15,723 matches
-
Cei doi noi aliați [Ioan Asan și Vatatzes - n. O.P.] au fost împiedicați să cucerească Constantinopolul în 1236 doar de intervenția în ultimul moment a flotei venețiene, sprijinită de alte republici italiene și de un contingent trimis de prințul latin al Ahaiei. Jignit de atitudinea papei [care se împotrivise căsătoriei tânărului împărat latin cu o ortodoxă - n. O.P.], Asan a urmat exemplul sârb și a început negocierile cu patriarhul Niceei, dar atunci când grecii au început să-i creeze probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
împiedicați să cucerească Constantinopolul în 1236 doar de intervenția în ultimul moment a flotei venețiene, sprijinită de alte republici italiene și de un contingent trimis de prințul latin al Ahaiei. Jignit de atitudinea papei [care se împotrivise căsătoriei tânărului împărat latin cu o ortodoxă - n. O.P.], Asan a urmat exemplul sârb și a început negocierile cu patriarhul Niceei, dar atunci când grecii au început să-i creeze probleme, el a ales pur și simplu un nou arhiepiscop de Târnovo și a
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
după cum o atestă Georgios Akropolites și Alberic des Troisfontaines, o armată cruciată venind dinspre Ungaria a traversat Bulgaria cândva către finalul deceniului al patrulea al secolului al XIII-lea cu ajutorul cumanilor. Când a venit, totuși, în ajutorul Imperiului balcanic al latinilor, oastea cruciată care a traversat Dunărea spre sud? Înainte de 1238 sau după aceea? • P. Pavlov, I. Ianev, D. Cain, Istoria Bulgariei, București, Editura Corint, 2002, p. 49-50. • Francis Dvornik, Slavii în istoria și civilizația europeană, Editura All, 2001, p. 91
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Astfel, traversarea Bulgariei de către cruciați trebuia să aibă loc, dacă se ia în seamă relatarea lui Georgios Akropolites (care vorbește despre buna primire a cruciaților în Bulgaria), într-un moment când antanta dintre Ioan Asan al II-lea și Imperiul Latin funcționa încă. Aceasta trimite la perioada dinainte de ruperea alianței cu occidentalii și împăcarea cu Vatatzes și Frederic al II-lea. Evenimentul se situează deci cu câțiva ani mai înainte de 1239, cum îl data B. P. Hasdeu, mai probabil înaintea asediului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
deci cu câțiva ani mai înainte de 1239, cum îl data B. P. Hasdeu, mai probabil înaintea asediului de la Tzurulon și anterior pactului dintre Ioan Asan și Vatatzes, prin 1236-1237. S-ar putea ca nici versiunea lui Alberic, care condiționează trecerea latinilor prin Bulgaria de cooperarea cu cumanii, să nu spună, totuși, decât că aceștia din urmă s-au dovedit niște indispensabile călăuze. Astfel, este posibil ca textul să nu se refere, în acel paragraf, la o adversitate politică dintre țar și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Bulgaria de cooperarea cu cumanii, să nu spună, totuși, decât că aceștia din urmă s-au dovedit niște indispensabile călăuze. Astfel, este posibil ca textul să nu se refere, în acel paragraf, la o adversitate politică dintre țar și Imperiul latin, în care condiții este greu de crezut că, fie și flancați de cele două căpetenii ale cumanilor, cruciații ar fi răzbătut cu bine înspre capitala imperială a occidentalilor. Există însă și alte circumstanțe care conduc la aceeași datare. Campania mongolă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
care la 1239 urma să treacă în Ungaria - au rămas fideli obiceiurilor și locurilor natale. Față de Bortz, ei și-au continuat viața în mod tradițional, pe locurile lor obișnuite, încă aproximativ un deceniu. Abia prin 1236-1237, atunci când au apărut cruciații latini pe teritoriul lor, luând aminte la avansul tătar, ca și la alianța - încă în vigoare - dintre Ioan Asan al II-lea și Imperiul Latin, au preferat să îi primească pe cavalerii occidentali cu prietenie, să se alieze cu ei și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
tradițional, pe locurile lor obișnuite, încă aproximativ un deceniu. Abia prin 1236-1237, atunci când au apărut cruciații latini pe teritoriul lor, luând aminte la avansul tătar, ca și la alianța - încă în vigoare - dintre Ioan Asan al II-lea și Imperiul Latin, au preferat să îi primească pe cavalerii occidentali cu prietenie, să se alieze cu ei și, în cele din urmă, să treacă împreună cu latinii în Balcani, părăsindu-și fostele teritorii. Dar conform lui Nicephor Gregoras, în preajma anului 1241, s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
lor în diferite confruntări externe“17. Datorită acestor circumstanțe, în actualul stadiu al cercetărilor, este greu de cartografiat mai atent harta politică și militară a momentului, mai ales pentru cumanii din zonă. Totuși, alianța lui Jonas și Soronius cu cruciații latini, în a doua parte a anilor 30 ai secolului al XIII-lea, împreună cu strămutarea definitivă a cumanilor primului în Imperiul cruciat constantinopolitan este semnificativă pentru ambianța politico-confesională dinainte de sosirea tătarilor. În acel moment, cu puțin înainte ca Ioan Asan al
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
forma sa slavonă, a avut loc într-o perioadă în care simbioza slavo-romanică nu era pe deplin încheiată. Astfel, vocabularul credințelor și superstițiilor ancestrale la români, inclusiv cel al creștinismului popular, conține, deloc întâmplător, alături de termeni de origine tracică sau latină, și nenumărate slavonisme: duh, vârcolac, moroi, zmeu, vrajă, iad, rai, praznic, potop etc.19. La scurt timp după apariția pe harta politică a Europei, Țara Românească și Moldova vor ocupa locuri bine definite în civilizația bizantino-slavă. Chiar dacă din arsenalul politic
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Die mittelalterliche Nationenbildung am Beispiel Polens..., p. 143. • G. Kristo, op. cit. (capitolul: „Die ungarische Nation im 13. Jahrhundert“, p. 129-187). și boemi-češi, ultimul cu referință la suita militară și la elită. Gens Bohemorum și gens bohemica se întâlnesc în sursele latine occidentale din secolul IX, apoi, începând cu cel de-al XII-lea veac, sunt înlocuite de natione Boemicus, însă asupra semnificației termenului planează incertitudinea. Cronografia locală relevă existența în rândul cehilor a unei pronunțate conștiințe de sine. La Cosma de
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în România, București, 1868, p. 38. • Idem, Etymologicum Magnum Romaniae. Dicționarul limbei istorice și poporane a românilor, vol. II, ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, București, Editura Minerva, 1974, p. 393-394. • Dimitrie Cantemir, Descriptio Moldaviae, traducere după originalul latin de Gh. Guțu, București, Editura Academiei, 1973, p. 297. unor privilegii acordate Episcopiei armene. Însuși Gheorghe Duca, în anul izbucnirii revoltei conduse de Hâncu și Durac, va emite un astfel de act. Cartea domnească îl îndreptățea pe episcopul armean, potrivit
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Moderna e Contemporanea. Atti del Convegno Internazionale, Lucca 20-25 Genaio, 1989, Ministero per i Beni Culturali e Ambientali, Ufficio Centrale per i Beni Archivistici, 1995, p. 171. • L. Baidaf, op. cit., p. 102. • Maria Holban și L. Demény, Originalul și traducerea latină a „Diplomei lui Petru I“, dată lui Dimitrie Cantemir, cuprinzând condițiile tratatului moldo-rus din 1711, în „Revista de Istorie“, nr. 5, 1973, p. 1067 și urm. cu acel meșteșug au luat moscalii cetatea Riga de la șvezi“; adică, o adevărată armă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
a fost conștientizarea acestei nevoi de către elita autohtonă. Romanitatea neamului și latinitatea limbii - „pelerinajul simbolic la Râm“26 - au fost ideile dominante ale umaniștilor români, cărturari cu stagii de pregătire în școlile Contrareformei de la Lemberg, Camenița și Bar, de formație latină. Cronica lui Grigore Ureche și Simion Dascălul și întreaga operă a lui Miron Costin sunt ilustrative în acest sens. De asemenea, de neînlocuit s-au dovedit a fi secretarii poloni de la curtea domnească din Iași sau Târgoviște pentru întreținerea corespondenței
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
numeroase acte comerciale 31. Atenția d-lui Cernovodeanu s-a oprit numai asupra a opt scrisori inedite, dintre care trei de la Grigore II Ghica, tot atâtea de la C. Mavrocordat și încă două de la C. Racoviță. Corespondența se poartă în limbile latină, italiană, franceză și greacă. Ea începe cu o scrisoare a lui Nicolae Mavrocordat, din București, la 23 decembrie 1724, către Jacobus Colyer, în care e menționat „defuncti Principis Antiochi filius“, desigur beizadea Constantin Cantemir 32. În anul următor, după moartea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
politice. Ei au intuit că pentru acte politice majore, cum avea să fie proclamarea Regatului, era nevoie de un puternic sprijin extern. Guvernul liberal a fost conștient că, în atmosfera europeană a „Real politik-ului“, demersuri politice bazate pe invocarea originii latine și a relațiilor de rudenie cu Germania ar fi avut tot mai puține șanse de reușită. Ținând cont de dezamăgirile provocate de indiferența statului francez (recunoașterea târzie a independenței, închiderea pieței financiare pentru mult timp ș.a.) și de faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
independente față de Rusia și să reușească să mențină o bună amiciție cu Austria, în „Românul“, 19 martie 1881, p. 253. Pentru opinia publică italiană un stat puternic în această zonă a Europei era important, pentru că „fără elementul grec și miezul latin partea răsăriteană a Europei ar fi sub influența slavilor și germanilor“, în „Românul“, 25 martie 1881, p. 273. • Apostol Stan, Mircea Iosa, op. cit., p. 240. • Ș. Rădulescu Zonner, Gh. Căzan, op. cit., p. 56. • Ibidem, p. 59. • Dovada stabilirii unei anumite
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și soluția aparțin Consiliului de Securitate“14. Cu toată opoziția Londrei și Washington-ului, diplomații români erau încă optimiști și anticipau o lipsă de solidaritate între statele vestice și în plus mizau pe exploatarea unor tradiții de apropiere cu țările latine. Rămâneau două luni în care România trebuia să acționeze și să se asigure de bunăvoința anumitor membri ai Consiliului de Securitate. La 24 iulie 1947, consilierul cultural Mărdărescu solicita Bucureștiului, în numele Legației, „un memoriu de circa 20 pagini, neoficial, pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
cauzei românești în Consiliul de Securitate. Delbos, vicepreședinte al delegației franceze, a fost mai evaziv - cum de altfel se comporta întreaga delegație franceză. Reprezentantul Boliviei, Costa du Rels, prieten cu Titulescu, a promis să convingă și alte țări ale Americii Latine să fie alături de România. Cu simpatie s-a manifestat și delegatul polonez, dar și cel cubanez, care era vicepreședintele Adunării Generale. Aceste promisiuni l-au • Ibidem, fila 41. • „Scânteia“, 19 septembrie 1947, p. 4. • Arhiva MAE, Fondul SUA (Telegrame), vol
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și canale diplomatice din epoca interbelică. Până în 1948-1949, aparatul nostru extern mai gândea, din reflex, la țări precum Franța, Belgia sau Italia, ca la posibili parteneri internaționali. Chiar America de Sud și Centrală erau privite în aceeași termeni mai vechi, ai rezonanței latine și ai solidarității dintre puterile minore. Din nefericire, și statele mai mici din Occident ne-au dat de înțeles rapid că preferă o falie între Est și Vest și că vor obstrucționa orice acțiune diplomatică românească de anvergură. Bucureștiul învăța
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la care aspiră Ucraina, țările din Caucaz și Turcia, România este considerată o țară din centrul Europei, cu rol în „europenizarea Orientului“. Ca urmare, formula „între Orient și Occident“ trebuie înlocuită cu cea „între Occident și Orient“. Specificul poporului român (latini ortodocși) ne conferă o mai mare deschidere spre est și sud-est (decât Poloniei, spre exemplu), mai multe afinități și punți. • Aderarea la NATO a împlinit obiectivul strategic în privința securității. Integrarea în UE obligă însă România la o soluție de echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
în ziua de 8 noiembrie 1940, se organiza o serbare legionară în prezența generalului I. Antonescu și a delegațiilor italiană și germană 8. De data aceasta, atitudinea Bisericii ortodoxe față de regimul național-legionar nu a fost unitară, • Eugen Cizek, Istoria literaturii latine, București, Editura Societatea „Adevărul“ S.A., 1994, vol. II, p. 399. • Dumitru Stăniloae, Ortodoxie și Românism, publicată de Asociația Românilor din Bucovina de Nord, 1992, p. 186. • Ibidem, p. 169. • Ibidem, p. 177. • Ibidem, p. 181. • 27 Februarie... aniversarea Constituției. Apelul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Petersburg nutrind o reîntoarcere la situația anterioară anului 1859. Împărțirea Puterilor garante în două tabere a produs o suspectare reciprocă, Cuza fiind mereu acuzat că servește interesele taberei adverse. La începutul lunii noiembrie 1865, Offenberg reproșa domnitorului român „politica sa latină și rolul pe care l-ar fi acceptat de aghiotant al împăratului Napoleon“60. Insistând în această direcție, consulul rus sublinia dispozițiile binevoitoare ale guvernului de la St. Petersburg față de Cuza, cu „condiția, bineînțeles, ca această bunăvoință să fie meritată prin
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
câștige alegerile social-democratul român Gheorghe Grigorovici. La alegerile repetate din 1911, în locul contelui Bellegarde a fost ales conservatorul Gheorghe Sârbu. În Parlament, deputații români din Bucovina, împreună cu cei 17 deputați italieni au înființat în primăvara anului 1909 clubul parlamentar „Uniunea Latină“. Românii aveau și doi senatori în Casa magnaților: pe mitropolitul Vladimir Repta și contele Gheorghe Vasilco. Până către anii 1880, scena politică din Bucovina a fost dominată de conservatori - mari proprietari români și de alte etnii, care promovau politica Partidului
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
gentes sau branșe familiale Castricia, Annia, Aufidii, Egnatii, Planii, Usulenii sau Seii28. O altă direcție, hipercritică, este ilustrată mai ales de istoricii anglo-saxoni; ea a evidențiat carențele de metodă ale orientării tradiționale (de exemplu, ignorarea fenomenului distribuirii gentiliciilor romane și latine în toată Italia), • Vezi C. Hasenohr et Ch. Müller, Gentilices et circulation des Italiens: quelques réflexions méthodologiques, în Les Italiens dans le monde grec..., p. 11. • A.J.N. Wilson, Emigration from Italy in the Republican Age of Rome, New York, 1966
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]