolicii cu consecințe grave dacă nu votau cu partidul corect; legătura dintre autoritățile bisericești și partidele catolice sau creștin-democrate din Olanda, Belgia, RFG, Austria și Italia a Încetat să mai fie foarte strânsă 8. Chiar În Spania lui Franco, unde ierarhia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
temperat pe moment cererile: dintr-o mișcare marginală și plină de resentimente, naționalismul flamand s-a transformat Într-o revoltă a contribuabililor de limbă olandeză, care refuzau să-i subvenționeze pe oțelarii valoni În șomaj (vezi capitolul XXII). Bascii și catolicii din Ulster erau, Însă, altă poveste. țara Bascilor, situată În nordul Spaniei, a fost dintotdeauna ținta mâniei lui Franco: În parte fiindcă era sinonimă cu cauza republicană În războiul civil spaniol, În parte fiindcă cererea străveche a bascilor de a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
public dezideratul reunificării naționale, În sinea lor erau mulțumite de amânarea sine die a chestiunii. În paralel, guvernele britanice succesive au ales să ignore pe cât posibil situația delicată pe care o moșteniseră În Ulster, unde majoritatea protestantă Îi domina pe catolicii locali prin „aranjamente” la circumscripțiile electorale, clientelism politic, presiuni sectare asupra angajaților și monopolul slujbelor În domeniile-cheie: administrația, justiția și, mai ales, poliția. Politicienii din restul Marii Britanii preferau să ignore aceste lucruri. Partidul Conservator obținea prin aripa „unionistă” (născută din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și el cu puternicele uniuni sindicale din industria construcțiilor navale din Belfast, unde lucrătorii protestanți se bucurau de multă vreme de tratament preferențial. Cum sugerează această ultimă observație, diviziunile din Irlanda de Nord erau neobișnuit de complicate. Distincția confesională dintre protestanți și catolici era reală; ei Îi corespundea o separare În grupuri reprodusă În fiecare etapă a vieții, de la naștere la moarte: În educație, gospodărie, căsătorie, la locul de muncă și În timpul liber. Era, de asemenea, străveche: referințele la dispute și victorii din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sensul convențional, chiar dacă IRA a Încercat să includă categorii marxiste În retorica sa. Preoți și muncitori - și, Într-o mai mică măsură, proprietari de teren, oameni de afaceri și membri ai profesiilor liberale - existau În ambele grupuri. Mai mult, numeroși catolici din Ulster nu țineau deloc să fie guvernați de Dublin. În anii ’60, Irlanda era Încă o țară săracă și Înapoiată, În vreme ce nivelul de trai din Nord, deși mai scăzut decât În restul Marii Britanii, era superior mediei irlandeze. Chiar și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ulster nu țineau deloc să fie guvernați de Dublin. În anii ’60, Irlanda era Încă o țară săracă și Înapoiată, În vreme ce nivelul de trai din Nord, deși mai scăzut decât În restul Marii Britanii, era superior mediei irlandeze. Chiar și pentru catolici, Ulster era economic mai avantajos. Protestanții, pe de altă parte, se identificau puternic cu Marea Britanie. Sentiment câtuși de puțin reciproc: restul Regatului Unit nu avea o părere prea grozavă despre Irlanda de Nord (În rarele momente când se gândea la ea). Vechile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de acțiune decât de doctrină: ei și-au format propria organizație, IRA „Provizorie”8, clandestină. „Provizoriii”, recrutați În special din Derry și Belfast, au apărut la momentul oportun, exact când Nordul era traversat de un val de demonstrații prin care catolicii cereau guvernului nord-irlandez din Stormont Castle drepturi civile și politice și primeau doar bastoane pe spinare. „Tulburările” care au acaparat viața publică nord-irlandeză - și, Într-o oarecare măsură, pe cea britanică - În următoarele trei decenii au Început cu luptele de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plecat. Nu e clar cum ar fi fost posibilă o retragere. În anii ’70, efortul de a clădi o Încredere intercomunitară care să-i permită provinciei să se administreze singură s-a izbit de suspiciune și intransigență de ambele părți. Catolicii, chiar dacă nu se dădeau În vânt după propriii extremiști armați, aveau motive istorice să suspecteze promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de conducerea protestantă a Ulsterului. Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul a introdus detenția fără proces și situația s-a deteriorat rapid. Într-o zi din ianuarie 1972, rămasă În amintire ca Bloody Sunday („Duminica Însângerată”), trupele speciale britanice au ucis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au reținut, chiar și atunci când atacurile din 1963 asupra turcilor ciprioți au determinat sosirea forțelor ONU de menținere a păcii. Deși greco-ciprioții dețineau monopolul sectorului public și al pozițiilor de autoritate (amintind de majoritatea protestantă din Ulster, care le refuza catolicilor orice pondere sau privilegiu) - sau poate tocmai din această cauză -, situația din insulă părea stabilă. Chiar dacă Ciprul nu mai era o zonă de criză, el rămăsese o „problemă”. În 1973, când studenții atenieni (mai Întâi cei de la Drept, apoi cei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani. Studenții protestatari care cereau din 1956 autonomia campusurilor și relaxarea codurilor morale au beneficiat de o anumită libertate, putând să se organizeze și să protesteze În limitele prestabilite; puteau chiar conta pe simpatia unor critici din interior ai regimului - catolici reformiști și „falangiști” dezamăgiți, printre alții. Dar toate manifestările active de simpatie sau colaborare transversală - cu minerii În grevă, de pildă - erau absolut excluse 11. Regulă valabilă și pentru criticii de vârstă adultă ai regimului. De altfel, toate opiniile propriu-zis
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât În 1965: Giscard d’Estaing l-a Învins la limită pe candidatul forțelor de stânga reunite), Mitterrand avea un aparat electoral superb și transformase Partidul Socialist Într-o mișcare versatilă care atrăgea simpatizanți din toate zonele societății franceze - inclusiv catolici, femei, fermieri și mici comercianți, până atunci ostili socialiștilor 9. Propria lui imagine a devenit cu timpul mai moderată: afișele imense care Împânzeau țara În primăvara anului 1981 arătau un Mitterrand imortalizat Într-o lumină blândă (fundalul era același peisaj
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pare o concluzie destul de banală după deceniile de intensă dezbatere teoretică și politică, dar tocmai din acest motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe Istorie. Ce frapează astăzi nu e conversația În sine, familiară oricărei persoane suficient de bătrâne Încât să-și amintească anii ’60 În Europa continentală, ci seriozitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
format câteva luni mai târziu, era de a face cunoscută violarea libertăților civile ale muncitorilor, de a le asigura asistență juridică și de a forma un front comun. Trei ani mai târziu, În decembrie 1979, intelectualii din conducerea KOR (evrei, catolici, foști comuniști sau necomuniști) aveau să formuleze și să publice o „Cartă a Drepturilor Muncitorilor”. Crearea - sau mai degrabă afirmarea - unei sfere civile autonome În Polonia a pornit așadar de la conflictul social. În Cehoslovacia, În circumstanțe politice și mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de ani), dar deja un veteran al Conciliului Vatican II. Energic și charismatic, el urma să continue opera pontifilor Ioan al XXIII-lea și Paul al VI-lea, conducând Biserica Într-o eră nouă: un pastor, nu un birocrat curial. Catolicii conservatori, pe de altă parte, se consolau cu reputația lui Wojty³a de fermitate teologică neclintită și de absolutism politic și moral născut din experiența sa de preot și prelat sub comunism. Deși cunoscut ca „papă al ideilor”, deschis pentru schimburi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de mulțimi uriașe, extaziate. Prezența lui afirma și consolida influența Bisericii Catolice În Polonia, dar papa nu s-a limitat să susțină supraviețuirea pasivă a creștinismului sub comunism. El a Început, spre disconfortul trecător al propriilor episcopi, să descurajeze explicit catolicii din Polonia și restul Europei de Est de la orice compromis cu marxismul, propunând Biserica nu doar ca pe un sanctuar tăcut, ci ca pe un pol alternativ de autoritate socială și morală. Cum au Înțeles prea bine comuniștii polonezi, noua
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]