4,042 matches
-
Miti Matái, părea să aibă, într-adevăr, aptitudini de navigator. Departe de Bora Bora, toți aveau obligația să se sprijine reciproc, nu doar în îndeplinirea sarcinilor legate de navigație, ci mai ales in dificilă încercare de a nu se lasă doborați de aparenta imposibilitate de a-și duce la bun sfârșit misiunea, căci descurajarea, nostalgia, depresia și chiar plictiseală se transformau, odată cu trecerea săptămânilor și a lunilor, în cei mai mari dușmani, pe care nu-i puteau învinge decât dacă rămâneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai nefericită. În afară de bestia pe care o rânise Tapú Tetuanúi, aproape dintr-un accident, toți ceilalți agresori reușiseră să se întoarcă la navele lor, fără să fi suferit nici cea mai mica zgârietura. Iar ei, acum, isi propuseseră să-i doboare pe propriul domeniu și în ciuda faptului că erau mult mai puțini ca număr. Întins pe punte, cu fața în sus, Tapú Tetuanúi nu putu să nu se întrebe dacă de fapt ceea ce făceau nu era decât o prostie fără margini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
omoare câte doi oameni în fiecare noapte? —Bine-nțeles că nu. Nu ne rămâne decât să mergem după ei. Unde? întreba Roonuí-Roonuí. Nu mai putem conta pe factorul surpriză. O să ne aștepte la fiecare colț al drumului și-o să ne doboare unul câte unul. Avea dreptate, căci, desi insula nu era foarte mare - vreo douăzeci de kilometri lungime pe doisprezece lățime -, avea o mulțime de râpe, peșteri, golfuri și păduri dese, care ofereau tot atâtea adăposturi sigure pentru un număr foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
asupra ta furia lui Tané! — O sa te-ntorci și tu, răspunse încă o dată Tapú Tetuanúi, dorindu-și cu tărie să creadă în propriile lui cuvinte. Ești atât de mare și de înțelept, că nici macar Tané n-o să-ndrăznească să-l doboare pe cel mai bun marinar care a traversat vreodată marile. Un marinar ajunge să fie cu adevarat bun doar atunci când accepta toate legile mării, răspunse. Ține minte! Oceanul este un zeu care, dacă-i dăruiești viața ta, jurându-i supunere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
trebui să înceapă prin a o distruge. Avea nevoie de spațiu pe care să-l semene, de spațiu pentru mașini, de spațiu pentru vite... Copacii îl deranjau, îl copleșeau, îl sufocau și nu găsea altceva de făcut decât să-i doboare. Indianul, nu; indianul conviețuia cu selva, i se supunea ei și se adapta la realitatea de netăgăduit că, în fond, selva era întotdeauna mai puternică. Pentru ca să o domine, trebuia să o ucidă, să o facă una cu pământul, să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dat seama ce se întâmplă, pentru că se încred în ei înșiși, în forța lor și în slăbiciunea omului alb în selvă, unde armele lui de foc nu-i sunt de mare folos. În ziua în care vor vedea primul tractor doborând copacii din selvă, în care vor auzi zgomotul asurzitor al rulourilor compresoare și vor asista la explozia unei pușcături zdrobind stâncile, panica îi va împinge la cel mai înspăimântător război pe care l-a văzut vreodată Amazonia. — E și José
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
va înșela. Yubani-i îl aclamară pe Xudura. Vechiul ritual reînviase. Kano îl călăuzi din nou până la șosea, care înaintase vreo doisprezece kilometri în adâncul selvei. De la răsăritul celei de a treia zile, auziră zgomotul asurzitor al mașinilor mișcând pământul și doborând copacii și, pe măsură ce se apropiau, zgomotul creștea până la a deveni insuportabil. Când ajunseră să vadă luminișul în care evolua primul buldozer ce împingea trunchiul enorm al unui arbore de capoc, indianul yubani rămase încremenit, privind înspăimântat puternicul monstru galben ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
copacii și, pe măsură ce se apropiau, zgomotul creștea până la a deveni insuportabil. Când ajunseră să vadă luminișul în care evolua primul buldozer ce împingea trunchiul enorm al unui arbore de capoc, indianul yubani rămase încremenit, privind înspăimântat puternicul monstru galben ce dobora tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și porni, scârbit, către luminiș. Când ajunse în fața tractorului, mecanicul tresări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
buldozer ce împingea trunchiul enorm al unui arbore de capoc, indianul yubani rămase încremenit, privind înspăimântat puternicul monstru galben ce dobora tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și porni, scârbit, către luminiș. Când ajunse în fața tractorului, mecanicul tresări speriat, puse marșarierul și începu să dea îndărăt cu graba pe care i-o permiteau copacii. Merse în urma lui până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
dar în Amazonia, numărul lor e infim și pe suprafață se întinde mereu un strat gros ce nu se descompune. Formarea solurilor noi devenea atunci atât de lentă, încât era zadarnică orice încercare de a cultiva. Acolo unde au fost doborâți copacii nu va crește nimic. Nimic, doar hățișuri nefolositoare, pentru că arborii noi vor întârzia decenii ca să atingă mărimea originară. Marele bazin amazonian nu admitea nici silvicultura, nici agricultura și cei care o distrugeau acum știau acest lucru. Vor transforma giganticele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Odată învățată lecția, își îndeplini sarcina cu rapiditate și eficiență. Poate că în mintea lui se vedea deja drept cel mai mare dintre eroii yubani, acela care a răpus de unul singur monștrii de metal ai albilor, în stare să doboare un copac dintr-un asalt. „Kano cel mare“, „Kano, războinicul“, „Kano, incendiatorul“. — Grăbește-te...! Cu atâta fum, în zece minute vom avea aici o întreagă armată. Își fixă privirea spre capătul drumului. În depărtare, își făcu apariția un nor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
extrem de gravă, se impuneau soluții fulger. Așa se face că omulețul a primit un pumn în cap, fără a mai realiza proveniența și, devenind moale, i-a cedat ciomagul lui Ilarion. Cu un start reușit, acesta și-a propus să doboare recordul la suta de metri. Numai că unul cu dinții galbeni a luat startul excelent și nu s-a lăsat de întrecere decît cînd ciomagul l-a temperat serios. Prima lovitură a fost cum a fost, a doua însă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în oase, care, din cauza nervilor, te dor. Geamurile zăngăne, bubuiturile tobelor rezonează cu cușca toracică. Mii de persoane suferă ca și tine și ascultă manelele 'mnezeii mamii lor de manele! Cînd ora șase vine, se așterne liniștea. Jigodia îmbogățită este doborîtă de răgete, zbierete, băutură, cărneturi și cafele și adoarme. Tu mergi la serviciu, rezolvi probleme, caști și ochii lăcrimează. Muncești și-ți faci planuri de viitor. Peste trei luni îmi iau concediul. Mă duc la munte, la... Păi anul trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
face un băiat peste 2-3 săptămîni. Pa și pusi! Rămîi să faci borș cu gălbejitul tău. Iese furios, dar se calmează repede. În fond, tot răul spre bine. Vaporoasa Diana mă va consola cu vîrf și îndesat. Bărbatul acesta, deloc doborît de soartă, reia scena din Malaezia. Surori fug pe culoare, șușotesc, se uită la el. Arătați-mi-l odată, doar n-o fi și ăsta negru, țipă Codrin. Nu-i negru, spune o soră timid. Dar cum este? Cam mulatru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
că trag! somează cel care apără legea. Trage în mă-ta! Cinci indivizi, înarmați cu topoare, se alătură motorizatului. Stați că trag! repetă speriat omul în uniformă. Banda de hoți se apropie, un foc răsună în aer și al doilea doboară un bandit. Văleu, ne omoară criminalul. Polițiștii scapă cu o fugă pe care n-o vor uita niciodată. Trebuia să executați focuri de avertisment, nu să trageți în plin în... oameni, concluzionează ancheta. Polițistul nu-i prost și joacă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
expunând vederii restul casei. Iar când nu va mai exista absolut nici un loc în care lucrurile astea s-ar putea afla, îmi spuneam pe când trăgeam de cutii și dosare, golindu-le pe jos, o să mă duc la etaj și-o să dobor afurisita aia de ușă încuiată. Dar n-am făcut-o. Când am ajuns la asta, după ore de răsturnat, cercetat și împrăștiat, furia care-mi rămăsese nu mai era destul de puternică sau destul de înverșunată. Acolo unde înainte existase teama aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
elastice, fluturând în vânt. Vezica îmi era apăsată de-un lichid încins, agitat. Intru. Descui ușa. Cheia țăcăni în yală. Am apăsat pe clanță și, încet, am împins ușa în lături. Tăcere. Ținând ciocanul ridicat lângă urechea dreaptă, pregătit să dobor pe oricine sau orice s-ar fi ivit din întuneric, am intrat cu pas șovăit, pipăind pereții. În cele din urmă, am găsit un întrerupător și-am aprins lumina. În mijlocul camerei se afla un fișet roșu-aprins. Și nimic altceva. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
foc și pe nări. Era de zece ori mai puternic în realitate. Însă eu știam că urechea era punctul lui sensibil. Am fixat săgeata în arc, l-am ridicat și am țintit exact urechea balaurului. Spre mirarea mea, l-am doborât și am recuperat aurul spiridușilor, așa cum le promisesem. Și uite așa am devenit eu eroina lor. După ce mi-au mulțumit și m-au îmbrățișat, m-au condus la un portal și așa m-am întors la părinții mei. O zi
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
scormonitor de lamele, eram redus la câteva vertebre cervicale și la o privire devenită de-o precizie incredibilă, de parcă toate angrenajele din carne și oase și-ar fi donat Întreaga vlagă ochiului suveran. În acest port ai cărui locuitori fuseseră doborâți de o maladie teribilă, numai paznicul farului rămăsese viu, continuându-și zilnica trudă a luminării, descoperirii și ghidării. Dintr-un mizantrop, mă transformasem Într-un curios, Însă oare nu aceeași dorință de-a ști Împinge miniaturala cameră video prin ungherele
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
munca grea. O mână care‑ar trebui să țină un burghiu, o pilă sau ceva de genul ăsta mai degrabă decât o pușcă și să‑și ia salariul pentru asta, nu să‑mi ia mie viața. Cel care m‑a doborât pe mine ca pe un copac nu știe că și el e deja cosit și pus deoparte de oameni pe care nici măcar nu‑i cunoaștem, fiindcă își fac veacul pe Riviera sau la cabanele de vânătoare din vârful muntelui. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
lasă iar ziarul să cadă. „Îl cunoști pe Gigi, frate-miu, doctorul ?“, se aude vocea Luminiței. „Acum, și pentru un zâmbet, doctorul primește bacșiș. Nu se mai dau țigări sau băuturi, ci carne, brânză. Auzi, mâncare !“ Somnambulul nu mai aude, doborât de arșița care dogorește planșetele, ferestrele, tranzistoarele, dulapurile. Lotomanul calculează unghiurile conductei, Vera primește din mâna osoasă a lui Caropol tema proiectului de automatizare a drenajelor și Programul de societate multilaterală al omului nou, și Nalbandu lucrează, Stork și Cornea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mine de mic. Odată Îmi spusese că avusese curaj să-mi vorbească din cauză că eram mut și că nu-i era teamă că o să-l dau În vileag. Din cauza asta, Îmi arătase o grămadă de lucruri: să iau urma vânatului, să dobor animale mari precum mamuții sau mărunte precum chițcanii, să merg mult-mult fără să-mi fie sete sau foame, să Împletesc frânghii, să mă uit după locul, mereu altul, de unde răsare soarele, și câte și mai câte. După ce am mai crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că ești trimis! Om adevărat, ce mai! Numai un trimis era În stare s-o bucure pe una ca Bodolona! Ai mei o să te repecte pentru asta! Și așa a fost. Oamenii mă priveau de parcă aș fi fost vânătorul care doborâse cel mai mare mamut văzut vreodată iar eu, ce să fac, am Început să mă Învârt dintr-o parte În alta, țanțoș, de parcă numai pe Bodolona o poftisem de când ajunsesem În satul lor. Of, of. Mi-a părut bine. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O stâncă. Încă o tufă de mărăcini uscați. Un trunchi de copac doborât de vânt. Apoi, apa Învolburată! - curgea sub ochii noștri, cristalină și vuitoare, făcând bulboane și Împroșcând spumă. - Copacul ăla, ne spuse, Enkim, arătând un bulumac uscat ce atârna deasupra unui mal scund. - Copacul ăla, am zis și noi și ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
reteză Philo. N-o fi mare mândrie să prinzi un mamut În groapă, dar așa barem, avem cu toții ce pune În gură. - Și cine ți-a spus ție că trebuie să aibă toți ce să pună În gură? Ăia care doboară mamutul sau mistrețul, ăia care pun pe fugă dușmanul, ăia erau cei ce trăiau În satul nostru până să Înceapă nebunia asta, Tată din Cer! Acum, ne-au năpădit toți flecarii, toți slăbănogii care ar lua-o la sănătoasa dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]