3,986 matches
-
parabolă, F, 1992, 10; Ștefan Melancu, „Urechea de cârpă”, APF, 1993, 6; Ioan Holban, Apocalipsa într-o lume de hârtie, CRC, 1994, 1; Ioana Pârvulescu, Iașii în publicistică, RL, 1994, 3; Negoițescu, Scriitori contemporani, 146-148; Horea Poenar, Nichita Danilov sau Luciditatea adâncului, ST, 1995, 4-5; Adrian Dinu Rachieru, Nichita Danilov: un „psalmist expresionist”, LCF, 1995, 44; Liviu Leonte, Alegorii și parabole, CRC, 1996, 1-2; Gh. Grigurcu, Îngerul narcisiac, RL, 1996, 10; Mircea A. Diaconu, Apocalipsa după Nichita, LCF, 1996, 15; Octavian
DANILOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286685_a_288014]
-
cu versuri, proză, traduceri, comentarii, sau deținând rubrici permanente la „România literară”, „Luceafărul”, „Steaua”. În 1980 primește Premiul „Perpessicius” pentru ediția Scrieri de Emil Botta. Poezia sa dezvăluie de la început o personalitate maturizată timpuriu, din teama de „șarpele înserării”, de luciditatea care aduce sfârșitul visării. Temele, motivele se înlănțuie parcă fără logică, într-o continuă fulgurație metaforică; versul liber strălucește semnificativ în ingambamente ingenioase, iar rima rară este aparent întâmplătoare și cu atât mai surprinzătoare. Caracteristică se învederează o anume tehnică
DIACONESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
publicându-le în periodice, fie alcătuind două antologii, Umorul evreiesc (1924) și Idișul cântă, rămasă în manuscris, ca și alte scrieri. Dintre acestea, doar însemnările din perioada 1937-1944, în care consemnează, parcă încremenit de oroare, dar păstrându-și echilibrul și luciditatea, persecuții și atrocități antisemite, sunt editate mai întâi în engleză, sub titlul The Quality of Witness (1982), apoi în română, în 1996, sub titlul Jurnal din vremuri de prigoană. SCRIERI: Cântece pentru Lelioara, București, 1923; În preajma serii..., București, 1924; De
DORIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286835_a_288164]
-
1971) îi adaugă o tonalitate nostalgică, impresionantă prin sinceritate (Autoportret, Printre, Amurg de toamnă). În volumele ulterioare, Zăpezi fără întoarcere (1973), Ritualuri intime (1978) și Scutier la umbra clipei (1982), meditația devine mai gravă, tulburătoare întrebări sunt puse cu o luciditate resemnată, răspunsurile au „poleiul îndoielii”, tăcerile semnificative iau locul credinței orgolioase în puterile omului (Etcetera, Minune). Poetul este obsedat de vulnerabilitatea ființei umane („Duce scoica vremii-n sine/răzbunatul univers/luna trudnică revine/cu profil în aur șters// Joc de
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
este însă obsedantă. El spune lucrurilor pe nume, cu bun simț și mâhnire, neocolind vina lui și a altora. Critica, acumulată treptat, vizează întreaga întocmire socială, de la domn, boier sau negustor până la țăran. Nimeni până la G. nu înfățișase cu atâta luciditate și amărăciune traiul subuman al țăranului român. Când dă la iveală umilitoarea înapoiere a țării, tonalității blânde și cumpătate îi ia locul vibrația patetică, transmisă într-o frazare intens afectivă, aflată sub grifa durerii. Invectiva alternează cu ruga pioasă, duritatea
GOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287310_a_288639]
-
Adunând în placheta Acvariul cu rechini (1992) fantezii și mirări genuine, ironice și autoironice, poetul G. își dramatizează cu vădită plăcere rimele alerte, așa cum în piesele sale frenezia logoreică a personajelor îi trădează temperamentul de poet care, cu ușurință și luciditate ludică, gesticulează retoric în mijlocul jocului de cuvinte. Mici evenimente ale cotidianului, dar și întâmplări onirice, impresii de călătorie (geografie sentimentală), reverii și melancolii autoironice, vag moralizatoare - sunt câteva din temele acestei lirici. Cu Poeme scrise pe un geamantan (1995) se
GRIGORESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287356_a_288685]
-
și a scrie adevărul (atunci când scrie și vorbește despre realitatea-așa-cum-este-ea) și a accepta adevărul spus, scris de altul, chiar dacă nu-i este cu totul favorabil acel adevăr. A fi scriitor înseamnă a nu minți.” Prin atitudinea sa, ca și prin luciditatea necruțătoare cu care a denunțat ipocrizia colegilor de breaslă, profitori sau victime mute ale unui regim dictatorial menținut la putere prin crimă și delațiune, G. a devenit un „personaj” incomod pentru toată lumea, un autoexilat căruia, după revoluția din 1989, nu
GOMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287312_a_288641]
-
Renaut se feresc să facă măcar numai aluzie la metafizică. Cine s-a fript o dată suflă și-n iaurt. Dar tocmai În această prudență extremă rezidă și cel mai regretabil defect al cărții lui. Convertit la bunul simț, la o luciditate extrem-realistă, care să nu pună cititorului nici o problemă de validare, Compagnon Îngroapă pînă și proiectul teoriei literare. Neutralitatea bonomă cu care redă dueluri teoretice celebre au drept corolar afirmația din final cum că teoria literară este În cele din urmă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
fără o poziționare oricît de polemică față de Barthes, New Criticism, formalismul rus sau hermeneutica germană (aici Gadamer este preferatul lui Compagnon). Dintre toți criticii excesivi aduși În ring Barthes este, În lumina textului lui Compagnon, singurul care scapără scîntei de luciditate și acceptă punctual efemeritatea oricărei supralicitări. Barthes ilustrează prototipil teoreticianului visat de Compagnon: unul care-și dă seama de condiția lui primă de scriitor și a operei sale, autolegitimată ca document experiențial iar nu științific. Numai că această “moralitate” vine
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literatură și, invers, că literatura n-are nevoie decît de teorie literară. Iată că am apucat momentul În care literatura cerșește interesul cititorului, altădată cu mîna Întinsă la ușa literaturii. Cu toată nostalgia sa, Antoine Compagnon scrie această carte cu luciditatea celui care știe că literatura și-a Încheiat o viață. Dar În nici un caz n-a murit. În capitolul final el parează diverse obiecții posibile, cu o modestie foarte anglo-saxonă (mă gîndesc acum la concluziile trase de Robert Darnton În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al unei comunități oarecare posesoare a dreptății și adevărului sau În căutarea lor. Noua literatură, cea debutantă În anii ’70, “post-neo-avangardistă”, nu este, crede Viart, legată de nici un eveniment istoric, ci anticipează momentul 1989, căderea zidului Berlinului. Cred, totuși, că luciditatea critică și o conștiință istorică limpede nu se puteau manifesta imediat după 1945, În nici o privință. E de crezut că procesul acesta Începe după 1968, o dată cu ridicarea unei generații scutită de traumele părinților. Acesta este momentul declanșator al “căderii ideologiilor
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o nutrește pentru personajele sale, ele Însele cauționate de ethosul contemporan muribund. Despre Michel: “Extrema indiferență pe care o manifesta, Într-un sens ca și În celălalt, pentru această chestiune [a lipsei afectivității, n.n.] era deja un semn Îngrijorător. Tradiționala luciditate a depresivilor, adeseori descrisă ca o dezinvestire radicală față de preocupările umane, se manifestă În primul rând printr-o lipsă de interes pentru lucrurile Într-adevăr puțin interesante. Astfel, se poate imagina, la limită, un depresiv Îndrăgostit, În timp ce un depresiv patriot
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
sau a cîtorva alte personaje de plan secund autorul nu ezită să tragă mereu și mereu concluzii despre lumea În care trăim. Naratorul devine cu-adevărat omniscient, atotștiutor, și totuși nu renunță niciodată la amare autopersiflări. SÎnt clipele sale de luciditate care, deși nu-i schimbă viața, i-o explică. Pe de o parte, machismul ni-l face antipatic, pe de alta resemnarea și conștiința morții ni-l apropie. Adesea sadian, autorul subscrie straniului marchiz În ideea imposibilității omului de a
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
les valets d'une portion de l'Empire.” Bărbat la 40 de ani, singur, contabil la Ministerul Culturii - o slujbă pe care o urăște și o acceptă doar pentru bani - Michel este personajul a cărui singură Însușire pozitivă se dovedește luciditatea. Apăsat de conștiința mediocrității sale, fără iluzii, reclus, Michel este avatarul recent al lui Mersault. Houellebecq Își Începe de altfel romanul după modelul Străinului: cu primele zile scurse după moartea tatălui (de astă dată) lui Michel. Primele pagini sunt așternute
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un club sado-maso Împielițată În negru din cap pînă-n picioare), Jean-Yves apare ca unul dintre mulții alter ego ai lui Michel care presară romanele houllebecqiene, bărbați ratați din cauza incompatibilității cu sexul opus. Trăsătura de caracter dominantă la ei este (tot) luciditatea. Unii (cum se Întîmplă În Mărirea cîmpului de luptă și În Particulele elementare) sfîrșesc sinuciși. Trebuie adăugat că femeile nu vorbesc prea mult În romanele lui Houellebecq și, mai mult, nu se Împotrivesc niciodată bărbatului. Inteligentă, docilă, fiică bună, familistă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a lui Gide În Pivnițele Vaticanului. și totuși, această literatură pentru care lumea cade tot mai adînc În neutralitate are Învățămintele ei. În jurnalul său apărut cu cîteva luni În urmă În Ziua literară, Marin Preda are o scăpărare de luciditate, așa cum nu le au filozofii aproape niciodată, circumspecți cînd vine vorba de generalizări: “În rest, omul care necesita cum necesitau rușii odinioară cu ochii prea holbați În viață (a necesita, cu sensul de a se implica, aici, n.m.), căutîndu-i sensul
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
copios Amélie Nothomb. Implicarea auctorială este mult mai intensă În cazul Emmanuellei Bayamack-Tam. Scriitoarea Își asumă personajul preferat al congenerelor ei: femeia inadaptată (aici, din cauza urîțeniei), instabilă, singură, neînțeleasă de bărbații cu care intră În contact, puternică, totuși, datorită unei lucidități În cazuri extreme vizionare. Inventînd un personaj ajuns totuși la senectute, cu toată tinerețea unor irepresibile pulsiuni, autoarea nu-și putea permite o autoficțiune explicită, ca Marie Darrieussecq. Renée nu e vizionară dar, În schimb, are carisma Înțelepciunii. Remarcăm aici
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
alegere. Nu e vorba Însă, pînă și aici, de sistem, deși... Intersant ar mai fi de remarcat că saga eului care se scrie cu viteza și forța urgenței, În spasmele agoniei, În cascada unui delir ce se vrea acela al lucidității expiatoare și ultime, apare frecvent la prozatorii francezi de origine africană, Ahmadou Kourouma (Allah n’est pas obligé) sau Farid Tali (Prosopopée), chiar și la celebrul Tahar Ben Jelloun, și În poezie. Să fie această afinitate definitorie pentru esența vitală
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Beckett subvertește mereu povestea, dar, față de succesorii săi din Noul roman, nu intenționează să creeze un cititor nou - printr-o revoluție poetică - ci să parvină la conștiința cititorului ca atare. Literatura lui Beckett este de o Înspăimîntătoare și aproape imposibilă luciditate, pentru a preîntîmpina orice fel de eventuală „demascare”, pentru a demostra că singurul mod de a menține literatura În viață, la adăpost de forța de asimilare a societății de consum, este de a o Împiedica să se manifeste ca atare
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
descrierii în care contemplatorul se implică, ilustrat de A.I. Odobescu și V. Pârvan, fulgeră sub aparențe marile teme biblice: căderea omului în timp, trecerea, Dumnezeu, irealitatea lumii vizibile, visul. Poetul de factură clasică, stăpân pe sine, ritmându-și extazul cu luciditate („trec orele prin vise și visele prin ore și toate împreună se rotesc, cu lumini schimbătoare, în apa ușoară și neagră, în apa sfințită a nopții”), alternează cu moralistul detașat și sceptic, pornit de la Psalmi și Cântarea Cântărilor, trecut prin
CREŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286486_a_287815]
-
sistemului de valori. E vorba, desigur, de o „schemă” de principiu, deloc rigidă, iar suplețea cu care discursul critic se adaptează la obiect previne orice monotonie. Personalitate critică în care se îmbină, într-o formulă fericită, cultura, gustul, competența, sârguința, luciditatea, disponibilitatea și, mai ales independența (față de mode, grupări, doctrine rigide, fanatisme scientiste, estetice sau ideologice și, în general, față de orice interese extraliterare), C.-E. a dobândit o autoritate greu de egalat. El nu este un critic „de generație”, militant în numele
CRISTEA-ENACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286505_a_287834]
-
l-a publicat, în 1933, în Rampa, în anul când Golopenția pleca la studii în Germania, tânărul foarte studios apărându-i lui Comarnescu ca ocupând un loc „aproape unic” în cadrul generației sale, un tânăr care „posedă o duioșie și o luciditate de mare înțelept, știind de minune să alterneze construcția și iubirea de neam cu grija de propășire și să le îmbine într-o mărinimoasă viziune”. Dintre reprezentanții școlii de cercetare de la București, Comarnescu s-a simțit constant mai apropiat de
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
nonverbale, fapt ce conferă lucrării o dimensiune culturală. De asemenea, multe argumente sunt preluate din înțelepciunea populară sau din viața de zi cu zi, dând lucrării o savoare aparte. Stilul de analiză a aspectelor prezentate îmbină abordarea Școlii Annales-lor cu luciditatea și tăișul rațional, caracteristice metodei experimentale. Sunt prezentate atât date istorice, cât și date experimetale sau date de observație. Însă dincolo de aceste aspecte, răzbate totuși influența paradigmei comportamentaliste. Apelul la date istorice și, pe alocuri, analizele de natură interpretativistă reflectă
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
Argumentele, și de bun-simț, și de substanță, prezente în volumul postum Atelier de istorie literară (1999), emană o delicată autoritate, cucerind prin expresivitatea ideii. Comprehensivitatea, care este însușirea dominantă, se sprijină pe o francă disponibilitate de a admira, strunită de luciditatea circumspectă. Ispitit de escalada în teoretic, analistul își construiește strategia de interogare a unui text făcând apel la propunerile de dată mai recentă ale naratologiei, de unde preia o seamă de „concepte operaționale”. Cu sau fără ele, dar mânuind o cheie
HRIMIUC-TOPORAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287459_a_288788]
-
capătă profunzime, ca în scrierile lui Thomas Hardy), însă asimilând și experiența românească, adusă de proza lui Camil Petrescu și a Hortensiei Papadat-Bengescu, H. concepe înscrierea substanței narative într-un sistem în care validarea autenticității trăirii este dată de acutizarea lucidității, anticalofilism și concentrare formală („Am spus: am vrut să mă prezint cât mai adevărat. Nu mai cred în artă pentru artă.[ ...] Am frică de imagini, căci cred că o imagine escamotează adevărul, aplică false ornamente . Dialogul mi se pare pueril
HOLBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287444_a_288773]