3,792 matches
-
și fixată pe socluri de piatră. Mareaxe "Marea" cantitate a acestor obiecte dusese În trecut la o asociere sugestivă a securilor cu două tăișuri cu miticul „labirint” cretan, care, din acest motiv, a fost interpretat ca „Palatul securilor”. Dar În greacă „securea cu două tăișuri” este numită pelekys, iar labrys este toporul cu o singură lamă. Mai mult, descifrarea scrierii miceniene a permis citirea, pe două tăblițe găsite la Cnossos (KN Gg 702, Xd 140)2, a termenului dapurito, interpretat fără
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
când pe o tăbliță miceniană găsită la Cnossos (KN Gg 705) s-a citit că destinatara unei ofrande de miere era aminiso ereutija, „Ilitiaxe "Ilitia" din Amnisos”, În această peșteră a fost recunoscută În mod inevitabil caverna din Ilitia, În greacă Eileithyiexe "Eileithyie", pe care Odiseea (XIX, 188) o situa chiar la Amnisos. Dacă apoi Ilitia greacă era protectoare a femeilor În momentul nașterii, această grotă trebuie să fi fost sediul unui cult menit să favorizeze fertilitatea feminină. Oricum, este improbabil
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la prezența unor nume și teonime grecești, confirmate Întocmai. Contabilitate economică a unui regim feudal, tăblițele Înregistrau și administrarea cultelor, transcriau numele destinatarilor lor și pe cel al personalului responsabil, În cele mai multe dintre cazuri indicat cu aceiași termeni folosiți În greacă. c) Problema continuității cultuale Deși este legitim să considerăm că ceea ce este scris pe tăblițele În Liniar B ar relua Într-un anumit fel textele În Liniar A, termenii Întâlnirii Între cele două civilizații rămân Încă deschiși și problematici. Rhyta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tăblițe erau, chiar dacă cu câteva excepții, aceleași nume divine celebrate de religia greacă, era firesc ca savanții să pornească În căutarea unor analogii cu formele ulterioare ale cultului grecesc, dar și să se Încerce identificarea a ceea ce a rezultat În greacă din teonimele care se sustrăgeau unei recunoașteri imediate. Cnossos, Pilos și Micene, păreau depozitarele secretului politeismului grec. În unele cazuri, aceste zeități erau localizate chiar acolo unde le situa tradiția greacă ulterioară, ca Ilitiaxe "Ilitia" din Amnisos (subcapitolul 2.3a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se cunoaște Încă. Nu mai puțin problematic este teonimul restituit de una dintre tăblițele cele mai interesante pentru reconstituirea cultului micenian (PY Tn 316), citit când pereja, când peresa, când preswa sau perekwa, dar care a dat cuvinte nesigure În greacă. Înzestrată cu un sanctuar propriu, această figură divină este probabil o anticipare a Persefonei sau a Demetrei, care era celebrată În cultele Greciei celei mai arhaice, ca Arcadia. Sunt absenți, În schimb, Afroditaxe "Afrodita" și Apolloxe "Apollo", numai dacă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care era desemnat regele micenian și care trebuia, Într-un anume fel, să fie Însărcinat cu aceste culte. Alți termeni s-au dovedit deosebit de sugestivi. Ijerowoko, de pe o tăbliță din Pilos (PY Ep 617.7) este, fără Îndoială, hierourgòs din greacă; termenul l-ar putea desemna, deja În miceniană, pe „preotul care sacrifică”. Analog, karuke Îi corespunde mai mult ca sigur grecescului kèryx, „vestitor”. Însă este greu să legăm termenul cu familia sacerdotală Kerykes, care, la Eleusis, colaborau cu familia Eumolpidae
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o răspândire moderată În tot bazinul mediteranean și chiar În Creta minoică (subcapitolul 2.3b), păstrându-se până și În Grecia clasică, uneori aluziv, uneori fățiș, În tradiția lui pharmakos, care avea scopul purificării cetăților (cf., În acest volum, „Religia greacă”, subcapitolul 2.3a-b). Dacă descoperirile arheologice ar confirma această practică și pentru religia miceniană, atunci o tăbliță din Pilos (PY Tn 316) s-ar dovedi o seacă și birocratică Înregistrare a unor victime omenești: o femeie pentru Potniaxe "Potnia", pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
misterioșii dorieni (subcapitolul 3.1a). Dacă apoi nimic nu dovedește că practicile rituale au rămas, În ansamblu, neschimbate timp de veacuri, multe locuri de cult, cum ar fi grotele, dovedesc o frecventare ce a durat din epoca minoică până În cea greacă și dincolo de ea. Dar cazul Ilitiei la Amnisos și cel al lui Zeusxe "Zeus" pe muntele Dicte nu pot fi extinse și la alte locuri; chiar și statuetele miceniene găsite sub templele grecești, ca la Delfi și Delos, sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
depuneri de Întemeiere” decât semnul unei continuități cultuale. Însuși templul grecesc Înlocuiește palatul micenian, și nu un templu anterior. În același timp, nu pot fi excluse nici fenomenele de reinterpretare. În sfârșit, dacă limba vorbită de micenieni era indubitabil o greacă arhaică și constituie, Într-o oarecare măsură, un semn de continuitate cu lumea greacă ce a urmat, semnul cel mai evident al unui hiatus Între civilizația miceniană și cea greacă este dispariția scrierii. În această perioadă Întunecată și confuză germinează
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În sfârșit, dacă limba vorbită de micenieni era indubitabil o greacă arhaică și constituie, Într-o oarecare măsură, un semn de continuitate cu lumea greacă ce a urmat, semnul cel mai evident al unui hiatus Între civilizația miceniană și cea greacă este dispariția scrierii. În această perioadă Întunecată și confuză germinează acele lucruri ce vor constitui trăsăturile specifice ale „noii” religii și ale „noii” civilizații grecești. BibliografieTC "Bibliografie" Lucrări cu caracter general Burkert, W. (1977), Griechische Religion der archaischen und klassischen
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
B di Micene, Roma. Schachermeyer, F. (1986), Mykene und das Hethiterreich, Viena. Ventris, M. și Chadwick, J. (1973), Documents in Mycenaean Greek, Cambridge. tc "" RELIGIA GREACĂTC "RELIGIA GREACĂ" Paolo Scarpitc "Paolo Scarpi" Religia greacă sau ceea ce numim din obișnuință „religie greacă” este În mod esențial etnică. Participarea la viața religioasă depindea de descendența genetică și numai un grec cu drepturi politice, care Îi reveneau prin naștere, putea avea o parte activă În ea. Din acest fapt deriva conștiința unei identități care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
degrabă impresia a două civilizații diferite, oricât ar fi de omogene din punct de vedere etnic, unde cea mai recentă a remodelat și adecvat la noile ei exigențe amintirea acelui trecut de acum Îndepărtat. Chiar și limba, care este tot greaca, prin alfabetul care Îi favorizează răspândirea nu mai este un instrument folosit numai de mâinile unei caste de scribi. Micile comunități de refugiați apărute după dezastrul regatelor miceniene și-au Însușit probabil acea istorie, au reelaborat-o și au făcut din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
afla originea autonom În acel substrat indo-european care În India vedică a dat naștere luptei cosmice a lui Indraxe "Indra" Împotriva monstrului „care zăgăzuiește”, V•tra1. În ambele cazuri, fie că se admite migrarea motivului din tradiția hitită În cea greacă, fie că se dorește Întoarcerea până la substratul indo-european, Înfruntarea dintre Zeus și Typhon este, fără Îndoială, rodul unei reformulări grecești care, În versiunea hesiodiană, a asociat luptei și tema suveranității fiului lui Cronos (Teogonia, 883). Aceasta este o situație complexă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este limitată la momentul mitic al Întemeierii lumii, Gheei aproape i se suprapune o altă figură care, din punct de vedere morfologic, poate fi Înscrisă În tipul „Pământului-Mamă” generator, Demetraxe "Demetra", al cărei nume conține termenul „mamă” (meter, mamă În greacă), zeiță din a doua generație, caracterizată de o activitate importantă pe plan ritual (subcapitolul 3-4a). La rândul lui, Zeusxe "Zeus", după ce noua ordine a fost instaurată În cosmos, se Îngrijește să o Întărească, mai Întâi căsătorindu-se cu Metisxe "Metis
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
s-ar putea să fi fost cu adevărat „cântecul țapilor” (grecescul tragos, țap, și odè, cântec), adică al tinereilor, numiți tragoi, țapi, care la vârsta pubertății Își schimbau vocea, fenomen specific unei vârste critice pentru orice tânăr bărbat, redat În greacă de verbul tragìzein1. Dar În secolul al V-lea Î.Hr. tragedia devenise un rit de declamare a unui mit sau, mai bine zis, a unui fragment de mit. Ea proiecta În afara Atenei și Într-un „alt timp” crizele soluționate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru un aspect central al religiozității tireniene, disciplina etrusca, cum au numit romanii arta etruscă a auspiciului, În legătură cu care ne-au transmis o importantă serie de date și chiar În raport cu textul unor răspunsuri ale haruspicilor. În calitate de cultură „periferică” În raport cu cea greacă, de care a fost influențată aproape mai mult decât oricare alta, ea Împărtășește soarta diferitelor culturi periferice ale epocii clasice, ale căror recuperări moderne s-au făcut În esență pe calea arheologiei: liniile fundamentale ale religiei (ca și ale istoriei
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
legendară a unui ethnos, al unor poleis, al unor gentes sau cu povestiri de Întemeiere ale unor instituții sau ale unor rituri. În schimb, o dovadă semnificativă pentru gradul de interferență Între cele două culturi religioase, cea etruscă și cea greacă, ne este dată de Înflorirea tradițiilor locale ce privesc personaje ale mitului grec, În special Herakles, care, În Etruria, este prezentat ca alăptat de Unixe "Uni"-Heraxe "Hera", episod necunoscut În lumea greacă, sau ca protagonist al unui neclar mit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Tiniaxe "Tinia" etrusc, care poate fi În același timp infernal și uranian, Întunecat și ceresc, este doar superficial Zeusxe "Zeus" grec, la fel, Menervaxe "Menerva" din Etruria, zeiță a destinului și a oracolelor, nu este deloc identică cu Atenaxe "Atena" greacă; identificarea lui Unixe "Uni" poate și să oscileze Între mai obișnuita Heraxe "Hera" și Ishtarxe "Ishtar"-Afroditaxe "Afrodita" feniciană; și discursul ar putea continua. Interpretatio graeca din epoca arhaică alături de influențele succesive exercitate de unele doctrine filozofico-religioase asupra religiei etrusce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
acoperit (capite velato); prin acest rit sunt venerați, printre alții, Ianusxe "Ianus", Vestaxe "Vesta", Jupiter, Martexe "Marte", Quirinusxe "Quirinus"; ele sunt oficiate de rex și regina sacrorum, flamines, pontifices și virgines Vestae. - Cultele graecus ritus; limba cultului este (În parte) greaca; semnul caracteristic este purtarea unei cununi atunci când se aduce sacrificiul; acestui rit Îi aparțin cultele introduse de stat (sacra peregrina publice adscita), printre care cele Îndreptate către Ceresxe "Ceres", Liberxe "Liber", Liberaxe "Libera", Apolloxe "Apollo", Esculapxe "Esculap", Cybelexe "Cybele"; ele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
va numi religia „romană”. Dar regiunea Tibrului este inserată Încă din epoca bronzului În istoria Italiei și a Mării Mediterane. Descoperirile miceniene În Italia centrală și meridională, În Sicilia și În Sardinia, leagă tot mai strâns istoria italică de cea greacă, de Creta, Mareaxe "Marea" Egee, Cipru și Fenicia. În fața răspândirii vechilor civilizații superioare ale epocii bronzului, civilizații de proveniență orientală, moștenirea indo-germanică (indo-europeană), de origine nordică, trece În mod clar pe planul al doilea. Se poate considera ca sigur faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Despre Italia, Antioh din Siracuza povestește că Siculus a fugit de la Roma În vremea În care Morges domnea peste Italia (meridională) (În Dionysosxe "Dionysos" din Halicarnas, Antiquitates Romanae, 1, 73). Heraklesides din Pontxe "Pont" definește Roma ca pe o „cetate greacă” - polis Ellenis (De anima, fr. 102; În Plutarh, Camillus, 22, 2). Întemeierea unei zone sacre lângă Vulcanalium (Roma, Forul Roman), cu un cult Întemeietorului cetății, o lege sacră fixată În scris și vizibilă pentru public (Lapis Niger) și un loc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
31, 8). Tratatul, ca parte a unui corpus de acorduri Între Roma și Cartagina, putea fi Încă reperat În secolul al II-lea Î.Hr. și, În ciuda dificultăților pe care le prezenta, a putut fi tradus din latină arhaică În greacă (Polybius 3, 22). El conținea și norme care reglementau sectorul cultual. În anumite cazuri se prescrie consultarea heraldului și scribului: este vorba despre prima atestare latină a acestei profesii. Și cărțile sibiline, care au fost aduse de la Cumae În vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pentru reforme religioase controlate. Cu ajutorul lor a fost instituit, deja În 496/493 Î.Hr., cultul zeilor Ceresxe "Ceres", Liberxe "Liber" și Liberaxe "Libera". Cei care au decorat templul au fost niște artiști greci, iar pentru că limba de cult era greaca, preotesele au venit de la Napoli sau de la Velia. Cicero a putut deduce acest lucru dintr-o listă a preoților (Cicero, Pro Balbo, 55). La Cumae este atestat, deja din secolul al VI-lea Î.Hr., un cult al Demetrei Thesmophora
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
2; Tucidide, 3, 104, 3). Diana de pe Aventin - ca și cea din Efes - garantează azilul și ocrotește femeile și sclavii (servi - cervi); poate chiar muntele Își datorează numele „stăpânei păsărilor” (aves). O altă tradiție din secolul al VI-lea, tot greacă, este atestată În cultul Dianei din Ariccia, lângă lacul Nemi (Strabon, 5, 13, 12; Servius, comentariul la Eneida, 2, 116), al cărui Întemeietor ar fi Orestexe "Oreste". Acest cult ar trebui să fie o filială (aphìdryma) a cultului Artemisei Tauropolos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Își primește În vis vocația sa de a fi un ucenic al lui Homer. Homer Îi apare și Îi spune că propriul său suflet va fi de acum Înainte În trupul lui1. El are trei inimi (tria cordia) și vorbește greacă, oscă și latină (Gellius, 17, 17). Se definește ca dicti studiosus, care este o primă atestare a meseriei de „filolog”. Trupul său neînsuflețit a fost ars la Roma pe Janìculum, iar statuia lui a fost ațezată În mormântul Scipionilor, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]