5,205 matches
-
să recupereze mingea, dar când trecu pe lângă ea se opri. Era așa de frumoasă. Încă nu avea optsprezece ani. Scuză-mă, Îi spuse, n-am vrut. Te-am lovit tare? Ea Închise ușor ochii și-l evaluă pe necunoscut pe sub pleoape. Ce văzu? Un bărbat de douăzeci de ani. Un campion de judo, atletic, cu umerii largi și abdominalii sculptați. Părul scurt, un moț Întunecat drept deasupra frunții. Trăsături hotărâte - nas acvilin, buze cărnoase, ochi negri și inteligenți. Și atunci Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
văzu părul strălucind și pielea luminoasă. Delicată și fragilă. Ce visează copiii? Dar de ce mă mai Întreb? Visele nu sunt niciodată premonitorii. Și dacă sunt, cui și la ce mai folosesc profețiile lor? Elio Închise ochii. Stelele luminoase apuseră Între pleoapele lui. Un automobil se auzi jos În stradă - pentru o clipă, Îi păru că-l recunoaște. Și spera să fie Smartul Majei, dar zgomotul se Îndepărtă până când dispăru cu totul, cine știe unde. Tăcerea Îl Învăluia În neagra ei singurătate. Îi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
păru că-l recunoaște. Și spera să fie Smartul Majei, dar zgomotul se Îndepărtă până când dispăru cu totul, cine știe unde. Tăcerea Îl Învăluia În neagra ei singurătate. Îi era teamă și nu știa de ce. Simți o lacrimă adunându-se În colțul pleoapei, alunecând pe curba obrazului și topindu-se apoi În părul lui. — Tati? Îl chemă la un moment dat Camilla, ridicându-și căpșorul și pipăind Întunericul În căutarea feței lui. Recunoscu sclipirea ochelarilor și poate chiar a ochilor lui. — Ai auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
rămână în aceeași măsură și despărțirea Giuliei, chiar dacă ea nu știa că se află la final. Ar fi putut s-o facă pe ea de neuitat în memoria lui Andrei Ionescu, invulnerabilul. Dragul meu, să-i spună ea, scoțându-și pleoapele la vedere, te-am chemat aici pentru că te consider prieten și mi-e imposibil să nu-ți spun ceva care îmi macină creierul. Este vorba despre proza ta, în principal despre roman, știi bine că l-am citit cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de soare și îl sărută pe obraz, cu un ciao spus printre buze. El are un fir de tuberoză în mână și este îmbrăcat cu un maiou subțire, galben, iar la nici jumătate de metru, un morgon privește bosumflat pe sub pleoapele umflare și cenușii. Pare o pungă de hârtie mototolită, pe care Zogru o împinge din discret cu sandaua Giuliei. - M-ai făcut foarte curios, abia aștept să văd filmul, sper că e ceva despre mine. Hai c-am glumit, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
grosimea lui. Am citit cât am citit apoi literele au început să-mi pară niște furnicuțe debusolate ce alergau în toate direcțiile. Nu știu când și cum m-a cuprins o toropeală plăcută și ochii mi s-au închis sub pleoapele grele. Apoi am început să plutesc... Ce se întâmplă aici? Unde mă aflu? Fetițo, dă-te din calea mea! Nu vezi că împing un cărucior plin cu litere? Îmi cer scuze! Ce faci cu literele? Unde le duci? Le duc
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
împrăștia cerneala în văzduh și desena nori imaginari care erau balauri, zmei, dihănii înfricoșătoare sau zâne uneori. Cânta fetița cântece numai de ea înțelese, alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi călduțe și de vise plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-si răcorea tâmplele cu apa prelinsă printre degețelele roz și reci. Oaze de verdeață și flori vopsite în pensule muiate în curcubeu îi erau culcuș știut numai de
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
și aspre care anunță nașterile, morțile și evenimentele care compun viața femeii mature. La apusul soarelui, în prima zi cu lună nouă, când toate femeile au început să sângereze, au pictat cu henna unghiile și tălpile Rahelei. I-au vopsit pleoapele cu galben și i-au adus toate brățările, pietrele prețioase, bijuteriile pe care le-au găsit, i-au împodobit gleznele, degetele și încheieturile mâinilor. I-au pus pe cap vălul cu broderia cea mai fină și au condus-o în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
nu l-a scăpat pe Iosif din ochi. Și mama a pierdut un copil, care a ieșit în lume mult prea devreme. Femeile și-au întors capul de la fetița minusculă și nenorocită, dar eu am văzut doar frumusețea ei perfectă. Pleoapele ei era vrâstate cu vinișoare ca niște aripi de fluture, degețelele de la picioare erau ca niște petale de floare. Am ținut-o în brațe pe sora mea. Nu i s-a dat nume, n-a deschis niciodată ochii. A murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a scos cutia de machiaj - o cutie mare, neagră, lăcuită, cu o mulțime de compartimente, fiecare plin cu câte o poțiune sau vreun unguent, parfum sau vopsea. Rahela a plecat de acolo zâmbind și mirosind a ulei de lotus, cu pleoapele date cu verde și cu ochii înconjurați de kohl strălucitor, ceea ce o făcea să arate formidabil, nu doar frumos ca de obicei. Când a fost chemată Zilpa, mătușa mea s-a aruncat la picioarele Bunicii și a fost răsplătită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
față. A vrut masaj, așa că am învățat cum se face masaj de la o femeie bătrână din casă. Voia și farduri și trăncănea neîncetat în timp ce îmi arăta cum să-mi dau cu kohl în jurul ochilor și cu o pudră verde pe pleoape. - Nu doar că te face mai frumoasă, dar ține și țânțarii departe de tine. Așnan m-a învățat de asemenea ce e plictiseala, o pacoste înfiorătoare care se abate asupra femeilor care locuiesc în palate. Într-o după-amiază chiar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără ochelarii lui negri, nici acum n-am vrut să mă uit, n-am vrut să văd ce are la ochi, dar parcă mă-mpingea ceva să mă uit totuși, în loc de ochi mai avea doar două găuri negre, și nici pleoape nu mai avea, arăta ca un craniu, în străfundul celor două găuri, care păreau foarte adânci, era întuneric beznă, Prodan cel Mare s-a uitat și el, și a scăpat bastonul din mână, și n-a mai zis nici pâs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
tare m-am speriat de el, că mi-a pierit și graiul, am rămas cu mâna pe ultima stinghie, nici Remus Frunză n-a zis nimic, se uita doar la mine, iar când a clipit, am văzut că avea și pleoapele vopsite în roșu, linia sprâncenelor îi era întărită cu negru, iar pe față și pe frunte își pictase dungi negre, arăta într-adevăr foarte fioros, mi s-a și pus un nod în gât, mă gândeam c-ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
prin unt, de-aia n-am vrut cu nici un chip să-mi mișc mâna, știam că n-am voie s-o fac, m-am uitat la Remus Frunză și am văzut că și-a scos vârful limbii, scrutându-și, cu pleoapele întredeschise, mâna, dar la un moment și-o fi dat seama că mă uit la el, pentru că și el s-a uitat la mine și cuțitul îmi juca și mai repede printre degete, știam că asta e, mai repede de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
printre degete, știam că asta e, mai repede de-atât nu se poate, acuși o să înceteze, și atunci deodată Remus a rânjit, închizându-și ochii, și am văzut că are dinții vopsiți în negru și pleopele în roșu, iar în mijlocul pleoapelor erau desenate, cu cărbune, două pupile mari și negre, și când am văzut asta, am început iarăși să transpir, știam că acum o face pe nevăzutelea, acum precis o să dea greș și o să-mi vâre cuțitul în vreun deget, știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
și a spus că o s-o aprindă și că lumina din oglindă o să-mi vină-n ochi, o să fie foarte strălucitoare, dar nu am voie să închid ochii sau să mă uit în altă parte, și nici să-mi las pleoapele în jos, ci să mă uit de-a dreptul în lumină, să-mi deschid larg ochii și să mă gândesc la tatăl meu. Apoi a aprins lanterna, la început am văzut numai lumina și, în nimbul ei, figurina de lut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
Întredeschideau, gura rostea cuvinte greu de deslușit. Din toate puterile, Încerca să iasă la suprafața cețurilor În care se zbătea. I se părea că o voce, pe care nu o putea distinge, o chema... Luptă ca să Încerce să-și ridice pleoapele ca de plumb și, preț de o clipă, i se păru că Întrezărește un chip... Loïc? Era el, era el cu adevărat alături de ea, sau totul se petrecea În haosul delirului ei? Imaginea lui apărea tulbure, iar la răstimpuri frînturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
stătea acum calmă, nemișcată. De Îndată ce privirea pătrunzătoare a Yvonnei văzu că dispare chipul infirmierei, se ridică fără grabă, apucă o pernă pusă pe un scaun și se apropie de Marie, pe care o pironi cu privirea fără urmă de emoție. Pleoapele Mariei se zbătură cu greutate ca și cum ar fi Încercat să se deschidă, respirația ei se acceleră. Simțea o prezență, Încercă iarăși să iasă din magma tenace care o Împotmolea, lupta ca să urce la suprafața unui hău În care simțea forfotind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nisip curat care, ca o sugativă, absorbea Încet meduzele eșuate pe uscat. În mijloc era Întins trupul lui Gwen, pe care jandarmii Îl scoseseră din nisip. Marie, Îngenuncheată alături de Lucas, contempla chipul Încă murdar de nisip. Moartea Înăsprise rotunjimea trăsăturilor, pleoapele Închise ștergeau luminozitatea privirii, asemănarea acestei măști livide cu Yvonne era izbitoare. Lucas Își continua primele observații. - Uită-te... În vîrfurile degetelor se deslușeau limpede urme de Înțepături. Biletul În bretonă a fost găsit cîteva minute mai tîrziu, lipit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ani. Yvonne a amenințat că-l va denunța pe tata serviciilor sociale, că mă va trimite la casa de corecție, a spus că Anne va merge la un orfelinat, că nu-mi voi mai vedea surioara. Atunci am jurat. Printre pleoapele pe jumătate Închise, văzu că emoția i se zugrăvea pe chip și Își dădu seama că o Înduioșase. Așa și era. Numai că ea nu dezarma Încă. - Măcar de-ai fi avut Încredere În mine. Aș fi putut Înțelege. - Ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nu deții monopolul filiației, după cîte știu! decretă rece Lucas Înainte de-a se Întoarce spre Arthus. Ryan, sau mai curînd Erwan, vrea să vă Înștiințeze că, oriunde ați fi, oriunde v-ați duce, el va fi mereu acolo, aproape... Pleoapele patriarhului Începură să se agite, străbătute de ticuri nervoase. - Dați-i pace, totuși! protestă PM. Nu vedeți că e foarte slăbit? În loc să vă Înverșunați Împotriva lui, concentrați-vă asupra lui Ryan. Găsiți-l! Arestați-l! - O s-o facem, poți fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
provocare, murmură el imobilizînd-o cu brațele. Își aținti privirea În ochii ei. - Nu pe el Îl iubești. Ea Își plecă ochii. - Uită-te la mine, Marie, și ai curajul să-mi spui că nu e adevărat. Ea Își ridică Încet pleoapele și-l fixă cu imenșii ochii ei verzi. Și totul făcu atunci explozie În ființa lui. Căci privirea acelei femei, Încordată, superbă, Îi transmitea un mesaj uriaș: Îl iubea. Îi cuprinse obrazul În mîini, buzele lui alunecară spre ale ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la crimă? Armelle Înghiți În sec, În sfîrșit redusă la tăcere. În amurg, În ceața care abia Începea să se risipească, silueta neclară a iahtului familiei Kersaint plutea Încet În derivă. Întins pe o banchetă din cabină, PM, inert, gemu, pleoapele Îi tremurară, deschise Încet ochii și se trezi cu greu. Fixă atunci solul cu un aer năuc. Parchetul cabinei era pătat cu sînge. Urmări cu privirea dîrele care mînjeau treptele ducînd spre punte. Se sculă ca un automat și ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
undeva un bun de mii de ori mai prețios În ochii mei. Copilul lui Mary. Copilul nostru. M-am Îndreptat spre sit... *** Lumina soarelui Înainta spre perna În adîncitura căreia Marie dormea adînc. CÎnd raza aurie ajunse pe chipul ei, pleoapele Îi tremurară și ieși agale din somn. MÎna ei rătăci după trupul lui Lucas, iar absența lui o trezi cu totul. Simți o mică Împunsătură de descumpănire că nu-l mai găsește alături de ea. Apoi hora infernală a gîndurilor negre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
conștiința că probabil nu le va putea Împlini. Într-o lume care nu prețuiește decât tinerețea, oamenii sunt puțin câte puțin devorați. La prânz, remarcă o catolică. Nu era greu, purta la gât o cruce mare de fier; În plus, pleoapele Îi erau umflate pe dedesubt, dând profunzime privirii - semn după care poți adesea recunoaște femeia catolică sau chiar mistică (iar uneori, e drept, pe alcoolică). Păr lung și negru, piele foarte albă, cam slabă, dar drăguță. În fața ei se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]