4,025 matches
-
încoace, sunt exact aceste diferențe cele a căror responsabilitate o port pe umeri. Că sunt datoare să le articulez cât pot de bine, de precis, astfel încât cei care vin din urmă, inclusiv propriul meu copil, să nu mai simtă hidoșenia prăpastiei dintre locul de naștere al Științelor comunicării și țara care le-a adoptat, așa cum am simțit-o și o simt eu de cincisprezece ani încoace. Sunt datoare, cu alte cuvinte, să îmi ajut concetățenii să pornească la drum cu un
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
Profesorul Griffin a răspuns, la rândul său gratificat că, aici, la "capătul lumii", cineva îl citește și apreciază. Într-adevăr, suntem, încă, "la capătul lumii", iar efortul de a ne autoreprezenta pe scena academică ține, prea adeseori, seama de colosalul prăpastiei dintre "noi" și "ceilalți". Ba chiar, constat cu tristețe, suntem autentice "mistere" unii pentru alții, în chiar comunitatea academică ale cărei interese s-ar cădea să le articulăm. Lăsând, însă, la o parte aceste bizare efecte ale celebrării individualismului în
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
încreadă în puțini dintre vecinii lor. În acest ultim domeniu, principiile morale servesc pentru legitimarea intereselor naționale și pentru stigmatizarea principalilor competitori: ele nu reprezintă baza unei noi forme de organizare politică mondială care va înlocui statul națiune. Existența unei prăpăstii mai mult sau mai puțin de netrecut între politica internă și cea internațională este tema centrală în gândirea realistă și în special neorealistă. Prin contrast, gânditorii cosmopoliți iau în considerare o ordine mondială dar nu neapărat o guvernare mondială în
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
menționate în paragraful anterior, că tensiunea dintre concepțiile "pluraliste" și "solidariste" asupra societății internaționale s-ar putea adânci în viitor. Dacă aceasta era predicția lor, ea s-a dovedit a fi în linii mari corectă, după cum se poate vedea după prăpastia din ce în ce mai adâncă dintre cei care cred în promovarea drepturilor universale ale omului (prin forță dacă este nevoie) și cei care cred că este necesar să se consolideze respectul pentru suveranitatea națională în fața noului imperialism. Bull și Watson credeau că o
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
argumentului constructivist original despre metodologie, iar susținătorii convenționalismului metodologic nu recunosc că asemănarea între cercetările empirice din curentul principal și cele ale constructiviștilor interpretativi are mai mult de-a face cu eșecul raționaliștilor de a-și satisface propriile standarde neopozitiviste. Prăpastia dintre aceste puncte de vedere metodologice rivale în cadrul constructivismului apare mai clar în contrastul dintre acele studii ce folosesc tehnicile metodologice cantitative și cele care adoptă abordări genealogice (Johnston 1995; Price 1997). Ultima dintre nemulțumiri privește relația dintre constructivism și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
noi Îi descriem ce am citit, cu sentimentul că Îi vorbim despre o altă carte și că ne Înșelăm asupra persoanei. Și cu riscul de a trece printr-o veritabilă experiență de depersonalizare, cu cât se confruntă mai mult cu prăpastia care desparte o ființă de alta. După cum se vede, nu există un sfat Înțelept de dat celor care sunt puși În situația de a fi nevoiți să-i vorbească unui scriitor despre una dintre cărțile sale, fără a o fi
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
după ce consultă un medic și un psihanalist incapabili să-i vină În ajutor acestui caz clinic neînregistrat, Phil Îl fură pe Phil - celălalt, cârtița - ca să se răzbune, fură o mașină și, urmărit de poliție, se aruncă Împreună cu animalul Într-o prăpastie, după care, În dimineața următoare, se pomenește teafăr, În zorii aceleiași zile, În patul său, ascultând aceeași emisiune radio. Această dereglare temporală este sursa unei Întregi serii de situații originale, și mai ales de situații de limbaj. Prezent În două
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
de prim ordin, care este cea a repetiției, și o redundanță de ordinul al doilea, care este cea a părților "echipotențiale", capabile să facă una și alta în același timp. Landau insistă: este vorba aici de o strategie pe marginea prăpastiei (brinkmanship). Cînd un circuit nu merge, un altul îl înlocuiește, sau speră să poată acționa astfel dacă nu apar alte erori. Departe de a fi un semn de ineficacitate, redundanța permite atunci, dimpotrivă, să se reducă erorile și să se
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
al brațului creato rului. În ambele exemple, creatorul din dreapta înfruntă creatura din partea stângă animând o, iar o atingere a degetelor realizează miracolul creației. Asemănarea se oprește însă aici. Michelangelo concepe cele două personaje înclinate unul către celălalt, dornice să învingă prăpastia dintre spirit și materie. Gauguin folosește portretul prietenului său pentru a descrie creativitatea ca pe o luptă problematică. Paleta de pe verticala centrală îl unește pe creator cu propria operă ca o bază greoaie, cele două mase principale îndepărtându-se una
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ci și trupul, vechiul trup se adună, se așază "înapoi precum a fost". Un întreg ritual de cântece e închinat moartei mirese sau reginei: "Căci eu ca și moartea, iubite, nu vin/ Decât cu făptura mea rece și dură,/ Aceeași prăpastie-naltă cu păsări/ Ne lasă un cântec pe gură." Cântecul invocă un întreg ritual plin de mister: "Să-l vezi pe Domnul/ Care-mi tulbură somnul și mă lasă/ Cu iubita moartă pe masă/ La miezul nopții/ La stâlpul porții
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
îi dau sfâșieri și trăiri de calvar. Ioan Alexandru cântă raiul "începutului", și anii trec fără să i se dezvăluie lucrul în sine. "Legat de ceafa mea ca hoitul de duhoare,/ Ești crucea mea cuvânt pe care sunt clădit/ Ce prăpăstii străbat o limbă?/ Norii se duc și-n urma lor e atâta liniște/ Că se văd anii curgând din cer pe brațele incestului/ În sexele pământului cum apărură urmărite din spate de însuși lucrul în sine?". În "Imnele bucuriei" cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e marele amurg/ și când pe cer e ma rea-nmormântare". El, poetul, rămâne animatorul veacurilor, se identifică cu firea, cu începuturile ei, cu ideea de absolut: "Cât de pustie-i zarea fără EL/ Poetul început de Fire/ Pe marginea prăpastiei lăsat". ("Între Pustie și nemărginire"). Poetului îi stau în față lumina necreată, necuprinsul, nemărginirea, fulgerele care îl făuresc, pentru că "fără capăt este începutul": "Mă clatină un frasin din adânc/ și ard în mine cerurile toate" pentru că simțim încercarea de-a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Pânda", exasperarea celui " Care aduce nămol", adică spiritul dogmatic în "Echerul", absurdul în "Cămila", incertitudinea, singurătatea, disperarea: Există tristețe la toate nivelurile,/ Dumnezeu este deznădăjduit,/ Mă uit în ochii lui goi și mă pierd în ei./ El alunecă vâjâind în prăpastiile morților mele" ("Prieteni"). În dosul acestor măști se află o lume tristă, pe care poetul o descoperă, dar se vrea nepăsător, precum în poemul "Norii": "Curge lumea pe deasupra mea?/ Așa privind în sus/ Am străbătut cea mai mare parte/ din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
înălțimi amețitoare, după o zi lungă, ca niște "pietre aruncate în fântâni părăsite din cauza adâncimii", ele dau sentimentul de apăsare ce se topește într-un fel de desprindere de tot ce e contingent. Apăsarea e percepută prin intermediul pleoapelor care survolează prăpăstii, astupându-le; poetul își simte trupul electrizat de o stare de deschidere spre transcendent. Închiderea pleoapelor e provocată de undeva de sus, și ea se coboară parcă ar fi suflet pe care poetul încearcă să-l atingă până în vârful degetelor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
6). La data la care își publică „Serenada muncitorului”, la noi, o asemenea orientare încă mai scandaliza. în alte părți ale lumii, îndeosebi în Franța (cu Baudelaire, Flaubert, Villiers, Courteline și mulți alții), ea avea o lungă și consistentă tradiție. „Prăpastia care s-a deschis între burghezie și artist - observa un cercetător - este unul din fenomenele cele mai frapante din istoria culturală a secolului al XIX-lea”7). în Italia, în Strocanture (Critică nemiloasă) și, mai cu seamă, în Dizionario dell
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
i le atribuie Casandrei. Subiectul este același. Cînd noaptea "coboară din nori, pe aripi de fiori", un june zboară, ca gîndul, pe un cal, care, "cu nara-i arzînd și cu coama pe vînt", saltă peste creștete de stînci și prăpăstii adînci, "ca cerbul urmat de săgeat' arzătoare". Junele poartă sub manta-i o mandolină. Astfel, el ajunge la fereastra unui vechi castel, care este luminat de mii de lumini și răsună de mare cîntare de barzi. Înăuntru dansează niște ființe
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de la Motte-Fouqué, apoi nuvela Undine a lui Fernando Fenneberg, tradusă de Lucreția Silvianu, în "Familia" din 11/23 sept. 1866, și, fără îndoială, fermecătoarea Loreley a lui Heine, care ademenește pe pescar, îl amețește dulce, pentru a-l arunca în prăpastie. Dar Ondina tînărului Eminescu n-are nici una din aceste însușiri. Ea este foarte pămînteană cînd spune: "Eu nu voiu să fiu o zee Frunte-ncinsă în cununi, Ci glas jalnic de femee Care cîntă-n dor nebun." Mai ales în versiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
de la moarte de mâna dușmanilor ei. Yourcenar a subliniat aceste pasaje despre Baubo în exemplarul ei din cartea lui Kerényi83 bisexuală a marii zeițe prezente la Eleusis 81. Și tot el a arătat cum adepții lui Eleusis credeau într-o prăpastie între pământ și infern în care se intra printr-o gaură misterioasă care nu era vizibilă cu ochiul liber, la Eleusis: "spicul care a deschis priveliștea în prăpastia seminței 82. Yourcenar a fost profund interesată de deversiunea, eleusină a prăpastiei
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Și tot el a arătat cum adepții lui Eleusis credeau într-o prăpastie între pământ și infern în care se intra printr-o gaură misterioasă care nu era vizibilă cu ochiul liber, la Eleusis: "spicul care a deschis priveliștea în prăpastia seminței 82. Yourcenar a fost profund interesată de deversiunea, eleusină a prăpastiei, pentru lumina pe care o revărsa asupra Reformei. Yourcenar însăși îmbătrânea eși nu era încă o Baubo. Poate obscena doamnă Baubo, reconstituită drept Caterina, să fi produs un
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
prăpastie între pământ și infern în care se intra printr-o gaură misterioasă care nu era vizibilă cu ochiul liber, la Eleusis: "spicul care a deschis priveliștea în prăpastia seminței 82. Yourcenar a fost profund interesată de deversiunea, eleusină a prăpastiei, pentru lumina pe care o revărsa asupra Reformei. Yourcenar însăși îmbătrânea eși nu era încă o Baubo. Poate obscena doamnă Baubo, reconstituită drept Caterina, să fi produs un efect emoțional asupra ei? Yourcenar a susținut în câteva interviuri din 1969-1972
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
84. Aceasta este o fază psihică asociată alchimic cu moartea și dominată de culoarea roșie. Pe măsură ce Zenon observa cum i se scurge sângele din vene, se întoarce fericit în universul amorf, așa cum descrisese Eliade, dispus să se integreze în vasta prăpastie a haosului. Atunci, Zenon părea să fi răspuns la celebra lui întrebare Cine ar fi atât de nătâng încât să moară fără să fi făcut măcar turul închisorii? Pentru aceasta, Yourcenar l-a admirat nespus: Zenon, copilul ei fictiv. Înțelegerea
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ambele personaje în 1968, după patru decenii de schițări și revizuiri. În mințile cititorilor săi, mai mult decât cei doi protagoniști ai săi erau îmbinați. Distanța dintre autor și persoanaj de asemenea se micșorase. În ciuda protestelor ei ulterioare, după 1968 prăpastia dintre ea și aceste persoanje părea să se fi redus întrucâtva. Mulți cititori aveau un sentiment stăruitor că fusese măgulită să creadă tot timpul că ea era Hadrian, acum ar putea fi tot atât de bine și Zenon. Sentimentul, care se adunase
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
moarte, vulturii cenușii/(care) în negre cămăși cad, salivând,/ la picioarele meselor goale" (La picioarele meselor goale), "O pasăre neagră, bătrână, cu oasele putrede,/ prevestitoare de moarte atroce,/(care) strigă cu țipăt de om:/ "Laudă făpturilor gemând adormite pe dunga/ prăpastiei, departe de lumina lui Aton"", în sfârșit, "turma bătrânilor șerpi din cetate/ (care)se aruncă în gol și cu fălcile strânse/ înghit în cădere ecoul pământului/ în hrubele întunecate ale morții" (Cangea ascuțită a lui Seth). În același interval, apar
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Gnozei, respectiv Dispariția și eternitatea Eonei. În acestea apare un personaj feminin ambiguu, în fapt o stranie întruchipare a alterității radicale, alfa și omega ai ființării: "Acea doamnă, doamnă a mea care ești El, domnul,/ acea fantastică fantă absorbantă, acea prăpastie/ uriașă, uriașă precum marea planetară, acel sfârșit fără capăt..." (Apariția Eonei. O uvertură). Indiferent de originea Eonei, însuși faptul apariției acesteia în orizontul eului poetic marchează, oricum, reinvestirea lumii cu sens. Și, măcar temporar, recuperarea unui timp auroral al ființei
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
întotdeauna în forță în alte cicluri de poeme ale solitudinii mândre, dornic să-și clameze de fiecare dată diferența înnobilatoare (a se vedea, bunăoară, seria de autoportrete din Agenția de eufemisme: autoportret cu blestem, autoportret în oglinzile somnului, autoportret cu prăpastie, autoportret cu iluzie etc.). Statuat din nou, în fond, drept demiurgic, în maniera poeziei moderniste, el își declamă orgolios drepturile po(i)etice, preocupat a da seamă aici de propriile tribulații în căutarea identității de suprafață și de adâncime. Rezultatul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]