4,041 matches
-
de aceasta. Dar nu insistă În confesiune, ci, pentru a semnala evaporarea vrăjii erotice, descrie lichidul sleit al unei beri pe care, În urmă cu cîteva minute, Înainte să sune telefonul, o sorbea cu nesaț alături de frumoasa chinezoaică. Momentul de evadare din fugă - atunci cînd Îi lași pe ceilalți să alerge singuri, tu ai ieșit, te odihnești sau pur și simplu nu mai crezi În fugă - este momentul În care lumea se spațializează și devine geometrică, În care muchiile se tocesc
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pe sacou de Înlăturat, un pahar de vin de terminat, un televizor de aprins sau un avion de luat pentru a nu cădea pradă derelicțiunii care le dă târcoale. Viața de zi cu zi Înseamnă, pentru personajul echenozian, o permanentă evadare din raza de acțiune a nonsensului, tentativa sisifică de a nu deveni un Mersault, un condamnat din pornire. Deși primul său protagonist, din romanul suscitat, se sinucide. “Ceea ce mă interesează nu este atât comportamentul său [al personajului, n.n.], ci protocoalele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
repetă, invită oaspeții la o gustare, alege cărțile, pregătește totul și nu se poate în nici un chip retrage: ea instaurează un regim al coprezenței propriu oricărei forme de supraveghere, cu cele două laturi ale ei, inseparabile - fascinația și dorința de evadare de sub control -, consecință a unei supravegheri drăgăstoase și, totodată, tiranice. Oximoronul lui Mnouchkine. Până la urmă, indiferent de felul în care se exercită, supravegherea este integrată de către actori: ei joacă știindu-se priviți de spectatori și, câteodată, chiar și de regizor
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
și-nstelare./ Și dorm în eroii/ îmbătrânind cu timpul și devenind strămoși". Ca și Mihai Beniuc, Andrițoiu celebrează calul, trăind nu numai melancolia pierderii acestuia și odată cu el trecerea unui timp, ci, legat de imaginea lui, insistă asupra depășirii condiției, a evadării iluzorii din propriul cerc. "Un cal e perfectă armonie/ Și o fugă de pământ pe care-o încerc./ Țâșnind semeț din propriul meu cerc/ În altă parte/ Poate în veșnicie./ Tristețea e, că goana terminând, și-apleacă roibul fruntea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la semnul meu, va fi răcoare/ Și vor zbura căderi mângâietoare/ Atunci vă voi privi atât de fix, Atât de străveziu va fi în zare/ Că toate se vor atinge în uitare" (II). Poetul descrie drumul spre Styx ca o evadare în altă lume; universul este similar celui real, cu desfășurări cotidiene (visuri de iubire și mărire), într-un peisaj bolovănos sau acvatic, un ocean de sidef și tăcere, într-o lumină moartă, suspendată. Cetatea morții parcă ar fi o altă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
piperul este subțire și isteric, fesa femeii este ca o piersică coaptă, în loc de ochi, ea poartă căpșuni și țâțele sunt înțepate de tăuni. Poetul este un rafinat al gusturilor și al emanațiilor olfactive, stimuli care îi dau beții și posibilitatea evadării: și deodată somnul pe frunte, ca o "pată" îl va trece dincolo, în lumea lui. Ca și Ilarie Voronca, închină imnuri legumelor, sau ca Ion Pillat cântă "Cămara de fructe", în poemul "Dulapul", fără să simțim nostalgia trecerii timpului. Lirismul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de răsfrângere în bucurii și elan este redată plastic prin luminile strălucitoare ale cristalului: "O, azi sunt bucuros ca un cristal/ Fără cusur mi-s hainele de înger./ Mi-e fiecare nastur triumfal încoronat de proaspete răsfrângeri." Nostalgia plecării, a evadării și cea a nerealizării apare în poemul "Cerbul": "Dar l-au predat în haltă conductorii/ Și a rămas cu iuți bătăi de pleoapă/ Să plângă adânc la marginile orei./ În umbra unui turn opac de apă." În "Julien ospitalierul" apare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
coordonate: tradiția interbelică a universului țărănesc și cea modernă impusă de pana lui Arghezi, Barbu, Blaga. Mircea Ivănescu încearcă o mitologizare a cotidianului raportat strict la individ, la raporturile lui cu lumea de obiecte și cu lumea lui interioară, cu evadările, cu refugiile lui, cu încercările de a-și împodobi existența: "v înnopteanu în vizită la mopete, degustă/ un vin investit cu sensuri adânci/ (căci mopete l-a cumpărat dimineața, atunci/ când s-a întâlnit cu I. Negoescu) îngustă/ e vremea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și a iubitei plutesc străveziu de la un poem la altul, contribuind la întregirea spirituală a unei structuri eminesciene întârziate. Timpul hărțuit de devalorizarea omului, de devitalizarea orașului sunt elemente care vor genera setea de golul primar similar perfecțiunii. Așa explicăm evadările în lumea hăului și a mării în care trăirea este realizată cu voluptate, în timp ce moartea este tărâmul "nisipurilor mișcătoare"3 de aur ca la Eminescu. Ion Drăgănoiu "Aproape sonete", E. P. L., 1969; "Discurs împotriva metodei", Editura Eminescu, 1971; "Poeme mecanice
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ostentativ uneori ca atitudine și ca formulă poetică, revine la dadaism. ("Cine nu iubește-și fură viața/ și va fi de-a pururi condamnat". Poetul își cântă țara, existența este însăși poezia: "cel mai frumos lucru din lume este viața". Evadările în lumea visului i se par puerile: În vis nu cântă nimeni și nimeni nu dansează/ lipsim câte o clipă fugim în univers/ Putem lipsi din viață/ dar crezi c-ar fi mai bine/ cu-aceeași disperare să strălucim invers
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
epocilor anterioare dă stilului acestor poeți și al multor altora o tentă eclectică. Menționăm, prin urmare, și alte câteva nume. Negoiță Irimie, își evocă orașul natal, meditează asupra trecerii timpului, asupra adâncirii iremediabile în banal pentru a rămâne cu nostalgia evadării, chemat de mari depărtări. Damian Ureche, a cărui lirică, cum spune Alexandru Piru, se caracterizează prin antropomorfism, rămâne însă un poet fără chemare și fără viziune, cu imagini căutate, exterioare. Dumitru Bălăiet, Nicolae Motoc, Petre Got, deși trec prin Blaga
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
retorică, cu aportul imaginației. Definește accesibil trecerea timpului ("Nordul"); urmează un asalt de definiții ale unor probleme de viață care, prozaic spuse, ar fi banale și ridicole. Ana Blandiana se vrea lucidă și atunci când își contemplă însingurarea, iubirea și nostalgia evadării avatarii ce țin de condiția umană. Problema opțiunii, atât de frecventă în contextul poeziei actuale, se complică cu acea condiție a devorării speciilor care, plasată în mediul uman, este reprobată de poetă: "Din miile de vieți posibile/ Nu mi se
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
semnul lui Eros, se supune în acest context oglinzii cuvântului. Dar când cuvintele sunt reprezentări ale lumii acesteia, în care obiectele și ființele îl sufocă, caută un loc pustiu, un refugiu: "Gândesc un loc pustiu" ("Elogiu"). Cauza acestei dorințe de evadare este timpul și spațiul care-l limitează. De aceea simbolistica vocalelor și a consoanelor este sensibilizată de ideea de timp: Ce tragedie cuvântul iubito/ după litera I urmează U,/ după litera E litera I/ apoi O.../ Și asta-i ca și cum
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
mă bucură. Am o rezervă în ceea ce privește spiritul: parcă mi l-aș fi dorit nemțesc. N-a fost să fie! În definitiv, formula "Jurnal de idei" este problematică. Care este legătura dintre gânduri și scurgerea timpului? Poate că dorința ideii de evadare din timp. Ideile nu se supun nici măcar ritmului zi-noapte, atâta timp cât ele nu ne dau pace nici în somn. Tot ceea ce surprinde un astfel de jurnal este legătura dintre idei, curgerea lor una din alta și nașterea lor din creuzetul experienței
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
dorința avidă de putere a celor care mențin discursul. Suntem continuu salvați de mulțumirea față de un sine viitor, potențial. Acum poate că nu am reușit să..., dar sigur undeva în viitor o să... . Existența ne este marcată de această formă de evadare de sub presiunea morală a prezentului, relansându-ne de fiecare dată, pe baza viitorului, dreptul nostru de a judeca, acesta fiind posibil în contextul convingerii față de propria valoare. Fiecare judecată constituie astfel și o afirmare implicită a propriei valori morale, afirmare
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
să mă eliberez de sub imperiul acesteia. Se poate desprinde din cele de mai sus faptul că, indiferent de formele sale sau de situațiile În care apare, chinul este forma limitativă absolută care Închide complet existența umană, fără nici o posibilitate de evadare. Este condamnarea la suferința perpetuă. Viața chinuită este o viață condamnată, lipsită de sens, iar cel care este obligat să o suporte nu se gândește decât la felul În care ar putea ieși din această situație, fără Însă a reuși
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
superioritate Zona tipurilor teoretice (pasiveă Tendință anxioasă EUL Tendință la inferioritate Tendință agresivă Zona tipurilor pragmatice (activeă 2. tendința de inferioritate se raportează la pulsiunile primare, fundamentale, ale inconștientului și se caracterizează prin nevoia de libertate, dorința de schimbare, căutare, evadare, realizarea propriilor dorințe, apetențe, Înclinația către aventură; 3. tendința de agresivitate concentrează tendințele proiectate către viitor. Ele sunt specifice tipului anticipativ, reformator, care demolează vechea ordine sau ordinea existentă, reprezentând spiritul negator, dominator. Acest tip, de factură revoluționar-anarhistă În plan
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și n-am nici o îndoială că așa a fost),3) mai rămîne de precizat ce înseamnă acel „departe” de ce, sau în raport cu ce? Neîndoielnic, acest „departe” din versul „într un han, departe-”. „Departe” este față de casa sa. „Rar” evocă deci o evadare, o „rătăcire”, o escapadă: însă nu spre centru, ci spre margine. O fi fost „hanul cu cerdac” de la marginea tîrgului, de care pomenește Costache Radu, sau unul de pe la gară, asta n-am cum să știu. „Tu ai murit...” Una din
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și cu cartea. Să fim largi: să zicem cinci filme, ca să intre de două ori și «Pat și Patachon»”. Și totuși, în ciuda acestei situații, și a prețurilor mari, cinematograful constituia, îndeosebi pentru tineri, o atracție irezistibilă și un loc de evadare. „Am văzut două filme - notează eleva Jeni Acterian în Jurnalul său. Asta e singura mea satisfacție. Cinematograful!” Dar sînt zile în care vede și cîte patru! în versul „Ning la cinematografe grave drame sociale”, Bacovia se referă și la repertoriul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mea" din 16 iulie 2007; Cosmin Ciotloș, în "România literară", nr. 50, 14 aprilie 2006; Mihail Vakulovski, în "Argeș", mai 2006; Antonio Patraș, în "Timpul", nr. 4, aprilie 2007; Doris Mironescu, în "Suplimentul de cultură", 24 martie 2007; Andrei Bodiu, Evadarea din vid. Studii despre poezia românească de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, 2008; Emanuela Ilie, în "Poesis", nr. 224-225-226-227, din septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie 2009; Daniel Cristea-Enache, Timpuri noi, Polirom, 2009; Bogdan Crețu, în "Ziarul financiar" din 2
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Șerban Axinte, în "Timpul", nr. 1, ianuarie 2005; Marius Chivu, în "România literară" nr. 11, 23 martie 2005; Cosmin Ciotloș, în "România literară" nr. 39, 29 septembrie 2006; Bogdan Crețu, Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană, 2006; Andrei Bodiu, Evadarea din vid. Studii despre poezia românească de la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI, 2008; Cosmin Ciotloș, în "România literară" nr. 47, 28 noiembrie 2008; Nicolae Busuioc și Florentin Busuioc, în Scriitori și publiciști ieșeni contemporani. Dicționar 1945-2008, ediția a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
curentul,/ se vor auzi niște țipete,/ un sunet prelung, ascuțit,/ apoi va fi mai multă liniște,/ mai mult loc pentru cei de lângă mine" lumea ți-a ieșit așa cum ai vrut (1). Abia într-o asemenea pecetluire a conștiinței imposibilității de evadare dintr-un infern domestico-urbano-generaliza(n)t stă miezul amar, patetic al cărții: "lumea e într-adevăr la picioarele mele,/ nu mai aștept decât să vină cineva și să-mi profaneze mormântul/ ca să pot ieși de acolo" (ca să pot ieși de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
încă din titlurile unor texte: invaziile realității din Dezertare din Paradis (Editura Tipo Moldova, Iași, 2004) sau prăbușirea din realitate, primul ciclu din Zidul (Editura Cronica, Iași, 2008), sunt exemplele cele mai elocvente. Cum însă "nimic nu se întâmplă cu evadarea/ nimic nu prevestește salvarea", poetului nu-i rămâne altceva de făcut decât să riposteze prin vers: "voi fi nevoit/ în cele din urmă/ să ies revoltat în stradă", promite el la sfârșitul unui poem rupt realității din motive politice, inclus
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau dansează, sălbatic, samba și tango. Ritualuri menite, bineînțeles, să o vindece; în special de unul dintre demonii nocturni, cel al amintirii unei fericiri senzoriale pe care încearcă să o prelungească, extatic, în prezent. Insula din strada de ieri, spațiul evadării anamnetice pe care ceasul nocturn al dementei halucinații îl face prea des posibil și dureros de actual, se cere totuși abandonată. Ispita majoră pentru poetă devine convertirea desenului autenticist în literatură, fie ea și una culpabilă, adică în succedaneu al
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
explic cine-i Matei:/ Un băiat cu idei / Galileo Galilei!"), căruia mama cu veleități poetice îi zugrăvește și îi explică lumea pe înțeles, într-un altfel de carte cu jucării de tot felul, inclusiv poietice. O carte, în fine, a evadării totale a autoarei dintr-un real prea contondent într-o lume a fanteziei și candorii definitive. Cum se va întoarce Oana Lazăr din acest univers poetic în care a găsit, temporar, energii taumaturgice, rămâne de văzut în cărțile ei viitoare
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]