6,113 matches
-
mai apelez în vreun fel la procesele raționale. Sună telefonul. Mi-am ținut mâna care se repezise spre receptor și am lăsat telefonul să sune de câteva ori înainte să răspund. Nu voiam să par genul de persoană jalnică și disperată care stă lângă telefon, pândindu-l să sune. — Alo? am zis eu, încercând să par complet dezinteresată de persoana care s-ar fi putut afla la celălalt capăt al firului. —Modesty dragă, spuse Hugo lungind sunetele, sunt eu. Dacă așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
consuma cu lăcomie pe sine însăși, precum o țigară din care tragi cu atâta putere, încât nu-i mai simți aroma. Își aminti prima noapte când au făcut dragoste pe bancheta din spate a vechii lui mașini „Ford 51“. Nesățioasă, disperată, și-a desfăcut picioarele și și-a coborât mâinile căutând ca totul să vină cât mai degrabă, fără să se gândească nici o clipă că în acest fel se va și termina totul mai degrabă. — Viața e lungă... Cu atât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Santa Marta era o penitență în plus pe lumea asta, iar pentru soldați, dovada de netăgăduit că Fecioara nu ascultase rugăciunile mamelor și logodnicelor lor, care în „Ziua de Tragere la Sorți a Destinației“ veniseră la biserică într-o încercare disperată de a-și salva ființele iubite de la infernul serviciului militar pe „munte“. În Vizavi, dimpotrivă, nu existau străzi, nici piețe, biserici, hoteluri, prăvălii sau legi. Nu exista nimic altceva, decât colibe de paie și chirpici, trei crâșme cu rachiu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
PM“. Puțin mai departe, văzu o ușă alături de care se afla o placă inscripționată cu numele „Ambrogiani“. Fără nici un titlu, doar numele. Ciocăni, așteptă un „Avanti“ strigat și intră. O masă de lucru, două ferestre, o plantă având o nevoie disperată să fie udată, un calendar și, În spatele mesei, un taur de om al cărui gât era Într-o revoltă fățișă Împotriva gulerului strâmt al cămășii sale de uniformă. Umerii lați Întindeau materialul sacoului de uniformă; până și Încheieturile mâinilor păreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
duse să se așeze la masa de lucru. Ignorând dosarele care fuseseră așezate acolo În cursul dimineții, șezu și analiză diferitele posibilități. Pe prima, că fusese o supradoză, o Înlătură din principiu. Și sinuciderea era imposibilă. În trecut, văzuse iubiți disperați care nu vedeau posibil viitorul unei vieți fără cealaltă persoană, dar ea nu era una dintre aceștia. Odată excluse aceste două posibilități, singura care rămânea era crima. Pentru punerea ei În aplicare, Însă, ar fi fost necesară o planificare, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
apă, plutind deasupra conacului solitar și dansând cu picurii grăbiți; un ultim moment de pace trăit de noi... Gata! chițăi o voce, care putea fi a Celiei sau a Odettei. Liniștea, fulgerător, alternă de la pacea picurilor de ploaie, la răcnete disperate, înăbușite. Ion începu să meargă calm în căutarea lor. Mersul se acompaniază cu loviturile de tobe; ritmat, febril... Urmară pași mari grăbiți, auzindu-se în toată casa. O clipă, tăcere... Pe urmă două îm pușcături... Instrumentele o iau razna: violoncelele
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
și voiai. Mai mult decât atât, bărbații de Manhattan păreau să creadă în proporție de sută la sută în publicitatea făcută. Până și masculii urâți, cu răsuflare puturoasă, erau convinși că undeva, în oraș, existau cel puțin zece femei superbe, disperate să se mărite cu ei. Privirea lui Alice a alunecat către hârtiile cu care Sherry își freca fusta. Ceea ce ea crezuse că erau niște șervețele semănau acum suspect de tare cu foile trimise de avocatul extern pentru cazul cu prăjitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
gata să-i treacă cu vederea instinctul „de cuib“; Hugo înțelesese mult prea târziu că acesta fusese un eufemism pentru gestul Amandei de a comanda cele mai scumpe piese de mobilier pe care le găsise pe internet. Hugo se gândea disperat că imobilul de la numărul patru de pe Fitzherbert Place avea să fie cel mai costisitor cuib construit vreodată. Ba chiar marșase și fusese de acord să participe la aceste cursuri prenatale private, pentru că Amanda refuzase să meargă la cele organizate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a dovedit că Laura era o persoană care dorea să i se acorde din ce în ce mai multă atenție, evident fiind că soțul ei mereu absent nu-i dădea nici un fel de importanță. Hugo simțea că Laura avea un caracter instabil, virând spre disperat. Cu fiecare ocazie care i se oferea, Laura îi arunca priviri indubitabil provocatoare și, cu toate că și el era un bărbat căruia îi plăcea să flirteze, Hugo nu se simțea deloc confortabil în preajma ei. Pe de altă parte, era clar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bine ochelarii și se uita la el ca și cum ar fi fost un specimen dintr-un laborator. Frica l-a cutremurat. De ce Dumnezeu spusese chestia asta? — Vreau să spun că nu sunt sigur într-un sens grozav, s-a bâlbâit Hugo, disperat să recupereze din teritoriul pierdut. Și poate că, în fond, chiar așa se și simțea. Poate că, după naștere, avea să îndrăgească pruncul și poate că avea să ajungă să-l vadă ca pe o persoană, nu ca pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Uuuf! Dintr-odată, însă, indubitabil, Hugo s-a blocat. A deschis larg ochii numai ca să-și dea seama că persoana peste care dăduse era pediatra cea frumoasă, doctorița Watson. — Iar dumneavoastră, a spus ea glacial. Hugo a privit în urmă disperat. —Centrul de nașteri? a gâfâit el. Ca prin farmec, doctorița a devenit plină de o solicitudine profesională. A ridicat un deget elegant. — Pe acolo. În sus, pe scări și după colț, la dreapta. E copilul dumneavoastră, nu? Hugo a clătinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un minut sau două de explicații. —Înțeleg, a spus Alice rar. Și sunteți foarte siguri? Nu există șanse ca situația să se schimbe? Mă tem că nu, i-a confirmat persoana de la celălalt capăt al firului. Alice s-a prăbușit disperată pe podea. Lacrimi de groază i-au inundat ochii. Dumnezeule! Oare coșmarul ăsta era chiar real? Apoi i-a venit o idee. — Vă simțiti bine, doamnă? a întrebat-o îngrijorată persoana de la celălalt capăt al firului. Alice tăcea. Era ocupată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
-l ducă jos și să-l pună în găleata de înmuiere, în timp ce ea începea neplăcuta acțiune de așezare a unui scutec nou pe copilul care continua să urle. Cu toate că-i fusese schimbat scutecul, țipetele Rosei deveneau din ce în ce mai asurzitoare și mai disperate. Era limpede că mai era ceva în neregulă. — Cred că-i e foame, și-a dat cu presupusul Alice. O duc s-o hrănesc. Șșșșș, draga mea, a șoptit ea în capul călduț al copilului. — Cobor și eu cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
am avut nici o intenție. Ai înțeles greșit. Ceea ce s-a întâmplat a fost o greșeală. — Asta e cea mai veche gogoașă din lume, i-a scuipat Amanda. M-am trezit noaptea ca să văd ce e cu Theo, a perseverat Hugo disperat. Copilul plângea. Eu, ăăă, nu mi-am găsit pijamaua. N-am știut că asistenta Harris era deja acolo. — Ce poveste, a urlat Amanda. Acum înțeleg de ce țineai cu tot dinadinsul să scapi de ea. Pentru că a rezistat avansurilor tale. De-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Neil în cel mai prietenos moment al zilei. —E liber mâine-dimineață, la nouă și jumătate, s-a stropșit ea. Dar asta e tot. Accepți sau refuzi. —Accept. Mulțumesc, Shauna, a spus Hugo mimând perfect satisfacția. În adâncul sufletului însă, era disperat. Prinsese tocmai perioada de mahmureală maximă. Mai mult, la nouă și jumătate dimineața, Theo era treaz în mod garantat. Chiar foarte treaz; de fapt, se urca pe pereți de treaz ce era. Ceea ce, din păcate, însemna că Theo trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
implicat un sadic care ura bebelușii. Cu cât ploua mai tare, cu atât creșteau în intensitate și urletele lui Theo. Îngenuncheat pe pavaj, cu apa inundându-i pantalonii, Hugo simțea că-i vine și lui să urle în timp ce se chinuia disperat cu aricii recalcitranți și cu capsele și perforațiile fără soț ale bucăților de plastic. Colac peste pupăză, copertina căruciorului, care, în teorie, ar fi trebuit să formeze un soi de acoperiș impermeabil deasupra capului copilului, se încăpățâna să cadă când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Îmi pare rău. —Ei, haide! Doar una mică. Hugo s-a uitat în ochii ei și era pe cale să refuze, dar a văzut ceva la care nu se aștepta. Ceva care trecea de granița unui simplu flirt. Ceva implorator și disperat. Din cauza surprizei, Hugo s-a oprit. —Te rog? a spus Laura cu o voce slabă. —Of, bine atunci. Cuvintele îi ieșiseră din gură înainte să le poată opri. Dar ce mama naibii? Întârziase deja destul de mult. Măcar s-o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
convingător zâmbet al lui. E un privilegiu. O bucurie. Ar trebui să vrei să-i oferi lui Ro cel mai bun start nutrițional posibil în viață. Orice mamă bună ar vrea asta. — Dar vreau, sigur că vreau, a răspuns Alice disperată, zâmbind curajoasă deși i se strângea inima. Ce nebunie fusese să-și închipuie că problemele ei de nutriție se sfârșiseră pentru că Rosa trecuse pe alimente solide. Patru sute optzeci de mililitri tot mai trebuiau storși zilnic. În plus, Jake insista că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
ar fi trebuit să se bărbierească. Fosta lui spilcuială era acum mototolită. Ochii îi erau injectați, iar dedesubt aveau niște săculeți roșietici uriași, care trădau oboseală. Pielea îi era uscată, barba îi era crescută, iar privirea îi era hăituită și disperată. Alice și-a amintit că Jake spusese despre el că e un „ticălos uns cu toate alifiile“ și că-l detestase din prima clipă din motive pe care ea nu le înțelesese. În fond, el nu suferise din cauza Amandei Hardwick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cu puterea ta de convingere. Așa că trebuie să te duci și să-i dai pe spate. Așa că acum, când urcau treptele creșei, iar Theo a înțepenit ca un bloc de stâncă și-a început să protesteze urlând, Hugo a mugit disperat. Cum dracu’ să poată cineva să facă față unei asemenea situații și să se mai gândească și la muncă în același timp? Hugo a observat-o pe una dintre mame împleticindu-se către intrare. A recunoscut-o: era Sue. Barbara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
întrebat Alice șocată. Mâna i s-a întins ca să mângâie căpșorul Rosei. Hugo a ridicat neajutorat din umeri. Știu că sună îngrozitor, dar lui Theo nu-i place așa de mult să fie numai cu mine și..., Hugo a clipit disperat, ...presupun că dacă aș ști ce să fac cu el, am avea o relație mai bună. În primul rând, e situația asta îngrozitoare cu creșa. Și Hugo i-a explicat lui Alice problema fricii de separare. Alice a dat din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
încântată că cineva îi lua în considerare sfaturile. Era limpede că redactorii de la revista La Gunoi! considerau că se puteau dispensa de ele. Vezi tu, a adăugat Hugo în timp ce scria numărul, știu că sună nebunește și patetic. A râs scurt, disperat. Dar când vine vorba de Theo, nu am pe nimeni altcineva pe care să pot să-l întreb. Nu am pe nimeni altcineva pe care pot să-l întreb. Alice a simțit că i se pune un nod în gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Dar ce-o fi asta... Hugo încerca să-l audă pe Theo. Dar nu auzea nimic. Cu siguranță că fii-su ajunsese deja la jumătatea scării. Sau zăcea în capătul lor sub forma unui morman mototolit. Hugo s-a uitat disperat pe etichetele cutiilor. Aici scrie că e o căsuță de pus în copac, a zis el înnebunit. E o căsuță de pus în copac. —Ei, atunci asta e, a spus bărbatul în maro. E o căsuță de pus în copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și urca fiul pe trepte cu mare grijă, Hugo le-a văzut coborând pe Barbara și pe Sue. Amândouă erau mult prea absorbite în discuție ca să-l mai observe. Eu nu mai pot să continui în felul ăsta, spunea Sue disperată. E, pur și simplu, imposibil. Azi-noapte s-a trezit de patru ori, iar acum am venit să-l iau acasă pentru că i-au apărut câteva nenorocite de pete roșii. Nici n-ai crede ce scandal mi-a făcut șeful că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Alice, uitându-se la ea cu cea mai imploratoare și înduioșătoare dintre priviri. —Of, fir-ar al dracului, Al! Îmi pare rău. Te rog. N-am făcut-o decât pentru că, nu știu... Și-a răvășit, din nou, pletele, părând realmente disperat. Pentru că, probabil, îmi pasă prea mult. Haide, Al! Nu e cea mai gravă chestie din lume. Mai dă-mi o șansă. De dragul Rosei, dacă nu din alt motiv. Alice s-a încruntat. Argumentul cu Rosa era unul puternic. În orele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]