6,119 matches
-
În enunț informațiile despre context, adică exprimând explicit referenții, presupozițiile și cunoștințele de fundal care, În comunicarea contextuală, rămân neexprimate. Alegerea unuia din cele două tipuri de comunicare de către locutor depinde de nivelul de cunoștințe pe care acesta presupune că interlocutorul Îl are despre contextul În care se produce enunțul. Cu cât acesta este mai redus, cu atât mai explicită trebuie să fie comunicarea și invers. Stilul formal are următoarele avantaje: reduce posibilitatea interpretării greșite a enunțurilor (În special În limbajul
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
depinde cel mai mult probabilitatea interpretării greșite a unui enunț este contextul Împărtășit de cei doi. Heyleighen propune următoarea formulă, foarte simplă, pentru comunicare: E + C → I În care E: expresia lingvistică produsă de locutor C: contextul comun locutorului și interlocutorului I: interpretarea <ref id=”94”>Heylighen, F. (1999): “Advantages and Limitations of Formal Expression”, În Foundations of Science, 4:1, p.2526 referință </ref> Observăm că, cu cît este mai mic C, cu atât mai multă informație trebuie vehiculată prin
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
lingvistică a elementelor deictice, disting patru clase de factori situaționali: persoanele implicate, locul/cadrul comunicării (setting), timpul și discursul anterior enunțului de interpretat. Cu cât diferența de background psihologic și cultural (sunt incluse aici vârsta, clasa, naționalitatea, educația etc.) dintre interlocutori este mai mare, cu atât va fi mai redus contextul pe care aceștia Îl au În comun și, În consecință, comunicarea va avea un grad ridicat de formalitate. Acolo unde, Între participanți, există relații sociale strânse, experiență și cunoștințe comune
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
aceștia Îl au În comun și, În consecință, comunicarea va avea un grad ridicat de formalitate. Acolo unde, Între participanți, există relații sociale strânse, experiență și cunoștințe comune, comunicarea va fi puternic contextualizată. Dacă locutorul se adresează, nu unui singur interlocutor, ci unui grup de oameni, nivelul de formalitate a discursului va fi direct proporțional cu numărul acestora, deoarece scade dimensiunea contextului pe care emițătorul și receptorii Îl Împărtășesc. În ce privește cadrul spațial, dacă există diferențe Între contextul enunțării și cel al
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Pentru a comunica optim, locutorul trebuie să-și semnaleze intenția de comunicare Pentru ca un proces de comunicare să se declanșeze, inițiatorul acestuia, emițătorul/locutorul trebuie să producă, să exteriorizeze două tipuri de informație: 1) informația propriu-zisă prin care locutorul informează interlocutorul despre ceva și 2) informația că transmiterea primului tip de informație către acest anumit destinatar a fost făcută intenționat. În alți termeni, locutorul produce, face evidente interlocutorului, două tipuri de intenții: o intenție informativă și o intenție comunicativă. Acest tip
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
să exteriorizeze două tipuri de informație: 1) informația propriu-zisă prin care locutorul informează interlocutorul despre ceva și 2) informația că transmiterea primului tip de informație către acest anumit destinatar a fost făcută intenționat. În alți termeni, locutorul produce, face evidente interlocutorului, două tipuri de intenții: o intenție informativă și o intenție comunicativă. Acest tip de comunicare, privit din perspectiva comunicatorului, este numit comunicare ostensivă. Emițătorul vrea nu numai ca receptorul să intre În posesia informației de bază pe care el, emițătorul
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
să fie procesat. Pentru Reboul și Moeschler, ideea exprimată de principiul pertinenței este aceea că „un act de comunicare (de exemplu, un enunț) trebuie să transmită o garanție de pertinență pentru ca astfel să putem explica de ce actul respectiv merită atenția interlocutorului și de ce produce un efect interpretativ. Interpretarea unui enunț nu va fi un act gratuit și se va obține , cu titlul de <<recompensă>>, beneficiul unor anumite efecte cognitive”<ref id=”129”>Moeschler și Reboul 1999, p. 83 referință </ref> . * pertinența
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
efecte cognitive”<ref id=”129”>Moeschler și Reboul 1999, p. 83 referință </ref> . * pertinența enunțului este În funcție de capacitățile și preferințele locutorului; locutorul este responsabil, cel puțin Într-o anumită măsură, de efectele cognitive pe care enunțul le va avea asupra interlocutorului; * așteptările (destul de precise și predictibile) generate de aceste principii Îi sunt suficiente interpretului pentru a-și orienta propriul demers inferențial spre ceea ce a vrut să spună locutorul. 4.2.2.6. Mediul cognitiv Împărtășit Pornind de la observațiile de mai sus
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ceea ce a vrut să spună locutorul. 4.2.2.6. Mediul cognitiv Împărtășit Pornind de la observațiile de mai sus, remarcăm faptul că locutorul, În funcție de intențiile, de preferințele sale, trebuie să producă un set de stimuli care să-l ajute pe interlocutor să obțină efectele cognitive pe care el, locutorul, le dorește. Dacă locutorul este cel care controlează, Într-o anumită măsură, efectele cognitive pe care interlocutorul le deduce, rezultă că el controlează și premisele din care aceste efecte rezultă. Una dintre
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de preferințele sale, trebuie să producă un set de stimuli care să-l ajute pe interlocutor să obțină efectele cognitive pe care el, locutorul, le dorește. Dacă locutorul este cel care controlează, Într-o anumită măsură, efectele cognitive pe care interlocutorul le deduce, rezultă că el controlează și premisele din care aceste efecte rezultă. Una dintre premise, cea care conține informația nouă, este furnizată de către locutor direct prin enunț. Întrebarea este cum controlează locutorul informația veche a interlocutorului, din care acesta
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
cognitive pe care interlocutorul le deduce, rezultă că el controlează și premisele din care aceste efecte rezultă. Una dintre premise, cea care conține informația nouă, este furnizată de către locutor direct prin enunț. Întrebarea este cum controlează locutorul informația veche a interlocutorului, din care acesta trebuie să desprindă cealaltă premisă? S-ar părea, la prima vedere, că el nu poate face acest lucru decât dacă știe ce știe interlocutorul, adică, dacă contextul locutorului și interlocutorului se suprapun Într-o anumită măsură, au
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de către locutor direct prin enunț. Întrebarea este cum controlează locutorul informația veche a interlocutorului, din care acesta trebuie să desprindă cealaltă premisă? S-ar părea, la prima vedere, că el nu poate face acest lucru decât dacă știe ce știe interlocutorul, adică, dacă contextul locutorului și interlocutorului se suprapun Într-o anumită măsură, au În comun o anumită cantitate de informații și ambii actanți sunt conștienți de acest lucru (fiecare știe că celălalt știe că el știe). Această teorie a cunoștințelor
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
este cum controlează locutorul informația veche a interlocutorului, din care acesta trebuie să desprindă cealaltă premisă? S-ar părea, la prima vedere, că el nu poate face acest lucru decât dacă știe ce știe interlocutorul, adică, dacă contextul locutorului și interlocutorului se suprapun Într-o anumită măsură, au În comun o anumită cantitate de informații și ambii actanți sunt conștienți de acest lucru (fiecare știe că celălalt știe că el știe). Această teorie a cunoștințelor comune are la bază ideea conform
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
fiecare știe că celălalt știe că el știe). Această teorie a cunoștințelor comune are la bază ideea conform căreia „comunicarea verbală nu este posibilă decât dacă ea se bazează pe un anumit număr de fapte sau de propoziții pe care interlocutorii le consideră reciproc adevărate și care nu au nevoie să fie explicitate. Exemplu clasic al acestui tip de manifestare, În plan lingvistic, este constituit din presupozițiile pragmatice, definite ca propoziții despre care locutorul crede că interlocutorul le crede adevărate, iar
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de propoziții pe care interlocutorii le consideră reciproc adevărate și care nu au nevoie să fie explicitate. Exemplu clasic al acestui tip de manifestare, În plan lingvistic, este constituit din presupozițiile pragmatice, definite ca propoziții despre care locutorul crede că interlocutorul le crede adevărate, iar interlocutorul este determinat să creadă că locutorul le crede adevărate”<ref id=”130”>Apud Moeschler, J., op. cit., p. 6 referință </ref> . Teoria pertinenței nu susține condiționarea comunicării de existența unor asemenea cunoștințe care trebuie să fie
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
le consideră reciproc adevărate și care nu au nevoie să fie explicitate. Exemplu clasic al acestui tip de manifestare, În plan lingvistic, este constituit din presupozițiile pragmatice, definite ca propoziții despre care locutorul crede că interlocutorul le crede adevărate, iar interlocutorul este determinat să creadă că locutorul le crede adevărate”<ref id=”130”>Apud Moeschler, J., op. cit., p. 6 referință </ref> . Teoria pertinenței nu susține condiționarea comunicării de existența unor asemenea cunoștințe care trebuie să fie comune (context comun) locutorului și
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
este determinat să creadă că locutorul le crede adevărate”<ref id=”130”>Apud Moeschler, J., op. cit., p. 6 referință </ref> . Teoria pertinenței nu susține condiționarea comunicării de existența unor asemenea cunoștințe care trebuie să fie comune (context comun) locutorului și interlocutorului; chiar dacă ar exista, acest lucru ar fi imposibil de demonstrat. Locutorul nu poate fi sigur de ceea ce știe interlocutorul și invers. Sperber și Wilson susțin că ceea ce locutorul și interlocutorul Împărtășesc este un mediu cognitiv reciproc (environnment cognitif mutuel) <ref
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ref> . Teoria pertinenței nu susține condiționarea comunicării de existența unor asemenea cunoștințe care trebuie să fie comune (context comun) locutorului și interlocutorului; chiar dacă ar exista, acest lucru ar fi imposibil de demonstrat. Locutorul nu poate fi sigur de ceea ce știe interlocutorul și invers. Sperber și Wilson susțin că ceea ce locutorul și interlocutorul Împărtășesc este un mediu cognitiv reciproc (environnment cognitif mutuel) <ref id=”131”>Apud Sperber și Wilson 1989, p. 70 referință </ref>, format din toate ipotezele ce sunt manifeste la
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
cunoștințe care trebuie să fie comune (context comun) locutorului și interlocutorului; chiar dacă ar exista, acest lucru ar fi imposibil de demonstrat. Locutorul nu poate fi sigur de ceea ce știe interlocutorul și invers. Sperber și Wilson susțin că ceea ce locutorul și interlocutorul Împărtășesc este un mediu cognitiv reciproc (environnment cognitif mutuel) <ref id=”131”>Apud Sperber și Wilson 1989, p. 70 referință </ref>, format din toate ipotezele ce sunt manifeste la un moment dat, atât locutorului, cât și interlocutorului (adică ipotezele ce
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
ceea ce locutorul și interlocutorul Împărtășesc este un mediu cognitiv reciproc (environnment cognitif mutuel) <ref id=”131”>Apud Sperber și Wilson 1989, p. 70 referință </ref>, format din toate ipotezele ce sunt manifeste la un moment dat, atât locutorului, cât și interlocutorului (adică ipotezele ce pot rezulta din percepție, din memorie, sau prin inferență). Așadar, despre acest context care condiționează reușita unui act de comunicare nu se mai poate spune că este alcătuit din ipoteze identice, comune celor doi actanți, ci din
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
sau inferate În egală măsură de către aceștia. Contextele a doi indivizi nu pot fi identice, chiar dacă aceștia trăiesc În același mediu fizic, deoarece capacitățile lor cognitive (perceptive, de memorare, inferențiale) nu sunt identice. Prin urmare, afirmația că locutorul controlează contextul interlocutorului nu poate fi susținută. El contează doar, pe baza experienței comune anterioare, pe capacitatea interlocutorului de a construi un context cât mai apropiat de al său, pentru a deduce intenția sa de comunicare. Ceea ce poate Însă să facă locutorul - și
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
chiar dacă aceștia trăiesc În același mediu fizic, deoarece capacitățile lor cognitive (perceptive, de memorare, inferențiale) nu sunt identice. Prin urmare, afirmația că locutorul controlează contextul interlocutorului nu poate fi susținută. El contează doar, pe baza experienței comune anterioare, pe capacitatea interlocutorului de a construi un context cât mai apropiat de al său, pentru a deduce intenția sa de comunicare. Ceea ce poate Însă să facă locutorul - și o face În mod frecvent - este să Încerce manipularea interlocutorului prin setul de ipoteze pe
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
experienței comune anterioare, pe capacitatea interlocutorului de a construi un context cât mai apropiat de al său, pentru a deduce intenția sa de comunicare. Ceea ce poate Însă să facă locutorul - și o face În mod frecvent - este să Încerce manipularea interlocutorului prin setul de ipoteze pe care Îl pune la Îndemâna acestuia prin enunț. Manipularea are la bază așteptările de pertinență ale interpretului observăm că prezumția de pertinență (principiul comunicativ al pertinenței) este crucială atât pentru interpret, cât și pentru locutor. Un
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
prezumția de pertinență (principiul comunicativ al pertinenței) este crucială atât pentru interpret, cât și pentru locutor. Un rol important În modul de organizare a enunțului (atât sub aspectul formei cât și al conținutului) Îl are măsura În care locutorul cunoaște interlocutorul. Cunoscându-i preocupările, nivelul intelectual și de cultură, locutorul poate controla / anticipa reacția acestuia prin furnizarea celor mai pertinenți stimuli Întrun anumit context al comunicării. Iată cum Îl controlează, pe baza prezumției de pertinență, Bălosu pe Moromete. Ca reacție la
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Într-un anumit fel (așa cum a făcut-o de atâtea ori În trecut), poate scăpa fără să plătească. De aceea, continuă cu un enunț În care introduce stimuli și mai puternici / pertinenți, care să-i atragă și mai tare atenția interlocutorului său: Zicea că a primit o dispoziție, sau un ordin, dracu să-l ia ..... Că cine are de achitat <fonciire> și n-o s-o achite, o să le ia din casă. A doua reacție este mai aproape de ceea ce și-a dorit
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]