4,147 matches
-
un obicei nocturn regulat), amănunte ale acestei vieți ascunse începeau să se reverse provocator din gura mea. Deși atunci când remarcam expresiile întristate, uimite, ale celor care îmi intuiau durerea din spatele măștii, schimbam subiectul și le ofeream noua mea mantra - “Glumesc, glumesc doar “ - și atunci o prezentam din nou pe prietena mea de moment unor oameni care o cunoșteau de ani de zile. Fata își ridica privirea din oglinda plină de dâre de cocaină, aruncându-mi o privire mirată, apoi se cutremura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
costumat ca Zorro, un tip care anul trecut ieșise pe locul doi în Survivor. A tras-o pe Sarah până în dreptul lui Jayne și i-am spus: - Ascultă - vrei s-o duci pe Sarah la culcare? am întrebat, fără să glumesc. - Du-o tu, zise ea fără să se uite la mine. O clipă mai târziu, observând că eram tot acolo, a adăugat: Dispari. Dar Sarah nu voia să se întoarcă în camera ei - era mult prea speriată, așa că Marta a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neobișnuit. - Probabil câinele nostru, am răspuns rapid. Bestia aia din verandă. E plin de fițe și cruzime. Grădinarul nu știu cum să răspundă la una ca asta. O pauză în care zâmbi, zâmbet care se evaporă atunci când își dădu seama că nu glumeam. - De regulă câinii nu prea rod genul de flori pe care le are domnișoara Dennis. Eram la periferia curții. - Nu cunoști câinele ăsta, am zis. Nici nu știi de ce e capabil. - Chiar...așa? l-am auzit pe grădinar murmurând. - Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un aer îngrijorat, și nu cu maliția la care mă așteptasem: - Și ce te-a mânat spre colțul ăsta de lume, Bret? Mă simțeam destul de amorțit și scrutam câmpul întunecat din spatele casei vecinilor. Am ales o notă verosimilă de detașare, glumind: - Păi, soția a citit mai multe articole din reviste despre cum copiii care cresc fără tată au mai multe șanse să devină delincvenți în adolescență. Și voila. Iată-mă. Am oftat și am mai tras un fum. Un nor imens
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și am izbucnit în plâns. Jayne se uita la mine dezgustată. - Există ceva mai patetic decât un monstru care continuă să cerșească te rog? te rog? te rog?... - Dar ce altceva...vrei de la mine? am întrebat, revenindu-mi oarecum. - Nu glumești? Chiar vrei una ca asta? - Vreau să încerc, Jayne. Chiar vreau să încerc. Voi... Mi-am șters fața. Voi avea grijă de copii după ce pleci mâine... Jayne începu să vorbească peste mine cu o voce obosită. - Avem o menajeră, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
avut un audit de la fisc. Am trecut prin chestii mai groaznice. Ce tip dur, mârâi scriitorul. Atât de cool. Miller n-a înțeles că asta a fost o reacție normală. A urmat o tăcere de piatră, Miller fixându-mă rece. - Glumesc, am șoptit. O glumă proastă. Eram.. - Incidentul acela, domnule Ellis, mi-a provocat un atac de inimă. Am fost internat. Nu e o glumă. Am înregistrat acest incident. Extenuarea mea m-a forțat subit să mă concentrez asupra lui Miller
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vegetația abundentă, cea descrisă cu mult farmec de Byron în poemul Childe Harold. Dar nu vom ajunge până acolo. La Cascais parcăm într-o piațetă de la marginea orașului. Aici urcăm într-un minitren de Disneyland, format din vagonete roșii. Cineva glumește: „Acesta ar trebui să fie Trenul Scriitorilor!”. De ce nu? Nu e nevoie să nimerești neapărat într-un TGV pentru a te considera un spirit itinerant. Trenulețul ne poartă printre vile cochete, acoperite cu olane, printre grădini frumos aranjate și pâlcuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
un poet spaniol din Trenul Literaturii, cu care m-am împrietenit pentru că suntem amândoi suporteri ai echipei Real Madrid, mi-a spus, și el, că nu voi putea înțelege orgoliul orașului dacă n-am să văd această piață. Alberto nu glumește și nici nu pare un tip patetic, care să jongleze cu simbolurile. L-am crezut... Plaza Mayor arată într-adevăr fastuos. Are forma unui dreptunghi, conturat de clădiri cu coloane la parter. Impresia de măreție și larghețe este amplificată și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
nimic. Aș fi fost primul care să alerteze personalul hotelului, dacă, Doamne ferește, mi s-ar fi rătăcit valizele. Cei doi pleacă neîncrezători. După câteva minute sunt sunat la telefon, pe același subiect, de Lascha Bakradse, attendent-ul nostru, care mă întreabă, glumind, cu vocea lui inconfundabilă, dacă valiza pe care refuz să o iau nu-mi aparține cu adevărat. Da, domnilor, nu glumesc. Nu vă împotmoliți în leneșe amabilități, prelungind coșmarul unei alte persoane, care își caută în aceste clipe, disperată, bagajele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
neîncrezători. După câteva minute sunt sunat la telefon, pe același subiect, de Lascha Bakradse, attendent-ul nostru, care mă întreabă, glumind, cu vocea lui inconfundabilă, dacă valiza pe care refuz să o iau nu-mi aparține cu adevărat. Da, domnilor, nu glumesc. Nu vă împotmoliți în leneșe amabilități, prelungind coșmarul unei alte persoane, care își caută în aceste clipe, disperată, bagajele. Îi sugerez lui Lascha să-i îndemne pe cei de la recepție să sune la celălalt hotel, IBIS, unde a fost cazat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
Avenue Victoria, Rue de Rivoli - poate cea mai impozantă și arătoasă stradă din câte am reușit să vedem în cele trei zile ale sejurului nostru. Intrăm într-un bar să mâncăm ceva. Un franco-marocan foarte amabil. Îi spun lui Vitalie, glumind, că tipul încearcă să reabiliteze comportamentul primitiv de ieri, din Piața Bastiliei, al conaționalului său. Franco-marocanul este dornic de dialog. N-a aflat de Republica Moldova. Știe însă despre România. Rostește numele lui Hagi, cu vădită intenție să ne flateze, să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în lume. Și dacă mă gândesc bine, este o certitudine tonifiantă... 18 iunie, duminică Dortmund VASILE GÂRNEȚ: Trenul în care vom călători de acum încolo pe traseul Literatur Express-ului este unul mai vechi, recondiționat, „ca pentru Europa Centrală”, cum glumim între noi cu oarecare tristețe, pentru că înțelegem că nu vom mai avea confortul și viteza TGV-urilor cu care am traversat Portugalia, Spania și Franța. Felicitas Hoppe, scriitoarea germană cu un cod al aventurii și al peregrinărilor înnăscut - are în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
straie naționale, sărbătorești, oferă cu generozitate vizitatorilor pliante și CD-uri promoționale. Azi - coincidență! - e ziua Poloniei la Expo 2000, e prezent și președintele Kwaśniewski, un fost comunist care a deprins rapid manierele unui lider occidental: zâmbește în stânga și dreapta, glumește cu turiștii, împarte autografe. VASILE GÂRNEȚ: O secvență confuză, amuzant-reconfortantă până la urmă, în care am fost implicați, fără voie, la pavilionul Spaniei. Nimerim la o recepție. Suntem invitați cu amabilitate sa intrăm, fiind considerați ca făcând parte dintr-o delegație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
este curată. Este o formulare destul de benignă - apa e într-adevăr foarte murdară, pete de ulei la suprafață și un miros care te alungă cât mai departe. Mucalitul scriitor georgian Giorgi Achwlediani, care inspectase împrejurimile înaintea mea, m-a sfătuit, glumind, că dacă mă hotărăsc totuși să intru în apă, să nu mă îndepărtez mult de mal, că s-ar putea să dau de epava vreunui submarin atomic. Vorba lui Giorgi s-ar putea să fie doar pe jumătate o glumă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rusă speech-ul lui Andrei Bodiu: prietenul de la Brașov mă privește atent, așteptând răbdător să transmit asistenței înțelesul a ceea ce spune. Vedeta întâlnirii este însă Borissov, care are un fel mai direct, mai proletar de a intra în temă și, glumește mereu, înveselind asistența. Apoi, subit, trece la lucruri mai serioase și condamnă, pe un ton aspru, plăgile regiunii Kaliningrad, în privința cărora a avut grijă să se informeze: traficul de droguri, criminalitatea și SIDA - toate acestea aflate la cote mai ridicate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
e mai puternică decât dolarul. Ca să fiu exact: un dolar era egal cu 0,59 lați. O liră sterlină = 0,88 lați. Un CD costă 11,90 lați, adică circa 23 de dolari. Schimb 15$ pentru 8,60 lați. Colegii glumesc, spun că este cea mai puternică valută din lume. Uimirea noastră este comentată foarte calm de femeia de la casa de schimb valutar. Latul e „susținut și garantat” de o impresionantă rezervă de aur a Băncii Naționale. Așa că, se pare, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
culoar, dau peste scriitoarea suedeză Margareta Sarri. Se odihnește, cu bagajele la picior, își ține o batistă la gură, încercând să se protejeze de mirosul greu ce emană din pereții umezi. Welcome to the Hell, îmi spune, forțându-se să glumească. Eu îi răspund făcând o trimitere la universul kafkian. Îmi dă dreptate. O ajut să-și ducă una din valize, pentru că avem camere pe același coridor (oare câte galerii din acestea vor fi existând?). Te poți rătăci foarte ușor. Va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
împăratului și toți nobilii ei s-au făcut una cu pământul, dar ei, servitorii, au supraviețuit, ca o ironie a istoriei - spiritul gregar e mai vivace decât distincția aristocratică! -, și șterg în continuare praful, impasibili, de pe aceste obiecte strălucitoare, mai glumind superior între ei pe seama proprietarilor dispăruți, care-i privesc fără replică din tablouri și viniete... VITALIE CIOBANU: Ultima seară, de fapt, ultima noapte albă la Petersburg. Dialoghez cu buchiniștii de pe Nevski prospect. Cumpăr o carte a lui Viktor Pelevin, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o compensare pentru bagajul meu „nostalgic” sau ca pe o contrabalanță a ororilor trăite mai recent, a fost mulțimea de tineri - unii cu ranițe în spinare - care adăstau pe borduri sau la marginea unor havuzuri și discutau pașnic, beau bere, glumeau sau citeau, ca în orice oraș european. Există un dram de normalitate și la Moscova. N-ar trebui să-i demonizăm de-a valma pe ruși. Numai că nu atitudinile noastre exagerate sunt problema, ci excepția pe care o reprezintă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
și înainte de destrămarea Uniunii Sovietice, dar „cadrul” în care se mișcă azi este vetust, ferit parcă de schimbările dinamice ale lumii contemporane... O ascult, îi dau dreptate, dar nu comentez, pentru că reflecțiile mele sunt încărcate - vorba lui Corinne, doar aparent glumind - de o „subiectivitate dușmănoasă”. Ajungem la pod. Un grup de tineri - fete și băieți - cam dezabuzați, fumând. Ne cer bani. Nu le dăm nimic și, surprinzător, ne lasă în pace. Probabil s-au obișnuit să fie refuzați, iar speranța că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
niște fapte trăite, a fost spiritul de comuniune. Chiar dacă nu există (am mai spus-o) cineva (sau foarte puțini) care să fi socializat absolut cu toată lumea din tren - am fost totuși peste 100 de inși! -, ne resimțeam apartenența „de trib”. Glumeam, ne salutam de zece ori pe zi, eram legați prin fire invizibile, conștienți în orice clipă că suntem - fiecare în parte - un element dintr-un tot întreg, că avem o misiune care transcende micile noastre ambiții, fără de care totuși o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
în beneficiul a nu puțini. Apoi, Nichita, sărmanul, trebuia să se apere „de două ori”: o dată ca să-și ascundă originea sa socială, era doar nepot de cneaz, de prinț, de dușman al revoluției bolșevice, într-o vreme când nu se glumea cu acest „detaliu”, și, apoi, trebuia să-și ascundă arta, „prea originală”, prea radicală în stil, dar mai ales în temele și viziunea pe care le propunea, chiar și față de aproape întreaga poezie românească interbelică, „naturalistă”, descriptivă în multe cazuri
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
automat” devin regula, o proză în care elementele fundamentale ale artei și în același timp instrumentele ei verificate precum arta tipologiei - personajul, dialogul, story-ul, adică unitatea acțiunii și capacitatea ei de a semnifica larg și adânc, au dispărut! Pentru a glumi puțin, sunt solidar cu Lessing, cu Goethe, cu Titu Maiorescu și genialul său elev, autorul Odei în metru antic, cu Blaga și cu ultimul tânăr poet sau prozator care crede că „prezentul literar și artistic românesc” trebuie să propună opere
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
de colici din această apă împrumutând ceva din culoarea lintei, adăpându-se alături de măgărușul său și de beduinii din escortă? Îmi vin în minte și alte imagini, nu mai puțin bucolice: Sena impresioniștilor, canotierii (dar nu și cârciumioara: să nu glumim indecent); mica vâlcea a lui Rimbaud, mustind de raze, dar fără adormitul cu două găuri "roșcate și hidoase"; malurile Marnei pe vremea Frontului Popular, picnicurile și undița de pescuit, dar într-o tonalitate mai gravă: un maiestuos cu tentă modestie
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ții în mână un butaș și vine către tine careva strigând: "Hosana! a venit Mesia!" tu plantează întăi butașul și după aceea ieși înaintea acelui om. Un om care comandă n-are dreptul să se supere niciodată. Miniștrii în funcție glumesc uneori vorbind de vremea când vor deveni iar particulari dar nu cred deloc în ceeace spun ca și bolnavii care vorbesc de moarte dar sunt sigur că nu vor muri. Omul intră novice în fiecare epocă a vieții lui. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]