5,195 matches
-
foaia de plută și coborî cu pași prevăzători, dar hotărâți, spre cartierul colibelor. Când ajunse, gâfâia și brațele îi tremurau în jurul pietrei. Grăbi pasul, sosi, în sfârșit, în mica piață, unde se înălța coliba bucătarului, alergă către ea, deschise ușa izbind-o cu piciorul și, cu o smucitură puternică, azvârli piatra în mijlocul încăperii, peste focul care mai pâlpâia. Și aici, îndreptându-și trupul, devenit dintr-o dată uriaș, trase în piept cu lăcomie izul bine știut de sărăcie și de cenușă, ascultând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Trădarea iubitei... denunțarea părin ților, neînțelegerea camarazilor. S-a oprit, stânjenit de mișcarea din compartiment. Fata de la fereastră se ridică să-și ia valiza, impermeabilul, eleva lunecă și ea de pe banchetă. Trenul și-a înfipt colții în năluca serii. Înțepenește, izbindu-și inelele trupului lung și greu. Pe culoar trece iar pelerina cu borurile largi. Doamna este în picioare. Mâna stângă se sprijină într-un baston. Ne lasă un circular și îngroșat „bună seara“. Mulți invitați nici nu știu unii de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
putea fi ale lui Neagu, vin din dreapta, din apropiere. Capul Balaurului pare gata să vină spre noi, ca o sferă de plumb ce se rostogolește pe masa de biliard de la o țintă la alta, de la unul la celălalt, să ne izbească fiecăruia frunțile. Farfuriile se clatină, pornesc, se ating, schimbă poziția, se înlocuiesc, revin, încremenesc iar, cum au fost. Oase ronțăite, coada unei așchii de cartof prăjit, rana tăiată în resturile de carne învechită, dormind în gelatina sosului sleit, sub protecția
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
după trista premieră a burlescului vodevil al mahalalei, când peste orașul pâclos de provincie se rostogolea o altă dimineață greoaie și vânătă, firava studentă rupsese tenebroasa tăcere. De parcă ar fi vrut nu doar să trezească rănile însinguratului partener, ci să izbească, în vreun fel, și în povara zilei care urca, nemiloasă. „Existent sau nu, pictorul acela rămâne, oricum, invenția și nebunia ei ! Dar pânzele sau cartoanele acoperite, în închisoare, de mâna osoasă, grăbită ar dovedi că se stabilise, eventual, o legătură
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
uscat, cu pomeții ascuțiți, cu fălcile și bărbia prea osoase sub cearcănele adânci, de strigoi, și această exagerată și revendicativă atenție acordată senzației ? Raportarea oricăror crize afective la perceperea lor fizică ? Încă la primul pas în uriașa sală apăsătoare, fusese izbit de acest palid obraz lungit și pietros, în care doar ochii aminteau negrul neastâmpăr umed de altădată. N-ar fi recunoscut-o, dacă nu s-ar fi ridicat să-l întâmpine : unduirea mijlocului și a picioarelor perfecte, luminoase, libere și
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
galbene, sche le tice, pielea pergamentoasă, striată de riduri. Degetele se închideau, în răstimpuri, în bulbul pumnului. Convulsii scurte, un geamăt, paharul înalt, plin de apă, pe care femeia îl tot ridica la buze și îl abandona repede. Fereastra se izbi de perete, se văzură dealurile cu brazi, copilăria, o farsă uitată, pustiul din care nu rămăsese decât spaima. Aproximațiile unei memorii indulgente, trucând imaginile. Câmpul alb al patului... Fiul aplecat asupra muribundei, s-o revadă. Trăsăturile s-au stins sub
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
a furoului. Portarul n-o privește. Bătrânelul mustăcios și șperțar o cunoaște prea bine. Apasă pe buton, cheamă liftul. Becul se aprinde, se aude uruitul scripetelui ; lift vechi, încăpător, abia de urcă. Luni dimineață se urnesc toți greu, se vor izbi, amețiți, de birouri și planșete, ca niște păsări turmentate. Răsfoitul ziarelor, comentariile sportive, tranzistoarele, crește fumul... măcar o oră să-și lase capul greoi în palme, astupându-și urechile, să nu mai știe nimic. Cocleală în gură ! Și moliciunea umerilor
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mai ia pe intrus. Coșmarul se diluează, chipul capătă, treptat, pacea celui trecut dincolo de întâmplare și chin. S-a întors pe spate, cu brațele atârnând, nu mai bolborosește, parcă a și zâmbit. Respiră mai încet, lin. Ferestruica se zbate, brusc, izbindu-și marginea canatului. Luna e mai albă și îngustă, tot mai adâncă noaptea în care s-a aruncat pe neașteptate bătrânul Johann Lavater, trântind după sine mica fereastră. Rama încă mai balansează, scârțâind, ca vântul pornit afară. Somnorosul tresare, speriat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu sunt la înălțimea maturității. Calc în străchini, adică.“ Deschide ochii, luna îl ascultă. Paloarea cretoasă a lunii acoperise ochiul ferestrei ? Speriat de încremenirea albă, strânge pleoapele, să nu pătrundă urmă de lumină. Digurile de piatră avansează mult în mare, izbite de lava uleioasă și grea. Pietre reci și umede. — Măreție, măreția ta ! Măreția n-are nevoie de cuvinte. Cei vechi te-au ales pivot al calendarului. Neîncrezători în uniformitatea și permanența soarelui. Te schimbi doar pentru a tutela schimbările sufletului
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
spinarea de gloabă sfântă și haioasă, scena se rotește, dându-l de-a dura : triplu salt absolut. Capul de asin cade, aiurea, unde nu te aștepți, încă și încă o dată, până când glasul aspru al supraveghetoarei acoperă zumzetul vesel. Vocea Ortansei izbește cu putere gongul, înmărmurind suporterii : Ascultă, tinere, mai lasă ziarul ! Nu face pe interesantul, ți-a venit iubita. Glasul implacabil al doamnei Mitulescu ! Un experimentat strateg, stăpân pe manevra potrivită. — Habar n-ai ce suferea junele nostru ! A slăbit, a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ortansa este pe recepție, ochi și urechi. „Ai auzit, vor să-i expulzeze pe bătrânii din București. Să-i trimită la țară, să elibereze orașul de pensionari.“ Vocea precipitată a lui Grefu, ajuns și el la cafeaua Ortansei. Trebuia să izbească întâmplările, ascunzișurile, amânările ! Pași mici, la stânga, la dreapta. Burta suptă, burta umflată. Ajunse până la scaun, prietenul la nevoie se cunoaște, scaunul îl primi. Liniște, așteptare : acrobatul pregătește saltul, pantomima, tictactoc, toctoctoctoc, clovnul rotește scaunul, care rotește clovnul, care rotește scaunul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe stîncă. 26. Însă orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care și-a zidit casa pe nisip. 27. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vînturile și au izbit în casa aceea: ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare." 28. După ce a sfîrșit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; 29. căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
groapă? Nu vi-e rușine?... Uite-acu pică convoiul... și nici groapa nu-i gata!... Ori vreți să dau eu de dracu din pricina voastră?... Hai! pune osul, nu te holba la mine! ― Așa-i, bine zici, don' căprar, mormăi un soldat, izbind cu târnăcopul într-un bolovan. Dar nici asta nu-i armată, don' căprar... S-ajungem noi gropari... de... Oamenii se așternură degrabă pe muncă, în vreme ce caporalul, mulțumit, răspunse iarăși mai prietenos: ― Soldatul trebuie să facă de toate în război, că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut, gata să moară pentru un dor. Pe cât inima îi clocotea de o poftă de viață năprasnică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, suferind fizicește de câte ori, în căutarea explicației, se izbea de zidurile începutului și sfârșitului între care e mărginită cunoștința omenească. Se făcuse gânditor, chiar visător, cu apucături romantice, cu hotărâri încăpățînate. Doamna Bologa spunea, cu o ușoară umbră de părere de rău, că seamănă la caracter cu răposatul, ceea ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
hărți. Își aduse aminte că, de câte ori a dat ochii cu dânsul, a simțit o teamă stranie ca de un vrăjmaș nemilos sau ca de o amenințare crâncenă ce nu se poate ocoli și care nici măcar nu știi când te va izbi... Generalul, cu bărbia ridicată, îi întinse mâna și-i zise voios: ― Bravo, Bologa!... Mi s-a raportat fapta dumitale și am ținut să te felicit personal... Am ținut... da... negreșit... Glasul lui era gros și pătrunzător, și parcă te ocăra
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
masă, răscolind supărat dosarele. Bologa salută reglementar și ieși liniștit, cu niște pași siguri, ca după o convorbire nespus de plăcută. Generalul îl urmări cu ochii, clătină din cap, se uită la ușa închisă cu băgare de seamă și deodată izbi cu pumnul în harta cu însemnări, cuprins iarăși de mânie. Chiar în clipa aceasta aghiotantul se strecura în cancelarie, înfricoșat și întrebător. ― Notează pe locotenentul Bologa, mormăi generalul Karg către aghiotantul aiurit. E primejdios și... Nu m-aș mira să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au dat drumul să plece acasă, punîndu-i în vedere să se poarte bine... Apostol Bologa zâmbea din ochi, în suflet însă era ros de nemulțumire și de decepție. Frica preotului și umilința care-i sublinia toate vorbele și privirile îl izbeau ca niște cuțite, deși căuta să le treacă cu vederea. Îi povesti și el cum l-a împins soarta în război și pe urmă, scuturîndu-i mîna: ― Apoi să știi, Constantine, că am să vin pe la voi, să vorbim mai multe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dinspre curte. Apostol urcă treptele și bătu. Lumânarea se opri șovăind... Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mândrea parcă cu mustățile umflate, pleoștite care-i ascundeau gura foarte largă, cu buzele duble și cu dinții lați, strungărești. Părul lung, negru, veșnic nepieptănat, îi atârna peste fruntea brăzdată adânc, acoperindu-i aproape de tot urechile. În înfățișarea lui te izbea îndată o încredere în sine impunătoare. Două săptămâni a amânat Pălăgieșu întrevederea cu Apostol. Ar fi fost mai bucuros să-l fi întîlnit undeva întîmplător, ca să se achite de însărcinarea ce și-o luase față de solgăbirău. Deși era cu vreo
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
crezi aievea, te-ai ridicat deasupra vieții! ― Ce-i, Bologa, ai nebunit? întrebă brusc locotenentul, foarte serios. ― Toate științele trecute și viitoare nu vor putea înăbuși în sufletul omului glasul lui Dumnezeu! urmă Apostol cu o înflăcărare umilă. Pretutindeni te izbești de întrebări, numai în Dumnezeu găsești împăcarea fără îndoieli! Veșnic te chinuiește rostul vieții dacă n-ai pe Dumnezeu în suflet și niciodată nu știi unde-i binele și unde-i răul, căci ce-a fost bine azi, mâine va
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
buretele peste construcțiile mele neroade, îmi făceam altele mai năzdrăvane și mă mândream că eu...― Eu, cu e mare ― am izbutit să-mi croiesc, soarta, să mă pun de-a curmezișul vieții și al lui Dumnezeu!... A trebuit să mă izbesc cu capul de toți pereții până să mă smulg din ghearele rătăcirilor, până să mă regăsesc pe mine însumi, sufletul meu însetat de Dumnezeu și de fericire! ― Da... da... omul are nevoie de un sprijin sufletesc, murmură căpitanul. ― Așa-i
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de traverse și gâfâia. Pe aici drumul părea mai greu. Când dădu iar în șosea, auzi ropotele râului, aproape, ca niște șoapte stranii... Înainte de a intra în Lunca, la gura drumului spre front, se opri brusc, parcă I-ar fi izbit un pumn în piept. Și în creieri îi zbârnâi întrebarea: " Adică unde mă duc?... Unde?" Dar în aceeași clipă simți o strângere de inimă și murmură chinuit: ― Am uitat acasă... Doamne, ce-am uitat acasă?... Și, drept răspuns, porni mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cuvinte. Plecă înainte pe cărare, cu inima ostenită de bucurie. Peste câțiva pași se împiedică într-un trunchi putred, răsturnat parcă dinadins de-a curmeziș. Îl ocoli. La zece metri însă alt copac prăvălit închidea drumul. Apoi puțin încolo se izbi de niște sârmă ghimpată, întinsă și împletită între tulpinele brazilor. Încercă să se strecoare prin gardul de sârmă. Nu izbuti. Vrând să ocolească, o luă în stânga. Făcu vreo treizeci de pași și găsi loc de trecere. Dincolo de sârmă porni la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Vina e covârșitoare, desigur, dar Curtea va asculta cu luare-aminte apărarea d-tale... Prin urmare, vorbește... O mișcare grăbită umplu o pauză scurtă. Pe urmă țâșni, ca un glonț, glasul pretorului, revoltat, rotunjind cuvinte care se înălțau până-n tavan, se izbeau de pereți și plesneau capetele tuturor ca niște palme umede. Pe urmă glasul lui Klapka, patetic, protestând stăruitor... Și amândouă se învîrteau ca două sulițe în inima lui Apostol care, nemaiputîndu-le răbda, murmură, fără să ridice capul: ― Mai repede, mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din întuneric apăru pretorul cu o foaie de hârtie în dreapta, în ținută de campanie, cu ochii stinși în obrajii bulbucați sub casca de fier. În dosul lui veni plutonierul, de asemenea cu cască, ținând ceva pe brațul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]