8,881 matches
-
arătă spre un secutor mic și îndesat, de vreo douăzeci de ani, care la Augusta îl încurajase întotdeauna pe Valerius în timpul antrenamentelor. E tânăr, dar e ca o fiară, adăugă. — Care e punctul lui slab? — Furia. Se lasă orbit de furie. Mânia e bună, dar când lupți trebuie să știi s-o folosești. Dacă o lași să te domine, te distruge. — Și care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva, să rănești... Lovește cu hotărâre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așa cum îl învățase Proculus. Rămase în așteptare, cu scutul ridicat. Veni și lovitura, puternică, violentă. Tridentul întâlni scutul exact unde prevăzuse Valerius. Se ridică și se repezi spre Flamma, cu scutul în față și mâna dreaptă întinsă, strângând cu atâta furie sica, încât tot brațul i se contractă dureros. Mârâi o insultă și începu să-și urmărească adversarul. Deodată se simți invadat de o forță fantastică; plămânii păreau să găsească în sfârșit tot aerul de care aveau nevoie pentru a face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se simți invadat de o forță fantastică; plămânii păreau să găsească în sfârșit tot aerul de care aveau nevoie pentru a face față efortului. Se simți, de asemenea, calm cum nu mai fusese niciodată până atunci și cuprins de o furie rece, de dorința violentă de a-l face bucăți pe celălalt. Zâmbi în timp ce-l urmărea pe Flamma, și-și aminti sfatul lui Marcus: „Obosește-l“. „O să te las fără suflare!“, râse. Începu să alerge mai repede, și i se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lovitură, tot în cap, dar din lateral. Fu atât de puternică, încât trebui să se aplece mult spre dreapta, cu picioarele depărtate, ca să nu cadă. Flamma ridică tridentul și începu să râdă, sigur de victorie. Valerius simți cum îl cuprinde furia. Se năpusti în față, dar imediat rețiarul făcu un salt și ajunse în stânga lui, prefăcându-se că vrea să arunce plasa. Tridentul îl lovi din nou, în tibie. Își înăbuși un strigăt de durere; simți că genunchiul cedează și, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de alergare. Îl atacă pe Flamma, îi înfipse sica în coapsă și se retrase repede. Privi impasibil carnea sfâșiată și sângele care țâșnea, lăsând o dâră roșie pe nisip. Flamma rămase o clipă împietrit, apoi, urlând de durere și de furie, se năpusti cu toate forțele spre Valerius, dar se lovi de scutul pe care acesta îl împinsese în față pentru a se apăra. Impactul fu atât de violent, încât rețiarul făcu mai mulți pași în spate și se prăbuși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și întinzând mâna, cu degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de furie. Mulțimea amuți. Un murmur trădă indignarea provocată de trufia împăratului care nu ținea seama de voința poporului la munera. Nici măcar Julius Caesar nu mersese atât de departe. Imediat, legații Caecina Alienus și Flavius Valens, care stătuseră alături de Vitellius pe toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în mână... Nu știi să ucizi! Făcu încă un pas spre Valerius; părul lui zburlit semăna cu coama unui animal sălbatic. — Să vezi cum or să mă aplaude când o să-ți înfig pumnalul în beregată... Glasul îi era gâtuit de furie. — Peste puțină vreme va veni aici publicul... Toți or să se adune în jurul tău, ca de obicei... Dar tu ești doar zeul celor lași, iar eu am să-ți scot mațele. Se apropie și mai mult. Marcus se ridică. Niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
același gest - pe care nu-l uitase - cu care, într-o zi de decembrie din același an, barbarul acela tăiase fața unui soldat roman, sub privirile lui Valerius, ascuns după un stejar. Mirosul sângelui îl ameți. Cu ochii injectați de furie, se întoarse spre al doilea atacator și îi tăie brațul pe care acesta îl ridicase, gata să-l ucidă. Dintr-o singură lovitură, își înfipse sabia în șoldul unui gladiator care îl atacase pe Socrates, apoi se avântă înainte nebunește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi în pieptul altuia. Lupta cu disperare, văzându-i pe tovarășii săi căzând unul după altul. Își redobândi calmul, luă sabia și îl atacă pe trac, dar acesta se feri și coborî panta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
scut și de lance; prin eschive abile îi atrăgea pe dușmani spre canal, îi împingea, după cum îl sfătuise Listarius, spre porțiunile de nisip mai întunecate, unde vitellienii se prăbușeau. Pe alții îi făcea să cadă în apă. Luptă cu o furie sălbatică, atent la mișcările adversarilor, cu gândul la fratele său, care, pe câmpia de la Bedriacum, încheiase probabil o bătălie de mare însemnătate pentru cursul istoriei. Se întrebă de sute de ori, tot mai furios, dacă Antonius învinsese sau pierduse. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Dar Titus și Errius se întoarseră dintr-un raid cu câțiva cremonezi pe care-i prinseseră în afara zidurilor orașului. Aceștia povestiră, înspăimântați, că în ajutorul vitellienilor soseau de la Hostilia nu mai puțin de opt legiuni. Simți din nou energia și furia din momentele acelea, când își alungase oboseala și își adunase armata. Împărțea ordine, încercând să-și alinieze oamenii. Legiunea a treisprezecea pe Via Postumia. Legiunea a șaptea... Legiunea a șaptea Galbiana pe stânga, apoi Claudia, iar la dreapta... La dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi întâlni privirea disperată, teribilă. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius, aplecându-se peste balustradă. Ți-am spus să-l ucizi! Ucide-l pe Skorpius! Nu-l ucid, strigă Valerius. Eu nu ucid, știi doar, strigă din nou, cu o furie sălbatică. Cu un gest fulgerător, Skorpius smulse sica din mâna lui Valerius și, fără să ezite, își tăie gâtul. Se prăbuși în nisip cu ochii larg deschiși. Din pulvinar, Vitellius îl privea încremenit pe Orpheus, care îi întorsese spatele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius. Nu-ți vărsa mânia asupra mea. — Nu eu îi ucid pe ambasadori, ci împăratul tău. Nu eu uit că ambasadorii sunt sacri chiar și pentru barbari... Glasul lui Antonius era gâtuit de mânie, iar în priviri i se citeau furia și durerea. — În zori am aflat că a ars Capitolium-ul, iar Flavius Sabinus, prefectul Romei, fratele împăratului și dragului meu prieten, a fost ucis. În timpul sărbătorii sacre a Saturnaliilor, ați umplut străzile de leșuri, ați distrus templul lui Jupiter Maximus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
deschise drum printre atacatori. — Du-te, Errius! strigă Antonius înfigând sabia în pieptul unui dușman. Du-te... Găsește-l pe Vitellius! Se întoarse spre doi soldați care se năpusteau asupra lui. Nu-l lăsa să-ți scape! Se apără cu furie. În jurul lui erau vreo cinci soldați vitellieni. Unul îi înfipse pumnalul în coapsă. Cu un urlet sălbatic, Antonius tăie brațul unui vitellian care voia să-l atace dintr-o parte și se întoarse spre ceilalți, fără să țină seama de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fugă pe porțile de la Ludus, cu armele în mână. Se alăturară trupelor flaviene și înaintară împreună cu ele, înfigând tridentele în trupurile atacatorilor, sfârtecându-i cu săbiile și pumnalele, zdrobindu-le capetele cu scuturile. Cu neputință de oprit, dădeau frâu liber furiei care îi ajuta să învingă în arenă. Printre ei se afla și Valerius. 43 — Ausper! continua să strige Vitellius. Glasul său răsuna în încăperile și pe coridoarele palatului pustiu. — Unde ești? Ausper, te rog! Alerga șchiopătând încoace și-ncolo. — Ausper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un locșor călduț în care să trăiască și suficientă mâncare până să se facă destul de mari ca să plece. Care e cea mai bună metodă să fii conștient de Dumnezeu? Calea devoțiunii sau cea a cunoașterii? Întrebările curgeau repede și cu furie. — Unii digeră peștele doar dacă e gătit într-un curry ușor. Alții sunt acri din fire și nu trebuie să mănânce pește marinat. În sud, e apreciat peștele gătit cu apă de cocos. Eu personal prefer pomfret în sos de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mai pătrunzători... Atât de conștientă era de simplitatea ei, că nu putea nici măcar să-i întoarcă zâmbetul; de fapt, tot ce putea să facă era să nu izbucnească în lacrimi. Imediat ce ajunse acasă, izbucni de-adevăratelea în lacrimi. Plângea de furie că fusese îmbrăcată atât de simplu, pentru că era numai vina familiei ei; plânse mult și tare... Of, își zicea, tatăl ei cel din cale-afară de nesuferit, care o trimisese în oraș îmbrăcată ca o servitoare, pe când alți tați făceau toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
o parte bucata vălurită de metal pusă la ușa gheretei. — Ce, vrei înghețată așa de devreme? E clar că traiul în munți ți se urcă la cap, spuse el zâmbind. La vederea lui o cuprinse un acces de entuziasm și furie. Ce calm și zâmbitor era! Preț de o clipă se gândi să-l sărute, dar vena agresivității pulsa puternic înlăuntrul ei, că în loc de asta îl mușcă. Îl mușcă atât de tare de ureche, că băiatul de la Hungry Hop urlă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
se răsti la el brigadierul. — Din cauza problemelor de sănătate, am fost obligat să îmi iau un concediu de odihnă și să merg la Kasauli. Din când în când, știi, la vreme de stres... — Dă-te odată, urlă brigadierul roșu de furie. Mută-și naibii sutele de valize. — Vai, Doamne, spuse perceptorul districtual, privind la agitația stârnită, eu însumi am semnat cererea de concediu de odihnă. Bănuiesc că a fost vina mea. Era din nou neliniștit și nefericit. Era clar că toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
câine. E un lătrător talentat, latră cât se poate de bine. L-am ascultat tot timpul cât mi-a vorbit Lorne. În lătrăturile lui prelungi și ascuțite avertismentul vibrează monstruos de-a lungul pereților ca de canion. Are nevoie de furia asta primitivă. Are răspunderi mari. Urlă de parc-ar păzi porțile iadului. Plămânii lui sunt fără fund. Furia lui diavolească e uriașă. Are nevoie de plămânii ăia - de ce? Ca să-i țină-n frâu, ca să-i scuipe afară. Dar mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a vorbit Lorne. În lătrăturile lui prelungi și ascuțite avertismentul vibrează monstruos de-a lungul pereților ca de canion. Are nevoie de furia asta primitivă. Are răspunderi mari. Urlă de parc-ar păzi porțile iadului. Plămânii lui sunt fără fund. Furia lui diavolească e uriașă. Are nevoie de plămânii ăia - de ce? Ca să-i țină-n frâu, ca să-i scuipe afară. Dar mai bine să vă spun adevărul gol-goluț despre Selina, și încă repede. Târfa asta ordinară, ce i-am permis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-se pe spate, înainte de a-și fi lansat toată forța în lovitură. Am renunțat să-i mai urmăresc returul. Același lucru s-a întâmplat și la ghemul următor. La zero-treizeci am servit. Am servit atât de orbește și plin de furie, încât Fielding s-a întins pur și simplu și a prins mingea din voleu. A băgat-o în buzunar și a făcut doi-trei pași înainte - câțiva pași. Am făcut o mișcare largă și, cu o disperare nestăpânită, am expediat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
dau cu capul“. Lovirea oamenilor cu fruntea devenise pe neașteptate o opțiune. Același lucru s-a întâmplat și cu loviturile aplicate cu genunchiul, piciorul sau degetele ținute ea o furculiță îndreptate spre ochi; toate erau arme noi, expresie a frustrării, furiei și spaimei, capabile să tranșeze argumentele în favoarea mea. Dar trebuie să te antrenezi. Le deprinzi de-a lungul anilor prin metoda învățării din greșeli. Nu vei ajunge să le stăpânești uitându-te la televizor. Trebuie să folosești muniție de război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cel fierbinte. Cineva venise până în capătul coridorului lung, unde se afla camera 101, o dată, de două ori, poate de mult mai multe ori, cineva venise și zguduise ușa cu toată puterea, și nu ca să intre, ci, pur și simplu din furie și ca avertisment. Se întâmplase aievea sau era doar un nou gen de vis? Acum am tot felul de vise, triste, de beție, plicticoase, cu mine sau cu altcineva, vise care se derulează la infinit -și vise pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
doar să-mi desfac cracul sfâșiat al pantalonului de pe frâna de mână. Apoi mi-am condus singur Fiasco-ul purpuriu acasă - de la Pimlico la Portobello. Fiasco-ul meu e o mașină frumoasă, coupé, care e plină de forță, zgomot și furie. Fiasco-ul e bucuria și mândria mea. Procedând ca un adevărat prieten, i-am împrumutat mașina lui Alec Llewellyn cât timp eu am fost în New York. Și ce mi-a fost dat să găsesc la întoarcere? Un munte de bilete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]