4,695 matches
-
de soare bolți albastre și cu stele Se ridică-n caturi nalte tot castele pe castele, Cu ferești de aur d-Ofir, cu oglinzi de diamant, Cu scosuri de albe marmuri, cu covoare de purpură; Printre mândrele coloane o cântare blând murmură - E un vânt cu suflet dulce într-un aer de briliant. {EminescuOpIV 132} Și nici umbra nu se prinde d-atmosfera radioasă. Ca prin apă cristalină trec cu frunțile frumoase, Trec a soarelui copile printre aerul cel cald; A lor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-a cuprins Și umbra surâde, cu-aripa-l mângâie Și gura-și apleacă în dulce beție, I-apasă pe buze-i sărutu-i aprins. "Vezi tu, zice umbra, pe-a hăului vale: Pământul cu munți-i ce fumegă stins, Cu mări adormite ce murmură-n jale; Dorm populii, țări și cetățile sale. De-asupră-ți oceanul de stele întins. "Pămîntul departe-ntr-un punct s-a contrage Căci lumi de departe în puncte se schimb, Dispar a pământului visiune vage, A stelelor țară curată se trage
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Tot ce a fost în cîntu-mi mai pur și mai copil S-a-mpreunat în marea aerului steril Cu razele a lunei ce-n nori stă să se culce Și a format un înger frumos și juvenil". "Nebun ori ești lunatec - bătrânul murmurează... E visul tinereții, e sete de amor. Îngerul tău e-o rază și trupul ei un nor... La cântecul tău eco răspunde plângător Și tu-mpopulezi marea cu suflete de raze Și stelele de cântec le împli visător. Ia una câte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o cetate. Rănit de fulgere el se înmoaie Și c-o poveste îl adoarme-o boare Și-n vis - un cer în fundu-i se îndoaie. Tot ce-a dorit în visul lui el are: Tărie, stele, luna cea bălaie... Dormind murmură - murmurând tresare. {EminescuOpIV 183} AH, MIEREA BUZEI TALE Ah, mierea buzei tale am gustat-o, A buzei tale coapte, amorul meu; Zăpada sânului eu am furat-o, De ea mi-am răcorit suflarea eu; Ah, unde ești demonico, curato, Ah
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cetate. Rănit de fulgere el se înmoaie Și c-o poveste îl adoarme-o boare Și-n vis - un cer în fundu-i se îndoaie. Tot ce-a dorit în visul lui el are: Tărie, stele, luna cea bălaie... Dormind murmură - murmurând tresare. {EminescuOpIV 183} AH, MIEREA BUZEI TALE Ah, mierea buzei tale am gustat-o, A buzei tale coapte, amorul meu; Zăpada sânului eu am furat-o, De ea mi-am răcorit suflarea eu; Ah, unde ești demonico, curato, Ah, unde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Astfel treci, tu copilă, făptura minții mele, Minune-a creațiunei, ș-o singură gândire Te face ca să tremuri: o arfă pe-un mormânt. Da da! În viața-mi tristă tu treci cu-a tale stele Albastre și în sboru-ți tu murmuri surâzând... E-amor? copilărie?... Sunt versurile mele Ce-ocupă a ta minte de murmurezi visînd? Surîzi!... Nu plânge numai la finele poemei C-o arfă pe-un mormânt. Ah! de-aș muri... tu, înger, fără să știi v-odată Că
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dulce de copil, Un câne fuge spăriet, Șuer-un lotru de băiet, Într-o răspînție uzată Și-ntinde-un orb mâna uscată, Hamalul trece încărcat, Și orologiile bat - Dar nimeni mai nu le ascultă De vorbă multă, lume multă. {EminescuOpIV 196} MURMURĂ GLASUL MĂRII Murmură glasul mării stins și molcom Încunjurând a Italiei insulă mândră - O luminați, a cerului stelele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Un câne fuge spăriet, Șuer-un lotru de băiet, Într-o răspînție uzată Și-ntinde-un orb mâna uscată, Hamalul trece încărcat, Și orologiile bat - Dar nimeni mai nu le ascultă De vorbă multă, lume multă. {EminescuOpIV 196} MURMURĂ GLASUL MĂRII Murmură glasul mării stins și molcom Încunjurând a Italiei insulă mândră - O luminați, a cerului stelele albe, Câmpilor noștri. Vă vărsați icoanele voastre în Tibur, Nori, zugrăviți pe câmpie umbre fuginde, Tu, măreție a nopții, a mării, a lumei Împle Italia
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă, El mîn-oștiri de nori contra mării... ș-armia-i neagră, Ruptă pe-ici pe colea de-a soarelui roșă lumină, Șiruri lungi fug repede grei pe cerul cel verde. Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
strigă, nimeni nu ascultă; Ocări frenetici sunt o desmierdare Și desmierdarea deveni insultă. Toți se iubesc - ș-o spun în gura mare. Toți au făcut din viață sărbătoare: De măști rîzînde lumea este plină, De comedianți și de femei ușoare. Murmure doar s-aud de prin unghere; Unde cu glasul blând amantul cere, Pe când iubita gura ei uscată De sărutări, deschide la plăcere. {EminescuOpIV 217} Ce-i lumea asta mă întreb acuma Au nebunit-au, sau domnește ciuma? De-acopăr moartea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cum vântul farmă ramuri svîrlindu-le-n ferești, Atunci i se năzare un vis frumos... și par-că Revede tinerețea-i cu ochii sufletești. Colo în depărtare e valea lui natală, Cu codri plini de umbră, cu râpe fără fund, Unde isvoară albe murmură cu sfială Și scapăr-argintie lovindu-se de prund. {EminescuOpIV 319} Aș vrea ca să mai vadă colibele de paie Prin stînce încuibate, ce mai că se prăval-, Când luna dintre nouri, crăiasa cea bălaie, Se ridica prin codri din fruntea unui
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Unde-nvăța din râuri o viață liniștită, Părând să n-aibă capăt, cum n-are început. Mama-i știa atâtea povești, pe câte fuse Torsese în viață... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne ș-a păsărilor spuse Și murmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulceie-mmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
CĂTA-VEȚI... În van căta-veți ramuri de laur azi, În van căta-veți mândre simțiri în piept. Toate trecură: Viermele vremilor roade-n noi. Căci nu-i iubire, ură d-asemeni nu-i Și ce rămase, umbra simțirei e: Murmura lumei Netedă, palidă, ca și ea. Nu e antica furie-a lui Achile, Nu este Nestor blîndul-cuvîntător. Aprigul Ajax Țărînă-i azi și nimic mai mult. Și unde-i Roma, doamnă a lumii-ntregi, Și unde-s astăzi vechii și marii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
marmura de albă, cu gene lăcrămoase, Și cum plutești n-atinge piciorul de pământ... Atârni precum atârnă nădejdile... de vânt. Mă mișc ca oceanul cu suferinți adânci, Ce brațele-i de valuri le-atîrnă trist de stânci. Se-nnalță și recade și murmură într-una Când lunecă pe negre păduri de paltin luna: Pătruns el e de jalea luminei celei reci... În veci de el departe și el iubind-o-n veci. De s-ar lăsa pe sînu-i, din cer vr-odinioară, El ar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i străluci Amoru-adînc și drag. Dar vai! când intră-n salele Mărețe, nalte, reci, Pe-un sarcofag întins, văzu Copila ce-a iubit. Ca ceara palidă era Și, moale, părul blond Sta resfirat amestecat Cu aurul vergin. Și preoți tainic murmurau Adânce rugăciuni, Și clopote se auziau Vuind încet și lin. "Atît de mult am suferit Dureri, mărirea gre Și astfel toate s-a sfârșit Și-ntreb: de ce? de ce? Ea auzise cumcă el Murise-n bătălii Și de durere ea s-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de bine. {EminescuOpIV 497} 4O. MEDICUL SĂRACILOR (cca 1875 ) Prin murii ulicioare-ntunecate Calci pospăind cu piciorușul tău. Cu fruntea-n cozi de aur adunate, De jur în jur - cu grijă te-uiți mereu În toate părțile - a tale buze Murmură lin ce tu socoți a vrea Și-apoi dispari în porțile ursuze - În vechea casă hrentuită-rea. Să te urmăm pe scări mai putrezite Pocnind sub pașii tăi atât de-ușori. Tu le urci iute și bătăi pripite Îți îmflă piepții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
din nouri; Cu sunet de bucium la munte și plaiu, C-o oaste întreagă călare pe cai, Cu steaguri cu semne de bouri. 93. SERENADĂ ? Victor Hugo - (1884 - 1889? ) Când tu dormi lină, pură Sub ochiul meu umbros, Suflarea ta murmură Cuvânt armonios, Pe corp neacoperită Lipsindu-ți vălul tău; O dormi, o dormi iubită, O dormi, o dormi mereu. Când râzi, pe a ta gură Amorul a descins, Orice prepuitură De-odată s-a și stins; Zâmbirea ta-i ferită
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
redacția era mai cu seamă locul unde se întâlnea mai în larg cu el însuși. Deîndată fugea în el și cu el din el, mistuindu-se într-o lumină de lună, ca într-o catedrală a contopirii cu Dumnezeu. Uneori murmura: versuri, pasagii de proză, melopeie...” Ei? Parcă ar fi pictat cu vorbe personajul portretizat. Alții nici într-un roman întreg nu reușesc să-și definească eroul principal. Fără să ne dăm seama, am intrat pe ulițele Iașilor. Uite, dragă ieșene
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
pe deal buciumul sună cu jale, Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, Apele plâng, clar izvorând în fântâne; Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine. Scârțâie-n vânt cumpăna de la fântână, Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână Și osteniți oameni cu coasa-n spinare Vin de la câmp; toaca sună mai tare, Clopotul vechi împle cu glasul lui sara, Sufletul meu arde-n iubire ca para.” Ascult surprins. Ce te-a apucat, dragă ieșene, să-mi
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
bucură, dar să știi că nasul tot la înălțimea asta rămâne. Așa se și cuvine, vere. Intrăm pe aleea principală a parcului Copoului. Ieșeanul o ia înainte și se oprește în preajma Teiului privind teatral coroana copacului. Apoi, încet-încet, începe să murmure: “Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate, Or să cadă flori de tei...” Iar la baza bustului Veronicăi Micle de pe o aleie din Copou scrie: “Adesea stau și mă gândesc, ce ar fi fost viața
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de Sus... Vioara parcă este mângâiată de lăutarul care își pleacă obrazul pe trupul ei, făcând-o să sune tremurat, a tulnic îndepărtat, să ofteze ca un îndrăgostit sau să zboare ca un tril de ciocârlie... În umbra ei, cobza murmură acorduri profunde, line, ca o apă scăpată la loc deschis sau năvalnice ca o furtună iscată din senin... Totul e armonie de sunete ce picură peste fiorul cald dat de vinul gustat cu măsură... Mă simt plutind ușor printre funigeii
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
între două căsătorii îți iă posibilitatea să judeci corect. Și spunând aceste vorbe, se uita cu drag la nevasta lui, Joan. Numai că, în seara aceea, ca niciodată, ea oftă, își aprinse o țigară, se lăsă pe spătarul scaunului și murmură: Terry, copil fără minte ce ești, iar o iei de la capăt... Apoi sorbi din cocteil, privi roată, cu ochii ei de un albastru limpede, pe toți musafirii de față, și zise: - Terry e pe punctul să vă spună povestea iubirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
să vâre pe gâtul unui bărbat propriul ei copil nelegitim. Mă și mir de tine, Joan. Era un vechi prieten al familiei Maynard care, acum, auzea povestea pentru prima oară. - O femeie împinsă de disperare e în stare de orice, murmură Joan. - Să fie oare bigamie, dacă prima soție a murit, după toate probabilitățile, de o generație și mai bine? zise Maynard, pe gânduri. Apoi, izbucni: - În plus, trebuia să iau în calcul soarta întregii omeniri. - Ce vrei să spui? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Nu de alta, da-mi place și mie cum îi zice și-ar fi păcat de Dumnezeu." Și banditul, făcîndu-i cu ochiul lui Zavaidoc, care se înnegrise de invidie, începu și el să fredoneze "Zaraza". Ideea-i veni tocmai pe când murmura, cu ochii pe jumătate închiși de plăcere, cântecul fatal. A doua zi după Sf. Dumitru, Zaraza ieși, ca de obicei, pe-nserate, să-i ia tutun iubitului ei de la chioșcul din colț. Peste Calea Victoriei, în dreptul clădirii Casei de economii, se lăsase
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
luare aminte. Apoi un țipăt scurt de fată ajunse până la ei. Oamenii încremeniră. Mai-Baka sări în picioare, punând mâna pe arc. Tankoko însă îl opri. Toți oamenii își îndreptară cu nădejde privirile spre ochiul străin din cer. Așteptau nerăbdători. Dogbe murmură: - Poate că zeul s-a prefăcut în leu și vrea să... - Taci! se răsti la ea Tatrakpo, bărbatul ei și căpetenia satului. Ochiul din cer stătea însă tot deschis și nemișcat. Trecu câtva timp. Mai-Baka se retrăsese de lângă foc și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]