7,252 matches
-
activități, în trupa lui Costache Caragiali. A jucat la București și la Craiova, luând parte și la turneele ce se întreprindeau în Moldova și Transilvania. Interpret de vodeviluri, dar și de drame și comedii, M. nu impresiona deloc prin naturalețe, cronicarii vremii reproșându-i „ifosul”. Actorul se confundă cu autorul dramatic, ale cărui compuneri sunt de un retorism strident. Urmărind să redeștepte „amorul de patrie și virtutea”, dramele istorice și „naționale” ale lui M. sunt, de fapt, niște prolixe melodrame. Tonul
MIHAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288127_a_289456]
-
temperamentul critic al lui M. va fi însă prima carte scrisă și publicată după 1989, Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995). Vecine cu „temele” lui Nicoale Manolescu, reveriile critice de aici au nevoie de spații neîngrădite, spiritul ludic-mușcător al cronicarului din deceniul anterior își leapădă bucuros armura donquijotismului lucid în favoarea unui nedisimulat epicureism al lecturii. Ce îl interesează nu este să facă o istorie a jurnalului intim (deși o astfel de schiță există în carte) și nici un tratat despre literatura
MIHAIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
M. reeditează în chip exemplar tipul cărturarului care, pornind de la o condiție umilă, răzbește printr-o inflexibilă voință și pasiune la lumina învățăturii și izbutește, în contextul unei istorii vrăjmașe, să închege o operă. Se identifică în personalitatea lui suspinul cronicarului suferind „supt vremi” și voluptatea aceluiași în fața citirii și scrierii cărților, aviditatea îndârjită a cărturarilor din secolul al XVIII-lea în a da la iveală documentele identității naționale, pasiunea arhivistică a Hurmuzăcheștilor bucovineni ori a lui Hasdeu și iubirea de
MIHAIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288121_a_289450]
-
române vechi. De un ecou aparte s-a bucurat lucrarea Tipărituri românești din Basarabia de la 1812 până la 1918 (1941). Împreună cu fiica sa, Zamfira Mihail, a editat un manuscris necunoscut al cronicii lui Ion Neculce, copiat de Ioasaf Luca, descendent al cronicarului. Colaționând textul cu copiile de la Biblioteca Academiei Române (după care Iorgu Iordan și-a întocmit ediția), editorii conchid că această copie a fost făcută direct după manuscrisul lui Neculce, dar conține și adaosuri (unele dintre acestea putând fi atribuite cronicarului, altele
MIHAIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288121_a_289450]
-
al cronicarului. Colaționând textul cu copiile de la Biblioteca Academiei Române (după care Iorgu Iordan și-a întocmit ediția), editorii conchid că această copie a fost făcută direct după manuscrisul lui Neculce, dar conține și adaosuri (unele dintre acestea putând fi atribuite cronicarului, altele aparținând strict copistului), care corectează și anumite exagerări ale autorului (în genere, cele xenofobe). Ediția, prevăzută un studiu și cu un aparat critic complex, luminează atelierul cronicii, revelat acum - afirmă editorii - ca „mai laborios, cu reveniri și reformulări ale
MIHAIL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288121_a_289450]
-
Un apărător al doctrinei celor Trei Capitole care s-a situat pe o poziție analoagă cu aceea a lui Fecundus a fost Verecundus din Iunca. Nici despre viața lui nu știm aproape nimic: doar câteva informații furnizate de contemporanul său, cronicarul Victor din Tununa (p. ???). În momentul de vârf al neînțelegerilor legate de această doctrină, Verecundus era episcop de Iunca, alt oraș din Bizacena, chiar dacă nu știm de câtă vreme era în funcție. Și el s-a opus condamnării celor Trei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
444-566, care începe de la sfârșitul Cronicii lui Prosper din Aquitania pe care Victor voia s-o continue. Partea precedentă, de la facerea lumii până în 443, era, de altfel, o prelucrare a cronicii lui Prosper: era firească folosirea ca sursă a unui cronicar precedent și rezumarea operei acestuia pentru a se trece apoi la partea care să relateze în mod detaliat perioada care începea cu sfârșitul acelei cronici și mergea până în zilele noastre; tot așa cum era firesc să se păstreze partea cu adevărat
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de la Lerida și Valencia din 546; un Comentariu la Apocalipsă, datorat lui Apringius, episcop de Pace (Beia, în Portugalia), contemporan cu Iustus; Apringius folosește metoda alegorizantă și e înclinat să reducă anvergura escatologică a textului. BIBLIOGRAFIE Ediții: PL 67. 4. Cronicari Au existat și autori de cronici: de exemplu, Ioan din Biclarus, episcop de Gerona din 592 până în 621. Era un got de religie catolică, educat la Constantinopol; întors în Spania, a asistat la luptele care au dus la convertirea goților
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
265, scrisă între aprilie și septembrie 407, autorul refuză să se roage pentru Constantinopolul zguduit de cutremur pentru că socotește că e vorba de o pedeapsă pentru nedreapta exilare a lui Ioan Hrisostomul). Așadar, aceste date confirmă afirmația lui Gheorghe Monahul, cronicar din secolul al IX-lea, care îl amintește pe Nilus pentru elevii lui Ioan Hrisostomul; prietenia dintre cei doi trebuie să se fi născut probabil la Constantinopol (Hrisostomul a fost aici patriarh între 398 și 404) unde Nilus a putut
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și era alcătuită din două cărți: începea cu moartea lui Teodosius al II-lea, în 450, și ajungea până la principatul lui Justin I (518-527). Și din aceasta s-a făcut un rezumat care a fost foarte folosit de istoricii și cronicarii bizantini. Puține lucruri se pot spune despre caracteristicile acestei istorii care era opera originală a lui Teodor Lectorul. Bibliografie. Ediții: pentru Istoria bisericească, în trei părți cf. PG 86, 1, 165-228; trad. latină în CSEL 71, 1952 (W. Jacob, R.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
pp. 116-117. 11. Ioan Malala Încheiem acest rapid examen al istoriografiei bisericești cu unele observații referitoare la un autor pe care, dacă am fi riguroși, n-ar trebui să-l analizăm pentru că nu e de fapt un istoric, ci un „cronicar”: opera lui s-ar încadra deci într-un gen literar care fusese cultivat deja de cei mai vechi istoriografi creștini, așa cum se poate vedea din primul volum al acestei lucrări, care a fost apoi pus în umbră însă de istoriografia
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
analog cu cel folosit de contemporanul lui Ioan, Cosma Indicopleuste, care scria pentru același fel de cititori; în opera lui Ioan apar însă și latinisme și semitisme. Ioan a constituit un exemplu pe care l-au imitat după aceea mulți cronicari atrași de acest amestec de informații istorice și de date fantastice, e adevărat, care trezesc însă interesul cititorului, și de aceea a fost tradus în mai multe limbi și a avut o largă răspândire. Bibliografie. Text: Corpus Scriptorum Historiae Byzantine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
interesează. Totuși, Alecsandri și dublul său (1980) este o coerentă, necesară și stimulatoare relectură a subiectului. O panoramă a literaturii dramatice române contemporane (1984), dar mai cu seamă Istoria dramaturgiei române contemporane (2000) dau măsura unei îndelungate activități gazetărești, de cronicar de spectacol. Lucrarea nu procedează la structurări tematice, pe direcții stilistice definitorii, care să îmbine sociologia cu estetica și tematismul cu evoluția formelor spectacologice, astfel încât să se vadă liniile de forță, mutațiile și demarcațiile genului, dar înserierea medalioanelor, de la Lucian
GHIŢULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287275_a_288604]
-
biciuiți”, ST, 1968, 3; Cornel Regman, „Îngeri biciuiți” sau Suprarealism fără voie, TMS, 1968, 4; Mircea Iorgulescu, „Secol nervos”, „Albina”, 1969, 42; Mara Dănilescu, „Secol nervos”, AFT, 1969, 11; Magdalena Popescu, „Secol nervos”, RL, 1969, 48; Cristea, Interpretări, 148-153; Regman, Cronicari, 56-65; Ardeleanu, „A urî”, 89-94; Ciobanu, Critica, 135-141; Dan C. Mihăilescu, Filtrele istoriei, LCF, 1979, 17; Adriana Iliescu, Tradiție și istorie, RL, 1989, 12; Mihaela Ursa, Între obsesie și sens, TR, 1991, 20; Alexandru Vrânceanu, În umbra lui Ulise, RL
GHILIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287263_a_288592]
-
în teatrul de provincie. În anii următori Florica Ichim comentează „autografele” lui Camil Petrescu, Ștefan Cazimir scrie Cu eroii lui Caragiale prin București, V. Moglescu realizează o scurtă biografie a lui Beaumarchais, iar Valentin Silvestru vorbește despre Actorul în memoria cronicarului. În fine, în 1989, Magdalena Boiangiu analizează Fenomenul Vâsoțki. Texte dramatice semnează Teodor Mazilu - Mobilă și durere (1980), Alexandru Sever - farsa pseudoistorică Visul impostorului (1981), Iosif Naghiu, Dumitru Solomon, Tudor Popescu, Anda Boldur, Ion Băieșu, Matei Vișniec - schița dramatică în
GONG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287313_a_288642]
-
aparente aserviri ideologice în terminologie, lansează o idee care va face carieră: polivalența necesară a mijloacelor de expresie, capacitatea lor de a servi „cauza” indiferent de zona culturală din care provin. Și Al. Piru semnează un „suspect” articol despre Umanismul cronicarilor (14/1963), în care ecoul discuției mai vechi pe tema umanismului capătă, pentru prima oară, caracterul unui exercițiu pe temă dată, prevestind amurgul pretenției, proprie realismului socialist, de „a privi prezentul din perspectiva viitorului”. Semnificativ este și faptul că între
GAZETA LITERARA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287200_a_288529]
-
pe diverse teme social-politice (semnalând, de pildă, primejdia hitlerismului) și îndeosebi culturale, reportaje, interviuri și anchete, însemnări de călătorie. Între 1933 și 1937 este redactor la „Adevărul” și „Dimineața”, semnând totodată (G. Miron ori cu inițiale ) în alte periodice, precum „Cronicarul”, „Zodiac”, „Umanitatea”, „Săptămâna literară”, „Cuvântul liber”. La sfârșitul anului 1936, împreună cu I. Cohn, preia de la I. Ludo revista „Adam”, al cărei „director-proprietar” devine în 1939. Peste un an, nemaiobținând autorizația de a o tipări, emigrează în Marea Britanie, unde o editează
GRINDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287366_a_288695]
-
1927 și 1928, poezii, traduceri și note critice în „Universul literar”. Anterior, iscălise câteva articole în ziarul „Dreptatea”. Mai colaborează la „Sinteza”, „Vitrina literară”, „Contimporanul”, „Tiparnița literară”, „Radical”, „Excelsior”, „Cuvântul”, „Clopotul”, „România literară” (la care e, timp de un an, cronicar literar), „Azi”, „Reporter”, „Herald”, „Progresul social”, „Vremea”, „Convorbiri literare”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Studio”, „Lumea românească”, „Viața românească”, „Universul literar”, „Pământul românesc”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români” ș.a. Relativ târziu își adună poeziile și traducerile în placheta Duh de basm (1934
GULIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287384_a_288713]
-
, Dimitrie (24.X.1818, Iași - 26.III.1887, Iași), cronicar dramatic, poet, prozator și publicist. Este fiul lui Ștefan Constantin Gusti, comerciant. Își face studiile în orașul natal, la Academia Mihăileană, absolvind, în 1837, clasa de filosofie a lui Eftimie Murgu. În același an este numit profesor pentru clasele începătoare
GUSTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287390_a_288719]
-
Oprea, primind, în 1974, premiul pentru critică literară al revistei „Tribuna”. Și-a asumat dificultățile acestei forme de critică, afirmațiile riscante intrând și ele în regula jocului, și a înțeles că acesta e „semnul de noblețe, dar și dramatismul condiției cronicarului”. În anul 1976 își descoperea însă vocația de editor și dădea la iveală jurnalul de călătorie din 1878 al lui Ioan Droc, Expozițiunea de la Paris, apărut în seria „Restituiri” a Editurii Dacia. Au urmat alte ediții, toate din opera lui
HARLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287414_a_288743]
-
sticlă (1983). Spirit boem, H. a fost mai bine de trei decenii o figură pitorească în viața artistică a Bucureștiului. A iubit muzica, teatrul, artele frumoase, acest din urmă domeniu fiind, de altfel, abordat cu indiscutabilă competență de eseistul și cronicarul plastic. Textele, tipărite inițial în presă, au fost adunate în volumul Bucureștiul artistic (1984). Eseul Visul ca vis - visul în literatură (Jurnal 1959-1974) și Memoriale s-au publicat postum, în „Luceafărul” (1995). O lume bine întemeiată, bine fixată în rădăcinile
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
mine însumi, pref. Cezar Baltag, București, 1985; Poeme, pref. Fănuș Neagu, București, 1986; Cristal de primăvară, pref. Gina Hagiu, Galați, 1991; Liniștea versului, pref. Cezar Baltag, București, 1997. Repere bibliografice: Bălan, Condiția, 94-99; Martin, Generație, 31-35; Cristea, Interpretări, 108-112; Regman, Cronicari, 110-123; Martin, Poeți, II, 196-203; Poantă, Modalități, 168-173; Cândroveanu, Alfabet, 98-101; Martin, Pro Patria, 118-122; Mincu, Poezie, 41-48; Piru, Poezia, II, 158-161; Laurențiu, Eseuri, 114-124; Raicu, Critica, 263-268; Raicu, Practica scrisului, 326-329; Grigurcu, Poeți, 316-319; Raicu, Contemporani, 119-121; Cristea, Faptul
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
, Radu (c.1655 - c.1725), cronicar, poet și traducător. Este un cărturar care vine „de jos” (părinții lui erau proprietari de pământ în satul Greci, pe atunci în ținutul Vlașca), dar pătrunde în aristocrația munteană a spiritului, fiind unul dintre cărturarii ce au transformat deceniile brâncovenești
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
fi fost aceea de a nu omite cumva din înregistrarea sa docilă vreo „preumblare”, „nuntă” sau „târnosanie” ce implicau pe voievod sau pe altcineva din preajma sa. Formulările sunt mult prea drastice. Personalitatea autorului, însumabilă din „portretul scriitorului” și din „portretul cronicarului”, poate fi deslușită în textul pe care el îl redactează, începând, se pare, de prin 1693 și până în 1714 (când știrile despre logofătul lui Brâncoveanu dispar). „Scriitorul” domină, se află permanent în avantaj, infuzându-se în zone ce ar fi
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
în textul pe care el îl redactează, începând, se pare, de prin 1693 și până în 1714 (când știrile despre logofătul lui Brâncoveanu dispar). „Scriitorul” domină, se află permanent în avantaj, infuzându-se în zone ce ar fi aparținut de drept cronicarului. Căci G. nu scrie de fapt „istorie”. Ca și cel care va fi scris Anonimul brâncovenesc, el filmează o „viață” (primul compune un roman, autorul celălalt scrie o biografie), este cronicar doar într-un sens foarte apropiat epocilor mai noi
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]