4,183 matches
-
sus coboară, agățat de o funie, un bidon cu apă. De jos se aud râsete înfundate. BĂRBATUL CU BASTON scoate din fântână un tomberon identic cu cel pe care l-a trimis în sus. Între timp bidonul cu apă se leagănă în aer și cineva, de sus, fluieră nerăbdător.) BĂRBATUL CU BASTON (Chinuindu-se să se elibereze de tomberon, către cer.): Ei, na! Așteaptă puțin! Nu pot să le fac pe toate! VOCEA BĂRBATULUI CU PĂLĂRIE: Ai zis ceva? BĂRBATUL CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PARASCHIV i-l toarnă pe față.) Bea... hai... cască gura... Mă! (Violent.) Bea! (Neputincios.) Bea puțin!... Bea mă... O să-ți treacă... MACABEUS (Urlet dement la atingerea alcoolului de piele.) PARASCHIV (Sare speriat.): Taci! Taci! (Îi ia capul în palme, îl leagănă.) Taci puțin... Fă așa... (Îi clatină capul.) MACABEUS (Grohăie; încearcă să se slujească de mâini, neputință, mâinile sale vor funcționa acum ca niște cioturi.) PARASCHIV: Gata... gata... (Îi pune din nou bidonul la gură; MACABEUS soarbe câteva înghițituri.) Așa... așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
părți Personaje: CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE ȘEFUL GĂRII CASIERUL HAMALUL IOANA Decor: peronul unei gări după ploaie. PARTEA I Pe scenă e semiântuneric. În stânga scenei, într-un fotoliu-leagăn, stă ȘEFUL GĂRII. În timp ce spectatorii își ocupă locurile în sală, ȘEFUL GĂRII se leagănă ușor și fumează. După ce sala se liniștește, personajul se ridică și începe să se plimbe ușor de-a lungul peronului. Privește în sală și se adresează sălii în chip de prezentator. ȘEFUL GĂRII: Totul a început într-o după-amiază de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Bruno stătea călare pe banca din fața ghișeului și tot amesteca blestematele acelea de zaruri. (Lumină pe locul unde stă CASIERUL.) Grubi se întinsese pe căruciorul de cărat bagaje și părea că dormitează. (Lumină pe locul unde stă HAMALUL.) Eu mă legănam și-mi fumam ultima țigară din ziua aceea. (ȘEFUL GĂRII se reașază în fotoliul-leagăn.) Ioana lipsea. Dar cred că ne pândea de undeva, de prin bucătăriile ei. Atunci a apărut el... Treptat scena s-a luminat până la iluzia unei după-amieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
primit ultimele replici; începe să se plimbe încet de-a lungul peronului, făcându-și loc printre scaunele aruncate în toate părțile; respiră aerul nopții și-și masează mușchii feței și ai gâtului; se așază pe fotoliul-leagăn și privește cerul; se leagănă ușor cu fața în sus; pare că e pe cale să adoarmă; de undeva, din spate, apare IOANA; e îmbrăcată în alb, în cea mai bună rochie a ei și ține în mâinile sale un pahar cu apă; e la fel de naivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
momentul ideal pentru a cere explicații pe această temă; pentru a cere socoteală, nici atât. De bine, de rău, punând Împreună tâmplă fierbinte lângă tâmplă, izbândiserăm și s-ar fi cuvenit să trăim vibrant jubilații rare, să exultăm, să ne lăsăm legănați de visuri frumoase etc. Folosesc conștient pluralul: da, mă lăsasem prins În jocul acela criptografic, fascinant măcar ca exercițiu intelectual, dacă nu și altfel. Probabil că și altfel, poftim. Mă furase peisajul, mă ambalasem dimpreună cu Eva, dar nu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
pe care-i râvneau de mult. Dacă, după cum se Întâmpla de obicei, solicitarea era satisfăcută pe loc, se auzea din nou acel zumzet și pe urmă, În semn de recunoștință, bunul barin era supus la chinul național de a fi legănat și azvârlit În sus, apoi prins bine de câteva perechi de brațe vânjoase. În sufragerie, fratelui meu și mie ni se spunea să ne vedem de mâncarea noastră. Mama, rămasă cu o delicatesă Între două degete, arunca o privire sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o vietate mare, preistorică parcă, bizară, care făcea eforturi ridicole să se cocoațe Într-o barcă acostată la mal. Nu izbuti. Fluturarea de aripi, greoaie și neputincioasă, sunetul alunecos pe care-l producea izbindu-se de barca ancorată care se legăna și Împroșca apă, licărirea lipicioasă a umflăturii Întunecate În locul unde captura lumina - totul păru pentru o clipă Încărcat de acea stranie semnificație atașată uneori În vis unui deget apăsat pe niște buze mute și apoi arătând spre ceva ce visătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de umbre mișcându-se prudent prin jur, fără a ajunge nicăieri. Lemnăria scârțâia și trosnea ușor. Lângă ușa ce dădea spre toaletă, o haină Închisă la culoare pe un cuier, și mai sus, ciucurele lămpii de noapte, albastre, bivalvulare, se legănau ritmic. Erau greu de corelat acele apropieri șovăitoare, acea furișare mascată, cu năvala intempestivă a nopții de afară, care știam că trece În goană pe lângă noi, presărată cu scântei, indescifrabilă. Adormeam prin simpla acțiune de identificare cu mecanicul locomotivei. Ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
manivelă trebuia Învârtită viguros pentru a extrage din ea glasul stins al unei operatoare. Iuri era acum mai relaxat și mai sociabil decât vânătorul de mustangi de odinioară. Așezat pe o masă din scânduri de brad lipită de perete și legănându-și picioarele lungi, a trăncănit cu servitorii (ceea ce eu nu se cuvenea să fac și nici nu știam cum) - cu un valet bătrân cu favoriți, pe care nu-l văzusem niciodată până atunci și chicotind cu o fetișcană de la bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
lipsa mea de poftă de mâncare. Eu ridicam capul ca să dau o explicație - dar masa dispăruse și eu ședeam singur pe o buturugă de la marginea drumului, desenând curbe după curbe pe nisipul maroniu cu bățul plasei de fluturi, care se legăna ca un metronom; curbele erau curcubee pământene ale căror culori diferite erau redate prin diversele adâncimi ale șanțurilor produse cu bățul. Când m-am angajat irevocabil să-mi termin poezia sau altminteri să mor, eram mai mult ca oricând Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de acasă În acel an, am putut rătăci În voie și prin parcul lui imens, des, bisecular, cu lespezi clasice de piatră Înverzită pe aleea principală și cu potecile de labirint ce porneau În raze de la fântâna centrală. Ne plimbam „legănându-ne mâinile“, cum era obiceiul la țară. Am cules pentru ea dalii de pe marginile aleii cu pietriș pentru trăsuri, privit cu bunăvoință de la distanță de bătrânul Priapostolski. Nu ne simțeam În aceeași siguranță când o conduceam acasă, până aproape de casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-o etapă mai Îndepărtată, sub alte ceruri mai puțin plumburii, era o măreață paradă de mici văi cu trandafiri și cu alei pe sub crengi Împletite, grătare de lemn care-și legănau plantele agățătoare, gata să se transforme În vița cățărătoare a pergolelor cu coloane, dacă li s-ar fi oferit prilejul sau, În caz contrar, să dea la iveală cel mai bizar dintre ciudatele WC-uri publice, o drăcie oribilă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
spre stația tramvaiului, un bărbat, într-un fulgarin alb, cu ochelari de orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a neonului, ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
preocupat cum bărbatul acela încerca să se descotorosească de mine. „Dom’ profesor“, am gemut, „ce bine-mi pare. Eu... Taica părinte a apărut... Mai ceva ca-n... Știți, la grecii antici. Destinul, cu hybrisul... de-astea!“. Bumbu continua să se legene, ceea ce mă incomoda enorm în încercarea mea de a-l localiza între cei doi bărbați pe care continuam să-i strâng în brațe și nu știam în fața căruia dintre ei să îngenunchez. În cele din urmă a apărut și femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la capăt de Lume, între ape, sălcii și stufăriș. Cânta uitat, ca vrăjit de ceea ce numai lui i se dezvăluia, la o muzicuță, sprijinit de o salcie. Bastonul lui alb, semn al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă plecarea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
bănuită, stinsă, izvorând ea însăși, temătoare, din ascunzișuri și cotloane de întuneric, din oboseli și pătimiri, ridicându-se abia atunci, chemată de buzele și răsuflarea orbului, spre lumina celor câtorva lumânări. Bastonul orbului, atârnat de o grindă deasupra tarabei, se legăna încet, nehotărât, părelnic, mișcat de șoptita cântare a bătrânului cu cărțulia jerpelită și a orbului cu muzicuța lui. Toiagul acela alb, lucind stins în zvâcnetele de lumină ale lumânărilor, părea că, atârnat de fir pogorât din cer, cadența în balansul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
alte minuni de corăbii gonind spre schela Balcicului din el. Luat de cântarea stinsă, se lăsa dus cu zburătăcitul roatelor de ciulini în pustietatea vreunei câmpii arse de brumă sau pur și simplu moțăia furat de balansul bastonului de orb, legănându-se în trecerea muzicii prin odaia aceea prăbușită în tăcere. Departe, undeva spre fluviu, lătrau niște câini, a străin, a deznădejde, a capăt de speranțe și, poate, a prăbușire de timp. Eu tot încercasem să socotesc cam câte ciori erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lase dus de plăcerea siropoasei prăjituri. Urmărește poate cum femeia de până atunci, femeia unor ani tineri, întâlnită întâmplător în acea seară, îl privește din chenarul ușii, rezemată în ușor, cu mâinile prinse pe piept, ca și cum și-ar strânge și legăna cine știe ce gând drag. Ea însăși amintire, femeia dintr-un timp pierdut pare că-l va întreba ceva, pare că-i va șopti ceva, pare că-l va dojeni sau poate va zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două. Foarte drăguț din partea dumneavoastră că v-ați deranjat. Mi-a zâmbit măgulitor și mi-a luat felicitarea, întorcându-se pe un călcâi și executând una dintre unduirile sale de șolduri în vreme ce desfăcea lanțul care atârna în dreptul casei goale, se legănă de partea cealaltă și apoi ridică lanțul la loc în urma sa. —Brenda! strigă el îndreptându-se către camera frigorifică. Brenda, draga mea, îmi poți face o favoare în drum spre casă în seara asta? O fată ștearsă cu păr castaniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
dragul meu? am spus eu în cele din urmă. Ben, iubitule, dragule, de ce, pentru numele lui Dumnezeu? — Mă gândeam doar - oh, mamă, mamă! a spus, aplecându-și capul la pieptul meu, iar umerii începură să i se cutremure. L-am legănat ușor până s-a calmat din nou și am putut să-i șterg ochii și o parte din sângele de pe față cu mâneca mea. M-am gândit doar, a continuat el, că aș putea să ajut, să schimb situația... dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
firuț băgat în ac 435Și tu să nu-mi poți împunge Pîn-nu-i suspina și plânge, Pîn-nu ți-a veni în gând Unde - am fost și unde sunt. Lângă lacul cel albastru înstelat cu nuferi mari, 440Pintre trestii auroase ce se legăn solitari, Vede fata cea cu ochii cuvioși ca în biseric- Fața-i albă ca zăpada într-un păr de întuneric. Ea în haina ei cea verde se înmlădie bogată Cu flori albe - mpodobită, cu diamante presărată. 445Bună vreme, fată mândră
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
samănă cu soiul. Dar-pe când cu toți au ras-o Se-mprăștie tărăboiul. Nins lucește câmpul, teiul, Și trosnește cărărușa, Când se-ntorc și văd bordeiul Și deschide Mușa ușa. Când își pun copilu-n leagăn, C-un picior încet îl leagăn La lumina din surcică Și o vorbă de-alta leagă-n Planuri mari pe gâza mică. Dar de-odată din părete Es ursite ca pe-o poartă, Flori albastre au în plete, Cîte-o stea în frunte poartă. Și de-o
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
am închis. Ș-a ei mână prea-frumoasă Fină, dulce, ea și-o lasă Pe-a lui creștet adorat - El la gură-i o apasă Ș-o sărută înfocat. Iată vine și-mpăratu-i Ce zâmbea cu mutră hâtră, El la mers cam legănatu-i Și pe capu-i poartă mitră, Poart - un skiptru ș-alt nimică Ca și craiul cel de pică Ș-aurit veșmântul său; Cine-l vede, stă să-i zică Că-i Vlădica din Hîrlău. - Am avut un om al
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată Pe cărare aruncată. Iar pe prispă singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. 84 {EminescuOpVI 85} Și cum codrul se frământă, Ea își cântă, ea-și descântă, Legănând dintr-un picior Îi zicea încetișor: - Nani, nani, puișor, Nani, nani, copilaș, O poveste spune-ț-aș, O poveste
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]