5,260 matches
-
faptelor sale“. Iginus puse scrierea pe pupitru și-i ordonă lui Gajus să n-o ia de acolo sub nici un motiv. Din codex se ridică un norișor de praf pe când Iginus citea, sau poate recita pe de rost, adnotarea: Augustus poruncise ca acea scriere să fie sculptată pe o enormă placă de marmură la Roma și să fie gravată pe tăblițe de bronz în capitalele tuturor provinciilor imperiului. — Din Hiberia până în Armenia, de la Augusta Treverorum până la Alexandria, porunca a fost îndeplinită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
moștenirea fizică a bărbatului care le scrisese cu decenii în urmă și care acum se afla în mausoleu, prefăcut în cenușă. Se gândi că, poate, destinul voia ca el să fie acela care să le înfăptuiască. Forma Imperii Bătrânul Iginus porunci: — Trebuie să știi asta. Și puse pe masă un volumen mare, un sul care, cu siguranță, zăcuse uitat ani de-a rândul, fiindcă, izbit de masă, ridică nori mari de praf. Îi scoase învelitoarea și întinse prima porțiune cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că mama și fratele său Drusus vor putea să se salveze. Însă, a doua zi după funeralii, sosiră de la Tiberius cele mai neașteptate ordine. Pesemne că le scrisese îndată ce aflase de moartea Liviei, sau poate că le pregătise mai demult. Poruncea ca funesta casă a Liviei să fie închisă și ca tânărul Gajus să fie condus în imperiala domus a Antoniei, mama lui Germanicus, bunica sa. Antonia se născuse cu mulți ani în urmă, rod al scurtei și nefericitei căsătorii a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
amară mândrie. Se spunea că Antonia era singura persoană din Roma care nu se temea de Tiberius: „Nici un denunțător, nici un spion n-a putut să arunce vreo umbră asupra ei“. Avusese un singur soț, încă una dintre nenumăratele căsătorii complicate poruncite de putere: cel de-al doilea fiu al Mașterei, faimosul rod al legăturii scandaloase, pe care Augustus nu putuse să-l recunoască, fratele vitreg al lui Tiberius, mort foarte tânăr. După dipariția lui prematură, Antonia trăise zeci de ani într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plângă foarte mult. În cele din urmă, el i-a trimis scrisoarea de repudiere, ca să se căsătorească cu Cleopatra. Era o scrisoare atât de crudă, încât mama a strigat: „Nu se poate s-o fi scris el!“ Augustus i-a poruncit să nu plângă. „Scrisoarea asta concepută în aburii vinului nu rănește o femeie, ci insultă întreaga Romă“, a zis el. Așa a început războiul în care Marcus Antonius avea să piară. Glasul Antoniei era plin de emoție, fiindcă de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și aspectul ei bătător la ochi au fost dictate probabil de noul praefectus, însă acesta nu bănuia de ce zeii - care se joacă mereu cu soarta oamenilor - îl determinaseră să facă alegerea aceea. IV INSULA CAPREAE Villa Jovis Pe neașteptate, împăratul porunci ca ultimul fiu al lui Germanicus să fie adus imediat la Capri. Pentru un ordin imperial, imediat însemna ca Gajus să plece din casa Antoniei într-o oră, la fel ca atunci când fusese luat din casa de pe colina Vaticanus pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
adevărat“. Se duse până în fundul porticului, se întoarse. Pe chipul lui se întipărise un zâmbet gol, fără sens și fără motiv. Trecu prin mijlocul curtenilor și observă că aceștia îl priveau uimiți. Se îndreptă spre camera lui. Chemă un sclav, porunci să i se aducă cina. „Non damnatione matris, non exitio fratrum rupta voce“, avea să scrie Tacitus. Nici o lamentație pentru condamnarea mamei, pentru uciderea fraților. Câteva luni, nu-l văzu pe Tiberius decât în trecere, de departe. Străbătea în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de la sclavele rafinate din casa Antoniei, în timp ce sub ferestre se auzea murmurul mării. În dimineața următoare, intrând autoritară în dormitor, doica văzu cu bucurie patul în dezordine, zâmbetul leneș al lui Gajus și noua privire a micii ei Claudilla. Surâse; porunci să se pregătească toate cele trebuincioase, și mai multe sclave se grăbiră să-i dea ascultare. Toată lumea zâmbea: Augustinienii care stăteau de gardă pe chei, marinarii care duceau micile bărci pe țărm; doica cea pricepută visa o viață pe Palatinus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se elibereze altfel de trecutul lui tulbure. Trupul lui decădea tot mai mult; în viciu devenea contemplativ, cerebral; cu o exasperare aflată la limita spaimei, căuta cu ochii și cu mintea stimuli care să-i alunge singurătatea inertă. Le poruncea micilor lui tovarăși să mimeze în fața lui cele mai licențioase și mai perverse mituri ale Antichității. „Cultura servește întotdeauna la ceva“, comentau unii. Însă jocul devenea din ce în ce mai dificil și mai dezamăgitor, iar el nu renunța fiindcă aproape că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să se ducă la Roma, unde ani de zile nu-i îngăduiseră să se întoarcă. Îl întrebă deodată pe funcționar dacă îi putea mulțumi împăratului. Fără să înceteze să zâmbească, acesta îi răspunse că împăratul era obosit și ceruse - nu poruncise - să fie lăsat să se odihnească. Curtenii spuneau că acum Tiberius rămânea ore în șir întins în exedra sau în aulă, nemișcat, învelit cu o pătură și cu câte-o scriere uitată pe genunchi, privind marea. Era foarte obosit, șopteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pentru asta“. Întrebă: — Și dacă nu reușim? — Te omoară. Și mă omoară și pe mine. Dar dacă reușim... — Ai dreptate, spuse Gajus liniștit. — Ești de acord? îl întrebă Macro, nerăbdător. Îl văzu încuviințând. — Să mă duc la Roma? — Du-te, porunci Gajus. Era primul lui ordin, și încercă să nu lase să i se ghicească în glas emoția pe care o simțea. Ennia Nevius Sertorius Macro era un călăreț puternic, care nu simțea oboseala. Oamenii lui spuneau că, în ciuda celor tria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pretorienilor, prefăcând-o într-un strigăt de entuziasm. Însă Împăratul proaspăt ales ridică mâna dreaptă și toți soldații tăcură. Pe un ton afectuos, el declară că, din patrimoniul imperial, dăruia fiecărui luptător din legiuni nu treizeci, ci șaptezeci și cinci de denarii. Porunci apoi ca și această donație să fie gravată pe o monedă. — Și, de asemenea, o sută douăzeci și cinci de denarii pro capite pentru acei vigiles ai Romei și pentru cei din cohortele urbane, pe care, din păcate, Tiberius i-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cu privire la testamentul lui Tiberius și meditațiile singuratice de pe terasa de la Misenum îi îngăduiseră tânărului Împărat să planifice bine sumele. La sfârșit, entuziasmul mulțimii era de nestăpânit. Atunci Împăratul anunță că avea să facă uz pentru prima oară de puterile sale; porunci să se anuleze condamnările la moarte, la închisoare și la exil dictate în timpul lui Tiberius și să se reexamineze sentințele. Întreaga Romă fu cuprinsă de o emoție neașteptată. El porunci: — Condamnații să fie înștiințați de îndată și nici unul să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
avea să facă uz pentru prima oară de puterile sale; porunci să se anuleze condamnările la moarte, la închisoare și la exil dictate în timpul lui Tiberius și să se reexamineze sentințele. Întreaga Romă fu cuprinsă de o emoție neașteptată. El porunci: — Condamnații să fie înștiințați de îndată și nici unul să nu mai petreacă o altă noapte de spaimă. Își dădu seama că într-o zi - „cu mai puțină osteneală decât Augustus“ - cucerise Roma. Pe când ovațiile se loveau asemenea unor valuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se vadă mai târziu. Insula Pandataria Pe când senatorii și magistrații, odată depășită starea de uluire, se îngrămădeau în jurul lui ca să-l laude și să-l felicite cu o lașitate spontană, tânărul Împărat dădu un al doilea ordin, cu totul neașteptat. Porunci să fie gata să ridice ancora marea navis triremis imperială, cu prova cu pinten de bronz. Pe cerul Romei se adunau nori; în acele zile, pe mare se dezlănțuiau furtunile echinocțiului. Vântul era puternic și rece, acel caurus care mătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
mării, îl construise pentru soția sa, Julia. Tânărul Împărat debarca aici pentru prima oară, și era singurul din familia aceea distrusă care nu-l văzuse niciodată. I se păru însă că-l știe, atât de limpede fusese povestirea mamei sale. Poruncise să nu se trimită semnale pe timpul călătoriei, dar cei de pe insulă văzuseră grandioasa triremis cu pânze de culoarea purpurei și însemnele imperiale. Astfel, în port dădu peste un grup dezordonat de soldați, sub comanda unui centurion buimăcit. După moartea Agrippinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care comanda grupul acela dezolant încercă un salut stângaci. Nu-l privi, dar auzi un glas cu o cadență dialectală, barbară, zări un chip care i se păru animalic - fu străbătut de un fior de spaimă retrospectivă. Îi aduseră calul. Poruncise să fie îmbarcat Incitatus, calul de culoarea mierii care îl urmase de la Misenum. Sări direct în spinarea lui, fără vreun sprijin; neliniștea îl sufoca. Se duse la terasa unde se ridica vila pe care n-o văzuse niciodată; ceilalți, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
unde încercase să-și găsească somnul? Ce colțișor își alesese ca să moară? Nu avea nici un indiciu, cu excepția faptului că majoritatea încăperilor fuseseră închise sau zidite. De acolo, prizoniera nu văzuse nici cerul, nici marea. Fusese îngropată, în așteptarea morții. Mergea; poruncea prin gesturi să se deschidă ușile, să se îndepărteze mormanele de lemn putred și de mobile distruse. Trecea dincolo de ele. Foștii temniceri se grăbeau să elibereze trecerile, să curețe cu mâna locul din fața încălțărilor sale - încălțările noului Împărat; în trecere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ajutorul celorlalți, o lăsă jos cu blândețe, în aceeași tăcere, în timp ce soldații din escortă aduceau onorurile militare și marinarii tăceau, înșirați de-a lungul zidurilor. Apoi îl chemă pe tribun, care până atunci mersese, pas cu pas, în urma lui, îi porunci cu glas scăzut să pună insula sub pază: nici unul dintre oamenii care o ocupau nu trebuia s-o părăsească, nimic din ce se afla acolo nu trebuia atins. Ordine ulterioare aveau să fie date a doua zi. Tribunul, un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înspăimântați pe chei erau pregătite închisorile subterane din groaznicul Tullianum. Aveau să vorbească, aveau să povestească fiecare zi, fiecare cuvânt al acelei agonii, acuzându-se, disperați, unul pe altul, iar la sfârșit aveau să se roage să moară repede. Împăratul porunci să se ridice ancora. Hotărî în sinea lui să construiască, pe malul care se îndepărta treptat, un monument închinat prizonieratului mamei sale. Ordonă să se îndrepte prova spre Pontia, unde amiralul Agrippa, care iubea insulele, promontoriile și grotele din mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
porunci. Și trecu mai departe. Apoi deschiseră pentru el legendarele, modestele camere private ale lui Augustus; le străbătu cu amestecul de familiaritate orgolioasă și de ranchiună plină de suferință pe care-l suscita acea amintire. Ieși din ele ușurat și porunci: „Încăperile acelea trebuie să fie păstrate intacte, pentru istorie“. În cele din urmă, intră glorios în splendidul palat imperial, sediul oficial al puterii în vremea lui Augustus. Mersul prin sălile imense, strălucitoare, pe care nu le văzuse niciodată, îi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
văzuseră pe Tiberius, iar în cea a mielului înfricoșat, familia masacrată a lui Germanicus. Ieși din închisoare și tânărul Herodes din Judaea, care, în vremea lui Tiberius, declarase imprudent: „Îmi doresc ca Gajus Caesar să ajungă repede la putere“. Împăratul porunci să-i fie adus așa cum era, în lanțuri, iar când îl văzu și lanțurile căzură în fața lui ordonă - iar faptul intră în cărțile de istorie: — Înveșmântați-l potrivit rangului său. Ca răsplată pentru credința lui, un aurar va face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
avea să-și exprime Herodes recunoștința. Aniversările Veni și prima zi de august, așa-numitele kalendae din Augustus mensis. În zorii acestei zile, la Alexandria, Marcus Antonius, strămoșul tău, a hotărât să moară, îi șopti Helikon. Amintirea bărbatului care, agonizând, poruncise să fie dus lângă regina lui și se prăbușise în brațele ei reveni, ca o lamă de cuțit. Împăratul revăzu palatul solitar din marea Alexandriei, cu zidurile înnegrite de foc și poarta distrusă, chipul puternic, bărbătesc sculptat în granit care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și Sais, și Ab-du nu erau doar locul unor rituri tainice și, poate, malefice; vreme de milenii, între zidurile lor de netrecut se refugiase cea mai fragilă operă a umanității: cultura. Muzica, matematica, medicina, astronomia, arhitectura, toate se născuseră acolo. Porunci: — Va trebui să proiectezi spații mari, porticuri și săli. Se gândi, dar era încă prea devreme ca s-o spună, că acolo avea să adune tot ce se putea găsi din operele gândite și scrise în cei patru mii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în fața statuii divine, să reprezint semnificația acestui rit, pentru că sunt mulți neghiobi care nu înțeleg. Manlius făcu ochii mari. Ca de obicei, Împăratul își dusese proiectul mult mai departe decât credeau ceilalți, fără să spună nimănui. Thryphiodoros spuse: — Mi-ai poruncit să reprezint ritul astfel încât nimeni să nu-l poată distruge peste secole. Cred că te-am ascultat, Augustus. Desfăcu sulul de papyrus, îl netezi cu degete nervoase. Era un dreptunghi mare. Trasată cu cerneluri colorate, cu linii răbdătoare și drepte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]