6,141 matches
-
oară pierzând onoarea. Nu mai am de pierdut decât viața speriată din mine. Mi se învârtesc toate prin cap, amintiri, spaime, speranțe. În același vârtej. Uneori îmi vine să zbier. Destul! Am plătit destul. Sau poate că nu plătim niciodată destul? Apoi îmi vine să-mi plâng de milă. Dar îmi e rușine de doctorul B. Nu vreau să mă vadă așa. Comportându-mă ca un... Sunt doctor, totuși. Și, culmea, psihiatru. Ar trebui să încerc să fac ceva nou. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mod dramatic putința de a iubi, de a mă atașa profund, serios, fără scopuri egoiste, de ceva. Încât n-am reușit decât să devin sclavul și marioneta vanității mele. Aș fi fericit dacă aș putea spune ca alții „am iubit destul, acum mă odihnesc”. Eu sunt dintre cei jalnici care n-au iubit nimic. De asta cine să mă ierte? Și cu ce rezultat? Schimbă ceva iertarea? Din păcate, foarte rar am avut cinstea să mă judec la rece. La o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să evit acest reproș. Așa este. Nu m-a interesat niciodată cu adevărat sensul universului și, ca să fiu sincer până la capăt, îmi vine greu să cred că eu reprezint singura greșeală din acest univers. Dacă ar fi așa, ar fi destul să mă sinucid oricum pentru a deveni un erou, redând lumii armonia pe care eu am tulburat-o, o clipă, prin apariția mea. Cum bănuiesc însă că și după moartea mea vor mai exista erori, o sinucidere stupidă n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nici măcar lui Siminel, care se ferea cu grijă să răcească, nu-i era frică de moarte. Îmi zisese într-o zi: „Nu, domnule, eu nu mă tem. Vină când va dori. Ușa e deschisă, nu trebuie nici măcar să bată. E destul s-o împingă și să-mi spună: «Bună ziua, domnule»... asta-i singura condiție pe care i-o pun, să mi se adreseze politicos... «am venit să vă poftesc cu mine». Poate că tot din politețe o voi întreba «unde?», fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a fost acceptată de tribunal. Cine ar fi îndrăznit să nu condamne un mort când un papă viu dorea asta? Călugărul făcu o pauză de efect, după care își reluă relatarea. — Papei Ștefan i s-a părut că nu depusesem destul zel și m-a bănuit că aș fi avut simpatii ascunse pentru mort, de aceea păstrasem o scandaloasă decență în proces. În ultimul moment, ca reținerea mea să nu fie rău interpretată, m-am repezit să-i ajut pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Emilia îmi spusese într-o seară: „Orice femeie vrea să fie mințită. Dar frumos dacă se poate”. Săraca Emilia. Nici nu bănuia cât de mult, în bine și în rău, va conta mai târziu sfatul ei pentru mine. A fost destul să observ pe masa la care lucra Laura fotografia cu pricina; imediat m-am lăudat că am făcut și eu școala de pilotaj; că am fost chiar pilot de linie și chiar un pilot excelent. Minciuna nu era în întregime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
era teamă deloc. Eu știu bine că n-aveți viață proprie. Nu vă pot alunga, dar sunteți nevoiți să faceți ceea ce fac eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sunt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi”. Deodată, însă, în plină euforie se strecoară un fior de teamă. Mulțimea care te împresoară, care nu te pierde o clipă din ochi, te studiază, te încântă și, totuși, te sperie. Încerci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îmi spusese odată că i-ar fi plăcut să voiajeze prin lume până și într-un cărucior de infirm. Am râs și eu. Nici un abuz? Asta, dragă Dinule, nu e pentru un om ca mine. Știi doar. Ceea ce nu e destul nu e nimic. 26 Într-o seară, tocmai când ieșeam pe ușă, m-am lovit de Moașa. Bine dispusă și aproape împungându-mă cu sânii ei triumfali. Ce faci, domnule sculptor, pleci? mă întrebă ea veselă. Te grăbești? — Nu, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
smuls halatul ca s-o lase goală. Fiecare trăgea de ce putea. Laura se zbătea, se lupta cu ei, l-a mușcat pe Nelson de mână, l-a zgâriat pe Dominic și a țipat cerând ajutor. «Taci, putoare, a scrâșnit Mopsul. Destul te-ai... cu alții. Acum mai... și cu noi». Filip a smuls o mână de iarbă, i-a vârât iarba în gură și i-a strigat lui Leon: «Așează-i, mă, palma pe gură». Dominic și Mopsul o țineau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mici fundături, se află Teatrul. Rămâne neclar ce anume se petrece În locul acela de desfătări, cu siguranță ceva ușuratic și de o veselie cam suspectă, un fel de strip-tease (de aceea nu Îndrăznesc să cer informații), despre care știu deja destul ca să doresc să mă Întorc acolo, plin de ațâțare. Dar degeaba, Înspre Chatham Road străzile se Încurcă. Mă deștept cu izul acestei Întâlniri ratate. Nu reușesc să mă-mpac cu gândul că nu știu ce anume am pierdut. Câteodată, sunt Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
bune sonete ale lui, mă Întreba, printr-o privire sfruntată de Ea, de Tine, my Dark Lady. Ce oroare să aud numele tău de pe buzele lui de saltimbanc (nu știam că, spirit duplicitar și Înlocuitor, el căuta asta pentru Bacon). — Destul, i-am spus. M-am săturat să mai construiesc În umbra gloriei tale. Scrie tu pentru tine. Nu pot, mi-a răspuns, cu privirea cuiva care a văzut un Strigoi. El nu-mi dă voie. — Cine, Dee? — Nu, Verulam. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la un refuz, păli la această insultă. „Ce-a zis?“ Întrebase isteric Pierre. „Nu vorbește“, rezumase Agliè. Își desfăcuse brațele, cu un gest Între renunțare și condescendență, și-i spusese lui Bramanti: „E al dumitale“. Iar Pierre, apucat de streche: „Destul, destul, le sacrifice humain, le sacrifice humain!“ „Da, să moară, noi tot o să găsim răspunsul“, striga tot atât de apucată Madame Olcott, revenită În scenă, și se năpustise spre Belbo. Aproape În același timp se mișcase și Lorenza. Se desprinse din strânsoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
un refuz, păli la această insultă. „Ce-a zis?“ Întrebase isteric Pierre. „Nu vorbește“, rezumase Agliè. Își desfăcuse brațele, cu un gest Între renunțare și condescendență, și-i spusese lui Bramanti: „E al dumitale“. Iar Pierre, apucat de streche: „Destul, destul, le sacrifice humain, le sacrifice humain!“ „Da, să moară, noi tot o să găsim răspunsul“, striga tot atât de apucată Madame Olcott, revenită În scenă, și se năpustise spre Belbo. Aproape În același timp se mișcase și Lorenza. Se desprinse din strânsoarea uriașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că În momentul acela el tocmai depăna un fir care ținea soarele pe loc. Astrul se blocase din cursa lui, se fixase Într-un miez de zi care ar fi putut dura o eternitate. Și totul depindea de Jacopo, era destul ca el să Întrerupă contactul acela, să dea drumul firului, și soarele ar fi sărit cât colo, ca un balonaș, și odată cu el și ziua, și evenimentul acelei zile, acea acțiune fără faze, acea secvență fără Înainte și după, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
citit, improvizează Wakefield, arătînd către rafturile burdușite de cărți care Îi tapetează pereții bîrlogului. Să vezi și să nu crezi! — Poți să citești și cînd ești decorporalizat, nimic nu te Împiedică, știi n-am toată ziua la dispoziție. Ai citit destul pînă acum ca să știi cum merge treaba. Wakefield știe cum merge treaba, În cărți. Lungești conversația cît poți. Îl ții pe Diavol de vorbă pînă cînd găsești o soluție. — Uite care-i treaba. Pe bune, nu mă așteptam să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cele din urmă, știind că lui Ivan poate să-i spună orice, oricît ar fi de absurd. — Ce tot spui acolo, cum adică diavolul? Ivan pare dezgustat. Nu fi prost. Noi, rușii, sîntem sătui de diavol, a făcut deja prea destul pentru noi. Am venit aici ca să scap de demoni. Ești un american bogat, nu prea urît, ai bani să mănînci În oraș, să te duci la spectacole, să faci ce vrei. Ce-ți trebuie ție diavol, sau Dumnezeu, sau chestii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Frumoasă barmaniță, două vodci, dacă nu ți-e cu supărare. — Optimismul, continuă Zamyatin, era produsul oficial al comunismului, doar că oamenii nu puteau mînca optimism, așa că au devenit pesimiști. Doamne păzește ca așa ceva să se Întîmple În America! Noi producem destul ca să aibă toți ce mînca și avem nevoie de pesimiști ca să ne facă să ne Împăcăm cu gîndul că nu suferim de foame. Uite și vodcile! Engleza lui Zamyatin este vădit suficient de bună pentru a o vrăji pe barmaniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
fi fost eu. 6. Ce dracu’ vrea Diavolul să spună cu acel pistol de start? Compunerea listei este Întreruptă de sunetul celularului care, În povestea de față, nu joacă deloc rolul pistolului de start, În pofida faptului că este demonic. Așteaptă destul ca cel care-l sună să lase un mesaj, apoi scoate aparatul din buzunar și se uită să vadă cine a sunat. Zelda, cea mai bună fostă prietenă și agentul lui de turism. Zelda Îi face rezervările la avion cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
arta și sînt poezia Întruchipată. — Nu știi nimic despre nimic. Dar știi cum să te prefaci. Cred că ăsta e talentul tău. Păcat că nu se cîștigă prea bine. Pentru atare har, vreau să spun. — OK, Zelda, te-ai distrat destul. Acum dă-mi informațiile despre zbor. În timp ce se Încarcă fișierul În computerul ei, Wakefield Îi ascultă respirația. Își imaginează aerul coborîndu-i În jos pe gît, Încercuindu-i sînii, umplîndu-i inima cea Înflăcărat catolică, bulucindu-se către pîntecul plat, coborînd În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cărăbănesc curul tău amărît din lumea asta. — Vezi tu, chiar asta-i problema. Nu sînt Încă gata. Și În afară de asta, nu mi-ai cerut să-ți aduc un dar, ceva care să-ți facă plăcere? — Dar mi-ai adus deja destul. Continuă, totuși, étonnez-moi! Sucește-mi mințile! Adu-mi ceva care nici prin gînd nu mi-a trecut. Oamenii mă surprind uneori. Lasă-mă să-ți vînd un pont despre „autenticitate“: toate femeile pe care le-ai Întîlnit pînă acum erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
o precizie de pendul. Înăuntrul ei orfanii așteaptă zile mai bune. Wakefield se simte ca și cum ar fi unul dintre ei. — Să ieșim de-aici imediat, poruncește Milena. Am nevoie de o băutură, de un joint, de un masaj la tălpi... Destul cu arhitectura! Viața de pe străzile orașului real Îi reanimează, un tratament vibrant, cu efecte imediate. — Mă tem pentru soarta viitorului, dacă este lăsat pe mîna arhitecților, spune Tiffany, retușîndu-și rujul, deși par bine intenționați. — Plictisitori, dă sentința Milena. Wakefield crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ne punem la punct cu ultimele știri. Anton Îl tîrește Într-un separeu și purcede să-i povestească lui Wakefield viața lui, din clipa În care a pornit către Vest. Nu-i o poveste prea lungă. Newsletter-ul virtual Îi plătea destul ca să trăiască Într-un apartament scump din Russian Hill. Și-a cumpărat și o mașină nouă, cu rate lunare mari. La trei luni după ce se stabilise acolo, a Întîlnit iubirea vieții lui, o doamnă divorțată din Las Vegas. La vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Jones în sinea lui, era atât de grav bolnav. — E totul pregătit pentru întâlnirea cu familia Tyler? își întrebă secretara în săptămâna următoare. — Cafeaua și biscuiții vă așteaptă în sala de consiliu. Aveți o oră și jumătate la dispoziție. E destul? — Ar trebui să fie. Norman Jones se uită la ceasornicul de argint cu lanț, un accesoriu care se potrivea, își spunea el întotdeauna, cu costumul cu dungi albe pe care îl purta în mod invariabil la birou și despre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
le-ar fi fost la îndemână oamenilor să treacă pe-acolo cu comenzile. Chiar și așa, în această epocă a tehnologiei, aveau să aibă nevoie de un departament televânzări. Dar unde naiba aveau să-l pună? — De ce nu aici? E destul loc, sugeră Stevie răutăcios, arătând cu cana spre biroul special proiectat pentru redactorul-șef care îi aparținuse odată lui Ralph. Fusese singurul lui act de bravadă. Zugrăvit în verde închis, cu pereții acoperiți de rafturi și diplome, era destul de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se dedica cu atâta elan acestei activități frenetice pentru că îi distrăgea gândurile de la acea problemă spinoasă. Apoi, din senin, într-o dimineață se trezi și își dădu seama că că Henrietta avea dreptate. Ce o împiedica să-i spună? Șovăise destul. Trebuia să-i spună. Avea s-o facă diseară. Fredonă în timp ce lenevea în cadă, mângâind mica protuberanță ce abia începea să se observe. Acum că se hotărâse să-i spună, se simțea învăluită în acea aură de satisfacție morală care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]