4,141 matches
-
studenți, ci pătrunzând în mijlocul vieții (cu urgențele și pasiunile ei) se va impune ca o forță spirituală superioară". ----------------------------------------------------------------------- PARODIA LITERARĂ. ȘAPTE RESCRIERI ROMANEȘTI Foucault, cunoașterea și istoria 2 1 BISERICA ȘI ELITELE INTELECTUALE INTERBELICE 4 5 Introducere Regența Patriarhală Problema Pascală (1928-1929) Biserica și politica Învățământul religios Logos ortodox Biserică, Tradiție și națiune Abordarea interconfesională Arheologia confesională Actualitatea Predaniei Cunoașterea religioasă Știință și credință Libertatea ca posibilitate de alegere Restaurație sau revoluție spirituală? Forme ale discursului subversiv Teologia imaginii Menirea episcopatului
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
repede. Într-un raport, totul trebuie să aibă o finalitate. Dacă un anumit lucru nu are o finalitate bine definită, eliminați-l. Durează mult să scrieți clar și la obiecttc "Durează mult să scrieți clar și la obiect" În 1657, Pascal scria: „Această scrisoare este mai lungă decât de obicei, dar asta numai pentru că nu am avut timp să o scurtez”. Claritatea și eficiența necesită efort. Clarificați anumite chestiunitc "Clarificați anumite chestiuni" Scopul principal al unui raport este acela de a
[Corola-publishinghouse/Science/2050_a_3375]
-
cu tot felul de iluzii, de Închipuiri fanteziste, ajungi În situația donchihotescă de a te „bate cu morile de vânt”.) „E bine să știți ce vi se datorează, pentru ca nu cumva să cereți oamenilor ce nu vi se cuvine.” (B. Pascal) „Unii se dovedesc naivi tocmai prin aceea că iau lucrurile prea În serios.” (L. Blaga) Cel care n-are nimic de spus vorbește prostii. (În popor se spune, În mod plastic, despre un astfel de om că „bate apa-n
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
că atunci când oamenii se pun unul În locul altuia părerile se schimbă, iar neînțelegerile și confuziile se atenuează sau chiar dispar.) „Când fiecare privim lucrurile sub alte aspecte și cu alți ochi, nu putem să le găsim toți la fel.” (B. Pascal) „Nu mijlocul singur, ci Îndemânarea și spiritul În care Îl Întrebuințezi determină valoarea mijlocului.” (J.W. Goethe) Obișnuință, deprindere, adaptare - inadaptaretc "Obișnuință, deprindere, adaptare - inadaptare" N-are ouă, dar stă cloșcă. (Proverbul face referire la acele situații În care deprinderea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pus din tine În fiecare clipă.” (E. Cioran) Cel care nu are pasiuni este cu adevărat liber. (Pasiunea este, Într-adevăr, acaparatoare: ne face să ne consacrăm exclusiv „obiectului” pe care ea Îl adoră.) „Nu există pasiune fără excese.” (B. Pascal) „Pasiunea este un fel de febră a minții, care te lasă totdeauna mai slab decât te-a găsit.” (W. Penn) „Dacă putem să ne Împotrivim pasiunilor noastre, aceasta se datorește mai mult slăbiciunilor lor, decât propriei noastre puteri.” (La Rochefoucauld
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Înțelegere și explicare a acestuia.) „Este, fără Îndoială, un rău să fii plin de defecte, dar e un rău și mai mare să le ai și să nu vrei să le recunoști; pentru că mai adaugi și o iluzie voluntară.” (B. Pascal) Cine poate oase roade. (Profitorii de ocazie, dar mai ales cei de profesie reușesc să ne convingă, din păcate, că: „Regulile sunt făcute pentru a fi Încălcate”.) „Reputațiile dobândite pe căi necinstite se schimbă În dispreț.” (Vauvenargues) știința Învinge neștiința
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cel din vechime. Μ A ști foarte multe lucruri nu este o condiție obligatorie pentru a și gândi bine (adică având sănătatea morală a Înțelepciunii). O dovedește aceasta, de exemplu, omul simplu de la țară care, poate, n-a auzit de Pascal, Hegel, Kant etc., dar care are Încă refuzul instinctual al lumii cu două fețe... Μ Dacă la copii jocul este o expresie a mirării, a Întrebării, iar uneori a riscului, la oamenii mari el este o replică, de obicei, la
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dar nu și suflet; de aceea s-ar putea ca activismul lor, scăpat la un moment dat de sub controlul omului, să degajeze prea multă forță și să devină distructiv prin el Însuși, fără vreo intenție malefică. Μ Există, spunea Blaise Pascal, două feluri de spirite: spiritul „geometric” și spiritul de „finețe”. Primul are un mod de gândire rigid, inflexibil, de unde și nevoia lui de fapte și dovezi indubitabile, de principii strict raționale, de concluzii ferme, demonstrate logic. Cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
spirite: spiritul „geometric” și spiritul de „finețe”. Primul are un mod de gândire rigid, inflexibil, de unde și nevoia lui de fapte și dovezi indubitabile, de principii strict raționale, de concluzii ferme, demonstrate logic. Cel de-al doilea are, cum spunea Pascal, o suplețe În gândire și o capacitate intuitivă care-i permit să surprindă dintr-o dată semnificațiile profunde, definitorii ale lucrurilor. Primul are asemănări cu extravertitul din tipologia lui C.G. Jung, iar cel de-al doilea, cu introvertitul (care se știe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Eseuri de duminică, Editura Humanitas, București, 1992. Paler, Octavian, Don Quijote În Est, Editura Albatros, București, 1994. Pann, Anton, De la lume adunate și iarăși la lume date, Editura Albatros, București, 1976. Papadima, Ovidiu, Literatura populară română, Editura pentru literatură, București, 1968. Pascal, Blaise, Cugetări, Editura științifică, București, 1992. Pascal, Blaise, Scrieri alese, Editura științifică, București, 1967. Pavelcu, Vasile, Din viața sentimentelor, Editura Enciclopedică, București, 1969. Pavelcu, Vasile, Invitație la cunoașterea de sine, Editura științifică, București, 1970. Pavelcu, Vasile, Un portret psihologic al
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Paler, Octavian, Don Quijote În Est, Editura Albatros, București, 1994. Pann, Anton, De la lume adunate și iarăși la lume date, Editura Albatros, București, 1976. Papadima, Ovidiu, Literatura populară română, Editura pentru literatură, București, 1968. Pascal, Blaise, Cugetări, Editura științifică, București, 1992. Pascal, Blaise, Scrieri alese, Editura științifică, București, 1967. Pavelcu, Vasile, Din viața sentimentelor, Editura Enciclopedică, București, 1969. Pavelcu, Vasile, Invitație la cunoașterea de sine, Editura științifică, București, 1970. Pavelcu, Vasile, Un portret psihologic al feminității, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
obiectualitate existentă în afara limbii, ci mai degraba abia o creează el însuși, va folosi toate mijloacele lingvistice care îi pot fi de folos în acest scop"13. Mai exact, într-o pagină eseistică din cartea mai recent tradusă a lui Pascal Quignard 14 se relevă această condiție a scrisului, care "nu este un mod de a fi natural al limbii naturale. E un limbaj ce s-a înstrăinat de dialog. Un limbaj straniu. Este limbajul devenit limbaj-pentru-a-fi. Demult, în primele imperii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
monarhiștii constituționali, moderați. Compagnon Îi afecționează cel mai mult pe reacționari, În primul rînd datorită unei trăsături - ilustrată bine de estetica și de stilistica pe care le practică - pe care am putea-o numi „paradoxalism” (moștenită În primul rînd de la Pascal, primul antimodern francez). De pildă, de Maistre este contra-revoluționar În sensul În care nu este adeptul unei revoluții contrare, ci a contrariului revoluției. Același, Într-un reproș la adresa umanismului lui Rousseau, declară că a Întîlnit francezi, englezi, persani, dar n-
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
iar, numai marile talente sînt În stare, În lipsa sus-numitului efect de grup, să regăsească marea literatură. Acestea sînt grupate sub umbrela prea largă a “esteticilor nostalgiei”, adică a unei conștiințe istorice acute a literaturii ca ființă a timpului: Michel Tournier, Pascal Quignard (ordinea este a mea), Mondiano, Le Clézio, Renaud Camus (mai cunscut ca eseist), toți, și mai ales primul, autori cu operă, scriitori adevărați chiar dacă, cu excepția primilor doi, concesiilor gustului popular le este dat, pe alocuri, girul. Nu figurează, alături de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
critică promovează o carte, ci o strategie marketing. Cum altfel să explic cvasi-anonimatul de care nu se bucură deloc, În România, singurul adevărat star literar francez, Michel Houellebecq, căruia cititorul român Îi preferă, pentru că i-a putut cunoaște direct, un Pascal Bruckner și un Frédéric Beigbeder (nu spun că aceștia nu merită citiți, doar am participat personal la campania de imagine a ultimului) ? Este, probabil, una dintre puținele nemulțumiri pe care le am față de activitatea departamentului de literatură străină a editurii
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
după cum astăzi riști dacă scrii lizibil, riști dacă afirmi crezuri serioase, În iubire, În nemurire sau În nevoia de religie, riști cînd devii patetic și nu cool. Dacă Houellebecq poate fi asimilat tipului cool, atunci cînd scrie, pe urmele lui Pascal, sintagme ca "la terreur pure de l'espace" ("teroarea pură a spațiului"), sau "j'etais sans doute un des derniers hommes de ma generation a m'aimer suffisamment peu pour etre capable d'aimer quelqu'un d'autre" ("eram fără
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
suprem al literaturii Înalte franceze, aceea care Își revendică titlurile de noblețe din poezia modernă și/sau suprarealism și se produce ca neîntrerupt act narcisic - Proust, Céline, apoi noii romancieri și oulipienii, iar alături, marii marginali, de la Julien Gracq la Pascal Quignard. În oglindă este chemat cititorul să admire scriitorul, mai puțin căci aproape imposibil să se identifice cu el. Autoficțuinile feminine de astăzi sînt pandante ale oglinzii Încă la mare modă În anii 1970 - niște oglinzi mai mici, mai imediate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
pentru că, desigur, „are ceva de spus”, cît și pentru că posedă mijloacele tehnice necesare. În acest moment În literatura franceză există două tabere despărțite de concepția despre scriitură: universitarii cred În frază, În stil, În vreme ce nonconformiștii cred În simplitatea spunerii. Alături de Pascal Quignard, Pierre michon, Pierre Bergounioux, Anne Garréta posedă o retorică tradițional franceză, elegantă pînă la rafinament, uneori abstrusă, exploatatoare moderată de dicționar: o scriitură elitară. Nu voi merge mai departe cu critica acestui stil care nu este În nici un caz
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
adică, de la locul ei (și, de altfel, din orice loc: literatura nu mai are loc căci, dislocată, scoasă din Ideea ei romantică și recuperată ca joc, ea devine la fel de difuză ca umanitatea neidentificată sexual a celor două personaje din roman). Pascal Quignard, Pierre Michon, Pierre Bergounioux, Anne Garréta: cetățeni de onoare ai Europei-Atlantida obligați să supraviețuiască, astăzi, sub apă. Dar, dacă primii trei acceptă ca cetățenia europeană pierdută să le fie răscumpărată de cetățenia de onoare În republica literelor, pe Anne
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reprezentări ale unei intimități marginale. Ea Își etalează conținutul memoriei, frustrările refulate aici, În ficțiuni „de cuvinte”, construite mai degrabă din discurs direct. Există, desigur, o anumită tradiție care impune respect În fața femeilor-scriitoare (dacă ne gândim doar la corespondentele lui Pascal și Descartes, Mlle de Roannez și prințesa Elisabeth, până la celebra Castor a lui Sartre). Romancierele contemporane și-au deplasat centrul de greutate al dependenței față de ei din realitate În ficțiune: la Lydie Salvayre (În Compania spectrelor) bărbații sunt demonizați, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
femeia-revoluție La treizeci și nouă de ani, Lorette Nobécourt are la activ cinci volume - patru romane și un eseu. De la Guy Debord la Baudrillard, de la Foucault, cel din A supraveghea. A pedepsi la Michel Houellebecq și la Frédéric Beigbéder, de la Pascal Bruckner la Virginie Despentes, una dintre obsesiile culturale, sociale, existențiale franceze se manifestă irecuzabil și incurabil. Este vorba despre denunțarea societății spectacolului - societatea burgheză - drept cea mai perfecționată inchiziție, mai difuză dar cu atît mai eficace: un neoplasm, În fața căruia
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
latin texere, qui signifie tisser. Comme quoi le texte est d’abord un tissage de mots. Intéressant, n’est-ce pas?”). și, pentru ca acest cititor mai pretențios să nu Închidă cartea cu buza umflată, se livrează citate bine alese altminteri din Pascal (dintr-un opuscul, nu din Cugetări), Max Stirner, etc. De ce cosmétique? “La cosmétique, ignare, est la science de l’ordre universel” dar “les estheticiens ont récupéré ce mot admirable”. Cititorului ingenuu romanul Îi oferă un produs al capitalismului turgescent, personajul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
numită minimalistă din mai multe motive: autorul scrie romane scurte, cu o acțiune liniară, cu puține personaje. Ba mai mult, Sala de baie este un puzzle compus din fragmente, aidoma tratatelor filozofice din secolul al XVII-lea (Leibniz, Spinoza sau Pascal) , un roman de dragoste deconstruit, unde protagonistul Își petrece timpul privat În sala de baie, Într-un mod compulsiv, dintr-o indiferență care poate fi numită lehamite, dar apare mai degrabă ca o atitudine stoică. De altfel, Jean-Claude Lebrun numea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
ego auctorial) și a personajelor principale (Madame Stempf, de exemplu, o femeie voinică, mamă a patru copii, pe care, de teamă, nu-i lasă să se nască, crescându-i și adăpostindu-i În propriul corp - un personaj asemănător Întâlnim la Pascal Bruckner, În Copilul divin) permite autorului un număr de referințe ironice, implicite, la meseria de scriitor, la voga etnologiei și, mai ales, la deviații psihice supradimensionate până la absurd (numele lui Eugène Ionesco nu poate fi ocolit, dar aici este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care rezervele de energie vitală ale omului scad neîncetat, iar literatura Încearcă, printr-un efort ecologic, s-o reîmprospăteze - ea nu uită că energia la care referă nu este cea cosmică, divină sau naturală, ci individual-omenească. Paradoxul antropologic al lui Pascal străbate astăzi producția și mai ales distribuția literaturii franceze: omul ca „trestie gînditoare” Înseamnă tocmai cineva care, deși Înzestrat cu vorbire, deci cu o putere imensă de expresie, de la zgomot la frază și apoi iar la zgomot, este finit. Se
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]