KorAP: Find »[drukola/base=nefericire & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...149 150 151 ...265 >

6,603 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905

superpune neantului efectiv un neant suprem? Eventualitatea paradisului mă face să sorb toate amărăciunile de sub soare... Și chiar fără șansa acelei perfecțiuni, nu e îngrozitor să mori pe la mijlocul lor, să lași atâtea neîmplinite mâhniri, să te săvârșești în diletant al nefericirii? - De-ți supraviețuiește o singură tristețe, zadarnic cerșit-ai izbăvirea nemiloasei nopți. A vorbi de eternitate și a te făli cu ea presupune o vitalitate a organului temporal, un omagiu secret timpului, prezent prin negație. A ști că ești în

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
dogmatism liric. Să calci peste deliciul de a muri zilnic în tine, să împarți în doi povara ființării, să ai un vecin pentru decepții! Femeia comercializează neînțelesul, iar în căsătorie vinzi porții de singurătate și blestemul ființării devine marfă. Sursa nefericirii în dragoste e teama de a fi iubit, voluptatea singurătății întrecînd îmbrățișările. Femeia nu pleacă de bunăvoie, ci simte prea bine pata de luciditate pe înșelăciunea leșinului dublu. Ce e drept, niciodată ea nu va înțelege cum un om poate

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
teama de a fi iubit, voluptatea singurătății întrecînd îmbrățișările. Femeia nu pleacă de bunăvoie, ci simte prea bine pata de luciditate pe înșelăciunea leșinului dublu. Ce e drept, niciodată ea nu va înțelege cum un om poate fi practicant al nefericirii și nici în ce fel prezența ei vatămă perfecțiunea izolării. Ea totuși trebuie să se ducă, să se ducă. Și după ce-a plecat, îți dai seama ce mare eroare e viața cu ea și fără ea. Dac-ai putea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
emanație de melancolie pentru adormirea unei inimi, smulsă pămîntului! Există dezlipiri de lume care te năpădesc subit, ca adieri mortale, și-n care înțelepții îți par biete veverițe, iar sfinții profesori ratați. Cheia pentru inexplicabilul soartei noastre este setea de nefericire, adâncă și tainică și mai durabilă ca dorința zvăpăiată de fericire. De-ar predomina aceasta, cum am lămuri îndepărtarea vertiginoasă de rai și tragedia ca o condiție firească? Istoria întreagă e proba limpede că omul nu numai că n-a

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
așa cum le trădează privirea lor vacantă - nu simt nimicul neștiinței lor? Omul nu-și poate tîrî toată viața în plictiseală, deși aceasta nu-i o boală, ci o absență de intensitate. Golul consecutiv unei suferințe sau amintirea rece a unei nefericiri; curgerea tăcerii căreia nu-i putem proiecta un conținut; insensibilitatea erotică și regretul de a n-o învinge - sânt stări ce alcătuiesc degradarea conștiinței și care succed unor emoții intense, ce nu le mai putem atinge. Nu te doare nimic

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
la ea acasă, ca s-o salvezi de la înstrăinare. Astfel, te surghiunești în moarte, ca să guști viața în umbletul ei deșert. Ceea ce lipsește sănătății este infinitul. Iată de ce au renunțat oamenii la ea. În îmbrățișări, senzația de fericire și de nefericire te chinuie într-o sfârșeală echivocă, în care ai vrea ca din senin să te spulbere un trăsnet. Din buze emană o dulceață mortală, inundând marginile firii și înecîndu-te într-o deznădejde de paradis. Niciodată moartea nu pare mai învăluitoare

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
privi-o în ochii pierduți ai femeii? Căci prin ei, izolarea își oferă o priveliște de infinit sieși. Echivocul iubirii pleacă din faptul că ești fericit și nefericit în același timp, chinul egalând voluptatea într-un vârtej unic. De aceea, nefericirea în dragoste crește cu cât femeia te înțelege și te iubește mai mult. O pasiune fără margini te face să regreți că mările au fund, și dorul de scufundare în nemărginit îl stingi în nesfârșitul azurului. Cerul măcar n-are

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
numai naturile erotice. Iubind, scobori până în rădăcinile vieții, până în prospețimea fatală a morții. Nu sânt fulgere ca să te lovească în îmbrățișări, iar ferestrele dau spre spațiu pentru a te putea arunca prin ele. Este prea multă fericire și prea multă nefericire în suișurile și scoborâșurile iubirii și inima e prea îngustă dimensiunilor ei. Erotica emană de dincolo de om; îl copleșește și-l năruie. Și de aceea, năpădit de valurile ei, zilele trec fără să mai observi că obiectele sânt vietățile se

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
consola de neantul lumii prin forță, ci prin orgoliu. Fiece om e prea mândru ca să se închine în fața evidențelor. Și atunci inventează existența. Intimitatea mea cu lucrurile ce se sting? Mă supraviețuiesc după orice tristețe... Doar fiind până în gât în nefericire, începe inima să-mi bată. Suspinul e spațiul ideal al respirației, iar fericirea nu-i temperatura vieții. Se prea poate ca în sine iubirea să conțină un potențial de fericire mai mare decât este înclinată a crede mintea noastră, molipsită

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mare decât este înclinată a crede mintea noastră, molipsită de inimă. De unde vin atunci acordurile funebre ale esențialei beții și parfumul de sinucidere al îmbrățișărilor? Arheologia fatală a iubirii scoate la suprafață nu numai durerile clare, actuale, ci și toate nefericirile incomplete, pe care credeam a le fi îngropat pe veci, însîngerările ce le socoteam isprăvite și însetează dorul suferințelor prelungi. Întocmai ca în liturghia erotică a lui Wagner, latura de umbre a trecutului se însuflețește și pune stăpânire pe chinul

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
știi că-n orice auscultație ai descoperi un marș funebru... Prin tristeți, îți pierzi poziția de om. De-aș da drum slobod pornirilor mele, m-aș odihni într-un cimitir de cerșetori sau de împărați nebuni. Numai ca sursă de nefericire este femeia o revelație a absolutului. Sorbindu-i metafizic alcătuirile misterioase, înfrîngi viața cu mijloacele ei proprii, chiar când panica anemiei, în preajma leșinului esențial, toarnă văpăi abstracte în sânge. O dragoste împlinită, o voluptate ce nu-i un delicios dezastru

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Și-ai putea să-ți lepezi otrava sorbindu-ți primăveri într-o tinerețe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovați cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui? În carnea

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
prea poate să fi îmbogățit o viețuire peste prevederile ei. Dacă nu cumva, din zarea vieții, infinitul e o boală. De unde ar pleca altcum mândria sângelui trist? Sânt priviri feminine care au ceva din perfecțiunea tristă a unui sonet. Fără nefericire, iubirea n-ar fi mai mult de o administrație a naturii. În fiece parfum se tânguie un plâns imaterial al florilor, de dată ce ne inspiră o destrămare funebră. Învăluiți în el, neliniștea morții ne cuprinde ca o sevă pornind

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
cânte trist... Totul trebuie reformat - până și sinuciderea... Oamenii îți cer o meserie. - Ca și cum faptul de-a trăi n-ar fi una - și încă cea mai grea! Sânt un Iov fără prieteni, fără Dumnezeu și fără lepră. Numai mărindu-ți nefericirea, prin gând și faptă, poți găsi în ea plăcere și duh. Adevărul - ca orice minus de iluzie - nu apare decât într-o vitalitate compromisă. Instinctele, nemaiputând alimenta farmecul erorilor în care se scaldă viața, își umplu golurile cu dezastrul lucidității

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
nu poate moșteni atâta veghe încît să lunece în cinism, ci în cursul vieții decepțiile fac lumea străvezie, încît vezi, până la fund, ceea ce n-ar fi trebuit decât să mângâi. Noi nu cunoaștem viața lui Diogene la epoca în care nefericirea în dragoste hotărăște cursul reflexiei. Ce importanță ar avea însă să știm pe cine a pierdut, când știm prea bine ce a pierdut și unde duce această pierdere. De-aș putea deveni fântână de lacrimi în mâinile lui Dumnezeu! Să

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
nimicnicia ta și te mângâie cu insinuări de dispariție! Marea - comentariu fără sfârșit la Ecleziast... Un om fericit descifrează el ceva în întinderile marine? Ca și cum marea ar fi făcută pentru oameni! Pentru aceștia e pământul, acest amărât pământ... Dar acordurile nefericirii se împreună cu ale mării, într-o armonie voluptuoasă și sfâșietoare ce ne aruncă în afară de soarta muritorilor. Și astfel, tonalitatea mării este aceea a unei muriri eterne, a unui sfârșit ce nu se mai gată, a unei agonii înflorite. Nu-ți

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
grădinărim. Și apoi, nu zvâcnește sângele în ritm marin, nu e orgoliul lui melancolic acordat rănii albastre, mișcătoare și infinite? Suferința asta vastă și lichidă, ea să-mi împlinească un gust de dureri nemăsurate și să-mi astâmpere setea de nefericiri neîntrecute! De s-ar înfuria mările, să-și spargă valurile de inima omenească! Lași Paradisul pentru rahitici când rătăcești pe malurile mării. Căci el este o mare fără demonie. Icoana raiului nu m-a urmărit decât în momentele acelea periculoase

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
în dragoste, în orice dragoste, împlinită sau neîmplinită, câștigă în adâncime și ciudățenie cu cât prezența femeii se subtilizează într-o perfecțiune pe cât de carnală, pe atât de nedefinibilă. Dragostea nu e infinită decât negativ, convertind plinătatea în suferință. Nevoia nefericirii n-o resimți decât pentru a împrumuta fiorurilor erotice o expresie supremă. Sexualitatea fără ideea morții e înfiorătoare și degradantă. În brațele femeii descind sicrie din azur. Echivocul eroticii este chiar această sugestie mortală de plinătate, de exces dezastruos, de

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
mai poți născoci în fața unei inimi ce ți se deschide? Munții își înșală singurătatea cu vecinătatea cerului și deșertul cu poezia mirajelor. Numai inima omului rămâne veșnic cu ea însăși... De unde să plece pornirea murdară de a mă tăvăli în nefericire, mai rău ca bivolii în bălți și porcii în gunoi? O lenevie împroșcată de bălegar și de vis... ... Și când știi că ea nu-i viciul vieții tale, ci izvorul ei. Și când mai știi cum, alături de femeie, trândăvia devine

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
într-un Nimic ce se ridică neutru și etern spre cer, asemenea Mont-Blanc-ului. Privind piscurile schizofrenice: curios că nu există singurătate decât spre cer. Munții nu-ți dau senzația de infinit, ci de grandoare. - Pentru infinit ne ajunge marea și nefericirea. Aș vrea să am o inimă la intersecția Alpilor cu azurul. Melancolia mă dispensează de alpinism. Când ajungi să înțelegi munții de jos... Femeile care nu știu zâmbi mă fac să mă gândesc la o muzică de pompieri în Paradis

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
sistem în lepădările lui, prea multe consecvențe în mâhniri. El ar condamna, desigur, rătăcirea celui ce-și târăște neantul printre muritori și n-ar pricepe cum în vidul lumii mari surâzi vieții. Căci el n-a cunoscut anumite culmi ale nefericirii; a trăit și a murit consolat. Ca orice om străin de ispita fatală a vieții, de seducția de neant a ființării și de Nirvana întăritoare a fiecărei clipe. Când toate gândurile s-au înecat în sânge, din filozof te pomenești

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
clipa-n care vom fi reușit să dizolvăm toată viața într-o mare sonoră, nu vom mai avea nici o obligație față de Infinit. Sânt invazii muzicale de o fascinație absolută, după care sinucigașii îți par diletanți, marea ridicolă, moartea o anecdotă, nefericirea un pretext și dragostea o fericire. Nimic nu mai poți face și nimic nu mai poți gândi. Și atunci ai vrea să te îmbălsămezi într-un suspin. Wagner pare a fi stors toată esența sonoră a umbrei. Cine iubește cu

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
o spumă a veșniciei. Și-n lâncezeala ademenitoare a sfârșitului, sânt o epavă încoronată pe mările de muzică ale lui Dumnezeu sau un înger fluturând prin inima Lui. Fiindcă iubesc prea mult viața, evreii n-au poeți. Gustul violet al nefericirii... Înserările au ceva din frumusețea unei halucinații. Vremile noi au pierdut în așa măsură simțul marilor sfârșituri, încît Isus ar muri astăzi pe o canapea. Știința, eliminând rătăcirea, a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
de absolut? Doar sângele meu mai pătează paloarea lui Dumnezeu... (Îmi vei ierta Tu stropii întristării și ai nebuniei?) Sânt dureri de care nu m-ar putea consola decât dispariția cerului. În nopți infinite, timpul se urcă în oase și nefericirea muzează în vine. Și nici un somn nu oprește igrasia temporală și nici o auroră nu-mblînzește fermentarea chinului. "Sufletul" își extrage vitalitatea din patimi ce clocotesc dureros, iar "inima" e un sânge năpăstuit. Gustul morții să nu fie o sete de cruzime

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
ele. Ceața e neurastenia aerului. Acele glasuri din afunduri, pentru care ți-ar trebui accentul unui Iov asasin... Ce înger nebun cerșește cu flașneta pe la o inimă fără porți? - Sau m-am dezlipit din suferința lui Dumnezeu? În fericirea și nefericirea în dragoste, cerul, de-ar fi de gheață, n-ar putea domoli beția răzvrătită a sângelui. Moartea-l încălzește și mai tare și mirajul viețuirii se-nfiripă din aburii ei funebri. Toate apele au culoarea înecului. În azurul timid al

Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]