6,649 matches
-
pe personalitatea colectivului de elevi cu care se lucrează. Nu multitudinea de metode dintr-un scenariu didactic este o garanție a succesului activității, ci selectarea lor după o îndelungată analiză practică, rațională din partea cadrului didactic, care trebuie dublată și de intuiție și sensibilitate. Proiectele didactice pot fi în acest sens exemple de bună practică, ce pot reprezenta pentru orice dascăl care va consulta lucrarea un model sau, de ce nu, o inspirație reală. Consider că autoarea cărții a încercat și a reușit
Metode interactive de abodare a textului literar în învățământul primar by Mariana Morărașu () [Corola-publishinghouse/Science/1678_a_3029]
-
moșia, pianul cu coadă (...). Bufetul Hallipa era un parvenit. >>" (7) În sens larg, pătrunde în roman o formă de alteritate discursivă, care este vocea interioară a personajului în plin proces de analiză și nuanțare a modalităților de înțelegere. Pe o intuiție care nu este altfel decît glorificată, romanul își așază temeliile. Ceea ce rămîne însă, ca sentiment la lectură, nu este impresia relativității (aceea pe care contează, obiectiv, scenariul narativ / descriptiv adoptat), ci tocmai flexibilitatea punctului de vedere, autoritatea sa dobîndită, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
care pătrunde cu stinghereală, dar mai ales cu o nepotolită (ci alimentată) curiozitate. Conacul de la Prundeni i-a "vorbit" personajului prin întreaga sa configurație, de la porțile "vraiște", larg deschise, pînă la glacialitatea binefăcătoare a obiectelor de cristal. Înclinația spre interpretare, intuiția, sensibilitatea sînt puse așadar pe seama acelei dispoziții interioare ilustrate de teoria "personală" a lui Mini, concepție care va forma și pretextul "teoretic" al dezbaterilor sale cu doctorul Rim: "(Lenora) nu plîngea, nu bocea, dar Mini auzea perfect cum țipă, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ale discursului evaluativ, dirijat de vocea naratorială . Ele sînt spații simbolic transparente ale subconștientului. Gîndul morții, Lenora îl simte ridicîndu-se din "regiuni" materiale ale ființei, încă nedeslușit și totuși acaparator: "Lenora se întristă, din regiuni obscure i se urca o intuiție sinistră asupra boalei; se întorcea spre perete, strîngînd pe lîngă ea plapoma ca pe un giulgiu, și închidea ochii privind în întunericul pleoapelor ceva spăimîntător." Pentru alt context, metafora arhitectonică a subteranei este "decodată", explicită, în chiar discursul naratorial: "Scoborînd
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
intime. De Balzac au journal, José Corti, Paris, 1986. 8. Elvira Sorohan, op. cit., p. 94: "...Descrierea Chinei, deși prea puțin originală, e o carte de imagologie despre o țară orientală." CRITICI LA SCENA ROMANULUI DESPRE REPREZENTARE CU G. IBRĂILEANU Măsura intuiției critice și a dispoziției creatoare, în actul interpretării, reprezintă datul fericit sau mai puțin fericit al vocației, promisiunea pentru opera vie, rezistentă la proba timpului. Pentru G. Ibrăileanu, creația critică se leagă de o dominantă a sensibilității de cititor, antrenat
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
întîmpinare (față de publicarea ciclului proustian, În căutarea timpului pierdut, și a "ultimelor două tomuri"). În al doilea rînd, ca formă de lectură, interesată de încadrarea tipologică, de structurile romanești, de natura discursului romanesc: lectură, la Ibrăileanu, teoretizatoare și avansînd importante intuiții de poetică a genului. Eseul Creație și analiză, cel mai prețios din acest unghi de vedere, apare în 1926 ("Viața românească", nr. 2-3), an pe care îl putem considera drept un vîrf de formă al criticului: același în care Ibrăileanu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
înfățișate, care pentru el "există realiter", cum observa Adrian Marino: "Pentru critic, literatura, eroii, lumea lor există realiter. Este vie, și analiza, întreaga discuție, ține seama de aceste fantasme ca de niște fenomenalități concrete, care vin doar să confirme anumite intuiții fundamentale." (Adrian Marino, Prefață la volumul G. Călinescu, Scriitori străini, E. S. P. L. A., București,1967). Interesul criticului pentru "iluzia" realului, pentru lumea als ob, se împărtășește de la viziunea scriitorului, creator de universuri. Într-un loc, divinul critic leagă opera
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
el se încăpățînează să interpreteze fiecare exclamație a femeii prin cauze particulare, deși ele toate sînt simboluri ale umilinții ei primordiale, aceea de a nu fi respectată de bărbat ca femeie capabilă să fie soție. Sandu nu are măcar nici intuiția aceea elementară de a juca dorința maritală, care încîntă ca un surogat." (5) Potrivit crititcului, romanul ar fi o "demonstrație", să adăugăm, fără voia naratorului, "în ciuda autorului, a tragediei Ioanei, care iubește fără să fi obținut nici un semn de stimă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scriitorilor, impresionând prin portrete (N. Iorga, M. Sadoveanu, E. Lovinescu, Mateiu Caragiale), descrieri (natură, interioare), prezentarea mediului geografic și uman, ambianța intimă care configurează particularitățile fundamentale ale operei (descrierea Humuleștilor sau descrierea zonei Sibiului). Având un limbaj critic sclipitor, o intuiție originală, G. Călinescu a apelat în realizarea istoriei literare la o iconografie variată (facsimil de coperte, fotografii, caricaturi, pagini de reviste, semnături), la citate expresive. Principiile și metoda sa istoric-literară au fost definite în unele lucrări. G. Călinescu s-a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
moral, basmele nuanțează fabulosul cu trăsături particulare omenești. Opera lui I. Creangă este un "Bildungsroman" cu intrigă fabuloasă având ca personaje pe: Harap-Alb, Ivan Turbincă, Stan Pățitul, Dănilă Prepeleac, copilul "năzdrăvan", Nică. Acesta se caracterizează prin obiectivitate, detașare, impersonalitate, confesiune, autoironie, intuiție cosmică remarcabilă: "deasupra capului meu văd o mulțime nenumărată de văzute și nevăzute; văd iarba cum crește din pământ; văd cum se rostogolește soarele după deal, luna și stelele cufundate în mare, copacii cu vârful în jos, vitele cu picioarele
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
înseamnă o "reducere la unitate" și își află concretizarea în procedeul "figurilor", în tendința spre sinteză. Dar fondul ultim al operei literare este imposibil de identificat: "esențele nu se pot izola". Eugen Lovinescu se apropie de esențe și frumos, prin intuiție și recreează frumosul prin propria-i subiectivitate. După două decenii de activitate critică, acesta consideră actul critic, creație. În viziunea lui Lovinescu, critica literară este "o creație suprapusă creației artistice", care vizează autonomia esteticului (izolarea frumosului de alte elemente); critica
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ele însele. E un mod subtil de a-l apăra pe Caragiale de acuzația de imoralitate. Piesele lui "pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi"; se constată "formele unei spoieli de civilizație occidentală". Titu Maiorescu avea intuiția valorii și respingea cu o ironie necruțătoare, lipsa de valoare. Susține că opera lui Caragiale "ne arată realitatea în partea ei comică", într-o manieră profundă incât ai impresia că în spatele comediei se ascunde o tragedie. Eminescu și poeziile lui
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
a credințelor religioase, pasiunea "pentru operele poetice din toate timpurile". Influențat de concepția schopenhaueriană, Titu Maiorescu crede că poetul de geniu "în orice țară și în orice condiții ar fi trăit, acesta ar fi evoluat la fel". Criticul are câteva intuiții surprinzătoare: "tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu" sau "Eminescu este un om al timpului modern, cultura lui individuală stă la nivelul culturii europene de astăzi".Titu Maiorescu aprecia la Eminescu acea "mânuire a
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Anei Ana, personaj secundar din nuvela Moara cu noroc, este soția cizmarului Ghiță și are un destin tragic. Portretul fizic: "Ana era tânără și frumoasă (...), fragedă și subțirică (...), sprintenă și mlădioasă". Ea avea calități morale deosebite: duioșie, căldură sufletească, tandrețe, intuiție feminină (simte că Lică e primejdios și își avertizează soțul), inteligentă, aprigă, își face reproșuri că n-a știut să fie alături de Ghiță, în momentele dificile. La început Ana era veselă, apoi devine tot mai tristă, mai îngrijorată, pe măsură ce tensiunile
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
volumul O viziune a sentimentelor, din prima etapă de creație, când poetul recurge la "investirea obiectelor cu atribute corespunzătoare luminozității sau sonorității" (Ion Pop). Prin iubire se realizează o cucerire a realității, iar prin limbajul poetic o fixare a unor intuiții esențiale. Poezia începe cu o imagine care evidențiază schimbul între obiect și atributul lui (leoaică iubirea). Sub presiunea sentimentului iubirii, universul se schimbă în cuvinte. Cei doi termeni (leoaică iubirea) aparțin unor spații lingvistice diferite (concret și abstract) și realizează
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea. Cu o intuiție precisă a lucrurilor, știe de pe acum să schițeze aspectele urbanisticii gloduroase a periferiilor bucureștene, înainte de a trece la înfățișarea mahalagiilor în comedii. Desigur, începuturile lui nu prevestesc pe marele scriitor, dar nici nu-l dezmint. Debuturile sale sunt ca și
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
fără o prealabilă cunoaștere a eroilor sau a personajelor. El emite ideea că numele propriu e asociat cu purtătorul lui, unind imaginea fizică cu cea morală. Potrivit principiului lui Ibrăileanu, în opera literară, artistul trebuie să procedeze astfel încât, printr-o intuiție deosebită, numele să semene cu personajele. Aplicând acest principiu la opera lui Caragiale, Ibrăileanu afirmă că numele proprii la Caragiale samănă, prin ele însele, cu personajele. Numele de Veta e potrivit cu o matroană, Zița cu o femeiușcă sprințară. Caragiale recurge
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
să sperăm că doar întâiul dintr-o serie ce ar trebui să asigure un dialog activ și fecund în viața socială a țării. Opinia, II, 40 (7 feb. 1990), p. 1,2 SUB ZODIA PLURALISMULUI Încă o dată, împrejurările confirmă vechea intuiție care atribuia istoriei un dublu sens: de realitate fenomenală și de reflecție metodică asupra acelei realități. Ritmul precipitat al evenimentelor, mai ales în veacul nostru, a făcut ca această ambiguitate să fie și mai evidentă. Lumea pare a-și împlini
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
economie de mijloace, bine informat și sobru, cu articulații de structură ce denotă o excelentă familiarizare cu problema pusă în studiu. Aparatul critic și bibliografia de la urmă indică și alte demersuri privind chestiunea continuității românești. Alain Ruzé a avut buna intuiție de a situa procesul etnogenezei noastre în perspectiva istoriei universale, așa cum preconiza și N. Iorga, din care ar fi putut aminti cu folos un fragment esențial: "Aceasta face tăria poporului nostru, că n-a fost nici o soluție de continuitate în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Bălcescu", Brăila 1. Preambul teoretic Înscris în paradigmă limbaj-limbă-vorbire, discursul narativ impune concretizarea enunțării că act individual de comunicare. "Flux spontan, cu totul natural ființei umane", procesul de comunicare declanșează "pătrunderea în domeniul ipoteticului: senzațiile se grupează în percepții și intuiții, acestea se dirijează către expresii. Odată ce fluxul senzorial se asociază expresivității lingvistice, începe nașterea conceptelor și a întregii lumi teoretice." 1 Procesul se reia psihologic după stocarea în memorie, în funcție de intențiile de comunicare, de strategii și situații concrete; astfel, "orice
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
boală mentală de care par să sufere Juan Pablo Castel, Fernando Vidal, poate chiar toată familia Vidal Olmos în general 116: " Cred acum că în acest gen de căutări există ceva mult mai puternic care ne conduce, cred că o intuiție ascunsă, dar care nu dă greș, inexplicabilă, dar atât de sigură, ca și vederea pe care o au somnambulii și care le permite să se îndrepte direct spre obiectivele lor. Către inexplicabilele lor obiective"117. În Dare de seamă despre
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ceva", acel ceva ce dă sens vieții lor, chiar dacă nu intră în normele morale ale binelui 7. Castel și Fernando, desi întruchipează pe omul rațional, ființa umană care se ghidează în viață numai după ordinea logică și inflexibila, pentru care intuiția și gândirea magică sunt himere, caută și ei iubirea. Personajele lui Sábato exprimă ideile și teoriile lui Sábato expuse deja de autor în Apologías y Rechazos 8, unde, atunci când vorbește despre Leonardo Da Vinci, spune că, pe când era student la
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
încercare de apropiere de Absolut, spune Sábato, a scrie un roman este un act de creație, de pătrundere a Adevărului, iar relația dintre autor și personajele sale este foarte ciudată, poate reflectă nu numai gândurile creatorului, ci și delirurile sale, intuițiile, simbolurile viselor sale. Spune că există, de exemplu, scriitori religioși în creațiile cărora apar că personaje atei înverșunați și există scriitori atei ai căror personaje au un puternic spirit religios. Crede că ceea ce caracterizează un spirit religios nu este credința
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
esență ei, este aceeași din toate timpurile, iar rezultatele științelor nu ar putea modifica poziția metafizica a omului, profunzimea exprimării trăirilor și a filosofării fiind după Cioran independența de erudiție. Revelațiile vremurilor trecute sunt traduse pe alte planuri de gândire, intuițiile originare sunt exploatate prin mijlocirea ultimelor cuceriri ale gândirii. Urând josnicia lumii existente, Cioran își mărturisește așteptarea pentru un nou univers, într-o stare în care existența și non-existența îi sunt egale și asemenea. Omul este nefericit sau ipocrit, spune
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sau sociolog"53. Întors acasă de la Paris, publică în 1945 Uno y el Universo, care presupune cristalizarea unei crize intelectuale care îl situează într-o ruptură deschisă cu credințele sale științifice, "în căutarea unui continent plin de pericole, unde domină intuiția". Așa cum spune în Scriitorul și fantasmele lui, Sábato a suferit de două ori destinul neliniștit al artistului sau al scriitorului care este, în același timp, latino-american, fiindcă, așa cum se spune când i se decernează Premiul Menéndez Pelayo, a trăit pe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]