KorAP: Find »[drukola/base=pernă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...149 150 151 ...212 >

5,290 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

la aerisit: le observai atârnând ca niște piese de colecție. Nu exista casă care să nu respecte obiceiul, te scoteau îngălat dacă nu făceai asta și se mai uitau și vecinii urât la tine. Totul trebuia împrospătat, cearșafurile, cuvertura și pernele trecute prin răcoarea metalică. Vara, iarna, oricând te plimbai sub ferestre, vedeai desfășurarea bumbacului, ca un concurs de frumusețe. Se punea o pătură dedesubt, să nu se murdărească țesătura; dacă te agățai de tocul ferestrei, puteai să pipăi și termometrele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cu eleganță și înțelepciune, preferând să nu-i răspundă. „Robane, știi, cât ați fost voi plecați de dimineață, am pus cap la cap niște lucruri.“ „N-am fost plecați!“, a sărit Maria, „Măgarul a ieșit singur, m-a încuiat cu perna în brațe.“ „Mă rog, să trecem peste amănuntele astea casnice. Unul intră, altul iese - irelevant, vorba căpitanului Picard.“ „Nu era căpitanul Picard.“, l-am corectat. „Replica aparține șefului comunității Borg. Tipul cu cablurile-n cap și corpul ca un computer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
La 10.30, m-am întors la cafenea. Nici nu părea dificil s-o identifici: firma „Rocco“ fusese trasă cu neoane portocalii, șerpuitoare, iar prin geamul enorm, de-acvariu, sclipeau scaunele metalice și banchetele de Ikea. Atmosfera de nikel și perne pătrățoase contrasta perfect cu restul cartierului, îndesat în viluțe de secol 18, reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Am fugit pe culoar și-am împins cu umerii ușa lui Mihnea. A sărit cât colo, izbindu-se de perete. Toate hainele erau răvășite pe jos. Dulapul spart, noptierele răsturnate. Patul vraiște, cu așternuturile atârnând. Un cablu electric sucit pe pernă. Niște bucăți de cauciuc sub picioare. În baie, nimeni. Valijoara cu role zăcea în mijlocul camerei, despicată cu un cuțit pe toată lungimea. Nici o mișcare, nicăieri. Doar pe pat, în mijlocul așternuturilor răscolite, laptop-ul lui Mihnea, bâzâind ușor, pe wireless. Ecranul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

de ruble... tot ce pot cu ajutorul prietenului meu... Prințe! Am greșit amarnic! Așa-i... viața... Iar acum... scuzați-mă, sunt slăbit, continuă generalul, stând în picioare în mijlocul camerei și făcând plecăciuni în toate părțile, sunt slăbit, scuzați-mă! Lenocika! O pernă... draga mea! Lenocika, o fetiță de opt ani, dădu imediat fuga după pernă, o aduse și o puse pe canapeaua tare, jerpelită, cu tapițeria din mușama. Generalul se așeză pe ea cu intenția de a mai spune multe, însă, de îndată ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i... viața... Iar acum... scuzați-mă, sunt slăbit, continuă generalul, stând în picioare în mijlocul camerei și făcând plecăciuni în toate părțile, sunt slăbit, scuzați-mă! Lenocika! O pernă... draga mea! Lenocika, o fetiță de opt ani, dădu imediat fuga după pernă, o aduse și o puse pe canapeaua tare, jerpelită, cu tapițeria din mușama. Generalul se așeză pe ea cu intenția de a mai spune multe, însă, de îndată ce atinse canapeaua, se prăbuși într-o rână, se întoarse cu fața la perete și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
căuta de jur împrejur. A, n-ați plecat! exclamă el, găsindu-l în sfârșit. Adineaori râdeați că am vrut să vorbesc un sfert de oră de la fereastră. Dar să știți că n-am numai optsprezece ani: atâta am zăcut pe perna aceea, atâta m-am uitat pe fereastra aceea, atâta am frământat în gând... de toate... încât... Mortul nu are vârstă, știți și dumneavoastră. Încă de săptămâna trecută m-am gândit la asta, când m-am trezit într-o noapte... Știți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Încă de săptămâna trecută m-am gândit la asta, când m-am trezit într-o noapte... Știți de ce vă temeți cel mai mult? De sinceritatea noastră vă temeți cel mai mult, deși ne disprețuiți! Și la asta tot atunci, pe pernă, m-am gândit... Credeți că am vrut să-mi râd de dumneavoastră, Lizaveta Prokofievna? Nu, n-am râs de dumneavoastră, n-am vrut decât să vă laud... Kolea zicea că prințul a spus că sunteți un copil... asta-i bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
frumoasă... doar ești mort, recomandă-te că ești un cadavru, spune că „mortul poate vorbi orice“... și că prințesa Maria Alexeevna 51 n-o să te dojenească, ha-ha!... Nu râdeți? întrebă el, rotindu-și spre toți ceilalți privirea nedumerită... Știți, pe pernă mi-au venit multe idei... știți, m-am convins că natura e foarte batjocoritoare... Mai înainte ați spus că sunt ateu, dar știți că această natură e... De ce râdeți iar? Sunteți îngrozitor de cruzi! rosti el deodată, cu revoltă tristă, privindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lume! Ai auzit? — Am auzit. Prințul roși într-un asemenea hal, încât nici nu se putea uita în ochii Lizavetei Prokofievna. — Asta să-ți intre în cap. Te-am așteptat ca pe însăși Providența (nu meritai tu asta!), udam noaptea perna cu lacrimile mele - nu după tine, scumpule, nu-ți fă griji, am eu altă durere a mea, care-i veșnică și mereu aceeași. Dar uite de ce te-am așteptat cu atâta nerăbdare: încă mai cred că însuși Dumnezeu mi te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
singur numai cu gândurile lui și nimeni să nu știe unde se află. Sau să fie măcar la el acasă, pe terasă, însă singur, fără Lebedev, fără copiii acestuia; să se trântească pe canapeaua lui, să-și înfunde fața în pernă și să zacă așa o zi, o noapte, încă o zi. Preț de-o clipă, i se năzăreau munții, și anume un loc cunoscut din munți, de care îi plăcea întotdeauna să-și amintească și unde îi plăcea să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
chiar îmi atinge părul cu coada, care se rotea și se unduia cu o iuțeală extraordinară. Am sărit în picioare, a dispărut și animalul. Mi-era frică să mă întind în pat, ca nu cumva să mi se vâre sub pernă. În cameră au intrat mama mea și cineva cunoscut. Au început să urmărească târâtoarea, dar erau mai calmi decât mine și nici măcar nu le era frică. Dar n-au prins-o. Deodată reptila a ieșit din nou; se târa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la bâlci de lăsata-secului? Dacă trăiește, înseamnă că totul depinde de el. Cine-i de vină că nu înțelege acest lucru? O, acum mi-e indiferent, acum n-am timp să mă înfurii, dar atunci, atunci, repet, îmi rodeam literalmente perna în timpul nopții și îmi sfâșiam pătura de furie. O, cât de mult îmi doream atunci ca eu, la cei optsprezece ani ai mei, de-abia îmbrăcat, cu goliciunea de-abia acoperită, să fiu deodată alungat în stradă, lăsat absolut singur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un delir. Nici prin cap nu mi-a trecut așa ceva. Între timp el continua să stea pe scaun și să mă privească cu același zâmbet ironic. Înciudat, m-am răsucit în așternut, m-am sprijinit și eu cu coatele de pernă și într-adevăr m-am decis să tac, chiar dacă ar fi trebuit să ne pierdem așa tot timpul. Nici eu nu știam de ce. Voiam ca neapărat el să înceapă primul. Cred că s-au scurs așa vreo douăzeci de minute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai scuipă sânge când tușește. — Alungă-l. Nu-l urăsc, îl disprețuiesc, rosti Ganea cu mândrie. Bine, îl urăsc, fie! strigă el deodată cu o furie neobișnuită. Asta i-o voi spune verde în față chiar când va muri pe perna lui! Păcat că nu i-ai citit Confesiunea. Doamne, ce naivitate a impertinenței! E locotenentul Pirogov, e Nozdriov 63 într-o tragedie și, ceea ce-i mai important, nu-i decât un băiețandru! O, cu ce plăcere l-aș fi biciuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
apucă să-l prindă în brațe și cu groază, cu chipul deformat de durere, auzi țipătul sălbatic al „duhului care l-a cutremurat și l-a doborât“ pe cel nenorocit. Bolnavul zăcea pe covor. Cineva apucase să-i pună o pernă sub cap. Nimeni nu se așteptase la așa ceva. Peste un sfert de oră, prințul N., Evgheni Pavlovici și bătrânelul încercară să reînvioreze serata, dar peste încă o jumătate de oră toți plecară pe la casele lor. Fură rostite câteva cuvinte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lovi! Deși ieri, la un moment dat, ajunsesem să cred că se va repezi la mine... Pariem că știu la ce vă gândiți? Vă gândiți: „Să zicem că nu trebuie bătut, în schimb poate fi înăbușit, în somn, cu o pernă sau cu o cârpă udă, ba chiar ar trebui...“ Vă e scris pe față că gândiți așa, chiar în clipa asta. — Niciodată nu m-am gândit la așa ceva! spuse prințul cu dezgust. — Nu știu, astă-noapte am visat că m-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mergem la Oriol... — Stai! Parfion, cu tine cum rămâne acum? Ce-ai de gând? — Am îndoieli în privința ta, fiindcă te văd tremurând întruna. Peste noapte rămânem aici, împreună. N-am alt pat decât acela, dar m-am gândit să iau pernele de la amândouă canapelele și să le pun aici, lângă draperie, lângă pat, ca să dormim unul lângă altul. Fiindcă dacă vin, dacă se-apucă de cercetat sau de căutat, or s-o vadă îndată și or să-o ducă de-aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
îl întrebă cu uimire timorată, văzând că prințul tremură atât de tare, încât nu se poate ridica. — Picioarele nu mă mai ascultă, bâigui prințul. Din pricina spaimei, știu asta... O să-mi treacă spaima și o să mă ridic... — Stai așa până pun pernele și pe urmă te poți întinde... o să mă întind și eu lângă tine... și o să tragem cu urechea.... fiindcă, băiete, încă nu știu... eu, băiete, încă nu știu totul acum, așa că îți spun dinainte, ca tu să știi dinainte totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dimineață. Noaptea trecută dormise pe canapea. Dar pe canapea nu încăpeau doi oameni alături, iar el ținea neapărat să se culce alături și de aceea târa din răsputeri, prin toată camera, până la intrarea spre despărțitura de dincolo de draperie, cele două perne de dimensiuni diferite, luate de pe ambele canapele. Cum-necum, culcușul fu pregătit; se apropie de prinț, îl luă de mână cu duioșie și exaltare, îl ajută să se ridice și îl conduse la perne; dar prințul își dădu seama că poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spre despărțitura de dincolo de draperie, cele două perne de dimensiuni diferite, luate de pe ambele canapele. Cum-necum, culcușul fu pregătit; se apropie de prinț, îl luă de mână cu duioșie și exaltare, îl ajută să se ridice și îl conduse la perne; dar prințul își dădu seama că poate merge și singur; deci, „spaima îi trecea“; totuși tremura în continuare. — Fiindcă, frate, începu deodată Rogojin, după ce îl culcă pe prinț pe perna din stânga, mai bună, întinzându-se și el, fără să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
exaltare, îl ajută să se ridice și îl conduse la perne; dar prințul își dădu seama că poate merge și singur; deci, „spaima îi trecea“; totuși tremura în continuare. — Fiindcă, frate, începu deodată Rogojin, după ce îl culcă pe prinț pe perna din stânga, mai bună, întinzându-se și el, fără să se dezbrace, pe cea din dreapta și punându-și mâinile sub cap, fiindcă acuma-i arșiță și, se știe, duhoarea... Mă tem să deschid ferestrele; iar mama are ghivece cu flori, multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
face nimic altceva! Începuse și el să tremure din nou și iarăși i se înțepeniră brusc picioarele. O senzație cu totul nouă îi sfâșia inima cu o tristețe nemărginită. Între timp se luminase de ziuă; în sfârșit, se întinse pe pernă, parcă istovit și disperat cu totul, și își lipi fața de obrajii palizi și încremeniți ai lui Rogojin; din ochi îi curgeau lacrimi pe fața celui de-alături, dar, poate, el nu-și mai simțea lacrimile și nu mai știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai știa nimic de ele... În tot cazul, atunci când, după multe alte ore, se deschise ușa și în cameră intrară niște oameni, aceștia îl găsiră pe ucigaș lipsit de cunoștință și scuturat de febră. Prințul stătea nemișcat lângă el pe perna de la canapea și, de fiecare dată când bolnavul începea să țipe sau să delireze, se grăbea să-și poarte palmele tremurătoare peste părul și obrajii lui, parcă dezmierdându-l și alinându-l. Dar nu mai înțelegea întrebările care i se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177

structurantă a viziunii specifice poetului. Iată unul din Poemoterapie, dintre cele mai caracteristice: „Pasul pipăie ca un toiag până ce nimerește bolovanul din care un izvor de alte excursiuni izbucnește. Sunt bolovani aici și acolo, să nu-ți înfunzi capul în pernele lor, să treci iarăși de barierele orașului cu dulăul care se va speria vestindu-ți goana printre ultimele garduri căzute. Peste noapte sau peste zi șovăirea ta ca o umbră se comunică tuturor înfățișărilor. Pe cine l-ai lăsat în

A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop (2007) [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]